ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 792/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 2 mai 2006, reclamanta P.L.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției, anularea Ordinului nr. 2785/ C din 30 octombrie

2000 emis în baza O.U.G. nr. 83/2000.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat, în calitate de magistrat pensionar, că, prin ordinul

contestat, care nu i-a fost comunicat, i s-a acordat la indemnizația lunară un

adaos de 15 %, considerându-se în mod eronat că are o vechime continuă în

magistratură de 19 ani, 9 luni și 8 zile, deși, în realitate vechimea sa în

magistratură este de 32 de ani și o lună, astfel cum este definită prin art. 85

din Legea nr. 303/2004.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2044 din

28 septembrie 2006 a admis excepția tardivității acțiunii și a respins acțiunea

ca tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Instanța a reținut că, față

de data emiterii actului atacat, 30 octombrie 2000, promovarea acțiunii la 2

mai 2006 s-a făcut cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sus menționatei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta P.L.M., criticându-o ca

nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a

legii.

Se menționează în motivele

de recurs că actul contestat nu are forță juridică, întrucât nu i-a fost

comunicat recurentei, și prin urmare greșit prima instanță a constatat

tardivitatea acțiunii.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Curtea de Apel a respins

acțiunea formulată de P.L.M. ca tardivă, în raport de dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 554/2004.

Astfel textul mai sus

invocat prevede în alin. (2) și (5) că „cererile prin care se solicită anularea

unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins, se pot

introduce în termen de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii

actului”.

Termenul de 6 luni este

termen de prescripție, iar cel de un an este termen de decădere, fapt statuat

de întreaga literatură de specialitate, de practică și de Legea nr. 554/2004.

Acțiunea recurentei a fost

formulată la 2 mai 2006, ea solicitând anularea Ordinului nr. 2785/ C din 30

octombrie 2000.

Prin urmare este corectă aprecierea

instanței de fond prin care a constatat că acțiunea de față este tardivă în

raport de dispozițiile legale mai sus invocate. Nu se poate reține susținerea

recurentei în sensul necunoașterii acestui act administrativ și a necomunicării

întrucât din actele depuse, rezultă fără posibilitate de tăgadă că a cunoscut

despre existența acestuia, și de altfel recurenta nu poate invoca necunoașterea

legii, principiu de drept peste care nu se poate trece pentru nici un

considerent expus în cererea de recurs.

Așa fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, va

respinge recursul declarat de P.L.M. ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta P.L.M. împotriva sentinței civile nr. 2044 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2007.