ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4719/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4719/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 634 din 12

martie 2004, Tribunalul Cluj a respins excepția inadmisibilității acțiunii

civile, invocată de pârâții Consiliul local al municipiului Cluj Napoca și Municipiul

Cluj Napoca.

A respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor.

A admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamanții A.I., M.I. și F.E. împotriva pârâților Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul Cluj Napoca, prin primar și

Consiliului local al municipiului Cluj Napoca.

A constatat caducitatea parțială a

decretului prezidențial nr. 3 din 6 ianuarie 1983 pentru terenul cu suprafață

de 226,5 mp, înscris în C.F. 3455 Cluj nr. top. 12662/2.

A dispus dezmembrarea imobilului după

cum urmează:

-

imobilul cu nr. top nou 12662/2/1, în suprafață de 226,5 mp se

reînscrie în favoarea vechiului proprietar tabular Statul Român;

-

imobilul cu nr. top nou 12662/2/2, în suprafață de 226,5 mp se

transcrie într-o nouă C.F.

A dispus retrocedarea imobilului cu nr. top nou

12662/2/2 în favoarea reclamanților, în cote de câte 1/3 pentru fiecare și

intabularea dreptului de proprietate, cu titlu de lege.

A obligat pârâții Municipiul Cluj Napoca și

Consiliul local al municipiului Cluj Napoca să plătească reclamanților suma de

10.660.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

asupra imobilului înscris în C.F. 3455 Cluj, nr. top. 12662/2 sunt înscriși ca

proprietari, în cote de câte ½, Statul Român, cu titlu de Lege nr.

58/1974 și reclamanții, cu utlu de moștenire.

Prin Decretul nr. 3/1983, imobilul proprietatea

reclamanților a fost expropriat, în scopul construirii unor blocuri de locuințe.

Acțiunea reclamanților, întemeiată pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 este admisibilă, în sensul

admisibilității acestui gen de acțiune pronunțându-se și fosta Curte Supremă de

Justiție prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, dată în interesul legii.

Statul Român are calitate procesuală

pasivă, pentru că, în urma exproprierii, imobilul a devenit proprietatea

Statului Român și a intrat în administrarea directă a Municipiului Cluj Napoca.

În cauză, a reținut tribunalul, scopul

exproprierii nu s-a realizat, pentru că nu au început lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea și nu a fost realizată o nouă declarație de utilitate

publică, astfel încât se poate dispune retrocedarea.

Prin decizia civilă nr. 2008 din 17 septembrie

2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca tardiv apelul declarat de Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis apelurile declarate de pârâții

Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca împotriva

sentinței, pe care a schimbat-o în parte.

A admis excepția inadmisibilității acțiunii și

a respins acțiunea exercitată de reclamanți împotriva Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Cluj Napoca și Consiliul local al

municipiului Cluj Napoca.

A menținut dispoziția referitoare la

lipsa calității procesuale pasive a Statului Român.

Instanța de apel a reținut că acțiunea

reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Este adevărat că, prin decizia nr. VI

din 27 septembrie 1999, Curtea Supremă de Justiție a constatat că sunt

admisibile acțiunile în retrocedarea imobilelor expropriate înainte de anul

1994, dar, ulterior acestei decizii, a apărut Legea nr. 10/2001, care în art.

11 instituie reguli speciale privind restituirea în natură a imobilelor

expropriate.

Art. 11 are caracterul unei norme

speciale, reparatorii, a cărei aplicare se impune ca prioritară, în raport de

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Cererea reclamanților a fost introdusă

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care este

inadmisibilă.

Prin decizia nr. 1421 din 8 februarie

2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanți, împotriva deciziei pe

care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de

pârâții Consiliul local al municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca

aceleiași instanțe.

Instanța supremă a reținut că problema

admisibilității acțiunii reclamanților a fost rezolvată diferit de cele două

instanțe.

