Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2006

HOTĂRÂRE
27.04.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 30 septembrie 2004, la Tribunalul Bihor, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, trecerea sa din corpul agenților de poliție, în corpul ofițerilor de poliție, cu gradul de inspector de poliție, întrucât a promovat examenul de licență la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. A cerut și obligarea pârâților, la plata despăgubirii de 300.000.000 lei, prejudiciu cauzat până la data introducerii acțiunii și 1.000.000 lei pentru fiecare zi, de la data introducerii acțiunii, până la trecerea sa în corpul ofițerilor de poliție.

Prin întâmpinare, Inspectoratul General al Poliției Române a arătat că trecerea agenților în corpul ofițerilor se face în limita posturilor, rămase vacante, iar Inspectoratul de Poliție al județului Bihor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive. Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 408/CA din 16 decembrie 2004, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând că gradul de ofițer de poliție se acordă de către Ministerul Administrației și Internelor, la propunerea Inspectoratului General al Poliției Române. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40/CA/2005 - PI din 14 februarie 2005, a respins acțiunea reclamantului M.V.

împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului Bihor. În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul poate beneficia de acordarea gradelor profesionale pentru absolvirea studiilor superioare, numai în cadrul corpului agenților de poliție, așa cum a solicitat. S-a reținut, de asemenea, că, potrivit art. 73 pct. 7 din Legea nr. 360/2002, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, agentul de poliție care a absolvit studii superioare, are dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea postului vacant de ofițer, în condițiile legii.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs în termenul legal, reclamantul M.V., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, a obligării pârâților la acordarea gradului corespunzător pregătirii și vechimii în poliție, fără îndeplinirea vreunei activități legată de acest fapt și a obligării pârâților la plata daunelor solicitate în cerere. A învederat recurentul, în motivele de recurs, că prin hotărârea atacată s-au interpretat greșit prevederile Legii nr. 360/2002 și ale H.G. nr. 137/1991 și s-au încălcat, pe lângă dispozițiile din actele normative precizate, prevederile art. 5 din Legea nr. 35/2004 și art. 16 din Constituția României.

În concret, recurentul a arătat că în perioada anilor 1998 - 2003 a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, pe care a absolvit-o, că potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, avea dreptul de a fi trecut în corpul ofițerilor cu gradul de subinspector și că art. 73 alin. (7) din actul normativ sus menționat nu are aplicație în cazul agenților de poliție care au absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție. A mai precizat reclamantul că, deși trebuia să fie trecut în corpul ofițerilor, în luna iulie 2003, când a absolvit Facultatea de Drept, în mod automat și nu la cererea formală, pârâții nu s-au conformat obligației legale și au interpretat discriminatoriu, urmare a modificării art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, prin O.U.G.

nr. 89/2003, prevederile referitoare la dreptul său de a fi trecut în corpul ofițerilor, fără examen și fără îndeplinirea vreunei formalități. Recursul este nefondat. Este necontestat faptul că reclamantul M.V., agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor, a urmat în perioada anilor 1998 - 2003, cursurile Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, învățământ fără frecvență, pe care le-a absolvit în sesiunea iulie 2003, și că prin raportul din data de 23 septembrie 2004, depus la Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, la care s-a răspuns prin adresa nr. 32475 din 11 octombrie 2004, în sensul că agenții de poliție care au absolvit studii superioare, au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, acesta a solicitat trecerea în corpul ofițerilor de poliție, cu gradul aferent vechimii în poliție, în temeiul dispozițiilor H.G.

nr. 137/1991 și ale Legii nr. 360/2002.

Solicitarea reclamantului, de obligare a pârâților la acordarea gradului corespunzător pregătirii și vechimii în poliție, fără îndeplinirea vreunei alte formalități, cu alte cuvinte de obligare la trecerea în corpul ofițerilor de poliție, fără examen sau concurs, nu poate fi primită, în raport cu interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 9, art. 21 și art. 73 alin. (7) ale Legii nr. 306/2002, privind Statutul polițistului, în vigoare la data întocmirii de către reclamant, a raportului din data de 23 septembrie 2004. Astfel, se reține că ofițerii de poliție provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 306/2002] și că ei pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau de scurtă durată ale Ministerului Administrației și Internelor sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor [art. 9 alin. (2) din același act normativ].

Încadrarea agenților de poliție sus menționați în categoria ofițerilor de poliție și acordarea gradelor profesionale în funcție de pregătirea și de vechimea în specialitate corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului, conform prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 306/2002, nu se realizează în mod automat, fără îndeplinirea vreunei formalități, ci numai în baza unei cereri în acest sens și cu condiția participării la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii. Într-adevăr, prin dispozițiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 306/2002, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G.

nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004, s-a stipulat dreptul agenților de poliție care au absolvit studii superioare, de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, renunțându-se la textul inițial prin care s-a prevăzut încadrarea, fără nici o distincție, în categorii și grade corespunzătoare studiilor a agenților de poliție care au absolvit studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă ori studii superioare de scurtă durată cu diplomă sau echivalentă.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 306/2002, potrivit cu care la absolvirea Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a Ministerului Administrației și Internelor, polițistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție, sunt aplicabile doar în cazul celor care debutează în această funcție publică în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și care au obligația de a susține examenul de definitivare în profesie, după o perioadă de stagiu de 12 luni. Dimpotrivă, incidente în situația reclamantului sunt dispozițiile art. 21 alin. (4) din lege, care prevăd obligația de a susține acest examen de definitivare în profesie, după o perioadă de probă de 12 luni.

În aceste condiții, cum reclamantul nu avea dreptul, în raport cu prevederile legale în vigoare la data formulării cererii sale de acordare a gradului corespunzător pregătirii și vechimii sale în poliție, de a fi încadrat în corpul ofițerilor de poliție, fără examen și fără îndeplinirea vreunei alte formalități, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, ca nefondată.

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinței nr. 40/ CA/2005-PI din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 noiembrie 2003, la Tribunalul Satu Mare, reclamantul M.M. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române
ÎCCJ 2005-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4333/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 143/CA din 9 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 1940/CA/2005, Curtea de Apel Oradea, secția comerci
ÎCCJ 2010-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5268/2010
rârea Curții de apel. Prin sentința civilă nr. 63/CA din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța aceas
ÎCCJ 2009-03-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.67/CA/2008-PI din 21 martie 2008 Curtea de Apel Oradea, judecând cauza în fond după casare, a respins acțiunea reclamanților M.M., ș.a.,
ÎCCJ 2007-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 545/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial la Judecătoria Reșița și apoi prin declinare de competență la Curtea de Apel Timișoara, rec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă