ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 65/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 29/ C din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de A.A., cu domiciliul ales în Timișoara, și în contradictoriu cu G.R., cu domiciliul ales în Lugoj și SC K. SRL Lugoj, s-a dispus anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 8 august 2004 a SC K. SRL. În esență, instanța a reținut că respectiva hotărâre a fost luată fără ca reclamantul să fie convocat și, totodată, cele hotărâte la 8 august 2004 nici nu-și mai produc efectele deoarece, prin sentința comercială nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiș, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere a punctului de lucru iar mandatul fostului administrator G.S.

a fost revocat. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâta G.R., prin mandatar H.V., a fost admis prin decizia civilă nr. 67 din 20 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, iar pe fond, acțiunea reclamantului a fost respinsă. Din argumentarea acestei soluții rezultă că instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990 (R) dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni sunt aplicabile și societăților cu răspundere limitată. În consecință, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 termenul de 15 zile în care o hotărâre a asociaților poate fi atacată curge de la data la care asociatul a luat cunoștință de ea. În speță, reclamantul a invocat hotărârea A.G.A.

nr. 2/8 august 2004 atacată în cauza de față, prin notele scrise depuse într-o altă cauză (dosar nr. 3156/COM/2005 al Tribunalului Timiș) când tot el a invocat nulitatea contractului de închiriere ce se decisese a fi încheiat prin hotărârea A.G.A. nr. 2/2004, fapt ce probează că avea cunoștință de hotărâre la acea dată. Chiar și în raport de data la care reclamantului i s-a comunicat sentința civilă nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiș, dată în dosar nr. 3156/2005, acțiunea reclamantului în anularea hotărârii A.G.A. nr. 2/2004 a fost formulată cu depășirea termenului legal, așa încât, instanța de apel, admițând apelul, a schimbat în tot sentința de fond respingând acțiunea ca fiind formulată în afara termenului legal.

Nemulțumiți de această decizie reclamantul A.A. și pârâta SC K. SRL au declarat recursuri, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În recursul său reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică respingerea acțiunii sale pe tardivitate, întrucât el nu a fost prezent la dezbaterile din dosarul nr. 3156/COM/2005 al Tribunalului Timiș, fiind reprezentat de avocatul său care nu i-a comunicat notele scrise depuse de adversar, așa încât a aflat despre hotărârea A.G.A. nr. 2/2004 abia la 7 februarie 2006 când a fost prezent la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiș. Mai mult, prin acțiunea sa el a invocat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A.

nr. 2/2004 deoarece convocarea lui prezentată în instanță de pârâtă a fost falsificată, iar respectiva adunare nici nu s-a ținut, registrul adunărilor generale probând aceste aspecte. În consecință, recurentul reclamant apreciază că greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ci a dispozițiilor art. 132 alin. (2) din același act normativ. În recursul său pârâta SC K. SRL prezintă derularea procesului și critică respingerea acțiunii reclamantului ca tardivă reiterând criticile invocate de recurentul reclamant. În drept pârâta și-a întemeiat recursul și încadrat criticile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinare intimata pârâtă G.R.

a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Recursul reclamantului este nefondat. Din acțiunea cu care reclamantul a investit instanța rezultă că acesta a solicitat fie constatarea nulității absolute a hotărârii AGA nr. 2/2004, fie anularea ei, invocând în drept dispozițiile art. 196 raportate la art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, motivat pe faptul că nu a fost convocat la această adunare, că actul privind convocarea sa a fost falsificat el nepurtând ștampila societății, iar în registrul de la sediul societății nu s-a făcut nici o mențiune privitoare la existența acestei hotărâri, el aflând de existența ei abia la 7 februarie 2006, la termenul acordat în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiș, dată în dosarul nr. 3156/COM/2005, sentință prin care i-a fost admisă acțiunea sa în constatarea nulității contractului de închiriere a cărei încheiere fusese hotărâtă fraudulos de pârâta G.R.

Instanța de apel, făcând aplicarea art. 196 și art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a reținut tardivitatea acțiunii reclamantului, acțiunea în anulare fiind formulată cu depășirea termenului de 15 zile de la data la care acesta a luat cunoștință de existența hotărârii, respectiv de la data comunicării sentinței civile nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiș. Soluția instanței de apel este apreciată de Curte ca legală și temeinică, deoarece recurentul nu poate susține că a investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A., câtă vreme el a formulat acțiunea cu petite alternative, fie nulitate absolută, fie anularea hotărârii, aspect ce se regăsește și în temeiul de drept invocat.

Așadar, acesta a lăsat la aprecierea instanței încadrarea celor invocate în motivarea acțiunii fie în motive de nulitate absolută, fie în nulitate relativă. Atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat corect că cele invocate constituie motive de nulitate relativă și nu absolută, deoarece, el nu contestă că ar fi primit o convocare dar susține fie că aceasta a fost falsificată, fie că privea o altă adunare generală. Faptul că legiuitorul a considerat aspectele reglementate cu privire la convocarea adunării generale ca putând atrage nulitatea relativă și nu cea absolută rezultă și din dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990 care permit acționarilor, reprezentând întregul capital social, să ia orice hotărâre de competența adunării generale fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei.

A considera că nerespectarea dispozițiilor privind convocarea atrag nulitatea absolută a hotărârilor adoptate, ar însemna impunerea unui formalism excesiv și a nu putea valida o astfel de hotărâre luată în prezența asociaților (sau acționarilor) prezenți, chiar convocați cu încălcarea dispozițiilor legale. În consecință, apreciind că motivele invocate pe aspectul convocării de către reclamant sunt motive de nulitate relativă, instanța de apel a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, chiar și instanța de fond pronunțându-se asupra anulării hotărârii A.G.A. Așa fiind, instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990 a reținut că termenul de 15 zile în care reclamantul putea ataca hotărârea A.G.A.

a început să curgă de la momentul la care acesta a luat cunoștință de existența ei. În speță, acest moment coincide cu data la care reclamantului i-a fost comunicată sentința civilă nr. 619 din 8 iunie 2005, respectiv 27 iulie 2005 și nu 7 februarie 2006 cum susține recurentul. Din considerentele acelei sentințe rezultă că instanța și-a argumentat soluția și pe hotărârea A.G.A. nr. 2/2004, așa încât recurentul nu poate pretinde că ar fi aflat de existența ei la o altă dată. În consecință, instanța de apel a apreciat temeinic momentul de la care a început să curgă termenul în care reclamantul putea solicita anularea hotărârii și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea acestuia promovată la 9 februarie 2006. Recursul pârâtei SC K. SRL urmează a fi respins ca lipsit de interes.

Din actele dosarului rezultă că această recurentă a avut calitatea de pârâtă, alături de G.R., iar acțiunea reclamantului a fost respinsă. În consecință, pârâta nu are interesul și motiv pentru a ataca, pe calea recursului, o soluție ce îi este favorabilă. De altfel, această recurentă nici nu critică soluția prin prisma interesului propriu, ci formulează apărările reclamantului și reiterează criticile acestuia, deși ea are calitatea de recurentă pârâtă și nu de intervenientă în interesul recurentului reclamant. În consecință, recursurile formulate urmează a fi respinse, iar decizia din apel menținută ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.A. împotriva deciziei nr. 67 din 20 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâta SC K. SRL Lugoj împotriva aceleiași decizii, ca fiind lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.