ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2197/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 1 februarie 2007 la Curtea de Apel București, B.G. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2510 din 24 octombrie 2006 a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând modificarea hotărârii atacate și în fond admiterea cererii și obligarea intimatei - pârâte la numirea sa ca notar public. În motivarea recursului petentul a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocând în acest sens dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. A mai precizat petentul că a cerut prin acțiunea de chemare în judecată a M.J., obligarea pârâtului la emiterea ordinului de numire ca notar public în Municipiul București, precum și obligarea la despăgubiri de 5000 RON lunar cu începere de la 26 aprilie 2006 până la emiterea ordinului.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (publicată în M. Of. din 29 iunie 2004 și menținute și după modificarea prin Legea nr. 247/2005) pentru legalitatea optării sale, pensionar fiind, pentru intrarea în notariat fără examen. Recurentul a precizat că mandatul judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în funcție la data apariției Legii nr. 303/2004, a fost prelungit până la data pensionării pentru limită de vârstă (68 ani), dispărând astfel mandatul limitat la 6 ani. A mai menționat că legiuitorul a păstrat dispozițiile art. 101 din Legea nr. 303/2004 și după modificările de esență, operate prin Legea nr. 247/2005 (art. 101 devenind art. 102) nu ca dispoziții tranzitorii (numirea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție până la pensionare pentru limită de vârstă excluzând aceasta) ci ca dispoziții de favoare, în considerarea demnității funcției acestor categorii de magistrați.

În mod expres petentul susține că din interpretarea logică și gramaticală a prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată se exclude calificarea de dispoziție tranzitorie atribuită de Judecătorul fondului dispozițiilor legale, disjuncția, ori atunci când se referă la Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție privind pe cei cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiți sau pe cei (după caz) eliberați din funcție pentru motive neimputabile. Recurentul a precizat de asemenea că din această ultimă categorie face parte el. Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 2510 din 24 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.G.

împotriva M.J. ca neîntemeiată. Prin acțiune recurentul - reclamant ceruse obligarea M.J. la emiterea unui ordin pentru numirea sa ca notar public și obligarea intimatului - pârât la plata unor despăgubiri de 5000 RON lunar de la data de 20 aprilie 2006 până la emiterea ordinului. În sprijinul acestei soluții, Instanța de Fond a considerat că dispozițiile art. 102 din Legea nr. 303/2004 prin care se conferea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, la eliberarea din motive neimputabile, posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcții de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție sau posibilitatea de a opta pentru intrarea în avocatură sau notariat fără examen, sunt dispoziții tranzitorii.

Această circumscriere a dispozițiilor legale suscitate ca tranzitorii nu este dată de lege fiind exclusiv interpretarea greșită a judecătorului cauzei. Dispozițiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (M. Of. din 29 iunie 2004) prevăd că: „Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiți, ori, după caz sunt eliberați din motive neimputabile (cazul recurentului ce a fost pensionat) își păstrează gradul dobândit în ierarhie și pot ocupa o funcție de Judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și pot reveni pe funcția de magistrat deținută anterior sau pe o altă funcție de judecător ori procuror, sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat fără examen.

Prin Hotărârea nr. 216 din 17 noiembrie 2004, C.S.M., având în vedere dispozițiile Constituției (republicate) cât și dispozițiile Legii nr. 303/2004, a numit în funcție până la data pensionării (pentru limită de vârstă) un număr de 101 judecători (nominal) existenți în acel moment la Înalta Curte de Casație și Justiție la poziția 12 figura recurentul - reclamant. Ulterior prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, au fost modificate dispozițiile din Legea nr. 303/2004, dispozițiile art. 101 rămânând în vigoare, fiind prevăzute identic în art. 102 alin. (2) din legea republicată, ca urmare a renumerotării textelor legii.

Deci mandatul Judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în funcție la data apariției Legii nr. 303/2004, a fost prelungit până la data pensionării pentru limită de vârstă (68 ani) dispărând mandatul limitat de 6 ani, și în condițiile în care legiuitorul a păstrat dispozițiile art. 101 din Legea nr. 303/2004 și după modificările operate prin Legea nr. 247/2005, art. 101 devenind art. 102, aprecierea judecătorul cauzei că dispozițiile ar fi tranzitorii este total neîntemeiată. Așa fiind, greșit Instanța de Fond a respins acțiunea reclamantului, recurent în cauză, ce a fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost eliberat din motive neimputabile prin pensionare, de a opta pentru funcția de notar public, fără concurs.

Evoluția reglementărilor legale aplicabile în cauză, existența aprecierii demnității în considerarea căreia s-au adoptat dispozițiile privind opțiunea judecătorului ce a funcționat la Înalta Curte de Casație și Justiție, determină concluzia certă că nu ne găsim în prezența unor dispoziții tranzitorii și greșit s-a respins acțiunea recurentului - reclamant. În aceste condiții prin aplicarea art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat și se va modifica hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.G. împotriva sentinței civile nr. 2510 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul M.J. să emită ordin pentru numirea reclamantului B.G. în funcția de notar public. Respinge cererea de despăgubiri ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2007.