ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3681/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public, parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea acestuia la actualizarea

corectă a pensiei de serviciu în sensul de a se include în calcul procentul de

20% asupra indemnizației lunare de bază și nu cuantumul valorii avut în vedere

la data de 1 noiembrie 2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta

a arătat că autoritatea publică pârâtă nu a ținut seama de sporul de 20% de

care a beneficiat în timpul serviciului, motiv pentru care s-a adresat

instanței de judecată.

Astfel, prin sentința nr. 1528

din 7 octombrie 2003 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin

Decizia nr. 7787 din 22 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a stabilit că autoritatea publică pârâtă este obligată să includă în baza de

calcul adaosul pentru vechime în magistratură de 20% la data de 1 noiembrie 2000,

1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002.

Se mai arată că autoritatea

publică pârâtă a aplicat în mod greșit dispozitivul sentinței în sensul că nu a

ținut seama de o valoare fixă raportată la anul 1999.

Prin sentința civilă nr. 152

din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin acțiunea formulată se reclamă

executarea necorespunzătoare a unei sentințe civile, or, pentru aceasta

reclamanta are deschisă calea contestației la executare. Cât privește perioada

ulterioară anului 2002, reclamanta solicită aplicarea unei lex tertia, prin

combinarea unor dispoziții legale avantajoase cuprinse în legea veche și legea

nouă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal reclamanta, invocând motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de fond și-a motivat soluția adoptată prin considerente străine de

pricina examinată.

S-a confundat obiectul

acțiunii de față cu cel care a fost soluționat prin sentința civilă nr. 1528/2003

a Curții de Apel București. Or, afirmă recurenta, a învestit instanța cu o

cerere prin care urmărește aplicarea corectă a acestei sentințe, „în sensul de

a se calcula procentul de 20% pentru vechimea în magistratură, în mod

permanent”. Această solicitare nu putea fi rezolvată pe calea executării

silite.

În fine, recurenta mai

combate și considerentul referitor la pretenția sa de a i se aplica o lex

tertia, conchizând că, de fapt, Curtea de Apel a schimbat obiectul cererii de

chemare în judecată deși acesta era clar indicat.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând și

dezvoltând considerentele fondului.

În plus, intimatul a mai

invocat și împrejurarea că, din modul cum este conceput petitul cererii de

chemare în judecată, rezultă că recurenta pretinde recalcularea drepturilor

cuvenite începând cu data de 1 noiembrie 2000, deși în baza dispozițiilor art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, nu mai

are această posibilitate decât, eventual, după data de 29 octombrie 2004.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Prin sentința civilă nr. 1528

din 7 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea

reclamantei D.E. (magistrat pensionar) împotriva pârâtului Ministerul Public,

care a fost obligat să comunice Casei Naționale de Pensii relațiile necesare în

vederea recalculării drepturilor de pensie cuvenite, prin includerea în baza de

calcul a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%.

Au fost avute în vedere

dispozițiile art. 105 alin. (1) și (5) din Legea nr. 92/1992, precum și cele

cuprinse în O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi materiale

ale magistraților, în raport cu care magistrații pensionari au dreptul de a li

se lua în considerare, la actualizarea pensiei de serviciu, și majorarea

(adaosul) la indemnizația de încadrare, indiferent de data pensionării lor.

Petitul cererii de chemare

în judecată, astfel cum a fost conceput de recurenta - reclamantă, are

următorul conținut: „(...) să fie obligat pârâtul Ministerul Public, parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la actualizarea corectă a pensiei

de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 precum și a Legii

nr. 303/2004, în sensul de a se include în calcul procentul de 20% asupra

indemnizației lunare de bază și nu cuantumul valoric avut în vedere la data de

1 noiembrie 2000”.

După cum bine a reținut Curtea

de Apel, recurenta - reclamantă este în posesia unui titlu executoriu,

reprezentat de sentința civilă nr. 1528 din 7 octombrie 2003 a Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, definitivă și

irevocabilă, prin care i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de adaosul în

discuție, nemulțumirea acesteia fiind determinată de modul în care, în concret,

intimatul - pârât a executat dispozitivul hotărârii judecătorești.

Însă căile procedurale prin

care putea obține „actualizarea corectă” a pensiei de serviciu deja stabilite

erau altele: fie formularea unei contestații la executare potrivit art. 399 C.

proc. civ. fie, în raport de cauza pretinselor erori de calcul, procedura

prevăzută la art. 2811 C. proc. civ.

Prin urmare, dezlegarea dată

de Curtea de Apel este legală, neexistând nicio bază pentru susținerea

recurentei că instanța ar fi confundat obiectul acțiunii.

Referitor la drepturile

cuvenite recurentei pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004,

Înalta Curte constată, de asemenea, că este just argumentul fondului privind

nelegalitatea aplicării unei lex tertia care să cuprindă numai dispozițiile îi

care sunt favorabile acesteia, cuprinse în Legea nr. 92/1992 și Legea nr. 303/2004.

În fine, cu privire la

această ultimă perioadă, Înalta Curte mai reține că atât procedura prealabilă,

cât și întreaga corespondență dintre părți au vizat numai intervalul cuprins

între 1 ianuarie 2001 - 1 ianuarie 2004. Numai în cererea de chemare în

judecată recurenta - reclamantă solicită, pentru prima dată, și acordarea

drepturilor cuvenite potrivit Legii nr. 303/2004, ceea ce nu poate fi primit

față de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.E. împotriva sentinței civile nr. 152 din 22 ianuarie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2008.