ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4163/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 706

din 22 martie 2006 a Curții de apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea numitului

Z.N., având ca obiect a se constata că perioada 1 - 15 august 1999, de

inactivitate, constituie vechime neîntreruptă în muncă în aceeași unitate și a

obliga pârâtele Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, la plata celor 7 indemnizații brute

lunare la care are dreptul potrivit art. 80 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a calificat mai întâi cererea, sub aspect formal, ca „refuz

nejustificat de rezolvare a cererii”, în sensul art. 2 alin. (2) și art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În fond, a constatat, însă, instanța,

că reclamantul nu are dreptul să beneficieze de cele șapte indemnizații,

întrucât nu are o vechime continuă în magistratură în ultimii 20 de ani înainte

de data pensionării, astfel cum a stabilit Plenul Consiliul Superior al

Magistraturii, prin Hotărârea nr. 122/2005, întrucât a avut o întrerupere a

activității de 15 zile, în august 1999.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal

timbrată.

În motivarea cererii,

recurentul invocă necompetența materială a instanței de fond, arătând că nu

este incidentă în cauză Legea nr. 554/2004, întrucât conflictul nu s-a născut

din emiterea unui act administrativ unilateral, după cum nici răspunsul tardiv

al pârâtei la cererea sa nu are semnificația unui refuz nejustificat de

soluționare a unei cereri.

Consideră recurentul că în

cauză competența aparținea instanței civile - secția civilă a Curții de Apel

București.

Recursul se fondează,

sentința urmând a fi casată în temeiul art. 304 pct. 3, cu referire la art. 312

alin. (6) C. proc. civ., în temeiul căruia cauza va fi trimisă, spre

soluționare, la instanța competentă material, Tribunalul București, secția

conflicte de muncă, pentru următoarele considerente:

Pentru corecta stabilire a

instanței competente material era obligatorie stabilirea naturii drepturilor

bănești pretinse de către reclamant.

Scopul dispozițiilor art. 80

din Legea nr. 303/2004 este acela de a răsplăti stabilitatea magistratului în

funcția sa. Această „premiere a fidelității”, în sensul dreptului muncii,

desigur, are loc după încetarea raporturilor de serviciu, intervenită fie prin

pensionare, fie prin eliberarea din funcție pentru motive neimputabile.

Așadar, natura acestei indemnizații nu

este aceea de drept salarial, nefiind aplicabile în materie de competență

dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 117/2002 care prevăd competența exclusivă a

secției de contencios administrativ a Curții de Apel București.

Pe de altă parte, câtă vreme vocația

la primirea acestei indemnizații se naște subsecvent dreptului la pensie, în

cauza de față este rațional ca acest accesoriu să urmeze soarta principalului

sub aspectul competenței materiale.

Or, potrivit art. 155 din

Legea nr. 19/2000, competența de soluționare a cererilor privind drepturile de

pensie aparține tribunalului, secția litigii de muncă, în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Z.N.

împotriva sentinței civile nr. 706 din 22 martie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția

litigii de muncă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2006.