ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1990 din 13 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis recursul declarat de K.Ș. împotriva sentinței nr. 7 din 10 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că, din probatoriul administrat în cauză, inclusiv declarațiile

martorilor, nu a fost indicată nici o persecuție etnică, care ar fi generat

refugiul reclamantului din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, din

motive de persecuție etnică, motiv pentru care a casat sentința atacată și a

trimis cauza la Instanța de Fond pentru suplimentarea probatoriului.

În fond, după casare, Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 425 din 19 septembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul K.Ș., a dispus anularea Hotărârii nr. 20329 din 27 iulie 2006 emisă de pârâtă, și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat

în perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 începând cu data de 1 august 2006.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că, din suplimentarea probatoriului, respectiv audierea martorilor S.G.

și S.Ș., în fața Instanței, au condus la dovedirea calității reclamantului de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs C.J.P.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

motivând că la dosarul cauzei de fond există înscrisuri care dovedesc în

concret inexistența reclamantului ca făcând parte din categoria persoanelor

refugiate, respectiv adresa din 5 ianuarie 2005 eliberată de A.N. - D.J.C.

Analizând motivele de recurs

în raport și de soluția Instanței de Fond și înscrisurile existente la dosarul

cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis

pentru următoarele considerente:

În conformitate

cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în

perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6

martie 19

45, a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele

pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele

competente și, în lipsa acestor acte prin declarație cu martori.

Din declarațiile

autentificate ale martorilor S.Ș. și G.I., date în fața Instanței de Fond, în

rejudecare, rezultă că aceștia arată că îl cunosc pe reclamant, iar data

refugierii reclamantului o cunosc din spusele părinților lor întrucât aceștia

au fost nași de botez ai reclamantului.

Martorul S.Ș. arată despre

reclamant că datorită motivelor de persecuție etnică exercitate de către

autoritățile române, generând un comportament ofensator față de maghiari,

reclamantul cu familia sa s-a refugiat la Cluj, unde reclamantul a frecventat școala elementară.

Mai mult, din adeverința din

5 ianuarie 2005 eliberată de A.N. – D.J.C. rezultă că părinții reclamantului K.I.

și K.E. și reclamantul K.Ș. nu figurează în documentele deținute în tabloul

persoanelor refugiate pentru perioada 1940 - 1945.

Față de dispozițiile legale

menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent și contradictoriu,

fără a stabili adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, Instanța

de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive, Curtea

constată că recursul este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art.

312 alin. (2) C. proc. civ., îl va admite ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P.C. împotriva sentinței nr. 425 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2008.