ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2009

HOTĂRÂRE
25.03.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr.67/CA/2008-PI din 21

martie 2008 Curtea de Apel Oradea, judecând cauza în fond după casare, a

respins acțiunea reclamanților

M.M.,

ș.a., formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul

Județean de Poliție Satu Mare și Direcția Poliției de Frontieră Oradea, prin

care solicitau obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor să

prezinte în camera de consiliu Ordinul M.A.I. nr. 1/0651 din 23 decembrie 2005

precum și revocarea acestui ordin, arătând că acesta este nelegal deoarece

contravine flagrant Legii nr. 360/2002 modificată și completată prin O.G. nr. 89/2003

și Legea nr. 101/2004 privind Statutul polițistului și, totodată, că a fost

emis greșit la mijlocul anului școlar, neoferindu-le șansa de a se înscrie și

promova legal doi ani simultani într-un singur an de învățământ și de a putea

absolvi în 2006 studii liceale.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor nr. 1/0651 din 23 decembrie 2005 a

aprobat „Lista cu modificările ce se efectuează în statele de organizare ale

unor unități din subordinea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”.

Această listă conține date referitoare la poziția din statul de organizare,

denumirea funcției, nivelul de studii, gradul și coeficientul de ierarhizare,

fără referiri la nume de persoane, iar conform Anexei 3 lit. A) din H.G. nr. 01365/2002

pentru aprobarea „Listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat,

pe niveluri de desecretizare, elaborate sau deținute de Ministerul Internelor

și Reformei Administrative”, statele de organizare ale unităților centrale și

teritoriale ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt

informații clasificate secret de stat, nivelul de secretizare „secret”.

Instanța

de fond a mai constatat că prin ordinul în discuție s-au adus modificări

statelor de organizare ale unor unități din subordinea Inspectoratului General

a Poliției de Frontieră. Ordinul a fost clasificat ca secret de stat, nivelul

„secret”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (4) din

Constituții României, revizuită, a fost comunicat numai instituțiilor

interesate.

Instanța

de fond, având în vedere împrejurarea că nu se contestă că, prin Ordinul

atacat, începând cu data de 26 ianuarie 2006, posturile pe care erau încadrați

reclamanții au fost desființate, iar cele 66 de posturi ale M.A.C. au fost

transformate în 66 posturi de agenți de poliție, a apreciat că nu se justifică

prezentarea actului respectiv în Camera de consiliu.

Instanța

a mai reținut că procesul de trecere în corpul agenților de poliție de

frontieră a M.A.C. a început în anul 2003, iar reclamanților li s-a adus la

cunoștință, în scris, că aveau posibilitatea de a participa la concursul

organizat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare din 26

ianuarie 2006, în situația în care îndeplineau condițiile legale privind studiile,

concurs organizat pentru încadrarea a 66 de posturi de agenți de poliție. Însă,

aceștia nu au optat pentru înscrierea la concurs deoarece nu îndeplineau

condițiile de studii prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002,

astfel că s-a efectuat rezilierea contractelor, nemaiexistând funcții vacante

de M.A.C. sau alte funcții pe care să poată fi încadrați.

Împotriva

acestei hotărâri reclamanții M.M., ș.a., au declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că instanța de fond a nesocotit toate indicațiile

și concluziile instanței superioare care, deși au caracter obligatoriu pentru

instanța inferioară aceasta le-a ignorat.

Recurenții

susțin că pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a refuzat

categoric să prezinte în Camera de Consiliu Ordinul nr. 1/0651 din 23 decembrie

2005 în scopul ascunderii față de instanță a conținutului acestuia, deși

instanța de recurs a stabilit necesitatea declasificării acestui ordin de

interes major care a cauzat urmări juridice dezastruoase pentru reclamanți,

ruinându-le cariera profesională.

De

asemenea, se susține că instanța de fond a considerat paradoxal, contrar

dispozitivului instanței supreme, că nu este necesară nici declasificarea ordinului

care a stat la baza desfacerii colective a contractelor de muncă și cu atât mai

puțin nu e necesară nici prezentarea în Camera de Consiliu.

Recurenții

consideră că pârâta era obligată să le aducă la cunoștință, pe bază de

semnătură, clauzele de modificare a contractului de muncă privind menținerea în

funcțiile publice, condiționată de absolvirea liceului, con­diție dirimantă

care trebuia menționată clar în contractul de muncă. Fiind introdusă ulterior,

trebuia adusă la cunoștință și acceptată cu acordul scris al ambelor părți

contractante.

Recurenții

mai arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că procesul de trecere în

corpul agenților de poliție a M.A.C. a început în anul 2003, iar reclamanților

li s-a adus la cunoștință, în scris, faptul că aveau posibilitatea de a

participa la concursul organizat de I.J.P.F. Satu Mare din 26 ianuarie 2006.

În

fine, recurenții consideră că au fost puși în fața faptului împlinit, deoarece

niciodată nu li s-a adus la cunoștință această clauză care modifică radical

contractul de muncă.

Intimatul-pârât,

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a invocat excepția lipsei

calității de reprezentant a semnatarului motivelor de recurs.

Înalta Curte, examinând cu

prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția

lipsei calității de reprezentant, constată că aceasta este neîntemeiată, motiv

pentru care o va respinge ca atare.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele:

Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ.,

părțile pot să-și exercite drepturile procedurale fie personal, fie prin

mandatar.

