ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Justiției a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.G., constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 1420/ C din 10 septembrie 1996 emis de Ministerul Justiției. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus numirea în funcția de notar a pârâtului în baza art. 17 și art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 36/1995, precum și în temeiul art. 6 și art. 7 din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi.

Reclamantul a mai arătat că din interpretarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 36/1995 rezultă că persoanele care solicită numirea în funcția de notar public, cu excepția notarilor stagiari care au promovat examenul de definitivat, trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții: exercitarea timp de 5 ani a unei funcții de specialitate juridică și dovada cunoștințelor necesare funcției de notar public, iar verificarea acestor cunoștințe se face numai prin concurs organizat de C.U.N.N.P. Reclamantul a mai precizat că art. 105 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 nu putea constitui termenul ordinului de numire a pârâtului în funcția de notar public, deoarece acesta se referă numai la personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției, iar pârâtul deși a îndeplinit funcția de Ministru al Justiției, nu a funcționat la compartimentul notarial, motiv pentru care nu poate beneficia de această dispoziție legală.

În concluzie, arată reclamantul că, prin emiterea ordinului atacat au fost încălcate dispozițiile art. 16 lit. g) și art. 28 din Legea nr. 36/1995 și cele ale art. 20 lit. c) și art. 38 lit. a) din S.U.N.N.P.R. Pârâtul a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității introducerii acțiunii, pe fondul cauzei arătând că a îndeplinit toate condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 36/1995. La termenul de judecată din 14 februarie 2006, Curtea a respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate, reținând în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii că art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 conține norme de procedură care reglementează calea procedurală prin intermediul căreia pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorității emitente, actele administrative intrate în circuitul civil, normele de procedură fiind de imediată aplicare.

În ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii instanța a apreciat că în ce privește art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a consacrat instituția nulității absolute a actului administrativ, iar că regimul juridic prevăzut de art. 11 alin. (1) și (2) se referă numai la acțiunile formulate de persoanele vătămate, în temeiul art. 1 alin. (1) și (3) numai acestea având obligația de a efectua procedura administrativă prealabilă cu aplicarea termenului de 6 luni de la primirea răspunsului. Instanța a mai reținut că nici o dispoziție a Legii nr. 554/2004 nu reglementează termenul în care poate fi promovată o acțiune în constatarea nulității actului administrativ formulată în temeiul art. 1 alin. (6) din lege, astfel încât în cauză devine incident dreptul comun în materie, respectiv art. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând fie pe cale de acțiune, fie cale de excepție.

Prin sentința civilă nr. 916 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța constatând nulitatea Ordinului nr. 1420/ C din 10 septembrie 2006 emis de Ministerul Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență, că propunerea de numire și avizul favorabil exprimat de U.N.N.P. s-au întemeiat pe dispozițiile art. 105 din Legea nr. 36/1995, normă legală ce nu se aplică în cazul pârâtului, iar că din probele administrate în cauză, nu rezultă că pârâtul ar fi parcurs vreo formă de verificare a cunoștințelor necesare profesiei de notar public, așa cum prevede art. 16 lit. g) din Legea nr. 36/1996.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul C.G. invocând în esență încălcarea și aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin respingerea excepției de tardivitate prevăzute prin încheierea din 14 februarie 2006, precum și prin constatarea nelegalității Ordinului M.J. nr. 1420/ C din 10 septembrie 1996 care a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 36/1995. Prin întâmpinare Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului întrucât dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 reglementează ipoteze tipice ale acțiunii în contencios administrativ și nu se aplică situației prevăzută de art. 1 alin. (6) din lege, iar pe fond reclamantul nu a urmat prealabil numirii sale ca notar public procedura de verificare a cunoștințelor conform Legii nr. 36/1995 și regulamentului de punere în aplicare a legii.

Recursul este fondat. Conform prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi invocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se va pronunța, la cerere, și asupra legalității actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor civile produse”. Art. 11 din lege stabilește termenul în care se poate introduce acțiunea în anulare a unui act administrativ individual sau cea în recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, care este de 6 luni, iar pentru motive temeinice de maximum un an de la data emiterii actului, primul termen fiind de prescripție iar celălalt de decădere.

Alin. (4) al aceluiași articol stabilește expres și limitativ situațiile în care acțiunea poate fi introdusă oricând, printre acestea nefiind menționată și cea prevăzută de art. 1 alin. (6) din lege. Pentru prima dată prin noua lege a contenciosului administrativ s-a prevăzut posibilitatea pentru autoritatea publică emitentă a unui act administrativ ca, în situația în care apreciază că acest act este nelegal după ce a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, să solicite instanței de contencios administrativ constatarea nulității acestuia. Dar, Legea nr. 554/2004 nu are nici o prevedere în sensul distincției dintre nulitatea absolută și cea relativă, specifică raporturilor de drept civil, însă în dreptul public este nerelevantă această distincție, instanța de contencios administrativ putând pronunța aceeași soluție de anulare a actului administrativ, indiferent dacă se cere anularea sau constatarea nulității acestuia.

Împrejurarea că legiuitorul nu stabilește obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative pentru situația prevăzută de art. 1 alin. (6), care de altfel ar fi și neavenită, nu poate duce la concluzia că ar fi exclusă de la aplicarea dispozițiilor art. 11 din lege. Prin acordarea posibilității pentru autoritatea publică emitentă a actului administrativ să poată solicita oricând constatarea nulității acestuia s-ar aduce o gravă atingere principiului stabilității raporturilor juridice de drept administrativ.

De altfel, ar fi și nedrept ca autoritatea publică culpabilă de emiterea actului administrativ pretins nelegal să poată cere oricând desființarea acestuia, pe când cealaltă parte în raportul juridic respectiv să poată cere anularea acestui act în cel mult un an de la emiterea lui, ținându-se cont mai ales de faptul că legea contenciosului administrativ s-a adoptat tocmai în considerarea și pentru protejarea persoanelor ce se consideră vătămate într-un drept sau într-un interes legitim prin emiterea sau adoptarea actelor administrative. Pentru toate aceste considerente se constată fondată critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate a acțiunii introdusă la 14 decembrie 2005 în raport cu data emiterii ordinului datat respectiv 10 septembrie 1996 față de prevederile art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 sub imperiul căreia s-a formulat acțiunea.

Întrucât acțiunea în contencios administrativ este tardiv formulată, criticile de nelegalitate ale actului administrativ atacat în ce privesc probele de fond, nu s-a mai impus a fi analizate. Pentru aceste considerente urmează ca în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ. să fie admis recursul, casată încheierea din 14 februarie 2006 și sentința atacată prin admiterea excepției de tardivitate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.G. împotriva sentinței civile nr. 916 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a încheierii din 14 februarie 2006 a aceleiași instanțe. Casează încheierea din 14 februarie 2006 și sentința atacată și rejudecând cauza admite excepția de tardivitate a formulării acțiunii. Respinge acțiunea ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.