ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1106/2008

Constată că prin dispoziția nr. 327 din 18 iulie 2006 a primarului comunei Marginea a fost respinsă notificarea 65 din 10 iulie 2006 formulată de către petentul M.G., prin care acesta a solicitat în baza Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, despăgubiri bănești pentru imobilele, șură cu grajd și șură, preluate de stat și ulterior demolate. În motivarea dispoziției nr. 327/2006, s-a reținut că notificarea nr. 65/2006 nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege. Prin sentința civilă nr. 469 din 6 martie 2007 a Tribunalului Suceava s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de către M.G., constatându-se că respingerea notificării este corectă în condițiile în care petentul nu a depus notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței nr. 469/2007 reclamantul M.G. a declarat apel considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că toate demersurile făcute de el încă înainte de apariția Legii nr. 10/2001 echivalează cu întocmirea unei notificări; că, atâta timp cât imobilele au fost confiscate pe considerente politice și ulterior demolate, nici nu se impune depunerea notificării, acest act fiind necesar doar în situația existentei imobilelor. Apelul a fost a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 170 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. S-a reținut în considerentele deciziei, ca fiind corectă soluția primei instanțe, față de împrejurarea că Legea nr. 10/2001 prevede ca etapă premergătoare, pentru valorificarea pretențiilor, transmiterea notificării înăuntrul termenului stabilit de legiuitor.

Or, termenul limită reglementat de Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. Reclamantul nu a respectat procedura prealabilă, împrejurarea că în anul 1996 a solicitat, în baza Legii nr. 112/1995, restituirea imobilelor, nefiind de natură să suplinească notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-reclamant, care a susținut nelegalitatea soluției, pentru următoarele motive: - Instanța a apreciat greșit că era necesară transmiterea notificării, având în vedere că imobilele au fost confiscate pe considerente politice și nu mai există în prezent. Notificarea se impunea doar dacă imobilele existau fizic și erau locuite de alte persoane ori ocupate de instituții.

- În plus, toate demersurile tăcute de recurent anterior apariției Legii nr. 10/2001, echivalează în fapt cu o notificare, întrucât aduceau la cunoștința organelor locale intenția reclamantului de a solicita despăgubiri bănești. - Din analiza planșelor fotografice depuse la dosar rezultă dimensiunea imobilelor confiscate, astfel încât era posibilă evaluarea despăgubirilor. Primăria comunei Marginea, în calitate de intimată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că reclamantul-recurent nu s-a conformat procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, netransmițând în termen notificarea. Criticile recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie calificate din punct de vedere juridic de instanță [în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.], în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea dispozițiilor de drept material cuprinse în Legea nr. 10/2001, referitoare la necesitatea transmiterii notificării. Recursul este nefondat. În vederea obținerii măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1989-22 decembrie 1989, Legea nr. 10/2001 a reglementat o procedură specială, ce se declanșează prin transmiterea unei notificări, de către persoana îndreptățită. Conform art. 22 alin. (1) din actul normativ menționat, notificarea trebuia transmisă în termen de 6 luni (prelungit succesiv cu câte 3 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G.

nr. 145/2001), termen care s- a împlinit în februarie 2002. Nerespectarea termenului pentru comunicarea notificării este sancționată, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. În speță, instanțele au tăcut o corectă aplicare a textelor de lege menționate anterior, atunci când au constatat că, față de data transmiterii notificării (10 iulie 2006), reclamantul nu mai putea obține valorificarea pretențiilor sale în justiție. Susținerea recurentului conform căreia notificarea nu ar fi trebuit transmisă întrucât, pe de o parte, imobilele au fost confiscate abuziv, iar pe de altă parte, acestea nu mai există fizic, nu poate fi primită.

Astfel, Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare situația tuturor imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu sau fără titlu valabil [art. 2 alin. (1) lit. b) conținând dispoziția expresă referitoare la imobilele ce au făcut obiect al confiscării]. De asemenea, împrejurarea că imobilele nu mai există fizic (fiind demolate) nu le exclude de la urmarea procedurii notificării, întrucât într-o asemenea situație, în care restituirea în natură nu mai este posibilă, acoperirea prejudiciului se face prin acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001]. Totodată, nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că demersurile de recuperare a imobilelor, făcute anterior apariției Legii nr. 10/2001, ar trebui echivalate notificării și considerat astfel, că acest act de declanșare a procedurii speciale a fost îndeplinit.

Potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă [principiul neretroactivității legii civile având valoare constituțională, conform art. 15 alin. (2) din Constituție]. Aceasta înseamnă că efectele unei legi nu se pot întoarce în timp, pentru a recunoaște eficiență juridică unor acte împlinite înainte de intrarea sa în vigoare. Norma care reglementează obligativitatea transmiterii notificării a intrat în vigoare, conform art. 78 din Constituție, la 3 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial și ca atare, de la acest moment destinatarii normei legale trebuia să se supună prescripțiilor acesteia. Cum ulterior adoptării legii și intrării sale în vigoare, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor acesteia, în mod corect instanțele fondului au constatat intervenită sancțiunea decăderii [art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001] din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Față de considerentele expuse, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 170 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.