ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 293/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 293/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

6012 din 5 iulie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a

fost admisă excepția tardivității (prescripției) dreptului de a ataca hotărârea

A.G.A. nr. 249/2004, iar pe fond a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta SC

S.I. S.A.R.L. din Luxemburg solicitase, în contradictoriu cu SC S.E. SRL

București anularea hotărârii A.G.A. nr. 249/2004 a societății pârâte.

În esență, instanța de fond

a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea hotărârii nr.

249 din 15 mai 2004, luată la a doua convocare a adunării generale de asociații

societății pârâte, pe motiv că procesul-verbal al adunării nu a fost semnat de

un președinte și un secretar, că ordinea de zi prezentată în convocatorul din

20 aprilie 2004 a fost lărgită la data ținerii adunării.

În argumentarea primului

motiv de nulitate reclamanta a susținut că procesul-verbal al adunării nu a

fost trecut în Registrul adunărilor generale așa cum prevăd dispozițiile art. 131

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv,

că nu a fost legal semnat așa cum prevăd dispozițiile art. 130 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990, așa încât și hotărârea luată în temeiul acestui

proces-verbal este lovită de nulitate.

De asemenea, la 15 mai 2004,

nu a fost respectată ordinea de zi din convocatorul din 20 aprilie 2004

discutându-se și alte probleme ce excedau convocatorului, încălcându-se astfel

dispozițiile art. 117 alin. (7), art. 190 alin. (3) și art. 121 din Legea nr. 31/1990.

Instanța de fond a apreciat

că motivele pentru care reclamanta a atacat în justiție hotărârea A.G.A. nu

sunt motive de nulitate absolută ci de nulitate relativă, ce puteau fi invocate

în termenul de 15 zile prevăzut în art. 196 din Legea nr. 31/1990 (R) așa

încât, având în vedere data luării hotărârii, la care a participat și

reclamanta, și data promovării acțiunii, 16 noiembrie 2005, a apreciat ca

tardiv exercitat dreptul de către reclamantă și, admițând excepția tardivității

(prescripției), a respins pe fond acțiunea reclamantei.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia

comercială nr. 199 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Instanța de apel a reținut

că dispozițiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 referitoare la cerința

întocmirii unui proces-verbal al adunării și semnării lui de către președinte

și secretar privește doar societățile pe acțiuni nu și societățile cu

răspundere limitată, dispozițiile art. 191 din Legea nr. 31/1990 prevăzând că

sunt aplicabile acestor din urmă societăți, dintre dispozițiile privitoare la

societățile pe acțiuni doar cele privind dreptul de a ataca hotărârile A.G.A.

Instanța a reținut că

apelanta nu a indicat nici în apel ce dispoziții legale referitoare la adunările

asociaților din societățile cu răspundere limitată s-au încălcat la 15 mai

2004, în raport de care să se aprecieze dacă hotărârea atacată era lovită de

nulitate absolută.

Întrucât legea nu instituie

și pentru societățile cu răspundere limitată obligativitatea semnării

procesului-verbal al adunării generale, nici măcar a întocmirii lui, s-a

apreciat că în mod corect s-a respins la fond primul motiv de nelegalitate al

hotărârii A.G.A. invocat de reclamantă.

Cât privește extinderea

ordinii de zi instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 117 alin. (7) din

Legea nr. 31/1990, aplicabile societăților pe acțiuni, nu se mai regăsesc în

totalitatea lor în dispozițiile art. 190 din Legea nr. 31/1990, aplicabile

societăților cu răspundere limitată.

În consecință, nimic nu

interzicea asociaților extinderea ordinii de zi, regulile societăților de

capital diferind de cele ale societăților de persoane.

În consecință, s-a reținut

că cele invocate de reclamantă nu atrag nulitatea absolută a hotărârii ci,

eventual, o nulitate relativă, ce nu putea fi invocată decât în 15 zile de la

data când s-a luat cunoștință, adică 15 mai 2004, așa încât, dreptul

reclamantei de a ataca hotărârea s-a prescris.

Nemulțumită de această

decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de

recurs recurenta critică decizia din apel întrucât motivarea soluției este

contradictorie, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând pe de-o parte că nu este

necesară întocmirea unui proces verbal al adunării generale a asociaților

dintr-o societate cu răspundere limitată, iar pe de altă parte reține că în

cauză se aplică dispozițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, dispoziții ce fac

referire expresă la procesul verbal al ședinței.

Întrucât și dispozițiile art.

