ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.A.P.S. a solicitat prin acțiune obligarea pârâtei SC S.N. SA la reînscrierea A.P.A.P.S. în registrul acționarilor societății, ca acționar care deține 69,843 % din capitalul social al societății ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare de acțiuni din 4 martie 1999 încheiat între A.P.A.P.S. în calitate de vânzător și A.S.N.P. în calitate de cumpărător, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 5 milioane lei pe zi de întârziere, până la efectuarea înscrierii. Prin sentința nr. 8070 din 26 octombrie 2004, Tribunalul Constanța, a admis în parte acțiunea, a dispus reînscrierea A.V.A.S.

în registrul acționarilor societății ca acționar deținând 59,843 % din capitalul social al societății și a respins ca nefondată cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii. Instanța de fond a stabilit că cererea de reînscriere a acțiunilor deținute de A.V.A.S. în urma desființării contractului de vânzare cumpărare, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 este întemeiată. În ce privește al doilea capăt de cerere, tribunalul a apreciat că mijlocul de constrângere pentru realizarea executării obligației de „a face” care implică faptul personal al pârâtei nu poate fi asigurat decât prin aplicarea amenzilor civile prevăzute de art. 580 2 și următoarele C. proc. civ. Sentința a fost apelată de pârâta A.V.A.S.

București în partea care privește respingerea capătului de cerere pentru daunele cominatorii, iar Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul cu motivarea că distinct de daunele cominatorii legiuitorul a prevăzut prin introducerea art. 580 3 C. proc. civ., amenda cominatorie, că daunele cominatorii solicitate de apelantă reprezintă daune-interese pentru repararea prejudiciului creat prin neexecutarea hotărârii, care nu au fost cuantificate, și că, nu au fost produse dovezi cu privire la întinderea prejudiciului creat prin faptul nerespectării obligației de „a face”. Împotriva deciziei nr. 86 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs A.V.A.S., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., în susținerea căruia a argumentat că daunele cominatorii pe care le-a pretins pentru constrângerea debitorului nu trebuie cuantificate și că sunt distincte de amenzile cominatorii prevăzute de art. 580 3 C. proc. civ., care sunt aplicabile în cazul procedurii executării silite. A mai susținut recurenta că prin amenda cominatorie creditorul nu obține o dezdăunare întrucât acestea sunt plătite în favoarea statului. Pentru motivul invocat, recurenta a solicitat modificarea deciziei și, în fond, admiterea capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii. Recursul este întemeiat. Problema de drept care se desprinde din criticile aduse hotărârilor pronunțate în cauză este dacă reglementarea introdusă prin secțiunea IV din capitolul VI al părții a V-a C. proc.

civ., a avut scopul de a înlătura instituția daunelor cominatorii, după data de 2 mai 2001, când a intrat în vigoare art. 580 2 -580 5 din Cod, prin care sunt reglementate amenzile cominatorii, pornind de la considerentul că în ambele situații se urmărește asigurarea executării obligațiilor de „a face” sau de „a nu face” constând în faptul personal al debitorului. Cu alte cuvinte, problema care se pune este dacă daunele cominatorii au fost înlocuite, ca urmare a reglementării din O.U.G. nr. 138/2000, cu amenda cominatorie stabilită de art. 580 3 și art. 580 4 C. proc. civ., și dacă asigurarea executării obligațiilor de „a face” sau a „nu face”, constând în faptul personal al debitorului se realizează inclusiv pe calea daunelor cominatorii, independent de amenda statornicită de art. 580 3 C. proc.

civ. Deși nu sunt reglementate expres printr-o normă generală, daunele cominatorii sunt recunoscute deopotrivă de doctrina și jurisprudența anterioară modificărilor aduse codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000, dar și de unele reglementări speciale existente înainte de apariția ordonanței sau apărute după data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe (art. 48 alin. (2), Legea nr. 31/1990, art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar, art. 135 Legea nr. 161/2003). Prin urmare, daunele cominatorii apar ca un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului pentru a-l determina pe debitor să execute în natură obligațiile de „a face” sau de „a nu face” și constau în esență într-o sumă de bani, aferentă unei unități de timp, pe care debitorul trebuie să o plătească până la executarea obligației.

