ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Ministerul Justiției a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.G.,

constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 1420/ C din 10 septembrie 1996

emis de Ministerul Justiției.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus numirea în funcția de

notar a pârâtului în baza art. 17 și art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 36/1995,

precum și în temeiul art. 6 și art. 7 din Regulamentul de punere în aplicare a

acestei legi.

Reclamantul a mai arătat că

din interpretarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 36/1995 rezultă că

persoanele care solicită numirea în funcția de notar public, cu excepția

notarilor stagiari care au promovat examenul de definitivat, trebuie să facă dovada

îndeplinirii cumulative a două condiții: exercitarea timp de 5 ani a unei

funcții de specialitate juridică și dovada cunoștințelor necesare funcției de

notar public, iar verificarea acestor cunoștințe se face numai prin concurs

organizat de C.U.N.N.P.

Reclamantul a mai precizat că

art. 105 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 nu putea constitui termenul ordinului

de numire a pârâtului în funcția de notar public, deoarece acesta se referă

numai la personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției, iar pârâtul

deși a îndeplinit funcția de Ministru al Justiției, nu a funcționat la compartimentul

notarial, motiv pentru care nu poate beneficia de această dispoziție legală.

În concluzie, arată

reclamantul că, prin emiterea ordinului atacat au fost încălcate dispozițiile art.

16 lit. g) și art. 28 din Legea nr. 36/1995 și cele ale art. 20 lit. c) și art.

38 lit. a) din S.U.N.N.P.R.

Pârâtul a depus întâmpinare la

dosarul cauzei prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și

excepția tardivității introducerii acțiunii, pe fondul cauzei arătând că a îndeplinit

toate condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 36/1995.

La termenul de judecată din

14 februarie 2006, Curtea a respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate,

reținând în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii că art. 1 alin. (6)

din Legea nr. 554/2004 conține norme de procedură care reglementează calea

procedurală prin intermediul căreia pot fi supuse controlului de legalitate, la

cererea autorității emitente, actele administrative intrate în circuitul civil,

normele de procedură fiind de imediată aplicare.

În ce privește excepția

tardivității introducerii acțiunii instanța a apreciat că în ce privește art. 1

alin. (6) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a consacrat instituția nulității

absolute a actului administrativ, iar că regimul juridic prevăzut de art. 11 alin.

(1) și (2) se referă numai la acțiunile formulate de persoanele vătămate, în temeiul

art. 1 alin. (1) și (3) numai acestea având obligația de a efectua procedura administrativă

prealabilă cu aplicarea termenului de 6 luni de la primirea răspunsului.

Instanța a mai reținut că

nici o dispoziție a Legii nr. 554/2004 nu reglementează termenul în care poate fi

promovată o acțiune în constatarea nulității actului administrativ formulată în

temeiul art. 1 alin. (6) din lege, astfel încât în cauză devine incident dreptul

comun în materie, respectiv art. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia nulitatea

unui act juridic poate fi invocată oricând fie pe cale de acțiune, fie cale de

excepție.

Prin sentința civilă nr. 916

din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța constatând nulitatea Ordinului

nr. 1420/ C din 10 septembrie 2006 emis de Ministerul Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut în esență, că propunerea de numire și avizul

favorabil exprimat de U.N.N.P. s-au întemeiat pe dispozițiile art. 105 din

Legea nr. 36/1995, normă legală ce nu se aplică în cazul pârâtului, iar că din

probele administrate în cauză, nu rezultă că pârâtul ar fi parcurs vreo formă

de verificare a cunoștințelor necesare profesiei de notar public, așa cum

prevede art. 16 lit. g) din Legea nr. 36/1996.

Împotriva acestei hotărâri în

termen legal a declarat recurs pârâtul C.G. invocând în esență încălcarea și

aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin respingerea excepției de tardivitate prevăzute prin încheierea din 14 februarie

2006, precum și prin constatarea nelegalității Ordinului M.J. nr. 1420/ C din 10

septembrie 1996 care a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 16 din Legea

nr. 36/1995.

