ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 65/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 65/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 29/
C din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios
administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de A.A., cu domiciliul ales în
Timișoara, și în contradictoriu cu G.R., cu domiciliul ales în Lugoj și SC K. SRL
Lugoj, s-a dispus anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 8 august 2004 a SC K. SRL.
În esență, instanța a
reținut că respectiva hotărâre a fost luată fără ca reclamantul să fie convocat
și, totodată, cele hotărâte la 8 august 2004 nici nu-și mai produc efectele
deoarece, prin sentința comercială nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului
Timiș, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere a
punctului de lucru iar mandatul fostului administrator G.S. a fost revocat.
Apelul declarat împotriva acestei
sentințe de către pârâta G.R., prin mandatar H.V., a fost admis prin decizia
civilă nr. 67 din 20 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială,
iar pe fond, acțiunea reclamantului a fost respinsă.
Din argumentarea acestei
soluții rezultă că instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 196
din Legea nr. 31/1990 (R) dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni
sunt aplicabile și societăților cu răspundere limitată.
În consecință, potrivit art.
132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 termenul de 15 zile în care o hotărâre a
asociaților poate fi atacată curge de la data la care asociatul a luat
cunoștință de ea.
În speță, reclamantul a
invocat hotărârea A.G.A. nr. 2/8 august 2004 atacată în cauza de față, prin
notele scrise depuse într-o altă cauză (dosar nr. 3156/COM/2005 al Tribunalului
Timiș) când tot el a invocat nulitatea contractului de închiriere ce se
decisese a fi încheiat prin hotărârea A.G.A. nr. 2/2004, fapt ce probează că
avea cunoștință de hotărâre la acea dată.
Chiar și în raport de data
la care reclamantului i s-a comunicat sentința civilă nr. 619 din 8 iunie 2005
a Tribunalului Timiș, dată în dosar nr. 3156/2005, acțiunea reclamantului în
anularea hotărârii A.G.A. nr. 2/2004 a fost formulată cu depășirea termenului
legal, așa încât, instanța de apel, admițând apelul, a schimbat în tot sentința
de fond respingând acțiunea ca fiind formulată în afara termenului legal.
Nemulțumiți de această
decizie reclamantul A.A. și pârâta SC K. SRL au declarat recursuri, solicitând
modificarea ei pentru nelegalitate.
În recursul său reclamantul,
invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică respingerea
acțiunii sale pe tardivitate, întrucât el nu a fost prezent la dezbaterile din
dosarul nr. 3156/COM/2005 al Tribunalului Timiș, fiind reprezentat de avocatul
său care nu i-a comunicat notele scrise depuse de adversar, așa încât a aflat
despre hotărârea A.G.A. nr. 2/2004 abia la 7 februarie 2006 când a fost prezent
la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 619 din 8 iunie
2005 a Tribunalului Timiș.
Mai mult, prin acțiunea sa
el a invocat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2/2004 deoarece
convocarea lui prezentată în instanță de pârâtă a fost falsificată, iar
respectiva adunare nici nu s-a ținut, registrul adunărilor generale probând
aceste aspecte.
În consecință, recurentul
reclamant apreciază că greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ci a dispozițiilor art.
132 alin. (2) din același act normativ.
În recursul său pârâta SC K.
SRL prezintă derularea procesului și critică respingerea acțiunii reclamantului
ca tardivă reiterând criticile invocate de recurentul reclamant.
În drept pârâta și-a
întemeiat recursul și încadrat criticile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Prin întâmpinare intimata
pârâtă G.R. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Recursul reclamantului este
nefondat.
Din acțiunea cu care
reclamantul a investit instanța rezultă că acesta a solicitat fie constatarea
nulității absolute a hotărârii AGA nr. 2/2004, fie anularea ei, invocând în
drept dispozițiile art. 196 raportate la art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr.
31/1990, motivat pe faptul că nu a fost convocat la această adunare, că actul privind
convocarea sa a fost falsificat el nepurtând ștampila societății, iar în
registrul de la sediul societății nu s-a făcut nici o mențiune privitoare la
existența acestei hotărâri, el aflând de existența ei abia la 7 februarie 2006,
la termenul acordat în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 619 din 8
iunie 2005 a Tribunalului Timiș, dată în dosarul nr. 3156/COM/2005, sentință
prin care i-a fost admisă acțiunea sa în constatarea nulității contractului de
închiriere a cărei încheiere fusese hotărâtă fraudulos de pârâta G.R.
