ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5315/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.N. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună obligarea la actualizarea pensiei sale de serviciu, la datele de 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002, pentru a beneficia de plata diferențelor de la 1 aprilie 2001, la zi, invocând în drept prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992 și sentința civilă nr. 928/2004, a Tribunalului municipiului București. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Ministerul Public a procedat la actualizarea pensiilor de serviciu ale magistraților, în temeiul O.G.

nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și al art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, începând cu data de 1 noiembrie 2000, însă această actualizare nu a avut în vedere sporurile legale în vigoare la acea dată, ci doar indemnizația de bază lunară de încadrare. S-a mai arătat că Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 928 din 2 martie 2004, a obligat pârâtul să actualizeze pensia de serviciu a reclamantului, prin includerea în calcul, a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, cu începere de la 1 noiembrie 2000. Pârâtul a calculat corect pensia, însă numai la data de 1 noiembrie 2000, nu și în continuare, refuzând nejustificat cererile reclamantului în acest sens.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 97 din 18 ianuarie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâta să-i recunoască acestuia, dreptul la actualizarea pensiei de serviciu, la datele de 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002, prin includerea în baza de calcul, a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, calculat asupra indemnizației lunare de bază, majorată și să procedeze la actualizarea corectă a pensiei de serviciu în sensul menționat. Prin aceeași sentință a obligat pârâtul să comunice Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, cuantumul pensiei de serviciu astfel stabilit, în vederea plății diferențelor cuvenite de la data de 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002 și a fost respinsă cererea reclamantului, de includere în calcul, a sporului de 15% pentru condiții deosebite de muncă, actualizat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul a calculat corect adaosul pentru vechimea în magistratură, inclus în baza de calcul al pensiei de serviciu, pentru data de 1 noiembrie 2000, dar nu și în continuare, așa cum a fost majorată la datele de 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2002, conform art. 1 alin. (2) din anexa H.G. nr. 403/2001 și ordonanței de urgență a guvernului, privind creșterile salariale acordate în anul 2002 pentru personalul din sectorul bugetar. Cât privește sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă, actualizat în raport cu indemnizația unui magistrat în activitate, instanța a reținut că acest spor nu se acordă de drept, ci numai pentru desfășurarea efectivă a activității, în condiții vătămătoare, periculoase, O.U.G.

nr. 113/2000 fiind respinsă prin Legea nr. 355/2001. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 3, 9 și 10 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs s-a susținut de către recurent că în mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale, în raport cu prevederile art. 155 lit. e) și f) din Legea nr. 19/2000, coroborate cu art. 158 C. proc. civ., motivat de faptul că dreptul invocat de reclamantul-intimat, este un drept de asigurări sociale, vizând stabilirea drepturilor de pensie, astfel încât competența de cenzurare a refuzului nejustificat privind un astfel de drept aparține secției a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ a Tribunalului București.

S-a mai invocat de către recurent, nepronunțarea de către instanța de fond, asupra excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 1 aprilie 2001 - 10 septembrie 2001 și asupra cererii de chemare în garanție a Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale. În fine, în ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a arătat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât sporul de 20%, reprezentând adaosul pentru vechimea în magistratură, a fost inclus o dată și nu poate fi recalculat de fiecare dată, când se majorează cuantumul indemnizației lunare a magistraților în activitate, pe baza căreia se recalculează și cuantumul pensiei magistraților pensionari, în condițiile în care vechimea în magistratură rămâne aceeași, ca cea de la data la care a avut loc pensionarea.

Recursul este nefondat. Examinând cauza de față, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., dar și prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și urmează a fi menținută pentru următoarele considerațiuni. Sunt neîntemeiate criticile recurentei vizând nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor invocate, cu privire la competența materială și la prescripția dreptului la acțiune al reclamantului. Înalta Curte reține că instanța de fond a soluționat în mod corect aceste excepții, pe care le-a respins, motivat de faptul că natura litigiului de față este de contencios administrativ, câtă vreme nu se tinde la stabilirea sau plata pensiei sau la valorificarea unui drept de asigurări sociale, ci se atacă refuzul nejustificat al pârâtului-recurent de a rezolva o cerere privind un drept recunoscut de lege, reclamantului-intimat.

Față de această calificare juridică a cauzei, rezultă că în raport cu termenele speciale prevăzute de Legea nr. 29/1990, acțiunea reclamantului-intimat a fost regulat formulată. Neîntemeiată este și critica recurentei vizând greșita interpretare și aplicare a legii. Practic, așa cum corect a reținut și instanța de fond, prin prezenta cauză nu s-a solicitat de către reclamant, majorarea vechimii sale în magistratură și nici a adaosului, care, de altfel, este stabilit la procentul maxim de 20%, acordat la data pensionării, dată fiind vechimea în profesie a reclamantului-intimat. Ceea ce instanța de fond a acordat, făcând o corectă interpretare a H.G. nr. 403/2001 și a O.U.G.

nr. 187/2002, reprezintă dreptul reclamantului-intimat la actualizarea pensiei de serviciu, drept pe care recurentul a fost obligat să îl recunoască, prin includerea în baza de calcul, a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, calculat asupra indemnizației lunare de bază, majorată, ceea ce reprezintă o corectă actualizare a pensiei de serviciu, în sensul actelor normative menționate. Pentru cele sus arătate, apreciind, așadar, că sunt neîntemeiate criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte va respinge, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii temeinice a instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 97 din 18 ianuarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.