ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul I.G.T. a

chemat în judecată pe pârâții I.G.P.R. și I.P.J.B., solicitând anularea

Dispoziției nr. 4218 din 8 iulie 2005, prin care a fost sancționat cu mustrare

scrisă.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin dispoziția atacată a fost sancționat cu „mustrare

scrisă”, sancțiune pe care a contestat-o la M.A.I., care, prin adresa nr. 3265 din 15 august 2005, i-a adus la cunoștință faptul că a fost respinsă

contestația, cu consecința menținerii sancțiunii dispuse.

A mai arătat reclamantul că,

în urma controlului efectuat la data de 10 iunie 2005 de Corpul de control al

Ministerului, a fost acuzat de „dezinteres, superficialitate și formalism în

activitatea profesională”, dar acest fapt nu corespunde realității. În acest

sens, a afirmat că anterior a desfășurat o activitate bună, a fost apreciat și

a fost trecut în corpul ofițerilor, a fost premiat anual, a fost numit „tutore

profesional” și a îndrumat activitatea de formare a subinspectorului P.A., dar

i s-a imputat faptul că în planul de acțiune din data de 10 ianuarie 2005, ar

fi trecut rezultatul acțiunii din data de 18 ianuarie 2005, ceea ce denotă

caracterul fictiv al planului.

Prin sentința civilă nr.

9/CA/2006 din 12 ianuarie 2006, Tribunalul Bihor, secția comercială și de

contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Oradea.

Prin sentința civilă nr. 73/

CA din 12 aprilie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de I.G.T. și a

dispus anularea Dispoziției nr. 4218 din 8 iulie 2005 emisă de I.G.P.R. în ce-l

privește pe reclamant.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin Dispoziția nr. 4218 din

8 iulie 2005 reclamantul a fost sancționat cu „mustrare scrisă” în temeiul art.

57 lit. b) teza întâi, art. 58 lit. a) și art. 59 - 61 din Legea nr. 360/2002,

privind statutul polițistului, reținându-se în sarcina sa abaterea disciplinară

constând în „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”,

ca urmare a constatării dezinteresului, superficialității și formalismului

manifestate în activitatea profesională.

Curtea de apel a apreciat că,

raportat la prevederile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, cele reținute

în sarcina reclamantului nu pot fi considerate abateri disciplinare decât dacă

se raportează la una sau mai multe fapte comisive sau omisive concrete, fapte

care să fi avut loc la o anumită dată și să fi avut anumite consecințe

concrete. În acest sens, instanța a considerat că folosirea unor termeni

abstracți, precum „neglijență” sau „dezinteres”, fără existența unei legături

cu anumite fapte, nu poate conduce la concluzia că fapta există și, prin

urmare, sancțiunea aplicată nu are nici un temei de fapt. A mai reținut

instanța că simpla copiere a textului de lege cu aplicarea unei sancțiuni

prevăzute într-un articol al aceleiași legi dovedește formalism și netemeinicie

în privința sancțiunii aplicate.

Împotriva sentinței civile

nr. 73/ CA din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs I.P.J.B., invocând, în

drept, prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

recurentul-pârât a invocat, în primul rând, lipsa calității sale procesuale

pasive, cu motivarea că sancțiunea disciplinară a fost aplicată de către Corpul

de control al M.A.I.

Cel de-al doilea motiv de

recurs, referitor la fondul cauzei, constă în interpretarea eronată pe care

instanța de fond a făcut-o, în opinia recurentului, cu privire la valoarea

juridică a actelor de control și la aplicarea prevederilor art. 59 alin. (1)

din Legea nr. 360/ 2002 și ale Ordinului M.A.I. nr. 400/2004.

Astfel, recurentul-pârât a

arătat că în baza art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, ofițerul a fost

sancționat pentru „neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de

serviciu”, constatarea organelor de control caracterizându-i global întreaga

activitate, în condițiile în care era imposibil să fie detaliate în dispoziția

de sancționare toate elementele identificate în activitatea de control.

Recurentul-pârât a mai

arătat că premiile și calificativele obținute de intimatul-reclamant în anii

precedenți nu au relevanță în cauză, pentru că în activitatea unei persoane pot

apărea atât reușite, cât și deficiențe generate de rutină sau dezinteres.

În consecință,

recurentul-pârât a arătat că sancțiunea a fost aplicată în mod temeinic și

legal.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar la data de 10 octombrie 2006, intimatul-reclamant a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a constatat în

mod corect nelegalitatea dispoziției prin care a fost sancționat disciplinar

fără a fi fost indicate abateri concrete, în condițiile legii.

Examinând cauza în raport cu

motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Este adevărat că autoritatea

emitentă a dispoziției nr. 4218 din 8 iulie 2005, prin care intimatul-reclamant

a fost sancționat disciplinar cu mustrare scrisă, este I.G.P.R., iar nu

recurentul-pârât I.P.J.B.

Acesta din urmă constituie

însă structura teritorială în cadrul căreia intimatul-reclamant își desfășoară

activitatea, cu care se află în raporturi de serviciu directe și care este

chemată să pună în aplicare actul de sancționare, astfel încât este titular de

drepturi și obligații în raportul juridic dedus judecății.

Nici motivul de recurs

referitor la legalitatea aplicării sancțiunii nu este întemeiat, întrucât

instanța de fond a reținut în mod corect neîndeplinirea condițiile prevăzute de

Legea nr. 360/2002 pentru angajarea răspunderii disciplinare a polițistului.

În cuprinsul dispoziției de

sancționare nu sunt descrise și individualizate faptele imputate

intimatului-reclamant, pentru a se putea verifica încadrarea lor în conținutul

abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b) teza I din Legea nr.

360/2002 „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”.

În plus, Curtea constată că

din actele care au stat la baza aplicării sancțiunii nu rezultă că autoritatea

emitentă a respectat obligația impusă de art. 59 alin. (5) din Legea nr.

360/2002, constând în ascultarea celui în cauză și consemnarea susținerilor

sale, în timpul cercetării prealabile.

Singurul act de cercetare

prealabilă depus la dosar a fost un extras din registrul unic de control din

data de 10 iunie 2005, înaintat instanței de fond cu adresa nr. 145294 din 14

martie 2006 a I.P.J.B. – P.M.M.

Totodată, Curtea constată nu

pot fi reținute susținerile recurentului-pârât, în sensul că premiile și

calificativele obținute de polițist în anii anteriori nu ar avea relevanță în

cauză, de vreme ce art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 prevede expres că:

„la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de

împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele,

gravitatea și consecințele acestora, de gradul de vinovăție a polițistului,

precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”.

Având în vedere toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de

casare sau modificare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

sau art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.P.J.B., împotriva sentinței civile nr. 73/ CA din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2007.