ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 448/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 779 din 11 martie 2008,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.R. în contradictoriu cu

pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.), a anulat Ordinul nr. 2153/C din 22 august

2007 emis de pârât și l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei

de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, prin actul contestat, pârâtul a revocat Ordinul nr.

2068/C din 10 august 2007 emis de ministrul Justiției, prin care reclamanta

fusese numită notar public, pe motiv că nu a existat propunerea C.U.N.P. și

pentru că nu ar fi fost îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 16 lit.

a), c), d), f) și g) din Legea nr. 36/1995, interpretând art. 102 din Legea nr.

303/2004 în sensul că opțiunea pentru ocuparea unei funcții de notar public

trebuia făcută la momentul când reclamantei nu i-a încetat calitatea de

magistrat, iar nu ulterior eliberării din funcție, cum este cazul reclamantei.

S-a apreciat că împrejurarea

inexistenței propunerii C.U.N.P. din România nu este imputabilă reclamantei și

că, oricum, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 și ale art. 17 din

Legea nr. 36/1995, întrucât art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

reglementează, prin norme speciale, derogatorii, o procedură specială de

intrare în notariat.

Prima instanță a mai reținut

că interpretarea dată de pârât dispozițiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

republicată, nu este în concordanță cu intenția legiuitorului și că, în fapt,

reclamanta întrunea cerințele legale de intrare în notariat fără examen, fiind

eliberată din funcția de judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție din

motive neimputabile, respectiv prin pensionare și avea dreptul să solicite

acest lucru și după eliberarea din funcție, atâta timp cât legea nu prevedea un

termen în care să-și manifeste această opțiune.

Cu privire la daunele morale

solicitate, instanța a reținut că soluția se impune, reclamanta fiind afectată

emoțional de primirea ordinului atacat după ce, anterior i se emisese un ordin

de numire, resimțind un sentiment de frustrare după o carieră de 31 de ani în

funcția de judecător, dintre care ultimii 10 ani la Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.)

care, fără a se raporta la vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304 – 304

1

C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește momentul la care se

poate formula cererea de numire ca notar public de către judecătorii în funcție

la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, susține ministerul

recurent, reclamanta formulase cererea de numire în funcția de notar public la

data de 3 august 2007, deci cu 9 luni după eliberarea din funcția de judecător

la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decretul nr. 1190 publicat în M.

Of. al României, Partea I nr. 890 din 1 noiembrie 2006, astfel că nu mai putea

beneficia de prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit

cărora momentul opțiunii poate fi cel mai târziu momentul eliberării din

funcție din motive neimputabile.

A mai susținut ministerul

recurent că, oricum, dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au

reprezentat dispoziții tranzitorii care au fost aplicabile doar în cazul

judecătorilor care au avut un mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar nu și în cazul judecătorilor inamovibili ca urmare a

Hotărârii nr. 216/2004 a C.S.M., între care se regăsește și reclamanta.

De asemenea, ministerul

recurent a susținut că soluția instanței de fond este oricum, criticabilă sub

aspectul acordării daunelor morale în favoarea reclamantei, deși nu s-a dovedit

și nici nu s-a motivat existența unui prejudiciu moral.

Recursul este întemeiat în

măsura și pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat

că intimata-reclamantă a fost judecător cu o vechime de 31 ani, din care

ultimii 10 ani la instanța supremă, unde a deținut și funcția de vicepreședinte

în perioada 2000 - 2003, fiind eliberată din funcție, ca urmare a pensionării,

prin Decretul nr. 1190 publicat la data de 1 noiembrie 2006.

De asemenea, este

necontestat că, prin Ordinul nr. 2068/C emis de ministrul Justiției la data de

10 august 2007 a fost numită în funcția de notar public în municipiul

București, care a fost ulterior revocat prin Ordinul nr. 2153/C din 22 august

2007.

