ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4163/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 706 din 22 martie 2006 a Curții de apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea numitului Z.N., având ca obiect a se constata că perioada 1 - 15 august 1999, de inactivitate, constituie vechime neîntreruptă în muncă în aceeași unitate și a obliga pârâtele Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, la plata celor 7 indemnizații brute lunare la care are dreptul potrivit art. 80 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a calificat mai întâi cererea, sub aspect formal, ca „refuz nejustificat de rezolvare a cererii”, în sensul art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În fond, a constatat, însă, instanța, că reclamantul nu are dreptul să beneficieze de cele șapte indemnizații, întrucât nu are o vechime continuă în magistratură în ultimii 20 de ani înainte de data pensionării, astfel cum a stabilit Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 122/2005, întrucât a avut o întrerupere a activității de 15 zile, în august 1999. Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii, recurentul invocă necompetența materială a instanței de fond, arătând că nu este incidentă în cauză Legea nr. 554/2004, întrucât conflictul nu s-a născut din emiterea unui act administrativ unilateral, după cum nici răspunsul tardiv al pârâtei la cererea sa nu are semnificația unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Consideră recurentul că în cauză competența aparținea instanței civile - secția civilă a Curții de Apel București. Recursul se fondează, sentința urmând a fi casată în temeiul art. 304 pct. 3, cu referire la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., în temeiul căruia cauza va fi trimisă, spre soluționare, la instanța competentă material, Tribunalul București, secția conflicte de muncă, pentru următoarele considerente: Pentru corecta stabilire a instanței competente material era obligatorie stabilirea naturii drepturilor bănești pretinse de către reclamant. Scopul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 303/2004 este acela de a răsplăti stabilitatea magistratului în funcția sa. Această „premiere a fidelității”, în sensul dreptului muncii, desigur, are loc după încetarea raporturilor de serviciu, intervenită fie prin pensionare, fie prin eliberarea din funcție pentru motive neimputabile.

Așadar, natura acestei indemnizații nu este aceea de drept salarial, nefiind aplicabile în materie de competență dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 117/2002 care prevăd competența exclusivă a secției de contencios administrativ a Curții de Apel București. Pe de altă parte, câtă vreme vocația la primirea acestei indemnizații se naște subsecvent dreptului la pensie, în cauza de față este rațional ca acest accesoriu să urmeze soarta principalului sub aspectul competenței materiale. Or, potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000, competența de soluționare a cererilor privind drepturile de pensie aparține tribunalului, secția litigii de muncă, în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Z.N. împotriva sentinței civile nr. 706 din 22 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția litigii de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2006.