ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3799 din 18 mai 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins acțiunea în constatare nulității hotărârii AGA din 23 iunie 2004, pentru motivele 4-7, ca prescrisă. Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S.E. SRL și s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA a SC S.E. SRL din 23 iunie 2004. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că hotărârea AGA atacată s-a publicat M.Of. nr. 2281 din 30 iulie 2004, iar acțiunea a fost formulată la 16 noiembrie 2005, situație în raport de care dreptul la acțiune este prescris, fiind depășit termenul de 15 zile reglementat de art. 196 din Legea nr. 31/1990 în ce privește motivele invocate prin acțiune la punctele 4-7.

Pe fondul cauzei s-a avut în vedere că motivul de nulitate ce vizează încălcarea dispozițiilor legale privitoare la convocare este nefondat întrucât administratorul societății a convocat AGA pentru data de 22 iunie 2004, iar pentru a doua convocare la 23 iunie 2004, iar așa cum rezultă din procesul-verbal al AGA din 22 iunie 2004 s-a hotărât amânarea discuțiilor pentru o parte a punctelor din ordinea de zi „pentru o viitoare adunare ce va fi convocată de administrator la momentul în care vor termina de pus în ordine actele necesare”. S-a reținut astfel, că acționarii nu au avut în vedere desfășurarea unei noi adunări generale a doua zi, ci o nouă adunare ce urma să fie convocată de administrator, motiv pentru care AGA din 23 iunie 2004 nu a fost convocată legal.

De asemenea, s-a mai considerat că deși legea nu prevede o sancțiune expresă cu privire la încălcarea regulilor privind convocarea adunării totuși, nerespectarea dispozițiilor legale și statutare atrag nulitatea absolută a hotărârii adoptată în aceste condiții. Cu privire la nerespectarea cvorumului legal pentru adoptarea hotărârii conform art. 192 din Legea nr. 31/1990 s-a apreciat că nu au incidență în cauză, întrucât cea de-a doua adunare nu a fost convocată din cauza neîntrunirii majorității. Apelurile formulate atât de reclamantă, cât și de pârâtă împotriva sentințe au fost admise prin decizia nr. 545 din 7 noiembrie 2006 de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța apelului a dat eficiență prevederilor art. 131 alin. (6) din Legea nr. 31/1990. Recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei a fost admis prin decizia nr. 2197 din 6 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. S-a reținut în considerentele deciziei, că fondul litigiului s-a desfășurat la data de 27 aprilie 2006, în camera de consiliu, iar pronunțarea hotărârii s-a făcut în ședință publică, moment distinct față de primul, astfel că nu poate fi reținută nulitatea hotărârii în raport de prevederile art. 131 alin. (6) C. proc. civ. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a pronunțat decizia nr.127 din 21 martie 2008 prin care a admis apelul formulat de SC S.E.

SRL prin lichidator judiciar H.M.E., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și drept consecință a respins acțiunea ca fiind prescrisă și pentru motivele invocate la punctele 1-3. Prin aceeași decizie s-a menținut dispoziția privind respingerea acțiunii ca fiind prescrisă pentru motivele invocate la punctele 4-7 și s-a respins apelul formulat de SC S.I. SRL Argumentându-și soluția, instanța a reținut că hotărârea AGA a cărei nulitate s-a solicitat a fost luată cu respectarea normelor legale privitoare la convocare și în conformitate cu art. 193 alin. (3) și art. 11.1-11.2 din Actul constitutiv. S-a considerat că dispozițiile care reglementează activitatea și funcționarea SRL-urilor se completează cu dispozițiile cap. I Titlul III din Legea nr. 31/1990, iar atunci când legiuitorul a înțeles să se aplice dispozițiile referitoare la SA și pentru acestea a înțeles să facă trimitere expresă.

Drept urmare s-a apreciat că dispozițiile art. 11.1 din actul constitutiv care se completează cu dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1990 constituie cadrul legal care reglementează convocarea AGA, iar potrivit acestora, administratorul poate convoca AGA, în scris, cu 15 zile înainte de ziua fixată, menționându-se și ordinea de zi. Or, niciuna dintre aceste dispoziții nu a fost încălcată, instanța de fond neindicând norma legală încălcată de administrator în convocarea societății. De asemenea, instanța a apreciat că în privința motivului de nulitate ce a vizat reglementarea privind convocarea, trebuia analizat interesul ocrotit prin norma legală nesocotită, fiind vorba de o nulitate relativă.

