ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9

iunie 2004, la Judecătoria Sibiu, reclamantul R.I. a chemat în judecată

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, solicitând să se constate

că are dreptul la transport gratuit în toate orașele din țară, printre care și

Sibiu și Cisnădie, cu obligarea la acordarea unui abonament lunar, pentru

transportul gratuit pe mijloacele urbane de transport călători.

Ulterior, își precizează acțiunea,

în sensul că solicită despăgubiri în sumă de 1.300.000.000 lei și cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că este o persoană cu handicap și că, începând cu 1 aprilie 1993, a

primit abonament gratuit pe mijloacele de transport din Sibiu și Cisnădie, dar

că de la 1 octombrie 1996, nu a mai beneficiat de abonament gratuit și numai

prin sentința civilă nr. 8 din 12 februarie 1997, a Tribunalului Sibiu, a fost

obligat Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Handicapați Sibiu, să-i acorde

gratuitatea transportului în comun, din Sibiu și Cisnădie.

Mai arată că la 30 ianuarie 2002,

Consiliul Local Cisnădie a emis hotărârea nr. 6, prin care îi acordă numai 6

călătorii pe lună, hotărâre ce a fost anulată de către instanța de judecată.

Judecătoria Sibiu, prin sentința

civilă nr. 6901 din 14 octombrie 2004, și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Sibiu.

Recursul declarat de reclamant

împotriva sentinței a fost admis de Tribunalul Sibiu, prin decizia civilă nr.

631/C din 3 decembrie 2004, în sensul că s-a casat sentința recurată și s-a

trimis cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 39 din 18

februarie 2005, a respins acțiunea, reținând că pârâta nu are calitate

procesuală în cauză, pentru că atribuția privind asigurarea transportului

gratuit revine instituțiilor de asistență socială aflate în subordinea

consiliilor locale și județene.

Mai reține că reclamantul nici nu a

efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 și că

prin adoptarea Legii nr. 343/2004, s-a prevăzut că adulții cu handicap grav

beneficiază de gratuitatea transportului urban, cu mijloacele de transport în

comun, numai pentru localitatea în care aceștia își au domiciliul sau reședința.

Reclamantul a solicitat aceleiași

instanțe, completarea, îndreptarea erorilor materiale și lămurirea înțelesului

întinderii și aplicării sentinței, cerere care i-a fost respinsă prin sentința

civilă nr. 99 din 15 aprilie 2005.

Împotriva sentinței civile nr. 39

din 18 februarie 2005, reclamantul a declarat recurs, susținând că instanța nu

a cercetat și analizat fondul cauzei, respingând acțiunea, cu ușurință.

Consideră că nu mai era necesar să

îndeplinească procedura prealabilă, deoarece aceasta a fost îndeplinită de

către primele două instanțe judecătorești și că pârâta Autoritatea Națională

pentru Persoanele cu Handicap are calitate procesuală în cauză, pentru că are

obligația de a proteja persoanele cu handicap.

Recursul este nefondat.

Corect a reținut instanța de fond,

că intimata-pârâtă nu are calitate procesuală în cauză, neavând atribuții

referitoare la asigurarea transportului gratuit, astfel de atribuții revenind

legal instituțiilor de asistență socială aflate în subordinea consiliilor

locale și județene.

Tot corect a reținut și că

reclamantul-recurent nu a îndeplinit, anterior introducerii acțiunii, procedura

prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, împrejurare ce făcea că

acțiunea să fie și inadmisibilă.

Susținerea recurentului că nu mai

era necesară îndeplinirea de către acesta, a procedurii prealabile, pentru că

ea a fost îndeplinită de judecătorie și tribunal, nu poate fi reținută,

deoarece art. 5 din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză), prevede

obligativitatea pentru petiționar, ca anterior introducerii acțiunii în

justiție, să formuleze plângere la autoritatea publică în discuție, ceea ce nu

a făcut.

Prin constatarea lipsei calității

procesuale a pârâtei, nu se mai impunea analizarea altor excepții și cu atât

mai mult, analizarea pricinii pe fond.

Pentru considerentele arătate mai

sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca

nefondat, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.I.

împotriva sentinței civile nr. 39 din 13 februarie 2005 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.