ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 293/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6012 din 5 iulie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția tardivității (prescripției) dreptului de a ataca hotărârea A.G.A. nr. 249/2004, iar pe fond a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta SC S.I. S.A.R.L. din Luxemburg solicitase, în contradictoriu cu SC S.E. SRL București anularea hotărârii A.G.A. nr. 249/2004 a societății pârâte. În esență, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea hotărârii nr. 249 din 15 mai 2004, luată la a doua convocare a adunării generale de asociații societății pârâte, pe motiv că procesul-verbal al adunării nu a fost semnat de un președinte și un secretar, că ordinea de zi prezentată în convocatorul din 20 aprilie 2004 a fost lărgită la data ținerii adunării.

În argumentarea primului motiv de nulitate reclamanta a susținut că procesul-verbal al adunării nu a fost trecut în Registrul adunărilor generale așa cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv, că nu a fost legal semnat așa cum prevăd dispozițiile art. 130 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, așa încât și hotărârea luată în temeiul acestui proces-verbal este lovită de nulitate. De asemenea, la 15 mai 2004, nu a fost respectată ordinea de zi din convocatorul din 20 aprilie 2004 discutându-se și alte probleme ce excedau convocatorului, încălcându-se astfel dispozițiile art. 117 alin. (7), art. 190 alin. (3) și art. 121 din Legea nr. 31/1990.

Instanța de fond a apreciat că motivele pentru care reclamanta a atacat în justiție hotărârea A.G.A. nu sunt motive de nulitate absolută ci de nulitate relativă, ce puteau fi invocate în termenul de 15 zile prevăzut în art. 196 din Legea nr. 31/1990 (R) așa încât, având în vedere data luării hotărârii, la care a participat și reclamanta, și data promovării acțiunii, 16 noiembrie 2005, a apreciat ca tardiv exercitat dreptul de către reclamantă și, admițând excepția tardivității (prescripției), a respins pe fond acțiunea reclamantei. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 199 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 referitoare la cerința întocmirii unui proces-verbal al adunării și semnării lui de către președinte și secretar privește doar societățile pe acțiuni nu și societățile cu răspundere limitată, dispozițiile art. 191 din Legea nr. 31/1990 prevăzând că sunt aplicabile acestor din urmă societăți, dintre dispozițiile privitoare la societățile pe acțiuni doar cele privind dreptul de a ataca hotărârile A.G.A. Instanța a reținut că apelanta nu a indicat nici în apel ce dispoziții legale referitoare la adunările asociaților din societățile cu răspundere limitată s-au încălcat la 15 mai 2004, în raport de care să se aprecieze dacă hotărârea atacată era lovită de nulitate absolută.

Întrucât legea nu instituie și pentru societățile cu răspundere limitată obligativitatea semnării procesului-verbal al adunării generale, nici măcar a întocmirii lui, s-a apreciat că în mod corect s-a respins la fond primul motiv de nelegalitate al hotărârii A.G.A. invocat de reclamantă. Cât privește extinderea ordinii de zi instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăților pe acțiuni, nu se mai regăsesc în totalitatea lor în dispozițiile art. 190 din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăților cu răspundere limitată. În consecință, nimic nu interzicea asociaților extinderea ordinii de zi, regulile societăților de capital diferind de cele ale societăților de persoane.

În consecință, s-a reținut că cele invocate de reclamantă nu atrag nulitatea absolută a hotărârii ci, eventual, o nulitate relativă, ce nu putea fi invocată decât în 15 zile de la data când s-a luat cunoștință, adică 15 mai 2004, așa încât, dreptul reclamantei de a ataca hotărârea s-a prescris. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta critică decizia din apel întrucât motivarea soluției este contradictorie, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând pe de-o parte că nu este necesară întocmirea unui proces verbal al adunării generale a asociaților dintr-o societate cu răspundere limitată, iar pe de altă parte reține că în cauză se aplică dispozițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, dispoziții ce fac referire expresă la procesul verbal al ședinței.