131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 fac referire la existența procesului-verbal

este indubitabil că el trebuie să fie încheiat în condițiile art. 130 alin. (1),

respectiv, să fie semnat de președinte și secretar și să fie trecut în

registrul prevăzut în art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv, semnat de toți

asociații prezenți.

Cât privește extinderea

ordinii de zi recurenta apreciază, de asemenea, că motivarea instanței de apel

este contradictorie și făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 190 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990 și art. 121 din același act normativ, o asemenea

extindere putând fi făcută doar în prezența reprezentanților întregului capital

social și dacă nici unul dintre ei nu se opunea, condiții neîndeplinite în

cazul de față.

Prin cea de-a doua critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică

sancționarea celor invocate de ea cu nulitate relativă și considerarea ca

prescrisă (tardivă) a exercitării dreptului său de a ataca hotărârea A.G.A. din

15 mai 2004.

În acest sens recurenta

arată că ea a invocat în acțiunea sa încălcarea normelor stipulate în art. 190 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990, încălcarea normelor privind cvorumul minim legal,

luarea unor hotărâri în absența asociatului C.I., nesemnarea procesului-verbal

al adunării, toate aceste motive fiind sancționate cu nulitate absolută și nu

cu nulitate relativă cum au reținut instanțele, așa încât dreptul de a promova

acțiunea nu era prescris.

Prin notele scrise depuse la

dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât

argumentarea deciziei este logică și coerentă și în concordanță cu normele

legale în materie.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Având în vedere susținerile

recurentei în dezvoltarea motivelor de recurs, în concluziile scrise depuse în

termenul de pronunțare și în acțiunea cu care aceasta a investit instanța de

fond se impun câteva precizări și clarificări ale cadrului procesual, în raport

de acesta urmând a fi analizate criticile invocate și soluțiile instanțelor.

Prin acțiunea înregistrată,

la 16 noiembrie 2005, reclamanta a solicitat instanței anularea hotărârii A.G.A.

nr. 249/2004 luată de asociații din societatea pârâtă.

La fila X din acțiune,

atunci când dezvoltă motivele ce au determinat-o să promoveze acțiunea,

reclamanta apreciază că respectiva hotărâre este lovită de nulitate absolută

pentru două motive: procesul-verbal al adunării generale este nul, nefiind

semnat de președinte și secretar, așa cum prevăd dispozițiile art. 130 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990 și nefiind trecut în Registrul adunării generale cum

prevăd dispozițiile art. 131 alin. (3) și art. 11.4 din actul constitutiv, cât

și pentru că nelegal a fost extinsă ordinea de zi prevăzută în convocarea din

20 aprilie 2004.

Instanțele de fond și apel

au analizat și s-au pronunțat în raport de aceste motive și nu cum susține

neîntemeiat recurenta în dezvoltarea recursului că ar fi invocat și

nelegalitatea întrunirii cvorumului, lipsa votului asociatului C.I., aspecte

invocate pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil.

Incoerența reclamantei între

petitul cu care a investit instanța („anularea hotărârii A.G.A.”) și

argumentarea petitului a determinat instanța de fond să analizeze, în primul

rând, dacă în raport de dispozițiile Legii nr. 31/1990, cele două motive de

nelegalitate a hotărârii A.G.A. sunt sancționate cu nulitate relativă sau

nulitate absolută, apreciind în fond că cele invocate constituie motive de

nulitate relativă ce puteau fi invocate în termenul reglementat în art. 196 din

Legea nr. 31/1990, termen depășit de reclamantă.

Instanța de apel și-a

argumentat soluția făcând diferențiere între reglementările stipulate în Legea nr.

31/1990, aplicabile societăților pe acțiuni și cele cuprinse în același act

normativ pentru societățile cu răspundere limitată, apreciind că dispozițiile

legale invocate de reclamantă în susținerea nelegalității hotărârii A.G.A. nu

sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată.

În raport de aceste

precizări și de criticile invocate de recurentă curtea apreciază, în

considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că cele dezvoltate

de recurentă în motivarea recursului se încadrează în motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând greșita aplicare și

interpretare a dispozițiilor legale, respectiv a celor din Legea nr. 31/1990

privitoare la adunările generale.

Curtea va analiza aceste

critici având în vedere numerotarea corectă a textelor din Legea nr. 31/1990,

în vigoare la data introducerii acțiunii (M. Of. nr. 1066/17.11.2004), amendând

sub acest aspect argumentarea instanței de apel care a preluat numărul incorect

al textului invocat de reclamantă, dar corect în cuprinsul său.

Ținând cont de aceste

precizări prealabile, curtea, analizând criticile recurentei, le apreciază, ca

nefondate, instanța de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a

normelor Legii nr. 31/1990 R privind societățile comerciale.

