ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5315/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul B.N. a chemat în

judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună

obligarea la actualizarea pensiei sale de serviciu, la datele de 1 aprilie 2001

și 1 ianuarie 2002, pentru a beneficia de plata diferențelor de la 1 aprilie

2001, la zi, invocând în drept prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992 și

sentința civilă nr. 928/2004, a Tribunalului municipiului București.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că Ministerul Public a procedat la actualizarea pensiilor de serviciu

ale magistraților, în temeiul O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și

completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului din organele autorității judecătorești și al art. 103 alin. (5)

din Legea nr. 92/1992, începând cu data de 1 noiembrie 2000, însă această

actualizare nu a avut în vedere sporurile legale în vigoare la acea dată, ci

doar indemnizația de bază lunară de încadrare.

S-a mai arătat că Tribunalul

București, prin sentința civilă nr. 928 din 2 martie 2004, a obligat pârâtul să

actualizeze pensia de serviciu a reclamantului, prin includerea în calcul, a

adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, cu începere de la 1 noiembrie

2000.

Pârâtul a calculat corect pensia,

însă numai la data de 1 noiembrie 2000, nu și în continuare, refuzând

nejustificat cererile reclamantului în acest sens.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 97 din 18

ianuarie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâta să-i

recunoască acestuia, dreptul la actualizarea pensiei de serviciu, la datele de

1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002, prin includerea în baza de calcul, a

adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, calculat asupra indemnizației

lunare de bază, majorată și să procedeze la actualizarea corectă a pensiei de

serviciu în sensul menționat.

Prin aceeași sentință a obligat

pârâtul să comunice Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, cuantumul

pensiei de serviciu astfel stabilit, în vederea plății diferențelor cuvenite de

la data de 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002 și a fost respinsă cererea

reclamantului, de includere în calcul, a sporului de 15% pentru condiții

deosebite de muncă, actualizat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că pârâtul a calculat corect adaosul pentru vechimea în

magistratură, inclus în baza de calcul al pensiei de serviciu, pentru data de 1

noiembrie 2000, dar nu și în continuare, așa cum a fost majorată la datele de 1

aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002, conform art. 1 alin. (2) din anexa H.G. nr.

403/2001 și ordonanței de urgență a guvernului, privind creșterile salariale

acordate în anul 2002 pentru personalul din sectorul bugetar.

Cât privește sporul de 15% pentru

condiții deosebite de muncă, actualizat în raport cu indemnizația unui

magistrat în activitate, instanța a reținut că acest spor nu se acordă de

drept, ci numai pentru desfășurarea efectivă a activității, în condiții

vătămătoare, periculoase, O.U.G. nr. 113/2000 fiind respinsă prin Legea nr.

355/2001.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând în drept

prevederile art. 304 pct. 3, 9 și 10 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs s-a

susținut de către recurent că în mod greșit instanța de fond a respins excepția

necompetenței materiale, în raport cu prevederile art. 155 lit. e) și f) din

Legea nr. 19/2000, coroborate cu art. 158 C. proc. civ., motivat de faptul că

dreptul invocat de reclamantul-intimat, este un drept de asigurări sociale,

vizând stabilirea drepturilor de pensie, astfel încât competența de cenzurare a

refuzului nejustificat privind un astfel de drept aparține secției a VIII-a

conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ a

Tribunalului București.

S-a mai invocat de către recurent,

nepronunțarea de către instanța de fond, asupra excepției prescripției

dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 1 aprilie 2001 - 10

septembrie 2001 și asupra cererii de chemare în garanție a Casei Naționale de

Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale.

În fine, în ceea ce privește fondul

cauzei, recurentul a arătat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii,

întrucât sporul de 20%, reprezentând adaosul pentru vechimea în magistratură, a

fost inclus o dată și nu poate fi recalculat de fiecare dată, când se majorează

cuantumul indemnizației lunare a magistraților în activitate, pe baza căreia se

recalculează și cuantumul pensiei magistraților pensionari, în condițiile în

care vechimea în magistratură rămâne aceeași, ca cea de la data la care a avut

loc pensionarea.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza de față, în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu prevederile legale incidente, incluzând

art. 304

1

C. proc. civ., dar și prin prisma criticilor recurentului,

Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și

urmează a fi menținută pentru următoarele considerațiuni.

Sunt neîntemeiate criticile

recurentei vizând nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor invocate,

cu privire la competența materială și la prescripția dreptului la acțiune al

reclamantului.

Înalta Curte reține că instanța de

fond a soluționat în mod corect aceste excepții, pe care le-a respins, motivat

de faptul că natura litigiului de față este de contencios administrativ, câtă

vreme nu se tinde la stabilirea sau plata pensiei sau la valorificarea unui

drept de asigurări sociale, ci se atacă refuzul nejustificat al

pârâtului-recurent de a rezolva o cerere privind un drept recunoscut de lege,

reclamantului-intimat.

Față de această calificare juridică

a cauzei, rezultă că în raport cu termenele speciale prevăzute de Legea nr.

29/1990, acțiunea reclamantului-intimat a fost regulat formulată.

Neîntemeiată este și critica

recurentei vizând greșita interpretare și aplicare a legii.

Practic, așa cum corect a reținut și

instanța de fond, prin prezenta cauză nu s-a solicitat de către reclamant,

majorarea vechimii sale în magistratură și nici a adaosului, care, de altfel,

este stabilit la procentul maxim de 20%, acordat la data pensionării, dată

fiind vechimea în profesie a reclamantului-intimat.

Ceea ce instanța de fond a acordat,

făcând o corectă interpretare a H.G. nr. 403/2001 și a O.U.G. nr. 187/2002,

reprezintă dreptul reclamantului-intimat la actualizarea pensiei de serviciu,

drept pe care recurentul a fost obligat să îl recunoască, prin includerea în

baza de calcul, a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, calculat

asupra indemnizației lunare de bază, majorată, ceea ce reprezintă o corectă

actualizare a pensiei de serviciu, în sensul actelor normative menționate.

Pentru cele sus arătate, apreciind,

așadar, că sunt neîntemeiate criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte va

respinge, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față, ca nefondat, cu

consecința menținerii hotărârii temeinice a instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței civile nr. 97 din 18 ianuarie 2005, a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.