Mai trebuie reținut că daunele cominatorii ca sancțiune pecuniară se aplică de către instanțe în vederea executării obligațiilor de „a face” sau de „a nu face” stabilite printr-o hotărâre judecătorească și că nu au ca finalitate repararea prejudiciului, rațiunea obligării debitorului la plată constând în efectul de constrângere, de înlăturare a rezistenței debitorului de a nu executa obligația și, în fine, suma stabilită cu titlu de daune cominatorii se datorează creditorului obligației de „a face” sau de „a nu face”. În ce privește cuantumul daunelor cominatorii, este adevărat că la momentul pronunțării hotărârii, cuantumul nu este precis determinat pentru că nu se cunoaște intervalul până la executare, dar potrivit art. 379 alin. (4) teza finală raportat la art. 371 2 alin. (2) C. proc.

civ., cuantumul este determinabil. Nu este mai puțin adevărat că spre deosebire de daunele cominatorii, amenzile cominatorii sunt reglementate de lege în toate situațiile, că se stabilesc de regulă pe zi de întârziere și că reprezintă o sumă care nu-i profită beneficiarului chiar dacă acesta solicită aplicarea amenzilor cominatorii. Se confirmă astfel că singurul efect al amenzii cominatorii sub aspectul constrângerii este acela că sancționează o abatere care vizează exclusiv interesul public (nerespectarea hotărârilor judecătorești). Se poate afirma, așa cum argumentează în alți termeni recurenta, că noua reglementare vizează ab initio, ipoteza în care, după punerea în executare a unui titlu executoriu, debitorul refuză să-și execute obligația de „a face” sau „a nu face” în termen de 10 zile de la primirea somației, ceea ce înseamnă că amenda cominatorie se circumscrie fazei de executare silită și se face venit la bugetul de stat.

Prin urmare, faptul că dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ., reglementează amenda cominatorie fără referire la daunele cominatorii, nu poate valora o „abrogare” implicită a acestei din urmă instituții, textul reglementând o modalitate suplimentară de constrângere a debitorului obligației de a face sau de a nu face. În contextul arătat, criticile aduse hotărârilor pronunțate în cauză, care au respins capătul de cerere pentru plata daunelor cominatorii, sunt întemeiate. În fine, se constată că instanța de apel nu a exclus aplicabilitatea sancțiunii daunelor cominatorii dar reține că reclamanta creditoare nu a determinat în prealabil prejudiciul efectiv suferit și că nu a probat acest prejudiciu.

O astfel de abordare a daunelor cominatorii este de natură să înfrângă caracterul cominatoriu al acestei constrângeri care nu constituie un mijloc de despăgubire prestabilit destinat să acopere o pagubă, această funcție aparținând daunelor-interese, instituție distinctă de cea a daunelor cominatorii. Mai trebuie reținut că prin decizia nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, s-a stabilit că hotărârea judecătorească prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, numai la cererea creditorului, „în limita daunelor-interese dovedite ulterior, în fața instanței, cu ocazia transformării în astfel de daune a daunelor cominatorii”. În alți termeni decizia menționată confirmă caracterul provizoriu al daunelor cominatorii care trebuie reduse în final la cuantumul despăgubirilor care au menirea să acopere prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin refuzul executării.

Pentru motivele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de A.V.A.S. fostă A.P.A.P.S. București, decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța va fi schimbată în parte și tot în parte va fi schimbată sentința Tribunalului Constanța, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor cominatorii de 5 milioane lei (vechi) pe zi până la efectuarea înscrierii A.V.A.S. ca acționar. Restul dispozițiilor deciziei pronunțate în apel și sentinței fondului vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. (A.P.A.P.S.) București. Modifică, în parte, decizia nr. 86 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, schimbă, în parte, sentința civilă nr. 8070/ COM din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanța, în sensul obligării pârâtei SC S.N. SA Năvodari la plata daunelor cominatorii în sumă de 5 milioane ROL pe zi până la efectuarea înscrierii A.V.A.S. ca acționar. Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.