Dacă în privința aplicării acțiunilor

întemeiate pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, având ca obiect

retrocedarea imobilelor expropriate anterior acestei legi, s-a pronunțat un

recurs în interesul legii, în ceea ce privește concursul dintre art. 35 din

Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 10/2001, punctele de vedere nu s-au unificat.

Art. 35 din Legea nr. 33/1994 completează

măsurile speciale de protecție juridică a expropriatului în condițiile în care

exproprierea apare ca o excepție de la caracterul inviolabil și absolut al

dreptului de proprietate, fiind de strictă interpretare.

Legea nr. 33/1994, ca lege organică, se bucură

de prioritate în raport cu Legea nr. 10/2001, care este o lege specială, cu

caracter reparator, iar acțiunea reclamanților este admisibilă.

Prin decizia civilă nr. 89A din 20

martie 2007, Curtea de Apel Cluj a respins ca tardiv apelul declarat de Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și ca nefondate apelurile

declarate de ceilalți doi pârâți.

A obligat pe apelanții Consiliul local

al municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca să plătească intimaților

reclamanți suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată în apel.

Curtea de apel a reținut că apelul

declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor este tardiv,

dat fiind faptul că sentința instanței de fond i-a fost comunicată la 22 martie

2004, iar apelul a fost expediat prin poștă la data de 8 aprilie 2004, cu

depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește apelurile declarate

de Municipiul Cluj Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj Napoca,

instanța de apel a reținut că problema admisibilității acțiunii a fost tranșată

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, fiind o problemă

de drept dezlegată de instanța de recurs, obligatorie pentru instanța de

rejudecare, conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reținut instanța de apel, că

acțiunea nu este prescrisă, pentru că are ca obiect dreptul de proprietate

asupra unui imobil, fiind o acțiunea reală imobiliară imprescriptibilă.

A mai constatat instanța de apel, că

instanța de fond nu a acordat „plus petit" și că pârâții nu au dovedit că

reclamanții ar fi primit despăgubiri pentru imobilul expropriat.

Instanța de apel a constatat că terenul

solicitat este liber în întregime, nefiind afectat de lucrări

tehnico-edilitare, servind doar la accesul în garajele construite în vecinătate.

Chiar dacă pârâții s-au prevalat de Planul

Urbanistic General, acesta nu a fost respectat chiar de aceștia, pentru că

destinația terenului a fost schimbată.

Nu prezintă importanță pentru

restituire, a reținut curtea de apel, că parcela are dimensiuni mici și că face

parte din domeniul public, în condițiile în care parcela în litigiu nu se

regăsește printre cele cuprinse în lista anexă vizând cartierul Zorilor.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, Municipiul Cluj Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj

Napoca.

Fără a invoca vreunul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Statul Român a arătat că decizia este

nelegală, pentru că a respins ca tardiv apelul declarat de acest pârât, în

condițiile în care tardivitatea apelului fusese deja constatată prin decizia

civilă nr. 2008/A/2004 a Curții de Apel Cluj, pe care nimeni nu a recurat-o sub

acest aspect.

Municipiul Cluj Napoca a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia este nelegala, deoarece

cererea reclamanților este inadmisibilă, pentru că, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii pentru terenurile expropriate se pot

obține numai în condițiile acestei legi.

A mai arătat recurentul, că terenul în litigiu

nu poate fi restituit în natură pentru că are destinația de spații verzi, loc

de joacă pentru copii și parcări aferente imobilelor învecinate.

Pe de altă parte, parcela dezmembrată are

dimensiuni reduse, nefiind construibilă și este inclusă în inventarul

domeniului public și privat al Municipiului Cluj Napoca.

Consiliul local al municipiului Cluj Napoca,

deși a declarat separat recurs, a invocat aceleași critici formulate de Municipiul

Cluj Napoca, în aceeași formă, întemeiate tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Recursul declarat de Statul Român, prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, care permite încadrarea în dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este fondat.

