ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta A.P.A.P.S. a solicitat

prin acțiune obligarea pârâtei SC S.N. SA la reînscrierea A.P.A.P.S. în

registrul acționarilor societății, ca acționar care deține 69,843 % din

capitalul social al societății ca urmare a desființării contractului de vânzare

cumpărare de acțiuni din 4 martie 1999 încheiat între A.P.A.P.S. în calitate de

vânzător și A.S.N.P. în calitate de cumpărător, sub sancțiunea plății de daune

cominatorii în cuantum de 5 milioane lei pe zi de întârziere, până la

efectuarea înscrierii.

Prin sentința nr. 8070 din 26

octombrie 2004, Tribunalul Constanța, a admis în parte acțiunea, a dispus

reînscrierea A.V.A.S. în registrul acționarilor societății ca acționar deținând

59,843 % din capitalul social al societății și a respins ca nefondată cererea

privind obligarea la plata daunelor cominatorii. Instanța de fond a stabilit că

cererea de reînscriere a acțiunilor deținute de A.V.A.S. în urma desființării

contractului de vânzare cumpărare, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002

este întemeiată. În ce privește al doilea capăt de cerere, tribunalul a

apreciat că mijlocul de constrângere pentru realizarea executării obligației de

„a face” care implică faptul personal al pârâtei nu poate fi asigurat decât

prin aplicarea amenzilor civile prevăzute de art. 580

2

și

următoarele C. proc. civ.

Sentința a fost apelată de pârâta A.V.A.S.

București în partea care privește respingerea capătului de cerere pentru

daunele cominatorii, iar Curtea de Apel București, secția comercială, prin

decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul cu motivarea

că distinct de daunele cominatorii legiuitorul a prevăzut prin introducerea art.

580

3

C. proc. civ., amenda cominatorie, că daunele cominatorii

solicitate de apelantă reprezintă daune-interese pentru repararea prejudiciului

creat prin neexecutarea hotărârii, care nu au fost cuantificate, și că, nu au

fost produse dovezi cu privire la întinderea prejudiciului creat prin faptul

nerespectării obligației de „a face”.

Împotriva deciziei nr. 86 pronunțată

de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs A.V.A.S., prin care a invocat

motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în susținerea căruia a

argumentat că daunele cominatorii pe care le-a pretins pentru constrângerea

debitorului nu trebuie cuantificate și că sunt distincte de amenzile

cominatorii prevăzute de art. 580

3

C. proc. civ., care sunt

aplicabile în cazul procedurii executării silite.

A mai susținut recurenta că prin

amenda cominatorie creditorul nu obține o dezdăunare întrucât acestea sunt

plătite în favoarea statului.

Pentru motivul invocat, recurenta a

solicitat modificarea deciziei și, în fond, admiterea capătului de cerere

privind obligarea la plata daunelor cominatorii.

Recursul este întemeiat.

Problema de drept care se desprinde

din criticile aduse hotărârilor pronunțate în cauză este dacă reglementarea

introdusă prin secțiunea IV din capitolul VI al părții a V-a C. proc. civ., a

avut scopul de a înlătura instituția daunelor cominatorii, după data de 2 mai

2001, când a intrat în vigoare art. 580

2

-580

5

din Cod,

prin care sunt reglementate amenzile cominatorii, pornind de la considerentul

că în ambele situații se urmărește asigurarea executării obligațiilor de „a

face” sau de „a nu face” constând în faptul personal al debitorului. Cu alte

cuvinte, problema care se pune este dacă daunele cominatorii au fost înlocuite,

ca urmare a reglementării din O.U.G. nr. 138/2000, cu amenda cominatorie

stabilită de art. 580

3

și art. 580

4

C. proc. civ., și

dacă asigurarea executării obligațiilor de „a face” sau a „nu face”, constând

în faptul personal al debitorului se realizează inclusiv pe calea daunelor

cominatorii, independent de amenda statornicită de art. 580

3

C.

proc. civ.

Deși nu sunt reglementate expres

printr-o normă generală, daunele cominatorii sunt recunoscute deopotrivă de

doctrina și jurisprudența anterioară modificărilor aduse codului de procedură

civilă prin O.U.G. nr. 138/2000, dar și de unele reglementări speciale

existente înainte de apariția ordonanței sau apărute după data intrării în

vigoare a respectivei ordonanțe (art. 48 alin. (2), Legea nr. 31/1990, art. 64 alin.

