ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5117/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.G.V.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național de Combatere a Discriminării solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea hotărârii nr. 149 din 11 martie 2008 emisă de pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că autoritatea pârâtă nu a ținut seama de documentele pe care le-a prezentat în susținerea cererii sale. Tribunalului București. secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1096 din 2 aprilie 2008, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Această instanță, prin sentința nr. 729 din 24 februarie 2009, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că hotărârea contestată este legală și că nu poate fi reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, modificată și republicată, întrucât nu se poate considera că reclamantul a fost discriminat printr-o prevedere legală menită să asigure îndeplinirea condițiilor pentru acordarea gratuităților persoanelor cu handicap. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia și admiterea acțiunii. În motivarea recursului se arată de către recurent că judecătorul fondului, cu rea-credință, nu a analizat înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Soluția adoptată de autoritatea intimată prin actul administrativ dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ este corectă, întrucât faptele prezentate de recurentul-reclamant nu reprezintă discriminare, în sensul prevederilor art. 2 din O.G.

nr. 137/2000, modificată și republicată. Într-adevăr, conform prevederilor art. 22 și 23 din Legea nr. 448/2007 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport urban, cu mijloacele de transport în comun de suprafață și cu metroul, persoanele cu handicap grav și accentuat; modalitatea de acordare a gratuității, precum și cuantumul acesteia se stabilește prin hotărâre a consiliului local. În aplicarea acestor dispoziții legale, Consiliul local al sectorului 6 a adoptat hotărârea nr. 149/2007 prin care a reglementat procedura pentru acordarea gratuităților aflate în discuție.

Ca atare, în mod corect autoritatea intimată a stabilit că solicitarea DGASPC sector 6 cu privire la prezentarea în original de către recurent a documentelor pe baza cărora se acordă gratuitate la călătoria cu mijloacele de transport în comun are o justificare obiectivă și reprezintă o măsură care are menirea de a apăra interesele persoanelor beneficiare. Prin urmare, în cauza dedusă judecății, nu poate fi vorba de existența unei discriminări a recurentului prin adoptarea acestei măsuri, întrucât nu s-a probat aplicarea unor tratamente diferențiate între persoane care sunt plasate în situații comparabile, fără o justificare obiectivă sau rezonabilă. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.G.V.C. împotriva sentinței civile nr. 729 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.