ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.67/CA/2008-PI din 21 martie 2008 Curtea de Apel Oradea, judecând cauza în fond după casare, a respins acțiunea reclamanților M.M., ș.a., formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare și Direcția Poliției de Frontieră Oradea, prin care solicitau obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor să prezinte în camera de consiliu Ordinul M.A.I. nr. 1/0651 din 23 decembrie 2005 precum și revocarea acestui ordin, arătând că acesta este nelegal deoarece contravine flagrant Legii nr. 360/2002 modificată și completată prin O.G.

nr. 89/2003 și Legea nr. 101/2004 privind Statutul polițistului și, totodată, că a fost emis greșit la mijlocul anului școlar, neoferindu-le șansa de a se înscrie și promova legal doi ani simultani într-un singur an de învățământ și de a putea absolvi în 2006 studii liceale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1/0651 din 23 decembrie 2005 a aprobat „Lista cu modificările ce se efectuează în statele de organizare ale unor unități din subordinea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”. Această listă conține date referitoare la poziția din statul de organizare, denumirea funcției, nivelul de studii, gradul și coeficientul de ierarhizare, fără referiri la nume de persoane, iar conform Anexei 3 lit. A) din H.G.

nr. 01365/2002 pentru aprobarea „Listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de desecretizare, elaborate sau deținute de Ministerul Internelor și Reformei Administrative”, statele de organizare ale unităților centrale și teritoriale ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt informații clasificate secret de stat, nivelul de secretizare „secret”. Instanța de fond a mai constatat că prin ordinul în discuție s-au adus modificări statelor de organizare ale unor unități din subordinea Inspectoratului General a Poliției de Frontieră. Ordinul a fost clasificat ca secret de stat, nivelul „secret”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (4) din Constituții României, revizuită, a fost comunicat numai instituțiilor interesate.

Instanța de fond, având în vedere împrejurarea că nu se contestă că, prin Ordinul atacat, începând cu data de 26 ianuarie 2006, posturile pe care erau încadrați reclamanții au fost desființate, iar cele 66 de posturi ale M.A.C. au fost transformate în 66 posturi de agenți de poliție, a apreciat că nu se justifică prezentarea actului respectiv în Camera de consiliu. Instanța a mai reținut că procesul de trecere în corpul agenților de poliție de frontieră a M.A.C. a început în anul 2003, iar reclamanților li s-a adus la cunoștință, în scris, că aveau posibilitatea de a participa la concursul organizat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare din 26 ianuarie 2006, în situația în care îndeplineau condițiile legale privind studiile, concurs organizat pentru încadrarea a 66 de posturi de agenți de poliție.

Însă, aceștia nu au optat pentru înscrierea la concurs deoarece nu îndeplineau condițiile de studii prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, astfel că s-a efectuat rezilierea contractelor, nemaiexistând funcții vacante de M.A.C. sau alte funcții pe care să poată fi încadrați. Împotriva acestei hotărâri reclamanții M.M., ș.a., au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a nesocotit toate indicațiile și concluziile instanței superioare care, deși au caracter obligatoriu pentru instanța inferioară aceasta le-a ignorat.

Recurenții susțin că pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a refuzat categoric să prezinte în Camera de Consiliu Ordinul nr. 1/0651 din 23 decembrie 2005 în scopul ascunderii față de instanță a conținutului acestuia, deși instanța de recurs a stabilit necesitatea declasificării acestui ordin de interes major care a cauzat urmări juridice dezastruoase pentru reclamanți, ruinându-le cariera profesională. De asemenea, se susține că instanța de fond a considerat paradoxal, contrar dispozitivului instanței supreme, că nu este necesară nici declasificarea ordinului care a stat la baza desfacerii colective a contractelor de muncă și cu atât mai puțin nu e necesară nici prezentarea în Camera de Consiliu.

Recurenții consideră că pârâta era obligată să le aducă la cunoștință, pe bază de semnătură, clauzele de modificare a contractului de muncă privind menținerea în funcțiile publice, condiționată de absolvirea liceului, con­diție dirimantă care trebuia menționată clar în contractul de muncă. Fiind introdusă ulterior, trebuia adusă la cunoștință și acceptată cu acordul scris al ambelor părți contractante. Recurenții mai arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că procesul de trecere în corpul agenților de poliție a M.A.C. a început în anul 2003, iar reclamanților li s-a adus la cunoștință, în scris, faptul că aveau posibilitatea de a participa la concursul organizat de I.J.P.F. Satu Mare din 26 ianuarie 2006. În fine, recurenții consideră că au fost puși în fața faptului împlinit, deoarece niciodată nu li s-a adus la cunoștință această clauză care modifică radical contractul de muncă.