Întrucât și dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 fac referire la existența procesului-verbal este indubitabil că el trebuie să fie încheiat în condițiile art. 130 alin. (1), respectiv, să fie semnat de președinte și secretar și să fie trecut în registrul prevăzut în art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv, semnat de toți asociații prezenți. Cât privește extinderea ordinii de zi recurenta apreciază, de asemenea, că motivarea instanței de apel este contradictorie și făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 190 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și art. 121 din același act normativ, o asemenea extindere putând fi făcută doar în prezența reprezentanților întregului capital social și dacă nici unul dintre ei nu se opunea, condiții neîndeplinite în cazul de față.

Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică sancționarea celor invocate de ea cu nulitate relativă și considerarea ca prescrisă (tardivă) a exercitării dreptului său de a ataca hotărârea A.G.A. din 15 mai 2004. În acest sens recurenta arată că ea a invocat în acțiunea sa încălcarea normelor stipulate în art. 190 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, încălcarea normelor privind cvorumul minim legal, luarea unor hotărâri în absența asociatului C.I., nesemnarea procesului-verbal al adunării, toate aceste motive fiind sancționate cu nulitate absolută și nu cu nulitate relativă cum au reținut instanțele, așa încât dreptul de a promova acțiunea nu era prescris.

Prin notele scrise depuse la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât argumentarea deciziei este logică și coerentă și în concordanță cu normele legale în materie. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Având în vedere susținerile recurentei în dezvoltarea motivelor de recurs, în concluziile scrise depuse în termenul de pronunțare și în acțiunea cu care aceasta a investit instanța de fond se impun câteva precizări și clarificări ale cadrului procesual, în raport de acesta urmând a fi analizate criticile invocate și soluțiile instanțelor. Prin acțiunea înregistrată, la 16 noiembrie 2005, reclamanta a solicitat instanței anularea hotărârii A.G.A.

nr. 249/2004 luată de asociații din societatea pârâtă. La fila X din acțiune, atunci când dezvoltă motivele ce au determinat-o să promoveze acțiunea, reclamanta apreciază că respectiva hotărâre este lovită de nulitate absolută pentru două motive: procesul-verbal al adunării generale este nul, nefiind semnat de președinte și secretar, așa cum prevăd dispozițiile art. 130 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și nefiind trecut în Registrul adunării generale cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (3) și art. 11.4 din actul constitutiv, cât și pentru că nelegal a fost extinsă ordinea de zi prevăzută în convocarea din 20 aprilie 2004. Instanțele de fond și apel au analizat și s-au pronunțat în raport de aceste motive și nu cum susține neîntemeiat recurenta în dezvoltarea recursului că ar fi invocat și nelegalitatea întrunirii cvorumului, lipsa votului asociatului C.I., aspecte invocate pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil.

Incoerența reclamantei între petitul cu care a investit instanța („anularea hotărârii A.G.A.”) și argumentarea petitului a determinat instanța de fond să analizeze, în primul rând, dacă în raport de dispozițiile Legii nr. 31/1990, cele două motive de nelegalitate a hotărârii A.G.A. sunt sancționate cu nulitate relativă sau nulitate absolută, apreciind în fond că cele invocate constituie motive de nulitate relativă ce puteau fi invocate în termenul reglementat în art. 196 din Legea nr. 31/1990, termen depășit de reclamantă. Instanța de apel și-a argumentat soluția făcând diferențiere între reglementările stipulate în Legea nr. 31/1990, aplicabile societăților pe acțiuni și cele cuprinse în același act normativ pentru societățile cu răspundere limitată, apreciind că dispozițiile legale invocate de reclamantă în susținerea nelegalității hotărârii A.G.A.

nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată. În raport de aceste precizări și de criticile invocate de recurentă curtea apreciază, în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că cele dezvoltate de recurentă în motivarea recursului se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, respectiv a celor din Legea nr. 31/1990 privitoare la adunările generale. Curtea va analiza aceste critici având în vedere numerotarea corectă a textelor din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data introducerii acțiunii (M. Of. nr. 1066/17.11.2004), amendând sub acest aspect argumentarea instanței de apel care a preluat numărul incorect al textului invocat de reclamantă, dar corect în cuprinsul său.

