ÎCCJ, decizie (scj.ro #83055)

Privatizare.

Contract de garanție reală mobiliară. Constituirea unei

garanții suplimentare. Efecte și sancțiuni

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Privatizarea societăților comerciale.

Index alfabetic:

contract de garanție reală mobiliară

-  cauză ilicită

- creditor chirografar

- excepția lipsei de obiect

-  excepția lipsei de interes

-  fraudă la lege

- hotărâre arbitrală

-  nulitate absolută

O.G.

nr. 44/2002

C.

civ., art. 1718

Potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 44/2002, plata prețului

activului transmis trebuia garantată de cumpărător fie prin

constituirea garanțiilor reale asupra bunurilor vândute fie prin

garanție personală a unui fidejusor.

Obligația

alternativă impusă de O.G. nr. 44/2002 nu poate conduce la concluzia

nelegalității cauzei sau intenției de fraudare a intereselor

celorlalți creditori. Interesul AVAS nu este ascuns, ci, ca orice creditor

diligent își ia măsurile pe care le consideră necesare

garantării creanței sale, în afara concurenței celorlalți

creditori.

În

acest sens, o garanție suplimentară, pe care nu o prevede actul

normativ citat, nu poate constitui o cauză de nulitate.

Secția

comercială, Decizia nr. 115 din 19 ianuarie 2010

Reclamanta O.E.

LTD. a chemat în judecată pe pârâții A.V.A.B. și  S.C. S. S.A.

Călan, solicitând să se constate nulitatea absolută a

contractului de garanție reală mobiliară pe acțiuni

încheiat la 21 iulie 2003, pentru cauză ilicită și fraudă

la lege.

Reclamanta a

susținut că la 23 august 2002 a fost pronunțată o hotărâre arbitrală prin care pârâta S.C. S. S.A. a fost obligată la

plata sumei de 1.046.449,68 USD, iar la data de 24 septembrie 2002 aceeași

pârâtă a încheiat contractul de societate cu S.C. A. S.A. prin care a adus

ca aport social bunurile cele mai importante. Prin contractul de cesiune nr. 18/2002,

Ministerul Finanțelor a cesionat către AVAB creanța de

15.870.244 USD pe care pârâta debitoare o avea. Pentru plata prețului

activului înstrăinat de AVAB către S.C. A. S.A., pârâta s-a obligat

să garanteze cu acțiunile sale prin contractul a cărei nulitate

se cere.

Curtea de

Apel București, prin sentința comercială nr. 97/2004, a respins

excepțiile lipsei de obiect și a lipsei de interes a acțiunii, a

admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a

contractului de garanție reală mobiliară.

Prin decizia

nr. 2354/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile pârâtelor, a casat sentința atacată și, constatând

necompetența materială a curții de apel ca instanță de

fond, a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță

Tribunalului București.

Instanța

de recurs a statuat asupra aplicabilității O.G. nr. 44/2002 care

privește o procedură derogatorie de la O.U.G. nr. 51/1998 și pentru care, în materia competenței materiale, se aplică dispozițiile

dreptului comun.

În

rejudecare, Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 5775/2008,

a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Instanța

de fond a reținut în esență că pârâta AVAS (succesoarea

AVAB) a vândut prin proces-verbal de negociere directă activul

„Turnătorie de tunuri ductile de fontă” proprietatea S.C. S. S.A.

către cumpărătorul S.C. A. S.A., în executarea creanței

preluată la data de 28 iunie 2002, iar cumpărătoarea a garantat

plata prețului cu acțiunile deținute de debitoare, așa cum

prevederile art. 3 din O.G. nr. 44/2002 stabilesc, astfel încât nu sunt cauze

de constatare a nulității absolute a contractului de garanție.