(2) din Legea fondului funciar, art. 135 Legea nr. 161/2003). Prin urmare,

daunele cominatorii apar ca un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului

pentru a-l determina pe debitor să execute în natură obligațiile de „a face”

sau de „a nu face” și constau în esență într-o sumă de bani, aferentă unei

unități de timp, pe care debitorul trebuie să o plătească până la executarea

obligației. Mai trebuie reținut că daunele cominatorii ca sancțiune pecuniară

se aplică de către instanțe în vederea executării obligațiilor de „a face” sau

de „a nu face” stabilite printr-o hotărâre judecătorească și că nu au ca

finalitate repararea prejudiciului, rațiunea obligării debitorului la plată

constând în efectul de constrângere, de înlăturare a rezistenței debitorului de

a nu executa obligația și, în fine, suma stabilită cu titlu de daune

cominatorii se datorează creditorului obligației de „a face” sau de „a nu

face”. În ce privește cuantumul daunelor cominatorii, este adevărat că la

momentul pronunțării hotărârii, cuantumul nu este precis determinat pentru că

nu se cunoaște intervalul până la executare, dar potrivit art. 379 alin. (4)

teza finală raportat la art. 371

2

alin. (2) C. proc. civ., cuantumul

este determinabil.

Nu este mai puțin adevărat că spre

deosebire de daunele cominatorii, amenzile cominatorii sunt reglementate de

lege în toate situațiile, că se stabilesc de regulă pe zi de întârziere și că

reprezintă o sumă care nu-i profită beneficiarului chiar dacă acesta solicită

aplicarea amenzilor cominatorii. Se confirmă astfel că singurul efect al

amenzii cominatorii sub aspectul constrângerii este acela că sancționează o

abatere care vizează exclusiv interesul public (nerespectarea hotărârilor

judecătorești).

Se poate afirma, așa cum

argumentează în alți termeni recurenta, că noua reglementare vizează ab initio,

ipoteza în care, după punerea în executare a unui titlu executoriu, debitorul

refuză să-și execute obligația de „a face” sau „a nu face” în termen de 10 zile

de la primirea somației, ceea ce înseamnă că amenda cominatorie se circumscrie

fazei de executare silită și se face venit la bugetul de stat.

Prin urmare, faptul că dispozițiile art.

580

3

C. proc. civ., reglementează amenda cominatorie fără referire

la daunele cominatorii, nu poate valora o „abrogare” implicită a acestei din urmă

instituții, textul reglementând o modalitate suplimentară de constrângere a

debitorului obligației de a face sau de a nu face.

În contextul arătat, criticile aduse

hotărârilor pronunțate în cauză, care au respins capătul de cerere pentru plata

daunelor cominatorii, sunt întemeiate.

În fine, se constată că instanța de

apel nu a exclus aplicabilitatea sancțiunii daunelor cominatorii dar reține că

reclamanta creditoare nu a determinat în prealabil prejudiciul efectiv suferit

și că nu a probat acest prejudiciu.

O astfel de abordare a daunelor

cominatorii este de natură să înfrângă caracterul cominatoriu al acestei

constrângeri care nu constituie un mijloc de despăgubire prestabilit destinat

să acopere o pagubă, această funcție aparținând daunelor-interese, instituție

distinctă de cea a daunelor cominatorii.

Mai trebuie reținut că prin decizia nr.

XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, s-a stabilit că

hotărârea judecătorească prin care s-au acordat daune cominatorii este

susceptibilă de executare silită, numai la cererea creditorului, „în limita

daunelor-interese dovedite ulterior, în fața instanței, cu ocazia transformării

în astfel de daune a daunelor cominatorii”.

În alți termeni decizia menționată

confirmă caracterul provizoriu al daunelor cominatorii care trebuie reduse în

final la cuantumul despăgubirilor care au menirea să acopere prejudiciul

efectiv cauzat creditorului prin refuzul executării.

Pentru motivele arătate, conform art.

312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de A.V.A.S. fostă A.P.A.P.S.

București, decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța va fi

schimbată în parte și tot în parte va fi schimbată sentința Tribunalului

Constanța, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor cominatorii de 5

milioane lei (vechi) pe zi până la efectuarea înscrierii A.V.A.S. ca acționar.

Restul dispozițiilor deciziei pronunțate în apel și sentinței fondului vor fi

menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. (A.P.A.P.S.) București.

Modifică, în parte, decizia nr. 86

din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, schimbă, în parte, sentința

civilă nr. 8070/ COM din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanța, în sensul

obligării pârâtei SC S.N. SA Năvodari la plata daunelor cominatorii în sumă de

5 milioane ROL pe zi până la efectuarea înscrierii A.V.A.S. ca acționar.

Menține restul dispozițiilor

deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.