Astfel, prin decizia nr. 1421 din 8

februarie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia nr. 2008A

din 17 septembrie 2004 a Curții de apel Cluj și a trimis cauza spre rejudecarea

apelurilor declarate de pârâții Consiliul local al municipiului Cluj Napoca și

Municipiul Cluj Napoca.

Chiar dacă decizia curții de apel nu a

fost recurată sub aspectul greșitei respingeri ca tardiv a apelului declarat de

Statul Român, instanța supremă a casat în tot decizia instanței de apel, fără a

menține vreuna din dispozițiile deciziei.

În condițiile în care nici o dispoziție

din hotărârea atacată nu a fost menținută, au fost desființate și toate

dezlegările în drept date de aceasta, motiv pentru care instanța de rejudecare

era obligată să rejudece toate apelurile cu care a fost sesizată.

Fondate sunt, în schimb, criticile

formulate de Municipiul Cluj Napoca, prin primar și Consiliul local al

Municipiului Cluj Napoca, care permit încadrarea recursului în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cererea reclamanților a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, aspect reținut atât de instanța

de fond cât și cea de apel, precum și de Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia de casare.

Prin decizia nr. LIII din data de 4

iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 769 din 13 noiembrie

2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat însă

că „Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în

sensul

că:

Aceste

dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect

imobile expropriate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989,

introduse

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001".

Prin decizia pronunțată în recursul în

interesul legii, secțiile unite ale instanței supreme au arătat, printre altele

că

„din moment ce a fost adoptată Legea nr.

10/2001, având tocmai

caracterul

special menționat, care reglementează toate situațiile ce privesc

restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin

echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989,

se impune ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

să fie

considerate rămase fără aplicare în

cazul acțiunilor având ca obiect

asemenea

imobile, daca au fost introduse după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/ 2001, ca si în toate celelalte

cazuri de preluate abuzivă de

către stat”.

Potrivit art. 329 alin. (3) teza ultimă

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului

în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată, inclusiv

pentru instanța supremă și, pentru că, în prezenta cauză, acțiunea s-a formulat

la data de 11 decembrie 2006, prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se

aplică.

Astfel încât, dacă pe parcursul procedurii

judiciare declanșate de reclamanți, așa cum s-a arătat și în cuprinsul deciziei

de casare, practica instanțelor era neunitară în ceea ce privește raportul

dintre dispozițiile art. 35 din Legea ni. 33/1994 și art. 11 din Legea nr.

10/2001, în prezent practica judiciari a fost unificată prin pronunțarea

deciziei în interesul legii mai sus indicată.

Fată de cele arătate, se vor admite

recursurile declarate de cei doi pârâți și, pe cale de consecință, decizia

atacată va fi casată în parte.

Se vor admite apelurile declarate de pârâții

Municipiul Cluj Napoca, prin primar și Consiliul local al municipiului Cluj

Napoca împotriva sentinței pronunțate de tribunal, care va fi schimbată în

parte, în sensul că se va admite excepția invocată de acești pârâți și se va

respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Municipiul Cluj

Napoca. prim primar și Consiliul local al municipiului Cluj Napoca.

Se vor menține restul dispozițiilor

deciziei și se vor păstra restul dispozițiilor sentinței privitoare la soluția

pronunțată în contradictoriu cu Statul Român, iar recursul declarat de Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor va fi respins, deoarece, față de

înscrisurile aflate la dosar, apelul s-a declarat de către acest pârât cu

depășirea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., așa cum

corect s-a reținut prin decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile

declarate de pârâții Municipiul Cluj Napoca, prin primar și Consiliul local al

municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 89A din 20 martie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie, pe care o casează în parte.

Admite apelurile declarate

de pârâții Municipiul Cluj Napoca, prin primar și Consiliul local al

municipiului Cluj Napoca împotriva sentinței nr. 634 din 12 martie 2004 a

Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care o schimbă în parte.

Admite excepția invocată de pârâții Consiliul

local al municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca și respinge

acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acești pârâți.

Menține restul dispozițiilor deciziei și

păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Respinge recursul declarat de Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 iulie 2008.