ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.
41 din 9 ianuarie 2007, pronunțată în dosar nr. 1964/2006 al Tribunalului
Constanța, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții V.P.N.
și V.G. împotriva pârâtei SC I.D.C. SA Voluntari cu consecința obligării
acesteia la executarea antecontractului de vânzare-cumpărare în sensul
încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru terenul
în suprafață de 589,4 mp. reprezentând lotul AA 13 situat administrativ în
Constanța, cu 1.018,3 lei cheltuieli de judecată. Totodată s-a respins acțiunea
reconvențională formulată de pârâtă având ca obiect constatarea rezilierii
antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 17 decembrie 2004 și a
contractului de execuție construcție nr. 81 din 17 decembrie 2004, precum și
obligarea reclamanților la plata daunelor-interese în sumă de 393.508.800 lei.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut, în esență că, raporturile juridice dintre
părți sunt complexe fiind materializate în contractul de rezervare lot și
antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1 din 17 decembrie 2004 constând în
obligația asumată de pârâtă de a vinde reclamanților suprafața de 589,4 mp.
teren după împlinirea termenului de 75 de zile de la data achitării prețului,
obligație parțial îndeplinită de reclamanți la data încheierii acestei
convenții. Pe terenul respectiv, pârâta urma să edifice pentru reclamanți o
construcție în schimbul achitării prețului conform stadiilor de execuție
stabilite prin contractul de execuție nr. 81 din 17 decembrie 2004. Anterior
încheierii acestui contract, între reclamanți și societatea M.T.S. L. s-a
redactat contractul de leasing nr. A 221 din 7 decembrie 2004 care urma să aibă
un caracter tripartit sub forma contractului de execuție nr. 10 din 26 ianuarie
2005, dar care a fost semnat în final doar de reclamanți și pârâtă deoarece
Societatea M.T.S. L. nu și-a exprimat consimțământul.
În consecință, apreciază
tribunalul, singura convenție în temeiul căreia s-au derulat relațiile
contractuale având ca obiect realizarea construcției a fost contractul de
execuție nr. 81 din17 decembrie 2004.
În acest context, dat fiind
faptul că reclamanții și-au îndeplinit obligația achitării integrale a prețului
terenul în termenul stabilit și că nu operează condiția rezolutorie cuprinsă în
art. 8 din contractul nr. 1/2004 s-a admis acțiunea reclamanților în sensul
obligării pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă
autentică, pentru terenul anterior menționat.
În privința condiției
rezolutorii s-a reținut că aceasta nu a operat deoarece conform acestei clauze,
părțile au prevăzut posibilitatea desființării antecontractului ca urmare a
desființării contractului de antrepriză încheiat cu M.T.S. L. Or, având în
vedere că singurul contract încheiat cu această societate era cel înregistrat
sub nr. A 221/2004, care însă nu conținea un pact comisoriu expres de gradul IV
care să fi permis pârâtei să considere desființat contractul, rezultă că nu s-a
împlinit condiția rezolutorie, motiv pentru care solicitarea formulată de
pârâtă pe calea cererii reconvenționale de a se constata rezoluțiunea
antecontractului de vânzare-cumpărare și a celui de execuție a fost respinsă ca
nefondată.
De asemenea, a fost
înlăturată, ca nedovedită, și susținerea pârâtei referitoare la neîndeplinirea
de către reclamanți a obligației de a achita prețul construcției, pe stadii de
lucrări, cu motivarea că reclamanții nu au înregistrat restanțe mai mari de 45
zile în efectuarea acestor plăți.
Apelul declarat de pârâtă a
fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 139 din 13 iunie 2007 pronunțată în
dosar nr. 4592/118/2006 al Curții de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, instanța de control
judiciar însușindu-și în întregime considerentele avute în vedere de tribunal,
a apreciat hotărârea criticată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs pârâta SC I.D.C. SA Voluntari, criticând-o pentru motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor
recurenta invocă faptul că ambele instanțe au pronunțat hotărâri prin
interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, schimbându-se
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora atât în privința admiterii
acțiunii principale cât și a respingerii cererii reconvenționale.
Astfel, susține recurenta,
referitor la obligarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă
autentică pentru terenul din litigiu, soluția este contrară voinței clar
exprimată de părțile contractante de a încheia un astfel de contract doar în
condițiile edificării unei construcții pe acest teren.
În consecință, dar fiind
faptul că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația prețului pentru construcția
edificată, soluția de obligare la încheierea contractului este nelegală,
deoarece contrar celor reținute de instanțe, condiția rezolutorie prevăzută în
antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2004 s-a îndeplinit.
De altfel, intenția
reclamanților de a găsi un finanțator pentru suportarea contravalorii
construcției este evidentă și rezultă din contractul nr. 10/2005 care are
valoarea unui început de dovadă scrisă a susținerii referitoare la
nerespectarea obligațiilor contractuale asumate, act pe care instanța de apel
l-a apreciat ca fiind inexistent deși era semnat de părțile din litigiu.
