ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 513/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 513/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Hzh 8Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova sub nr. 10245/2001, reclamanta SC B. SA Bărcănești a

chemat în judecată pe pârâta B.A., sucursala Prahova solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 22.090.334.292 lei, reprezentând reactualizarea

debitului de 3.005.494.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 4021/

COM din 13 decembrie 2005, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins

cererea formulată împotriva pârâtei A.V.A.S., ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge, ca nefondată,

cererea principală formulată de SC B. SA Bărcănești, în contradictoriu cu R.B. SA

Ploiești.

Respinge cererea

reconvențională ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantei de obligare a

pârâtei la plata despăgubirilor pentru executarea cu întârziere a obligației

stabilite prin sentința civilă nr. 1223 din 12 noiembrie 1997 nu poate avea

drept temei decât răspunderea civilă delictuală.

Dispozițiile art. 43 C.

com., sunt aplicabile în cauzele în care creditorii, odată cu cererea de

obligare a debitorilor la îndeplinirea obligațiilor asumate, solicită și

obligarea acestora la plata despăgubirilor rezultate din executarea cu

întârziere a acestor obligații.

În speță, executarea cu

întârziere a unei hotărâri judecătorești poate aduce prejudicii creditorului,

iar debitorul poate fi obligat să acopere aceste prejudicii, dacă se reține

atitudinea culpabilă și fapta ilicită a acesteia în provocarea acestei daune, așa

cum însăși reclamanta a susținut în cererea de chemare în judecată, chiar dacă

nu a indicat expres dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ.

În cauză, natura complexă a

raporturilor juridice stabilite între cele două părți, existența unor obligații

reciproce a dus la suspendarea executării sentinței civile nr. 1223 din 12

noiembrie 1997 de către instanța de recurs și la admiterea cererii de revizuire

formulată de către pârâta din prezenta cauză împotriva aceleiași sentințe.

Chiar dacă această cerere de

revizuire a fost ulterior respinsă în cursul procesului de față, admiterea ei

inițială a dovedit că pârâta nu a exercitat abuziv căile de atac reglementate

de lege, ci cu intenția de a-și proteja propriile sale drepturi.

Întrucât, în cadrul

exercițiului normal al dreptului, cel ce se folosește de drepturile sale nu

poate fi socotit că prejudiciază pe cineva instanța a reținut că nu este

îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, care să atragă răspunderea

delictuală a pârâtei.

Privitor la cererea reconvențională,

aceasta a rămas fără obiect întrucât se întemeiază pe dispozitivul Deciziei

civile nr. 681 din 13 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, decizie care a

fost modificată în tot prin Decizia civilă nr. 1971 din 28 martie 2003 a Curții

Supreme de Justiție.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia civilă nr. 94/ COM din 27 aprilie 2006, respinge, ca nefondat, apelul

comercial declarat de reclamanta SC B. SA Bărcănești împotriva sentinței civile

nr. 4021/ COM din 13 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța, în

dosarul nr. 2763/COM/2005, în contradictoriu cu intimații-pârâți R.B. SA

Ploiești și A.V.A.S.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar a reținut că nu poate fi primită critica conform

cu care temeiul juridic al acțiunii nu ar fi fost art. 998 – art. 999 C. civ.,

ci art. 43 C. com., art. 371 pct. 1 și 2 C. proc. civ., prevederile O.G. nr. 9/2000.

Aceasta pentru că temeiul de drept nu a fost indicat, iar pe de altă parte, din

ansamblul considerentelor cererii de chemare în judecată, rezultă că

argumentația este bazată pe instituția răspunderii civile delictuale.

Precizarea unui temei de drept,

în calea de atac, contravine dispozițiilor procedurale și nu leagă instanța de

fond, iar dispozițiile art. 371 C. proc. civ., nu pot fi valorificate ca temei

de drept substanțial pentru pretenții formulate pe calea unei acțiuni

distincte.

În temeiul art. 304 pct. 9

teza a doua C. proc. civ., reclamanta SC B. SA Bărcănești a declarat recurs,

susținând că atât instanța de apel cât și instanța de fond au dat o calificare

juridică greșită acțiunii recurentei-reclamante, pe care în mod neîntemeiat au

încadrat-o în categoria acțiunilor ce au la bază instituția răspunderii civile

delictuale, reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ.

Indicarea greșită a unui

temei juridic nu leagă instanța, care este obligată să determine cadrul

procesual exact, cerință ce rezultă din dispozițiile art. 129 alin. (4) C.

proc. civ., prin care se reglementează unul din principiile de bază ale

procesului civil, principiul rolului activ al judecătorului.

Chiar dacă

recurenta-reclamantă a indicat în mod insuficient în acțiunea introductivă ca

temeiuri juridice doar prevederile art. 43 C. com. și prevederile O.G. nr. 9/2000,

instanța de apel trebuia să rețină că adevăratele temeiuri juridice ale

acțiunii erau reprezentate de dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 1084 C.

civ., potrivit cărora „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă

a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”, respectiv

„Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a

suferit și beneficiul de care a fost lipsit afară de excepțiile și modificările

mai jos menționate”.

Recursul nu este fondat:

Din cuprinsul cererii

introductive rezultă că reclamanta nu a indicat temeiul de drept al

pretențiilor sale, însă întreaga argumentație se întemeiază pe instituția

răspunderii civile delictuale.

În conformitate cu

prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

Principiul disponibilității

obligă instanța să se pronunțe exclusiv în limitele cererii introductive,

intra-petita, în limitele cadrului procesual indicat de către reclamant.

Rolul activ al judecătorului

în procesul civil nu poate fi analizat făcându-se abstracție de la principiul

disponibilității. De la acest principiu specific procedurii civile nu s-ar

putea deroga, pe temeiul rolului activ al judecătorului, fără să existe o

dispoziție legală expresă.

Constatând că instanțele au

pronunțat hotărâri cu aplicarea și interpretarea judicioasă a legii, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

urmează a respige, ca nefondat recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC B. SA Bărcănești, împotriva deciziei nr. 94 din 27 aprilie 2006

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 2 februarie 2007.