Prin întâmpinare Ministerul

Justiției a solicitat respingerea recursului întrucât dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 554/2004 reglementează ipoteze tipice ale acțiunii în contencios

administrativ și nu se aplică situației prevăzută de art. 1 alin. (6) din lege,

iar pe fond reclamantul nu a urmat prealabil numirii sale ca notar public

procedura de verificare a cunoștințelor conform Legii nr. 36/1995 și

regulamentului de punere în aplicare a legii.

Recursul este fondat.

Conform prevederilor art. 1 alin.

(6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Autoritatea publică

emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței

constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi

invocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În

cazul admiterii acțiunii, instanța se va pronunța, la cerere, și asupra

legalității actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal,

precum și asupra efectelor civile produse”.

Art. 11 din lege stabilește

termenul în care se poate introduce acțiunea în anulare a unui act

administrativ individual sau cea în recunoașterea dreptului pretins și

repararea pagubei cauzate, care este de 6 luni, iar pentru motive temeinice de

maximum un an de la data emiterii actului, primul termen fiind de prescripție

iar celălalt de decădere.

Alin. (4) al aceluiași

articol stabilește expres și limitativ situațiile în care acțiunea poate fi

introdusă oricând, printre acestea nefiind menționată și cea prevăzută de art. 1

alin. (6) din lege.

Pentru prima dată prin noua

lege a contenciosului administrativ s-a prevăzut posibilitatea pentru

autoritatea publică emitentă a unui act administrativ ca, în situația în care

apreciază că acest act este nelegal după ce a intrat în circuitul civil și a

produs efecte juridice, să solicite instanței de contencios administrativ

constatarea nulității acestuia.

Dar, Legea nr. 554/2004 nu

are nici o prevedere în sensul distincției dintre nulitatea absolută și cea

relativă, specifică raporturilor de drept civil, însă în dreptul public este

nerelevantă această distincție, instanța de contencios administrativ putând

pronunța aceeași soluție de anulare a actului administrativ, indiferent dacă se

cere anularea sau constatarea nulității acestuia.

Împrejurarea că legiuitorul

nu stabilește obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative

pentru situația prevăzută de art. 1 alin. (6), care de altfel ar fi și

neavenită, nu poate duce la concluzia că ar fi exclusă de la aplicarea

dispozițiilor art. 11 din lege.

Prin acordarea posibilității

pentru autoritatea publică emitentă a actului administrativ să poată solicita

oricând constatarea nulității acestuia s-ar aduce o gravă atingere principiului

stabilității raporturilor juridice de drept administrativ.

De altfel, ar fi și nedrept

ca autoritatea publică culpabilă de emiterea actului administrativ pretins

nelegal să poată cere oricând desființarea acestuia, pe când cealaltă parte în

raportul juridic respectiv să poată cere anularea acestui act în cel mult un an

de la emiterea lui, ținându-se cont mai ales de faptul că legea contenciosului

administrativ s-a adoptat tocmai în considerarea și pentru protejarea

persoanelor ce se consideră vătămate într-un drept sau într-un interes legitim

prin emiterea sau adoptarea actelor administrative.

Pentru toate aceste considerente

se constată fondată critica privind greșita soluționare a excepției de

tardivitate a acțiunii introdusă la 14 decembrie 2005 în raport cu data

emiterii ordinului datat respectiv 10 septembrie 1996 față de prevederile art. 11

alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 sub imperiul căreia s-a formulat acțiunea.

Întrucât acțiunea în

contencios administrativ este tardiv formulată, criticile de nelegalitate ale

actului administrativ atacat în ce privesc probele de fond, nu s-a mai impus a

fi analizate.

Pentru aceste considerente

urmează ca în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art.

312 C. proc. civ. să fie admis recursul, casată încheierea din 14 februarie 2006

și sentința atacată prin admiterea excepției de tardivitate și pe cale de consecință

respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.G. împotriva sentinței civile nr. 916 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a încheierii

din 14 februarie 2006 a aceleiași instanțe.

Casează încheierea din 14

februarie 2006 și sentința atacată și rejudecând cauza admite excepția de

tardivitate a formulării acțiunii.

Respinge acțiunea ca tardiv

formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2007.