Intimatul-pârât, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului motivelor de recurs. Înalta Curte, examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția lipsei calității de reprezentant, constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele: Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să-și exercite drepturile procedurale fie personal, fie prin mandatar. Totodată, potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ. „procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților”.

Or, la dosar au fost depuse procurile speciale prin care reclamanții îl împuternicesc pe M.M. să exercite căile de atac la instanțele superioare, astfel că excepția este neîntemeiată. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Susținerea potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu se justifică prezentarea ordinului atacat în camera de consiliu este neîntemeiată și nu poate fi primită. Prin decizia de casare, instanța supremă nu a reținut faptul că instanța de fond trebuia să oblige pârâtul să prezinte ordinul atacat în camera de consiliu.

Prin ordinul atacat au fost desființate posturile pe care erau încadrați recurenții-reclamanți, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, acest lucru nu a fost contestat. Din actele dosarului rezultă că Ordinul nr. 1/0651 aprobă „lista cu modificările ce se efectuează în statele de organizare ale unor unități din subordinea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”. Având în vedere că această listă conține date referitoare la poziția din statul de organizare, denumirea funcției, nivelul de studii, gradul și coeficientul de ierarhizare, fără referiri la nume de persoane, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că ordinul a fost clasificat ca secret de stat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 208 alin. (4) din Constituția României, a fost comunicat numai instituțiilor interesate.

Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod judicios a apreciat că ordinul atacat este temeinic și legal. De altfel, Ordinul nr. 1/0651 a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 204/2001, privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Română, modificată. De asemenea, nici motivul de recurs potrivit căruia recurenților-reclamanți li s-ar fi modificat contractul de muncă nu poate fi primit. Contractul de muncă al recurenților-reclamanți nu a fost modificat, așa cum susțin aceștia, ci a fost reziliat deoarece s-a modificat statul de organizare al instituției și s-au desființat funcțiile pe care recurenții-reclamanți erau încadrați. Nici susținerea potrivit căreia recurenții-reclamanți au fost puși în fața faptului împlinit datorită faptului că nu au fost înștiințați, în scris, că aveau posibilitatea de a participa la concursul organizat la 26 ianuarie 2006, este nefondată și nu poate fi primită.

Potrivit art. 48 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Română, modificată: „în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență posturile de militari în termen și militari angajați cu contract din structurile Poliției de Frontieră Române se înlocuiesc cu posturi de polițiști de frontieră”. Conform dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, procesul de trecere în corpul agenților de poliție a început în anul 2003, iar cei care îndeplineau condițiile legale privind studiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. b) aveau posibilitatea de a participa la concursul organizat, ca urmare a desființării posturilor pe care aceștia erau încadrați.

Pe de altă parte, Legea nr. 360/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial la 6 iunie 2002 și în art. 82 alin. (1) se prevedea că va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la publicare, termen prevăzut de legiuitor tocmai pentru a asigura posibilitatea de informare a cetățenilor asupra conținutului actului normativ, fiind o chestiune de principiu aceea că actul normativ este cunoscut și opozabil erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial.

Scopul urmărit de legiuitor prin această normă a fost acela de a asigura un corp al polițiștilor caracterizat prin standardele ridicate de pregătire profesională, în care nivelul studiilor absolvite constituie un criteriu important, și de a asigura totodată, ca urmare a demilitarizării poliției și personalului acesteia, o armonizare a conținutului statutului polițistului cu cel general al funcționarilor publici din punct de vedere al corespondenței dintre ierarhia funcțiilor și gradelor profesionale și studiilor absolvite. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că prevederile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 se referă la cei care la data intrării în vigoare a actului normativ erau polițiști și nu militari angajați pe bază de contract cum e cazul recurenților-reclamanți.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod judicios a constatat că pentru rezilierea contractului de muncă s-a urmat procedura prevăzută de Codul muncii. Nu se poate reține că a fost modificat contractul de muncă, astfel cum susțin recurenții, acestora li s-au reziliat contractele de muncă deoarece s-a modificat statul de organizare al instituției și s-au desființat funcțiile pe care aceștia erau încadrați. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a lui M.M.. Respinge recursul declarat de M.M., ș.a. împotriva sentinței civile nr. 67/CA/ 2008-PI din 21 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.