ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 448/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 779 din 11 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.R. în contradictoriu cu pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.), a anulat Ordinul nr. 2153/C din 22 august 2007 emis de pârât și l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin actul contestat, pârâtul a revocat Ordinul nr. 2068/C din 10 august 2007 emis de ministrul Justiției, prin care reclamanta fusese numită notar public, pe motiv că nu a existat propunerea C.U.N.P.

și pentru că nu ar fi fost îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 16 lit. a), c), d), f) și g) din Legea nr. 36/1995, interpretând art. 102 din Legea nr. 303/2004 în sensul că opțiunea pentru ocuparea unei funcții de notar public trebuia făcută la momentul când reclamantei nu i-a încetat calitatea de magistrat, iar nu ulterior eliberării din funcție, cum este cazul reclamantei. S-a apreciat că împrejurarea inexistenței propunerii C.U.N.P. din România nu este imputabilă reclamantei și că, oricum, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 și ale art. 17 din Legea nr. 36/1995, întrucât art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 reglementează, prin norme speciale, derogatorii, o procedură specială de intrare în notariat.

Prima instanță a mai reținut că interpretarea dată de pârât dispozițiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, nu este în concordanță cu intenția legiuitorului și că, în fapt, reclamanta întrunea cerințele legale de intrare în notariat fără examen, fiind eliberată din funcția de judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție din motive neimputabile, respectiv prin pensionare și avea dreptul să solicite acest lucru și după eliberarea din funcție, atâta timp cât legea nu prevedea un termen în care să-și manifeste această opțiune. Cu privire la daunele morale solicitate, instanța a reținut că soluția se impune, reclamanta fiind afectată emoțional de primirea ordinului atacat după ce, anterior i se emisese un ordin de numire, resimțind un sentiment de frustrare după o carieră de 31 de ani în funcția de judecător, dintre care ultimii 10 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.) care, fără a se raporta la vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304 – 304 1 C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește momentul la care se poate formula cererea de numire ca notar public de către judecătorii în funcție la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, susține ministerul recurent, reclamanta formulase cererea de numire în funcția de notar public la data de 3 august 2007, deci cu 9 luni după eliberarea din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decretul nr. 1190 publicat în M. Of.

al României, Partea I nr. 890 din 1 noiembrie 2006, astfel că nu mai putea beneficia de prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora momentul opțiunii poate fi cel mai târziu momentul eliberării din funcție din motive neimputabile. A mai susținut ministerul recurent că, oricum, dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au reprezentat dispoziții tranzitorii care au fost aplicabile doar în cazul judecătorilor care au avut un mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu și în cazul judecătorilor inamovibili ca urmare a Hotărârii nr. 216/2004 a C.S.M., între care se regăsește și reclamanta. De asemenea, ministerul recurent a susținut că soluția instanței de fond este oricum, criticabilă sub aspectul acordării daunelor morale în favoarea reclamantei, deși nu s-a dovedit și nici nu s-a motivat existența unui prejudiciu moral.

Recursul este întemeiat în măsura și pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă a fost judecător cu o vechime de 31 ani, din care ultimii 10 ani la instanța supremă, unde a deținut și funcția de vicepreședinte în perioada 2000 - 2003, fiind eliberată din funcție, ca urmare a pensionării, prin Decretul nr. 1190 publicat la data de 1 noiembrie 2006. De asemenea, este necontestat că, prin Ordinul nr. 2068/C emis de ministrul Justiției la data de 10 august 2007 a fost numită în funcția de notar public în municipiul București, care a fost ulterior revocat prin Ordinul nr. 2153/C din 22 august 2007. În recursul formulat s-a susținut, în esență, că intimata - reclamantă nu putea beneficia de prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 pentru că: - a formulat cererea abia după 9 luni de la eliberarea din funcție, astfel că nu mai putea opta, din moment ce nu mai era judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, să intre în avocatură sau notariat, fără examen; - oricum, prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au avut caracter tranzitoriu și s-au aplicat doar în cazul judecătorilor care au avut un mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Într-adevăr, potrivit art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiți ori, după caz, sunt eliberați din motive neimputabile, își păstrează gradul dobândit în ierarhie și pot ocupa o funcție de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, pot reveni pe funcția de magistrat deținută anterior sau pe o altă funcție de judecător sau procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.

Susținerea recurentului, cum că, potrivit art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, opțiunea de a intra în avocatură sau notariat, fără examen trebuie exprimată anterior expirării mandatului sau, respectiv, a eliberării din funcție este lipsită de temei legal, deoarece, coroborând aceste dispoziții cu dispozițiile referitoare la incompatibilitățile funcției de judecător, este evident că o astfel de opțiune poate fi exprimată doar de o persoană care nu mai are calitatea de judecător. De altfel, așa cum a reținut și instanța de fond în mod corect, legiuitorul nu a prevăzut nici un termen pentru exprimarea opțiunii prevăzute la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cum a făcut-o în alte situații juridice pentru care a considerat necesară existența unui termen.

De asemenea, este neîntemeiată și a doua susținere, potrivit căreia dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, erau aplicabile doar judecătorilor cu mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu și intimatei-reclamante care devenise judecător inamovibil. Așa cum chiar recurentul a precizat, prin Hotărârea nr. 216/2004 a C.S.M., judecătorii Înaltei Curți au devenit inamovibili, astfel că, dacă susținerea recurentului ar fi avut temei, ar fi însemnat ca legiuitorul să fi eliminat acele dispoziții, prin Legea nr. 247/2005, care a modificat substanțial, între altele, și Legea nr. 303/2004.

Deci, cu alte cuvinte, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența acestei secții, dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu au fost aplicabile doar judecătorilor cu mandat limitat, ci sunt aplicabile tuturor judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție eliberați din funcție din motive neimputabile, care au posibilitatea să opteze pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen. Recursul este, însă, întemeiat pentru motivul privind acordarea daunelor morale în favoarea intimatei-reclamante. Într-adevăr, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ, soluționând cererea privind anulare unui act administrativ nelegal, va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

De asemenea, împrejurările și succesiunea emiterii celor două ordine, de numire și, respectiv, de revocare a numirii în funcția de notar public, pot fi considerate nu doar o simplă inconsecvență de interpretare a dispozițiilor legale. Dar, chiar dacă ar fi vorba de o acțiune vexatorie în măsură să aducă atingere prestigiului profesional de care orice judecător sau fost judecător al instanței supreme trebuie să se bucure, anularea de către instanță a actului administrativ nelegal și repunerea intimatei-reclamante în drepturile ce-i fuseseră vătămate, reprezintă o reparație suficientă pentru daunele morale suferite. Astfel, instanța de recurs reține că, pentru acest motiv, recursul de față este întemeiat și urmează să fie admis, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul înlăturării obligării ministerului recurent la plata sumei de 15.000 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.) împotriva sentinței civile nr. 779 din 11 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea M.J.L.C. la plata daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009.