A doua critică vizează modul
de soluționare a cererii reconvenționale care de asemenea este rezultatul unei
interpretări eronate a clauzelor contractelor încheiate între părți.
Sub acest aspect,
menționează recurenta, condiția rezolutorie prevăzută la art. 8 din
antecontractul nr. 1/2004 s-a îndeplinit, deoarece contractul de antrepriză cu
M.T.S. L. nu s-a încheiat, astfel că sumele achitate de reclamanți urmau
regimul stabilit la cap. VII din contractul de execuție.
Prin urmare, având în vedere
că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de achitare a construcției și că
la rândul lor au solicitat în subsidiar constatarea rezoluțiunii
antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1/2004 instanța nu putea trece peste
voința comună a părților.
Pentru aceleași considerente,
arată recurenta, și cererea de reziliere a contractului de execuție nr. 81/2004
era întemeiată ca și aceea de obligare la plata daunelor-interese.
Analizând recursul formulat
prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., curtea constată că este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi
expuse în continuare.
Contractele din litigiu
relevă intenția comună a părților de a realiza o construcție, cu plata pe
stadii de execuție conform graficului stabilit prin contractul nr. 81/2004,
urmând ca reclamanții, în calitate de beneficiari să dobândească și dreptul de
proprietate asupra terenului aferent în suprafață de 589,4 mp., prețul fiind
achitat în condițiile prevăzute prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2004
încheiat între părți.
Întrucât contractul
tripartit ce urma să fie încheiat între părțile din litigiu și M.T.D. L. în
calitate de finanțator, nu s-a mai finalizat și edificarea construcției a ajuns
doar la stadiul fizic 3 din cele 7 stabilite prin contractul nr. 81/2004. În
aceste condiții reclamanții apreciind că și-au îndeplinit obligația de a achita
integral contravaloarea terenului au promovat cererea de chemare în judecată
solicitând în principal obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare
cumpărare în formă autentică și în subsidiar, în situația imposibilității
executării obligației în natură să se dispună rezoluțiunea antecontractului,
pentru neîndeplinirea obligației asumate. Totodată și pârâta prin cererea
reconvențională a solicitat să se constate rezoluțiunea acestui antecontract,
în considerarea art. 8 din convenție care prevedea o clauză rezolutorie
constând în desființarea contractului de antrepriză cu M.T.S. L. și care în
opinia sa a operat deoarece respectivul contract nu s-a mai încheiat și prin
urmare nu mai este asigurată finanțarea construcției.
Într-adevăr, astfel cum au
reținut instanțele, raporturile juridice dintre părți sunt complexe, fiind
materializate prin contracte distincte, dar ale căror clauze se află în
interdependență.
Din această perspectivă,
rezultă fără echivoc faptul că obiectul convenției l-a constituit conform art. II
din contractul de execuție nr. 81/2004, realizarea de către executant, în speță
pârâta, pe cheltuiala beneficiarului, adică a reclamanților a unei construcții
ce urma să fie edificată pe terenul în suprafață de 589,4 mp.
În privința modalității de
plată, părțile au stabilit că prețul aferent terenului se va achita în
condițiile stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2004 și art.
IV din contractul nr. 81/2004, care include și graficul pentru plata prețului
construcției pe stadii de execuție.
Totodată părțile au
convenit, conform art. VIII din contractul nr. 81/2004 ca ulterior achitării și
predării construcției, reclamanții vor deveni proprietarii terenului
încheindu-se în acest scop un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică,
sub condiție rezolutorie.
În consecință, raportat la
aceste clauze contractuale trebuia stabilită măsura în care fiecare dintre
părți și-a îndeplinit propriile obligații, având în vedere inclusiv
împrejurarea că înșiși reclamanții au solicitat, este adevărat, în subsidiar
rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1/2004, cerere formulată
și de pârâtă pe cale reconvențională.
De asemenea, era esențial a
se stabili dacă finanțarea edificării construcției mai este asigurată având în
vedere că s-a respins cererea pârâtei de reziliere a contractului de execuție nr.
81/2004 ceea ce are drept consecință că această convenție este în vigoare, deși
pârâta reproșează tocmai neîndeplinirea de către reclamanți a obligației de
achitare la termen a contravalorii construcției în măsura în care a fost
realizată, ceea ce în plus antrenează răspunderea contractuală a acestora
conform clauzelor de comun acord stabilite.
Așa fiind, având în vedere
că instanța a interpretat greșit clauzele contractelor aplicându-le unei stări
de fapt insuficient clarificate și că Înalta Curte de Casație și Justiție
hotărăște asupra fondului în toate cazurile în care casează hotărârea atacată
numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt care au fost
deplin stabilite, în temeiul art. 304 pct. 8, art. 312 alin.(1) și art. 314 C.
proc. civ., va admite recursul și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta SC I.D.C. SA Voluntari, jud. Ilfov împotriva deciziei nr. 139/ COM din
13 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă,
fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 februarie 2008.