Curtea de

Apel București, prin decizia comercială nr. 481/2008, a respins ca

nefondat apelul reclamantei, considerând că reclamanta este un creditor

chirografar la S.C. S. S.A. pentru care este instituit gajul creditorilor

conform art. 1718 C. civ., iar AVAS are o garanție instituită prin

contractul 137/2001 și suplimentar o garanție constituită

conform prevederilor O.G.  nr. 44/2002.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a

criticat decizia atacată, considerând că AVAS a încheiat contractul

de garanție reală mobiliară fără a se încadra în cele

două modalități de garantare expres prevăzute de art. 3

alin. (4) din O.G. nr. 44/2002 potrivit căruia plata prețului

activului transmis trebuia garantată de cumpărător prin

constituirea garanțiilor reale asupra bunurilor vândute fie prin

garanție personală a unui fidejusor, cumpărătorul fiind cel

care are puterea de a alege între alternativele oferite de actul normativ.

Contractul de garanție reală mobiliară încheiat la 21 iulie 2003

nu putea fi încheiat cu S.C. S. S.A., care este terț față de

contractul de vânzare-cumpărare dintre AVAB și S.C. A. S.A., pentru

că nu se încadrează în condițiile legii.

A mai

susținut recurenta că garanția adusă de pârâta S.C. S. S.A.

era ilegală pentru că valoarea nominală a acțiunilor cu

care a garantat creanța de 15.870.244 USD era de numai 6.271.000 USD,

așa încât garanția nu era îndestulătoare și încălca

dispozițiile imperative ale O.G. nr. 44/2002. Frauda în drepturile celorlalți

creditori rezultă din încheierea contractului care nu îndeplinea

cerințele legii.

Recursul

este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente.

În

succesiunea evenimentelor care au determinat litigiul, se remarcă

anterioritatea contractului de cesiune pe care AVAS l-a executat, accesoriu al

creanței cesionate fiind și contractul de gaj nr. 137/2001,

față de titlul reclamantei.

Încheierea

unui contract de garanție suplimentar, astfel cum judicios a remarcat

instanța de apel, nu poate conduce prin el însuși la calificarea

cauzei actului drept ilicită ori la aprecierea fraudei la lege.

În

egală măsură este de remarcat construcția logică

subiectivă în privința aplicării prevederilor O.G. nr. 44/2002

relativ la constituirea garanțiilor reale sau personale. În

esență, interesul AVAS este acela de a-și constitui

garanții pentru recuperarea unui eventual prejudiciu determinat de neplata

prețului vânzării iar garanțiile i-au fost oferite de S.C. S.

S.A. în calitatea sa de acționar al societății cumpărătoare.

A întrerupe

raportul de cauzalitate și a analiza unilateral, numai din perspectiva

creditorului  chirografar, raportul juridic născut prin actul de garantare

al prețului vânzării, poate conduce la un silogism care pornește

însă de la o ipoteză falsă.

Pentru

vânzător legea prevedea constituirea unor garanții, care, dacă

se dovedesc neîndestulătoare, atrag riscul acelei părți,

nicidecum nulitatea contractului, cu atât mai mult cu cât din această

perspectivă reclamantei îi lipsește interesul procesual. Interesul

reclamantei este să aducă în patrimoniul debitoarei bunurile pentru

întregirea gajului general al creditorilor chirografari, dar nu a solicita

lipsirea de efecte a unui act de garanție pe motiv că acesta nu este

îndestulător pentru terțul creditor.

Obligația

alternativă impusă de O.G. nr. 44/2002 nu poate, prin aceasta,

conduce la concluzia nelegalității cauzei sau intenției de

fraudare a intereselor celorlalți creditori. Interesul AVAS nu este

ascuns, ci, ca orice creditor diligent își ia măsurile pe care le

consideră necesare garantării creanței sale, în afara

concurenței celorlalți creditori.

În acest

sens, reluând motivarea curții de apel, o garanție suplimentară,

pe care nu o prevede actul normativ citat, nu poate constitui o cauză de

nulitate.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat împotriva

deciziei comerciale nr. 481 din 29 octombrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București.