Ținând cont de aceste precizări prealabile, curtea, analizând criticile recurentei, le apreciază, ca nefondate, instanța de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor Legii nr. 31/1990 R privind societățile comerciale. În Titlul III intitulat „Funcționarea societăților comerciale” în cap. I (art. 65 – art. 74) au fost reglementate dispoziții comune aplicabile tuturor tipurilor de societăți comerciale, după care legiuitorul a prevăzut, în capitolele următoare, reguli speciale aplicabile fiecărui tip de societate. Societățile pe acțiuni sunt reglementate în cap. IV din titlul III (art. 91 – art. 186) în timp ce societățile cu răspundere limitată sunt reglementate în cap. VI din lege (art. 191 – art. 203). Textele invocate de reclamantă în argumentarea nelegalității hotărârii A.G.A.

[(art. 130 alin. (3), corect era art. 131 alin. (3); art. 117 alin. (7); art. 121)] sunt reglementări ce privesc societățile pe acțiuni care funcționează după reguli specifice, ele fiind societăți de capital și nu de persoane, cum sunt societățile cu răspundere limitată. Atunci când legiuitorul a considerat că anumite reguli de la societățile de capital se aplică și celor de persoane, a prevăzut în mod expres acest fapt [(a se vedea art. 196, art. 199 alin. (1)]. În caz contrar, regulile de funcționare a unei societăți nu pot fi aplicabile și altui tip de societate, dacă ele nu au fost cuprinse în Cap. I din Titlul III sau nu au fost expres menționate în regulile ce reglementează fiecare tip de societate.

Cum societatea pârâtă este o societate cu răspundere limitată ea funcționează după reglementările stipulate în art. 191-203 și nu după normele reglementate pentru societățile pe acțiuni. În acest context instanța de apel corect a reținut că dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăților pe acțiuni, nu sunt aplicabile și societăților cu răspundere limitată ale căror adunări generale pot fi convocate în condițiile art. 195 alin. (3) din aceeași lege. Încălcarea normelor privind convocarea și nerespectarea ordinii de zi nu atrage nulitatea absolută, cum susține recurenta și chiar o parte din doctrină, nici măcar în cazul societăților pe acțiuni, câtă vreme, potrivit art. 121 din aceeași lege, acționarii reprezentând întregul capital social pot ține o adunare generală și pot lua orice hotărâre și fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei.

Ori, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost sancționarea cu nulitate absolută a unei hotărâri luată într-o asemenea situație, acordul acționarilor n-ar fi putut acoperi nulitatea. În consecință, instanța de apel corect a apreciat că nerespectarea ordinii de zi din convocator, prin includerea și a altor puncte, de altfel cerute de însăși reclamantă la 27 aprilie 2004, nu atrag nulitatea absolută, ci, eventual, în măsura în care s-ar dovedi vătămarea, nulitatea relativă. Atunci când legiuitorul a dorit să sancționeze cu nulitate absolută o hotărâre a adunării generale luată cu încălcarea anumitor norme, a stipulat expres această sancțiune, a se vedea art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în caz contrar, aprecierea sancțiunii ce urmează a se aplica fiind la aprecierea instanței, în raport de interesul lezat.

Cât privește nesemnarea procesului-verbal al adunării generale de către președinte și secretar, instanța de apel corect a reținut că dispozițiile art. 131 alin. (1) [(și nu art. 130 alin. (1) cum din eroare s-a trecut atât de către reclamantă în acțiune cât și de instanță)] din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile doar societăților pe acțiuni nu și celor cu răspundere limitată, art. 196 din aceeași lege, stipulând că dispozițiile privind societățile pe acțiuni se aplică și celor cu răspundere limitată numai în ceea ce privește dreptul de a ataca hotărârea adunării generale, nu și celelalte dispoziții privind întocmirea actelor, evidențierea lor și desfășurarea adunării. Reclamanta recurentă nu poate invoca nici încălcarea art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv deoarece în acest caz ar însemna să-și invoce propria culpă în nesemnarea registrului, ea fiind prezentă la adunare prin reprezentant.

În consecință, curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, pronunțând o soluție temeinică și legală, motiv pentru care recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata pârâtă SC S.E. SRL, suma reprezentând onorariul avocatului ales și dovedită cu actul aflat la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I. S.A.R.L. Luxemburg împotriva deciziei nr. 199 din 11 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta la 595 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.