Totodată,

potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ. „procura pentru exercițiul dreptului

de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin

înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat,

semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților”.

Or,

la dosar au fost depuse procurile speciale prin care reclamanții îl

împuternicesc pe M.M. să exercite căile de atac la instanțele superioare,

astfel că excepția este neîntemeiată.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Susținerea

potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu se justifică

prezentarea ordinului atacat în camera de consiliu este neîntemeiată și nu

poate fi primită.

Prin

decizia de casare, instanța supremă nu a reținut faptul că instanța de fond

trebuia să oblige pârâtul să prezinte ordinul atacat în camera de consiliu.

Prin

ordinul atacat au fost desființate posturile pe care erau încadrați

recurenții-reclamanți, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond,

acest lucru nu a fost contestat.

Din

actele dosarului rezultă că Ordinul nr. 1/0651 aprobă „lista cu modificările ce

se efectuează în statele de organizare ale unor unități din subordinea

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”.

Având

în vedere că această listă conține date referitoare la poziția din statul de

organizare, denumirea funcției, nivelul de studii, gradul și coeficientul de

ierarhizare, fără referiri la nume de persoane, Înalta Curte constată că

instanța de fond în mod corect a apreciat că ordinul a fost clasificat ca

secret de stat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 208 alin. (4) din

Constituția României, a fost comunicat numai instituțiilor interesate.

Înalta

Curte constată că instanța de fond, în mod judicios a apreciat că ordinul

atacat este temeinic și legal. De altfel, Ordinul nr. 1/0651 a fost emis în

conformitate cu dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 204/2001, privind

organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Română, modificată.

De

asemenea, nici motivul de recurs potrivit căruia recurenților-reclamanți li

s-ar fi modificat contractul de muncă nu poate fi primit.

Contractul

de muncă al recurenților-reclamanți nu a fost modificat, așa cum susțin

aceștia, ci a fost reziliat deoarece s-a modificat statul de organizare al

instituției și s-au desființat funcțiile pe care recurenții-reclamanți erau

încadrați.

Nici

susținerea potrivit căreia recurenții-reclamanți au fost puși în fața faptului

împlinit datorită faptului că nu au fost înștiințați, în scris, că aveau

posibilitatea de a participa la concursul organizat la 26 ianuarie 2006, este

nefondată și nu poate fi primită.

Potrivit

art. 48 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de

Frontieră Română, modificată: „în termen de 2 ani de la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență posturile de militari în termen și

militari angajați cu contract din structurile Poliției de Frontieră Române se

înlocuiesc cu posturi de polițiști de frontieră”.

Conform

dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, procesul de

trecere în corpul agenților de poliție a început în anul 2003, iar cei care

îndeplineau condițiile legale privind studiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

lit. b) aveau posibilitatea de a participa la concursul organizat, ca urmare a

desființării posturilor pe care aceștia erau încadrați.

Pe de

altă parte, Legea nr. 360/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial la 6 iunie

2002 și în art. 82 alin. (1) se prevedea că va intra în vigoare în termen de 60

de zile de la publicare, termen prevăzut de legiuitor tocmai pentru a asigura

posibilitatea de informare a cetățenilor asupra conținutului actului normativ,

fiind o chestiune de principiu aceea că actul normativ este cunoscut și opozabil

erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial.

Scopul

urmărit de legiuitor prin această normă a fost acela de a asigura un corp al

polițiștilor caracterizat prin standardele ridicate de pregătire profesională,

în care nivelul studiilor absolvite constituie un criteriu important, și de a

asigura totodată, ca urmare a demilitarizării poliției și personalului

acesteia, o armonizare a conținutului statutului polițistului cu cel general al

funcționarilor publici din punct de vedere al corespondenței dintre ierarhia

funcțiilor și gradelor profesionale și studiilor absolvite.

Înalta Curte constată că instanța de fond în

mod corect a apreciat că prevederile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002

se referă la cei care la data intrării în vigoare a actului normativ erau

polițiști și nu militari angajați pe bază de contract cum e cazul

recurenților-reclamanți.

Prin

urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod judicios a constatat

că pentru rezilierea contractului de muncă s-a urmat procedura prevăzută de

Codul muncii.

Nu se

poate reține că a fost modificat contractul de muncă, astfel cum susțin

recurenții, acestora li s-au reziliat contractele de muncă deoarece s-a

modificat statul de organizare al instituției și s-au desființat funcțiile pe

care aceștia erau încadrați.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală pe care o va menține.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge excepția lipsei calității de

reprezentant a lui M.M..

Respinge recursul declarat de

M.M., ș.a. împotriva sentinței civile nr. 67/CA/

2008-PI din 21 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1904/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 23 septembrie 2004 astfel cum a fost precizată la 9 noiembrie 2004, 3 mai 2006, 18 mai 2006 și 24 mai 2006, reclamantul P.A. a
ÎCCJ 2006-04-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 30 septembrie 2004, la Tribunalul Bihor, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2009-02-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2009
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 173/C A/2008 - P.I. din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis ac
ÎCCJ 2005-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 noiembrie 2003, la Tribunalul Satu Mare, reclamantul M.M. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române
ÎCCJ 2010-05-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2010
itatea formulării acțiunii de către intimatul-reclamant este fondat, instanța de fond procedând în mod nelegal prin respingerea excepției tardivității formulării acțiunii. Astfel, cum corect susține recurentul-pârât, cu adresa nr. 239518 di
Sursă