ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul I.G.T. a chemat în judecată pe pârâții I.G.P.R. și I.P.J.B., solicitând anularea Dispoziției nr. 4218 din 8 iulie 2005, prin care a fost sancționat cu mustrare scrisă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția atacată a fost sancționat cu „mustrare scrisă”, sancțiune pe care a contestat-o la M.A.I., care, prin adresa nr. 3265 din 15 august 2005, i-a adus la cunoștință faptul că a fost respinsă contestația, cu consecința menținerii sancțiunii dispuse. A mai arătat reclamantul că, în urma controlului efectuat la data de 10 iunie 2005 de Corpul de control al Ministerului, a fost acuzat de „dezinteres, superficialitate și formalism în activitatea profesională”, dar acest fapt nu corespunde realității.

În acest sens, a afirmat că anterior a desfășurat o activitate bună, a fost apreciat și a fost trecut în corpul ofițerilor, a fost premiat anual, a fost numit „tutore profesional” și a îndrumat activitatea de formare a subinspectorului P.A., dar i s-a imputat faptul că în planul de acțiune din data de 10 ianuarie 2005, ar fi trecut rezultatul acțiunii din data de 18 ianuarie 2005, ceea ce denotă caracterul fictiv al planului. Prin sentința civilă nr. 9/CA/2006 din 12 ianuarie 2006, Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea. Prin sentința civilă nr. 73/ CA din 12 aprilie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de I.G.T.

și a dispus anularea Dispoziției nr. 4218 din 8 iulie 2005 emisă de I.G.P.R. în ce-l privește pe reclamant. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Prin Dispoziția nr. 4218 din 8 iulie 2005 reclamantul a fost sancționat cu „mustrare scrisă” în temeiul art. 57 lit. b) teza întâi, art. 58 lit. a) și art. 59 - 61 din Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului, reținându-se în sarcina sa abaterea disciplinară constând în „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, ca urmare a constatării dezinteresului, superficialității și formalismului manifestate în activitatea profesională.

Curtea de apel a apreciat că, raportat la prevederile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, cele reținute în sarcina reclamantului nu pot fi considerate abateri disciplinare decât dacă se raportează la una sau mai multe fapte comisive sau omisive concrete, fapte care să fi avut loc la o anumită dată și să fi avut anumite consecințe concrete. În acest sens, instanța a considerat că folosirea unor termeni abstracți, precum „neglijență” sau „dezinteres”, fără existența unei legături cu anumite fapte, nu poate conduce la concluzia că fapta există și, prin urmare, sancțiunea aplicată nu are nici un temei de fapt. A mai reținut instanța că simpla copiere a textului de lege cu aplicarea unei sancțiuni prevăzute într-un articol al aceleiași legi dovedește formalism și netemeinicie în privința sancțiunii aplicate.

Împotriva sentinței civile nr. 73/ CA din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs I.P.J.B., invocând, în drept, prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurentul-pârât a invocat, în primul rând, lipsa calității sale procesuale pasive, cu motivarea că sancțiunea disciplinară a fost aplicată de către Corpul de control al M.A.I. Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la fondul cauzei, constă în interpretarea eronată pe care instanța de fond a făcut-o, în opinia recurentului, cu privire la valoarea juridică a actelor de control și la aplicarea prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/ 2002 și ale Ordinului M.A.I.

nr. 400/2004. Astfel, recurentul-pârât a arătat că în baza art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, ofițerul a fost sancționat pentru „neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, constatarea organelor de control caracterizându-i global întreaga activitate, în condițiile în care era imposibil să fie detaliate în dispoziția de sancționare toate elementele identificate în activitatea de control. Recurentul-pârât a mai arătat că premiile și calificativele obținute de intimatul-reclamant în anii precedenți nu au relevanță în cauză, pentru că în activitatea unei persoane pot apărea atât reușite, cât și deficiențe generate de rutină sau dezinteres. În consecință, recurentul-pârât a arătat că sancțiunea a fost aplicată în mod temeinic și legal.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 10 octombrie 2006, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a constatat în mod corect nelegalitatea dispoziției prin care a fost sancționat disciplinar fără a fi fost indicate abateri concrete, în condițiile legii. Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Este adevărat că autoritatea emitentă a dispoziției nr. 4218 din 8 iulie 2005, prin care intimatul-reclamant a fost sancționat disciplinar cu mustrare scrisă, este I.G.P.R., iar nu recurentul-pârât I.P.J.B.

Acesta din urmă constituie însă structura teritorială în cadrul căreia intimatul-reclamant își desfășoară activitatea, cu care se află în raporturi de serviciu directe și care este chemată să pună în aplicare actul de sancționare, astfel încât este titular de drepturi și obligații în raportul juridic dedus judecății. Nici motivul de recurs referitor la legalitatea aplicării sancțiunii nu este întemeiat, întrucât instanța de fond a reținut în mod corect neîndeplinirea condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 pentru angajarea răspunderii disciplinare a polițistului. În cuprinsul dispoziției de sancționare nu sunt descrise și individualizate faptele imputate intimatului-reclamant, pentru a se putea verifica încadrarea lor în conținutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b) teza I din Legea nr. 360/2002 „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”.

În plus, Curtea constată că din actele care au stat la baza aplicării sancțiunii nu rezultă că autoritatea emitentă a respectat obligația impusă de art. 59 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, constând în ascultarea celui în cauză și consemnarea susținerilor sale, în timpul cercetării prealabile. Singurul act de cercetare prealabilă depus la dosar a fost un extras din registrul unic de control din data de 10 iunie 2005, înaintat instanței de fond cu adresa nr. 145294 din 14 martie 2006 a I.P.J.B. – P.M.M.

Totodată, Curtea constată nu pot fi reținute susținerile recurentului-pârât, în sensul că premiile și calificativele obținute de polițist în anii anteriori nu ar avea relevanță în cauză, de vreme ce art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 prevede expres că: „la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acestora, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”. Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau modificare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.P.J.B., împotriva sentinței civile nr. 73/ CA din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2007.