ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 792/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 mai 2006, reclamanta P.L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea Ordinului nr. 2785/ C din 30 octombrie 2000 emis în baza O.U.G. nr. 83/2000. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în calitate de magistrat pensionar, că, prin ordinul contestat, care nu i-a fost comunicat, i s-a acordat la indemnizația lunară un adaos de 15 %, considerându-se în mod eronat că are o vechime continuă în magistratură de 19 ani, 9 luni și 8 zile, deși, în realitate vechimea sa în magistratură este de 32 de ani și o lună, astfel cum este definită prin art. 85 din Legea nr. 303/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2044 din 28 septembrie 2006 a admis excepția tardivității acțiunii și a respins acțiunea ca tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Instanța a reținut că, față de data emiterii actului atacat, 30 octombrie 2000, promovarea acțiunii la 2 mai 2006 s-a făcut cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Împotriva sus menționatei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta P.L.M., criticându-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. Se menționează în motivele de recurs că actul contestat nu are forță juridică, întrucât nu i-a fost comunicat recurentei, și prin urmare greșit prima instanță a constatat tardivitatea acțiunii.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de P.L.M. ca tardivă, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Astfel textul mai sus invocat prevede în alin. (2) și (5) că „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins, se pot introduce în termen de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului”. Termenul de 6 luni este termen de prescripție, iar cel de un an este termen de decădere, fapt statuat de întreaga literatură de specialitate, de practică și de Legea nr. 554/2004.

Acțiunea recurentei a fost formulată la 2 mai 2006, ea solicitând anularea Ordinului nr. 2785/ C din 30 octombrie 2000. Prin urmare este corectă aprecierea instanței de fond prin care a constatat că acțiunea de față este tardivă în raport de dispozițiile legale mai sus invocate. Nu se poate reține susținerea recurentei în sensul necunoașterii acestui act administrativ și a necomunicării întrucât din actele depuse, rezultă fără posibilitate de tăgadă că a cunoscut despre existența acestuia, și de altfel recurenta nu poate invoca necunoașterea legii, principiu de drept peste care nu se poate trece pentru nici un considerent expus în cererea de recurs. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, va respinge recursul declarat de P.L.M.

ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.L.M. împotriva sentinței civile nr. 2044 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.