Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1469/2009

HOTĂRÂRE
19.05.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1469/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 octombrie 2005, reclamanții V.P.N. și V.G. au chemat în judecată pe pârâtă SC I. SA Constanța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației asumate prin antecontractul de vânzare - cumpărare, de a încheia în formă autentică contractul de vânzare - cumpărare a imobilului – teren în suprafață de 589,4 mp și în subsidiar rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare pentru neîndeplinirea obligației asumate, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat o cerere reconvențională solicitând să se constate rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare din 17 decembrie 2004; constatarea rezilierii contractului de execuție construcții cu plata pe stadii de execuție din 17 decembrie 2004; obligarea la plata daunelor - interese de 8% din valoarea contractului în sumă de 393.508.800 lei, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 41 din 9 ianuarie 2007, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pe pârâtă la îndeplinirea în natură a obligației asumate prin antecontractul de vânzare - cumpărare în formă autentică pentru imobilul – teren de 589,4 mp din Constanța, cu 1.018,3 ron cheltuieli de judecată și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 139 din 13 iunie 2007, a respins apelul pârâtei, ca nefondat, menținând soluția instanței de fond astfel cum a fost motivată. Prin decizia nr. 438 din 7 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul pârâtei, a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Rejudecând cauza după casare, prin decizia civilă nr. 80 din 24 aprilie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins apelul pârâtei, ca nefondat cu cheltuieli de judecată de 1.000 lei în sarcina apelantei, reținând că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare - cumpărare. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești pârâta SC I.D.C.

SA Voluntari cu sediul procesual ales în Constanța, a declarat recurs potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând în esență, respingerea acțiunii reclamantei, și admiterea cererii sale reconvenționale în sensul constatării rezoluțiunii antecontractului de vânzare - cumpărare din culpa reclamantelor și rezilierea contractului de execuție lucrări din 2004, cu daune în sumă de 39.351 ron , întrucât vânzarea - cumpărarea terenului se putea face numai în condițiile edificării construcțiilor, reclamanții neîndeplinându-și obligațiile asumate de achitare a construcției în măsura în care a făcut-o finanțatorul său M.T.S.L. GmbH. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri în recurs se poate face numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Din examinarea susținerilor pe care pârâta le reiterează prin recursul de față, în raport de probatoriile administrate în cauză se constată că nu sunt întrunite condițiile dispoziției legale menționate mai sus, ca temei al recursului, pentru a se putea dispune modificarea hotărârii atacate, așa cum greșit se solicită. În speță, raporturile comerciale dintre părți s-au derulat potrivit contractului de execuție de lucrări cu plată pe stadii de execuție din 17 decembrie 2004, pentru edificarea pe terenul în suprafață de 589,4 mp a unei construcții.

Anterior, la 7 decembrie 2004, reclamanții au încheiat un contract de leasing imobiliar cu M.T.S.L. GmbH. În ceea ce privește terenul pe care se edifica construcția, nu poate fi contestat că părțile în litigiu au încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare, prin care s-a convenit rezoluțiunea fără vreo formalitate în situația în care contractul de antrepriză se desființează. Cum, reclamanții beneficiari ai construcției au achitat contravaloarea terenului integral urma a se încheia această convenție și în formă autentică, iar condiția rezolutorie de mai sus, nu s-a îndeplinit cât timp nu s-a finalizat contractul între cele trei părți menționate, deci a subzistat și obligația asumată de reclamanți și pârâtă de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a terenului, cum au reținut instanțele.

În această situație, nu se poate pune problema că instanța ar fi interpretat greșit actul dedus judecății, această susținere va fi înlăturată. Astfel că, pârâta nerespectându-și obligațiile asumate prin antecontract cât și pe cele din contractul de execuție lucrări din 2004, de a încheia contractul de vânzare - cumpărare a terenului în litigiu, în condițiile achitării prețului acestuia, vânzarea nefiind condiționată de edificarea construcției și plata integrală a acesteia, corect instanțele au constatat că nu se poate dispune rezoluțiunea antecontractului, cum a solicitat pârâta prin reconvenționala sa. Astfel că, pârâta nefăcând dovezi concludente privind întârzierea reclamantelor în plata lucrărilor efectuate, nu poate solicita rezilierea contractului de antrepriză și plata daunelor pretinse, întrucât în cadrul acestui litigiu neexecutarea de către M.T.S.L.

GMBH a obligațiilor de finanțare nu sunt imputabile reclamantelor. Având în vedere cele de mai sus recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare. Având în vedere această soluție, potrivit art. 274 C. proc. civ. pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I.D.C. SA Voluntari împotriva deciziei nr. 80/COM din 24 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimații V.P.N. și V.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 41 din 9 ianuarie 2007, pronunțată în dosar nr. 1964/2006 al Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a admis acțiunea fo
ÎCCJ 2007-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T.C. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC C.M.C. D.F. SA, solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de active, A.M.”, repun
ÎCCJ 2009-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1384/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5396/COM din 19 octombrie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC N.C. SRL î
ÎCCJ 2011-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1063/2011
Ședința publică de la 10 martie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1641/COM din 9 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis acțiunea
ÎCCJ 2008-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2008
eliminarea din considerentele deciziei atacate a mențiunilor referitoare la suprafața de 280 mp. teren, care va putea fi revendicată de reclamantă, după obținerea titlului de proprietate, considerându-se că acestea sunt străine de natura pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă