ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1106/2008

Constată că prin dispoziția nr. 327 din 18 iulie 2006 a primarului

comunei Marginea a fost

respinsă notificarea 65 din 10 iulie 2006 formulată de către petentul M.G.,

prin care acesta a

solicitat în

baza Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, despăgubiri

bănești pentru imobilele, șură cu grajd și șură, preluate de stat și

ulterior demolate. În motivarea dispoziției nr.

327/2006, s-a reținut că

notificarea nr. 65/2006 nu a fost formulată în

termenul prevăzut de lege.

Prin sentința civilă nr. 469 din 6 martie 2007 a Tribunalului Suceava

s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de către

M.G., constatându-se că

respingerea notificării este

corectă în condițiile în care petentul nu a depus

notificarea în termenul

prevăzut

de Legea nr. 10/2001.

Împotriva

sentinței nr. 469/2007 reclamantul M.G. a declarat apel considerând-o nelegală și

netemeinică,

arătând că toate demersurile

făcute de el încă înainte de apariția Legii

nr. 10/2001 echivalează cu

întocmirea unei notificări; că, atâta timp

cât

imobilele au fost confiscate pe considerente politice și ulterior

demolate,

nici nu se impune depunerea notificării, acest act fiind necesar doar în

situația existentei imobilelor.

Apelul a fost

a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

170

din 23 mai 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

S-a reținut în considerentele deciziei, ca fiind corectă soluția

primei instanțe, față de

împrejurarea că Legea nr. 10/2001 prevede ca

etapă premergătoare, pentru

valorificarea pretențiilor, transmiterea

notificării înăuntrul termenului stabilit de legiuitor. Or, termenul

limită reglementat de Legea nr. 10/2001 nu a fost

modificat prin Legea

nr. 247/2005.

Reclamantul nu a respectat procedura prealabilă, împrejurarea că

în anul 1996 a solicitat, în baza Legii nr.

112/1995, restituirea

imobilelor, nefiind de

natură să suplinească notificarea prevăzută de

Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-reclamant, care a

susținut nelegalitatea

soluției, pentru următoarele motive:

- Instanța a

apreciat greșit că era necesară transmiterea notificării, având în vedere că

imobilele au fost confiscate pe

considerente politice și nu mai există în

prezent. Notificarea se impunea doar dacă imobilele existau fizic și erau

locuite de alte persoane ori ocupate de instituții.

- În plus, toate demersurile tăcute de recurent anterior apariției

Legii nr. 10/2001,

echivalează în fapt cu o notificare, întrucât aduceau

la cunoștința organelor locale

intenția reclamantului de a solicita

despăgubiri bănești.

- Din analiza planșelor fotografice depuse la dosar rezultă dimensiunea

imobilelor confiscate, astfel încât era posibilă evaluarea

despăgubirilor.

Primăria comunei Marginea, în calitate de intimată, a formulat

întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului, cu motivarea

că reclamantul-recurent nu s-a

conformat procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, netransmițând în termen

notificarea.

Criticile

recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie

calificate din punct de vedere juridic de instanță [în condițiile art.

306 alin. (2) C. proc. civ.], în motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct.

9 C. proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea dispozițiilor de

drept material cuprinse în Legea nr.

10/2001,

referitoare la necesitatea transmiterii notificării.

Recursul este nefondat.

În vederea

obținerii măsurilor reparatorii pentru imobilele

preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1989-22 decembrie 1989,

Legea

nr. 10/2001 a reglementat o procedură specială, ce se declanșează prin

transmiterea unei notificări, de către persoana îndreptățită.

Conform art. 22 alin. (1) din actul normativ menționat, notificarea

trebuia transmisă în termen de 6 luni

(prelungit succesiv cu câte 3

luni, prin

O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001), termen care s-

a împlinit în

februarie 2002.

Nerespectarea termenului pentru comunicarea notificării este

sancționată, potrivit

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu pierderea

dreptului de a solicita în

justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

În speță, instanțele au tăcut o corectă aplicare a textelor de lege

menționate anterior, atunci când au constatat

că, față de data

transmiterii notificării

(10 iulie 2006), reclamantul nu mai putea obține

valorificarea

pretențiilor sale în justiție.

Susținerea

recurentului conform căreia notificarea nu ar fi

trebuit transmisă întrucât, pe de o parte, imobilele au fost confiscate

abuziv, iar pe de altă parte, acestea nu mai

există fizic, nu poate fi

primită.

Astfel, Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare situația

tuturor imobilelor preluate abuziv de către

stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent că preluarea s-a

făcut cu titlu

sau fără titlu valabil [art.

2 alin. (1) lit. b) conținând dispoziția expresă

referitoare la imobilele ce au făcut obiect al confiscării].

De asemenea,

împrejurarea că imobilele nu mai există fizic

(fiind

demolate) nu le exclude de la urmarea procedurii notificării,

întrucât într-o asemenea situație, în care

restituirea în natură nu mai

este

posibilă, acoperirea prejudiciului se face prin acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent [art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001].

Totodată, nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că

demersurile de

recuperare a imobilelor, făcute anterior apariției Legii

nr. 10/2001, ar trebui

echivalate notificării și considerat astfel, că acest

act de declanșare a procedurii

speciale a fost îndeplinit.

Potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor; ea nu

are putere retroactivă

[principiul neretroactivității legii civile având

valoare constituțională, conform

art. 15 alin. (2) din Constituție].

Aceasta

înseamnă că efectele unei legi nu se pot întoarce în

timp, pentru a recunoaște eficiență juridică unor acte împlinite

înainte

de intrarea sa în vigoare.

Norma care reglementează obligativitatea transmiterii notificării

a intrat în vigoare,

conform art. 78 din Constituție, la 3 zile de la data

publicării sale în Monitorul

Oficial și ca atare, de la acest moment

destinatarii normei legale trebuia să se supună

prescripțiilor acesteia.

Cum ulterior

adoptării legii și intrării sale în vigoare,

reclamantul

nu s-a conformat dispozițiilor acesteia, în mod corect

instanțele fondului au constatat intervenită

sancțiunea decăderii [art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001] din dreptul de a

solicita măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent.

Față de considerentele expuse, criticile de nelegalitate formulate

au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând

să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 170 din 23 mai

2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.