Instanța de apel, făcând
aplicarea art. 196 și art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a reținut
tardivitatea acțiunii reclamantului, acțiunea în anulare fiind formulată cu
depășirea termenului de 15 zile de la data la care acesta a luat cunoștință de
existența hotărârii, respectiv de la data comunicării sentinței civile nr. 619
din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiș.
Soluția instanței de apel
este apreciată de Curte ca legală și temeinică, deoarece recurentul nu poate
susține că a investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a
hotărârii A.G.A., câtă vreme el a formulat acțiunea cu petite alternative, fie
nulitate absolută, fie anularea hotărârii, aspect ce se regăsește și în temeiul
de drept invocat.
Așadar, acesta a lăsat la
aprecierea instanței încadrarea celor invocate în motivarea acțiunii fie în
motive de nulitate absolută, fie în nulitate relativă.
Atât instanța de fond cât și
cea de apel au apreciat corect că cele invocate constituie motive de nulitate
relativă și nu absolută, deoarece, el nu contestă că ar fi primit o convocare
dar susține fie că aceasta a fost falsificată, fie că privea o altă adunare
generală.
Faptul că legiuitorul a
considerat aspectele reglementate cu privire la convocarea adunării generale ca
putând atrage nulitatea relativă și nu cea absolută rezultă și din dispozițiile
art. 121 din Legea nr. 31/1990 care permit acționarilor, reprezentând întregul
capital social, să ia orice hotărâre de competența adunării generale fără
respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei.
A considera că nerespectarea
dispozițiilor privind convocarea atrag nulitatea absolută a hotărârilor
adoptate, ar însemna impunerea unui formalism excesiv și a nu putea valida o
astfel de hotărâre luată în prezența asociaților (sau acționarilor) prezenți,
chiar convocați cu încălcarea dispozițiilor legale.
În consecință, apreciind că
motivele invocate pe aspectul convocării de către reclamant sunt motive de
nulitate relativă, instanța de apel a făcut corect aplicarea dispozițiilor art.
132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, chiar și instanța de fond pronunțându-se
asupra anulării hotărârii A.G.A.
Așa fiind, instanța de apel,
în temeiul dispozițiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990 a reținut că termenul
de 15 zile în care reclamantul putea ataca hotărârea A.G.A. a început să curgă
de la momentul la care acesta a luat cunoștință de existența ei.
În speță, acest moment coincide
cu data la care reclamantului i-a fost comunicată sentința civilă nr. 619 din 8
iunie 2005, respectiv 27 iulie 2005 și nu 7 februarie 2006 cum susține
recurentul.
Din considerentele acelei
sentințe rezultă că instanța și-a argumentat soluția și pe hotărârea A.G.A. nr.
2/2004, așa încât recurentul nu poate pretinde că ar fi aflat de existența ei
la o altă dată.
În consecință, instanța de
apel a apreciat temeinic momentul de la care a început să curgă termenul în
care reclamantul putea solicita anularea hotărârii și a respins, ca tardiv
formulată, acțiunea acestuia promovată la 9 februarie 2006.
Recursul pârâtei SC K. SRL
urmează a fi respins ca lipsit de interes.
Din actele dosarului rezultă
că această recurentă a avut calitatea de pârâtă, alături de G.R., iar acțiunea
reclamantului a fost respinsă.
În consecință, pârâta nu are
interesul și motiv pentru a ataca, pe calea recursului, o soluție ce îi este
favorabilă.
De altfel, această recurentă
nici nu critică soluția prin prisma interesului propriu, ci formulează
apărările reclamantului și reiterează criticile acestuia, deși ea are calitatea
de recurentă pârâtă și nu de intervenientă în interesul recurentului reclamant.
În consecință, recursurile
formulate urmează a fi respinse, iar decizia din apel menținută ca fiind
temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul A.A. împotriva deciziei nr. 67 din 20 martie 2007 pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat
de pârâta SC K. SRL Lugoj împotriva aceleiași decizii, ca fiind lipsit de
interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 ianuarie 2008.