ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată

în data de 20 iulie 2004 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamanta SC B.B. SRL a chemat în judecată pârâtele A.V.A.S., SC H. SA, C.C.I.R.

și O.N.R.C., solicitând să se dispună repunerea pârâtelor în situația

anterioară contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. DMH 13 din 24

noiembrie 1998 încheiat între primele două pârâte și a cărui nulitate absolută

a fost constatată potrivit sentinței civile nr. 9422 din 23 octombrie 2001 a

aceleiași instanțe, după cum urmează: 1) reînscrierea A.V.A.S. la Registrul

Român al Acționarilor cu numărul de acțiuni ce a făcut obiectul contractului

menționat anterior și, în consecință reînmatricularea SC P.C.S.D.S. SA cu

datele de înmatriculare de la data încheierii aceluiași contract; 2) radierea

succesivă a tuturor mențiunilor operate ulterior pe baza contractului de

vânzare - cumpărare de acțiuni, respectiv, mențiunea privind transformarea SC P.C.S.D.S.

SA în SC L.S. SA, mențiunea privind transformarea acesteia din urmă în SC L.S. SRL

și mențiunea privind dizolvarea acesteia din urmă cu transmiterea universală a

patrimoniului către asociatul unic SC H. SA, cumpărătorul acțiunilor; 3)

obligarea C.C.I.R. și O.N.R.C. la reînmatricularea de îndată a SC P.C.S.D.S. SA

cu datele de înmatriculare menționate; 4) obligarea A.V.A.S., sub sancțiunea

plăți sumei de 5.000.000 lei/zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, să

încheie contractul de vânzare - cumpărare a acțiunilor reprezentând 100 % din

capitalul subscris și vărsat al SC P.C.S.D.S. SA cu reclamanta, administratorul

legal al pachetului de acțiuni în litigiu conform deciziei civile nr. 3109/2001

a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în subsidiar, obligarea SC P.C.S.D.S.

SA la a încheia un contract de locație de gestiune/asociere cu reclamanta.

Prin cererea

formulată în cauză la 16 septembrie 2004 reclamanta și-a completat acțiunea în

sensul că repunerea pârâtelor în situația anterioară se constituie în capătul

principal de cerere, reprezentând executarea în natură a obligațiilor ce revin

pârâtelor, iar în subsidiar solicită obligarea pârâtelor A.V.A.S. și SC H. SA,

în solidar la executarea prin echivalent a obligațiilor ce le revin, respectiv

plata către reclamantă a unei sume ce se va stabili prin expertiza contabilă

raportat la investițiile efectuate de reclamantă, a lipsei de folosință a

spațiului, terenului, mijloacelor fixe ce au făcut obiectul contractului de

locație de gestiune aflat în derulare la momentul încheierii contractului

constatat nul.

Prin sentința

comercială nr. 12405 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a respins acțiunea reclamantei ca fiind introdusă de o persoană

fără calitate procesuală activă.

Prin decizia

comercială nr. 628 din 4 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, s-a admis apelul, s-a anulat în parte sentința apelată în

ceea ce privește capătul subsidiar de cerere având ca obiect contravaloarea

investiției, lipsei de folosință a spațiului, terenului și mijloacelor fixe ce

au făcut obiectul contractului de locație de gestiune, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței și a acordat termen pentru evocarea fondului.

Prin decizia

comercială nr. 230 din 19 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, s-a admis excepția prematurității și s-a respins

acțiunea ca prematur introdusă.

Prin decizia nr. 1180

pronunțată la 15 martie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

admis recursul declarat de reclamant, s-a casat decizia nr. 230 din 19 aprilie

2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială și s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, pe

baza probelor administrate, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a pronunțat decizia comercială nr. 395 din 20 septembrie 2007 prin care a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea

formulată ca fiind prescrisă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta SC B.B. SRL a încheiat în

calitate de locatar la data de 1 aprilie 1996 un contract de locație de

gestiune cu SC P.C.S.D.S. SA având ca obiect atelierul de forat coloane.

Contractul respectiv

a fost încheiat pe termen determinat, de 5 ani, expirând la 1 aprilie 2001 și

în raport cu acest contract reclamanta solicită sumele la care se referă

capătul de cerere subsidiar, cu titlu de valoare investiții, beneficiu

nerealizat actualizat, valoarea locației de gestiune achitată. Pentru

pretențiile izvorâte din contractul respectiv, dreptul reclamantului la acțiune

a început să curgă la data încetării contractului, 1 aprilie 2001, iar termenul

de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 1 aprilie 2004. Or, reclamantul a

formulat acțiunea în cauză ulterior, la 20 iulie 2004, iar modificarea acțiunii

în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar și mai târziu la 16 septembrie

2004, când dreptul la acțiune era deja prescris.