În Titlul III intitulat

„Funcționarea societăților comerciale” în cap. I (art. 65 – art. 74) au fost

reglementate dispoziții comune aplicabile tuturor tipurilor de societăți

comerciale, după care legiuitorul a prevăzut, în capitolele următoare, reguli

speciale aplicabile fiecărui tip de societate.

Societățile pe acțiuni sunt

reglementate în cap. IV din titlul III (art. 91 – art. 186) în timp ce

societățile cu răspundere limitată sunt reglementate în cap. VI din lege (art. 191

– art. 203).

Textele invocate de

reclamantă în argumentarea nelegalității hotărârii A.G.A. [(art. 130 alin. (3),

corect era art. 131 alin. (3); art. 117 alin. (7); art. 121)] sunt reglementări

ce privesc societățile pe acțiuni care funcționează după reguli specifice, ele

fiind societăți de capital și nu de persoane, cum sunt societățile cu

răspundere limitată.

Atunci când legiuitorul a

considerat că anumite reguli de la societățile de capital se aplică și celor de

persoane, a prevăzut în mod expres acest fapt [(a se vedea art. 196, art. 199 alin.

(1)].

În caz contrar, regulile de

funcționare a unei societăți nu pot fi aplicabile și altui tip de societate,

dacă ele nu au fost cuprinse în Cap. I din Titlul III sau nu au fost expres

menționate în regulile ce reglementează fiecare tip de societate.

Cum societatea pârâtă este o

societate cu răspundere limitată ea funcționează după reglementările stipulate

în art. 191-203 și nu după normele reglementate pentru societățile pe acțiuni.

În acest context instanța de

apel corect a reținut că dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990,

aplicabile societăților pe acțiuni, nu sunt aplicabile și societăților cu

răspundere limitată ale căror adunări generale pot fi convocate în condițiile art.

195 alin. (3) din aceeași lege.

Încălcarea normelor privind

convocarea și nerespectarea ordinii de zi nu atrage nulitatea absolută, cum

susține recurenta și chiar o parte din doctrină, nici măcar în cazul

societăților pe acțiuni, câtă vreme, potrivit art. 121 din aceeași lege,

acționarii reprezentând întregul capital social pot ține o adunare generală și

pot lua orice hotărâre și fără respectarea formalităților cerute pentru

convocarea ei. Ori, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost sancționarea cu

nulitate absolută a unei hotărâri luată într-o asemenea situație, acordul

acționarilor n-ar fi putut acoperi nulitatea.

În consecință, instanța de

apel corect a apreciat că nerespectarea ordinii de zi din convocator, prin

includerea și a altor puncte, de altfel cerute de însăși reclamantă la 27

aprilie 2004, nu atrag nulitatea absolută, ci, eventual, în măsura în care s-ar

dovedi vătămarea, nulitatea relativă.

Atunci când legiuitorul a

dorit să sancționeze cu nulitate absolută o hotărâre a adunării generale luată

cu încălcarea anumitor norme, a stipulat expres această sancțiune, a se vedea art.

125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în caz contrar, aprecierea sancțiunii ce

urmează a se aplica fiind la aprecierea instanței, în raport de interesul

lezat.

Cât privește nesemnarea

procesului-verbal al adunării generale de către președinte și secretar,

instanța de apel corect a reținut că dispozițiile art. 131 alin. (1) [(și nu art.

130 alin. (1) cum din eroare s-a trecut atât de către reclamantă în acțiune cât

și de instanță)] din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile doar societăților pe

acțiuni nu și celor cu răspundere limitată, art. 196 din aceeași lege,

stipulând că dispozițiile privind societățile pe acțiuni se aplică și celor cu

răspundere limitată numai în ceea ce privește dreptul de a ataca hotărârea

adunării generale, nu și celelalte dispoziții privind întocmirea actelor,

evidențierea lor și desfășurarea adunării.

Reclamanta recurentă nu

poate invoca nici încălcarea art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv deoarece

în acest caz ar însemna să-și invoce propria culpă în nesemnarea registrului,

ea fiind prezentă la adunare prin reprezentant.

În consecință, curtea

apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a

legii, pronunțând o soluție temeinică și legală, motiv pentru care recursul

reclamantei va fi respins ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc.

civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

suportate de intimata pârâtă SC S.E. SRL, suma reprezentând onorariul

avocatului ales și dovedită cu actul aflat la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.I. S.A.R.L. Luxemburg împotriva deciziei nr. 199 din 11

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă recurenta la 595 lei

cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.