În recursul formulat s-a

susținut, în esență, că intimata - reclamantă nu putea beneficia de prevederile

art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 pentru că:

- a formulat cererea abia

după 9 luni de la eliberarea din funcție, astfel că nu mai putea opta, din

moment ce nu mai era judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, să intre

în avocatură sau notariat, fără examen;

- oricum, prevederile art. 102

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au avut caracter tranzitoriu și s-au aplicat

doar în cazul judecătorilor care au avut un mandat limitat de 6 ani la Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Într-adevăr, potrivit art. 102

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție

cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiți ori, după caz, sunt

eliberați din motive neimputabile, își păstrează gradul dobândit în ierarhie și

pot ocupa o funcție de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, pot

reveni pe funcția de magistrat deținută anterior sau pe o altă funcție de

judecător sau procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat,

fără examen.

Susținerea recurentului, cum

că, potrivit art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, opțiunea

de a intra în avocatură sau notariat, fără examen trebuie exprimată anterior

expirării mandatului sau, respectiv, a eliberării din funcție este lipsită de

temei legal, deoarece, coroborând aceste dispoziții cu dispozițiile referitoare

la incompatibilitățile funcției de judecător, este evident că o astfel de

opțiune poate fi exprimată doar de o persoană care nu mai are calitatea de

judecător.

De altfel, așa cum a reținut

și instanța de fond în mod corect, legiuitorul nu a prevăzut nici un termen

pentru exprimarea opțiunii prevăzute la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cum a făcut-o în alte situații juridice pentru care a considerat

necesară existența unui termen.

De asemenea, este

neîntemeiată și a doua susținere, potrivit căreia dispozițiile art. 102 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004, republicată, erau aplicabile doar judecătorilor cu

mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu și

intimatei-reclamante care devenise judecător inamovibil.

Așa cum chiar recurentul a

precizat, prin Hotărârea nr. 216/2004 a C.S.M., judecătorii Înaltei Curți au

devenit inamovibili, astfel că, dacă susținerea recurentului ar fi avut temei,

ar fi însemnat ca legiuitorul să fi eliminat acele dispoziții, prin Legea nr. 247/2005,

care a modificat substanțial, între altele, și Legea nr. 303/2004.

Deci, cu alte cuvinte, așa

cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența acestei secții, dispozițiile art.

102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu au fost aplicabile doar

judecătorilor cu mandat limitat, ci sunt aplicabile tuturor judecătorilor de la

Înalta Curte de Casație și Justiție eliberați din funcție din motive

neimputabile, care au posibilitatea să opteze pentru intrarea în avocatură sau

notariat, fără examen.

Recursul este, însă,

întemeiat pentru motivul privind acordarea daunelor morale în favoarea

intimatei-reclamante.

Într-adevăr, potrivit art. 18

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ,

soluționând cererea privind anulare unui act administrativ nelegal, va hotărî

și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă

reclamantul a solicitat acest lucru.

De asemenea, împrejurările

și succesiunea emiterii celor două ordine, de numire și, respectiv, de revocare

a numirii în funcția de notar public, pot fi considerate nu doar o simplă

inconsecvență de interpretare a dispozițiilor legale. Dar, chiar dacă ar fi

vorba de o acțiune vexatorie în măsură să aducă atingere prestigiului

profesional de care orice judecător sau fost judecător al instanței supreme

trebuie să se bucure, anularea de către instanță a actului administrativ

nelegal și repunerea intimatei-reclamante în drepturile ce-i fuseseră vătămate,

reprezintă o reparație suficientă pentru daunele morale suferite.

Astfel, instanța de recurs

reține că, pentru acest motiv, recursul de față este întemeiat și urmează să

fie admis, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul înlăturării

obligării ministerului recurent la plata sumei de 15.000 lei în favoarea

reclamantei, cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.) împotriva sentinței civile nr. 779 din 11

martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că înlătură obligarea M.J.L.C. la plata daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2009.