Susținerile

reclamantei în sensul că a operat întreruperea termenului în baza cererilor de

ordonanță președințială vizând obligarea SC H. SA la respectarea obligațiilor

din contract nu pot fi luate în considerare, deoarece cererile nu au legătură

cu obiectul dedus judecății după cum nici formularea acțiunii și pronunțarea

unei hotărâri în constatarea nulității ce se referă la contractul de vânzare -

cumpărare acțiuni, încheiat între pârâte și nu la contractul de locație de

gestiune, în care pârâții nu sunt părți contractante.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând în termenul legal, motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A susținut că soluția

dată excepției prescripției dreptului la acțiune este greșită, atât timp cât,

cu ocazia soluționării apelului prin decizia nr. 230 din 19 aprilie 2006,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pronunțându-se pe

excepțiile ridicate, inclusiv cea a prematurității fără a ridica și excepția

prescrierii dreptului la acțiune, deși, conform art. 137 C. proc. civ., era

obligată, înseamnă că a analizat implicit și această excepție, una excluzând-o

pe cealaltă.

De asemenea, instanța

de apel a interpretat greșit pretențiile deduse judecății ce au drept cauză

constatarea nulității contractului de privatizare și nu contractul de locație de

gestiune, încât capătul subsidiar în pretenții fiind în strânsă legătură cu

capătul principal care a vizat repunerea părților în situația anterioară în

baza hotărârii de constatare a nulității, evident că termenul de prescripție a început

să curgă de la data pronunțării deciziei civile nr. 719 din 14 mai 2002,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Cu privire la această

hotărâre judecătorească a arătat că deși nu este pusă în executare în sensul repunerii

părților în situația anterioară este evident că aceasta nu își pierde valoarea

fiind stabilită irevocabil frauda la lege și confirmă calitatea recurentei de

creditor chirografar, cu atât mai mult cu cât prin contractul de privatizare

s-a prevăzut obligația respectării de către cumpărător a contractului de

locație de gestiune în art. 8.5 lit. a), obligație încălcată.

Intimata A.V.A.S.

București a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului cu motivarea

de esență că dreptul la acțiune s-a prescris, hotărârea judecătorească de

constatare a nulității contractului de privatizare neavând efect întreruptiv de

prescripție pentru pretențiile derivate din executarea contractului de locație

de gestiune ce vizează investiții realizate în perioada 1996 – 1998, beneficiu

nerealizat și actualizarea acestuia, precum și valoarea locației de gestiune.

Intimata SC H. SA

Orșova a formulat la rândul său întâmpinare solicitând, de asemenea,

respingerea recursului, susținând, că cererea a fost introdusă cu depășirea

termenului general de prescripție, ce nu a fost întrerupt, reluând, în esență,

apărările celeilalte pârâte.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În primul rând,

recurenta critică hotărârile date în ciclurile anterioare, în special decizia nr.

230 din 19 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, ce a făcut

obiectul judecății în recurs și care prin decizia nr. 1180 din 15 martie 2007, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost casată cu trimitere spre

rejudecare.

Prin urmare, soluția

dată lipsei excepției prematurității a fost înlăturată de către instanța de

recurs, ceea ce nu se confundă însă cu excepția prescrierii dreptului la

acțiune asupra căreia nu există o soluție a instanțelor până la pronunțarea deciziei

dată în rejudecare, ce face obiectul recursului de față.

Fiind o excepție absolută,

ea poate fi ridicată în orice fază procesuală, inclusiv în recurs.

Cât privește soluția

dată excepției se constată că pretențiile recurentei izvorăsc din contractul de

locație de gestiune dar chiar dacă s-ar admite că parțial își au izvorul și în

nerespectarea clauzei din contractul de privatizare prevăzută în art. 8.5 lit.

a), acestea tot nu pot fi legate ca termen de la care a început să curgă

dreptul la acțiune, de constatare a nulității contractului de privatizare,

deoarece nu există nicio legătură de cauzalitate între neexecutarea

obligațiilor care au dat naștere la prejudiciul pretins suferit și desființarea

contractului de privatizare, dreptul la acțiune născându-se de la data

producerii pagubei, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, ce s-a produs în

cazul investițiilor la data încetării contractului de locație de gestiune, în

baza căruia au fost executate, respectiv la 2 aprilie 2001, ca și în privința

beneficiului nerealizat și a valorii locației, dată la care recurenta cunoștea

și pe cei care răspund, dovadă fiind demersurile judiciare pentru respectarea

contractului de locație de gestiune.

Așa fiind, invocarea

ca dată de la care a început termenul de prescripție, data pronunțării deciziei

nr. 719 din 14 mai 2002 a Curții de Apel București este fără suport legal și nu

poate constitui nici cauză de întrerupere a termenului de prescripție, judecata

neavând legătură cu cauza de față după cum nici cererile de ordonanță

președințială care, așa cum legal a reținut și instanța de apel, vizează un alt

obiect și nici nu pot echivala cu o recunoaștere pe fond a pretențiilor.

Cât privește

raportarea recurentei la efectele judecătorești ale hotărârii de constatare a

nulității contractului de privatizare este lipsită de interes atât timp cât ele

nu pot face obiectul analizei în recurs față de limitele investirii instanței,

urmare evocării fondului după admiterea apelului și desființarea parțială a

sentinței instanței de fond, decizie neatacată cu recurs în primul ciclu

procesual.

Constatând, prin

urmare, că instanța a dat o rezolvare legală excepției prescripției dreptului

la acțiune privind pretențiile în limitele deduse judecății, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând și art. 274 C.

proc. civ., recurentul reclamant va fi obligat la cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC B.B. SRL Orșova, împotriva deciziei nr. 395 din 20

septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei – pârâte SC H. SA Orșova suma de 8.000 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2008.