ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3549/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3549/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 5 august 2006, reclamantul R.I. a chemat în judecată Guvernul României și M.T.C.T. solicitând să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap și a art. 7 din Ordin 290/609/2003 emis de Secretariatul de Stat al Guvernului și M.L.P.T.L., iar în condițiile admiterii excepției de către Curtea Constituțională, să se constate dreptul de a circula gratuit cu mijloacele de transport în comun în mediul urban. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, M.M.S.S.F. Prin sentința civilă nr. 48 din 27 aprilie 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de intervenție; a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului R.I. și a respins cererea de obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel Instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (3) teza finală Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R.I. care a susținut în esență că în mod greșit Instanța după pronunțarea deciziei Curții Constituționale a mai repus cauza pe rol și a dispus citarea părților, situație care i-a cauzat o deplasare în plus și implicit cheltuială, pe care consideră că este îndreptățit să o recupereze.
Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (3) Legea nr. 554/2004, „după pronunțarea Curții Constituționale Instanța de contencios, repune cauza pe rol și dă termen cu citarea părților”. Conformându-se întocmai acestor dispoziții, Curtea de Apel Alba Iulia, după ce a primit Decizia nr. 121 din 15 februarie 2007 pronunțată de Curtea Constituțională prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate invocate de reclamantul - recurent, a repus cauza pe rol și a fixat termen cu citarea părților. Totodată respingând acțiunea în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinței civile nr. 48 din 27 aprilie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.