ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 600/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 600/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul R.I. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, solicitând: - anularea în întregime a actului administrativ din 28 martie 2007, emis de pârâtă, și aprobarea biletelor de călătorie interurbană de pe anul 2006 în anul 2007; - obligarea pârâtei să legifereze valabilitatea celor două bilete pentru anul 2007. Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că în anul 2006 nu a reușit să folosească toate biletele de călătorie pe care le-a primit, ca urmare a faptului că a acordat ajutor surorii sale, care s-a îmbolnăvit.
Cererea prin care a solicitat pârâtei prelungirea duratei de valabilitate a biletelor menționate a fost trimisă spre soluționare D.G.A.S.C.P. Sibiu. Prin sentința nr. 87 din 07 septembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul este persoană cu handicap, care necesită protecție specială, beneficiind, potrivit gradului de handicap în care este încadrat și în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006, de 6 călătorii gratuite într-un an calendaristic, dus-întors, pe orice tip de tren, cu autobuzul sau cu nave de transport fluvial. Instanța de fond a mai reținut că biletele de călătorie se acordă pe an calendaristic, fără a exista posibilitatea decontării sau prelungirii valabilității acestora în anul următor, în caz de neutilizare.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamantul R.I., care a solicitat casarea acesteia și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În motivare, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs care urmează a fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În opinia recurentului, prima instanță nu a indicat care este actul normativ care nu permite utilizarea biletelor de călătorie și în anul următor, în cazul în care acestea nu au putut fi utilizate. Intimata Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap a formulat întâmpinare în care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de prevederile art. 7 alin. (6) și art. 10 alin. (1) din H.G.
nr. 680/2007. Pe de altă parte, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare: Sentința criticată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii. Instanța de fond a analizat corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, recurentul, în calitate de persoană cu handicap care beneficiază de protecție special, are dreptul la gratuitatea transportului interurban, la alegere, în limita a 6 călătorii dus-întors, pe an calendaristic, așa cum prevăd dispozițiile art. 22 pct. 3 din Legea nr. 448/2006.
Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă faptul că biletele de călătorie urmează să fie folosite în interiorul anului respectiv, fără ca valabilitatea lor să poată fi prelungită și în anul anterior. Prin urmare, actul administrativ din 28 martie 2007 prin care intimata a comunicat recurentului că nu este posibilă utilizarea biletelor de călătorie, care nu au fost folosite în anul 2006, în decursul anului 2007, este legal. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în prezenta cauză actul administrativ contestat a fost emis de către intimată. Pe cale de consecință, aceasta are legitimare procesuală pasivă.
În consecință, în raport de considerentele anterior expuse și de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinței nr. 87 din 07 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.