Constatând că hotărârile au fost luate cu votul unanim al asociaților prezenți s-a dat eficiență prevederilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 ce au caracter derogatoriu față de cele care reglementează AGA a societăților comerciale pe acțiune, în privința cvorumului, precum și dispozițiile art. 132 din lege și s-a considerat că s-a prescris dreptul la acțiune al reclamantei care a formulat acțiunea după data de 16 august 2004. În ceea ce privește apelul formulat de SC S.I. SRL s-a reținut că dispozițiile legale invocate ce ar fi fost încălcate cu ocazia AGA din 23 iunie 2004 sunt aplicabile doar societăților pe acțiuni, nu și societăților cu răspundere limitată. Este vorba de prevederile art. 125 și art. 126 din Legea nr. 31/1990 și mai mult, părțile au înțeles să separe hotărârile privind pe administrator în cadrul AGA după criteriul grupului ale cărui interese le pune în aplicare persoana administratorului cu privire la care se hotărăște.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat următoarele: 1. Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. întrucât hotărârea nu a fost pronunțată în camera de consiliu așa cum prevede art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990. Se susține că, prin reglementarea mai sus menționată, legiuitorul a înțeles ca judecata să aibă loc în camera de consiliu atât la instanța de fond cât și la instanța de apel fără a face o distincție între gradele de jurisdicție. 2. Decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul că s-a reținut greșit caracterul relativ al nulității, iar dispozițiile imperative prevăzute în materia societăților pe acțiuni se aplică prin analogie și la societăților cu răspundere limitată.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se aduc următoarele argumente: - hotărârile luate în cadrul AGA din 23 iunie 2004 au fost luate cu încălcarea dispozițiilor legale imperative privind convocarea adunărilor, în contractul în care lipsa acesteia face ca adunarea să nu existe. Se susține în principal că nu s-a desfășurat o a doua convocare întrucât, la data de 22 iunie 2004 s-a hotărât amânarea punctului de pe ordinea de zi privind, aprobarea bilanțului și contului de profit și pierderi pentru anul 2003, pentru o nouă adunare ce va fi convocată de administratori, în momentul în care aceștia vor pune în ordine toate actele necesare, fiind încălcate prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În subsidiar, dacă se va considera că hotărârea a fost luată în cadrul unei adunări legal convocate, recurenta solicită să se aibă în vedere că aceasta este lovită de nulitate absolută pentru că: majoritatea și cvorumul au fost mai mici decât cele prevăzute de lege; s-au încălcat dispozițiile imperative privitoare la reprezentarea asociaților în cadrul AGA [art. 125 alin. (1)]; procesul-verbal nu a fost întocmit conform legii, lipsindu-i mențiunile obligatorii; nu a existat un secretariat și un președinte al adunării [art. 129 din Legea nr. 31/1990]; hotărârea privind revocarea din funcția de administrator și descărcarea acestuia de gestiune au fost luate cu votul administratorului (art. 126 din lege).

- Dispozițiile aplicabile societăților pe acțiuni, în chestiunile legate de adoptarea hotărârilor în cadrul AGA, se aplică prin analogie și societăților cu răspundere limitată, constituind dreptul comun pentru toate celelalte tipuri de societăți, iar acolo unde legiuitorul a dorit ca acestea să nu se aplice a dispus expres în acest sens. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care reglementările cuprinse în art. 132 alin. (9) din Legea nr. 131/1990 sunt exprese și vizează procedura de soluționare a cererii de anulare în camera de consiliu, nu și a căilor de atac împotriva sentinței ce a avut ca obiect o asemenea acțiune.

Fiind vorba de o dispoziție expresă, ea nu poate fi extinsă și în cazul căilor de atac. 2. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondată astfel că, analizând grupat criticile recurentei, Înalta Curte va reține următoarele: În cuprinsul Legii nr. 31/1990, funcționarea societăților comerciale cu răspundere limitată este reglementată în cuprinsul Cap. VI art. 191- art. 203. Este adevărat că în cuprinsul secțiunilor din cadrul cap. IV care reglementează funcționarea societăților comerciale pe acțiuni sunt prevăzute anumite reguli care se aplică și în cazul S.R.L.-urilor, ceea ce denotă că atunci când s-a dorit stabilirea unor norme de aplicabilitate comune ambelor tipuri de societăți s-a specificat în mod expres.

În consecință, dispozițiile care reglementează activitatea și funcționarea SRL-urilor cuprinse în cap. VI se completează cu dispozițiile cap. I, titlul II din lege, nefiind aplicabile prin analogie dispozițiile relative la activitatea și funcționarea SA-urilor, decât în situațiile expres prevăzute în cuprinsul legii. În atare situație, dată fiind situația de fapt stabilită de instanța anterioară, hotărârea adoptată în cadrul AGA din 23 iunie 2004, aflată la a doua convocare, s-a făcut cu respectarea atât a dispozițiilor art. 11.1 din Actul constitutiv coroborat cu dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, cât și cu dispozițiile art.193 alin.3 din aceeași lege. Se mai constată că, în condițiile în care hotărârea a fost adoptată cu votul unanim al asociaților prezenți, s-au respectat atât prevederile actului constitutiv al societății (art. 11.1 și art. 11.2) cât și prevederile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În ce privește incidența prevederilor art. 125 din lege, sunt aplicabile doar în cazul societăților pe acțiuni nu și celor cu răspundere limitată. De asemenea, în apel s-a considerat corect că legea nu reglementează obligativitatea întocmirii unui proces-verbal și nici numirea unui președinte și a unui secretar în cazul SRL-urilor, cu atât mai mult, cu cât asociații prezenți au luat deciziile în unanimitate, ceea ce denotă că nu au existat susțineri contradictorii în cadrul adunării care să impieteze asupra liberei exprimări a opiniei acestora. Mai mult, aceste chestiuni aduse în discuție sunt de ordin organizatoric și nicidecum, nu pot atrage nulitatea hotărârii AGA. Nici dispozițiile art. 126 din lege nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, singura restricție impusă asociatului fiind cea cu privire la votul aportului său în natură și la actele juridice încheiate de el cu societatea.

În fine, instanța apelului a reținut în mod corect că, părțile au înțeles să separe hotărârile privind pe administratori în cadrul adunării generale după criteriul grupului ale cărui interese le pune în aplicare persoana administrator cu privire la care se hotărăște (art. 11.2), înțelegând prin aceasta să deroge de la prevederile Legii nr. 31/1990. Pentru considerentele expuse urmează ca Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL LUXEMBURG împotriva deciziei nr. 127 din 21 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.