ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2978/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. București a solicitat prin acțiune obligarea S.I.F. Moldova la plata sumei de 490.000 dolari S.U.A., rezultată din avalizarea de către pârâtă a biletelor la ordin emise de SC V. SRL Bârlad, creanță preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune nr. 206455 din 21 iulie 1999 încheiat cu B. Litigiul a fost soluționat de Curtea de Apel Bacău care prin sentința nr. 140 din 20 iulie 2006, în urma admiterii excepției prescripției invocată de pârâtă, a respins acțiunea reclamantei A.V.A.S., ca prescrisă. Prin aceeași sentință s-a respins excepția privind necompetența materială a Curții de Apel Bacău în primă instanță reținându-se incidența în cauză a art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998. Cu referire la excepția prescripției instanța de fond a reținut că reclamanta nu are titlu executor întrucât biletele la ordin au fost constatate nule și neopozabile avalistului pârât S.I.F. Moldova. În aceste condiții în care prin acțiune se urmărește obținerea unui titlu executor, a conchis Curtea, dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 prin care se prevede un termen de prescripție de șapte ani pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită, nu sunt aplicabile. Potrivit instanței termenul de trei ani de prescripție, aplicabil în speță, a început să curgă cel mai târziu la data când reclamanta a rămas fără posibilitatea de a executa biletele la ordin constatate nule prin hotărâri judecătorești.

Împotriva sentinței Curții de Apel a declarat recurs reclamanta A.V.A.S., prin care în temeiul art. 304 alin. (9) și 304 1 a solicitat admiterea recursului și în fond modificarea soluției în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În argumentarea criticilor de nelegalitate aduse sentinței , autoarea a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, a art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și a art. 42 din Legea nr. 64 /1995 (în prezent art. 36 din Legea nr. 85/2006). În esență, recurenta a susținut că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că A.V.A.S. a preluat o creanță neperformantă și că potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 constituie titlu executoriu convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat cât și actele prin care s-au constituit garanții reale.

În continuare a susținut că s-au încheiat convențiile de scontare la data de 23 mai 1996 și respectiv 13 mai 1995 și că biletele la ordin în discuție au fost emise de către debitoarea SC V. SRL Bârlad în favoarea B. SA și apoi avalizate de F.P.P. II Moldova. Potrivit recurentei pentru aplicarea corectă a dispozițiilor legale referitoare la termenul de prescripție, instanța de fond trebuia să aibă în vedere că societatea a intrat în faliment și că pe perioada respectivă termenul era suspendat potrivit legii falimentului. În fine, recurenta a considerat că instanța a nesocotit faptul că, în cauză, s-a invocat principiul conversiunii actelor juridice potrivit regulii quod nullum est nullum producit effectum.

În concret, recurenta a arătat că avalurile acordate de S.I.F. MOLDOVA pe biletele la ordin anulate din cauza unor imperfecțiuni formale chiar dacă nu mai produc efecte cambiale, ele produc efecte ca înscrisuri sub semnătură privată supuse dreptului comercial și trebuiau examinate în contextul unei fidejusiuni comerciale, pentru care termenul prescripției fie a fost suspendat fie nu s-a împlinit în raport de prevederile art. 13 (5) din O.U.G. nr. 31/1990. Intimata a combătut în apărare, criticile aduse deciziei și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În opinia sa recurenta confundă prescripția dreptului la executare silită cu prescripția dreptului la acțiune întrucât își nesocotește propria acțiune prin care a solicitat obligarea intimatei la plata unei creanțe.

Recursul este nefondat. Pentru a verifica legalitatea soluției Curții de Apel în raport de dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se impune mai întâi precizarea că prin acțiune reclamanta recurentă a urmărit obținerea unei hotărâri judecătorești care să constituie titlu pentru executarea S.I.F. Moldova SA considerându-se îndreptățită la o astfel de solicitare pentru motivul că avalul s-a transformat în fidejusiune în urma anulării prin hotărâre judecătorească a biletelor la ordin, anulare determinată de nerespectarea condițiilor de formă. În al doilea rând este de reținut că acțiunea a fost pornită după ce s-a încercat executarea cambială pe baza titlurilor de credit deținute de reclamantă, iar în al treilea rând că o eventuală conversie nu poate să opereze prin simplul fapt al afirmației pentru ca partea să fie îndreptățită să-și fundamenteze acțiunea pe conversiunea actului juridic astfel cum este reglementată de art. 978 C. civ.

Acesta fiind obiectul și cadrul procesual determinat de reclamanta recurentă rezultă cu evidență că aceasta nu se află în procedura executării silite prin care să valorifice o garanție, pentru ca în cauză să fie aplicabile dispozițiile referitoare la executarea titlurilor enumerate de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, ca fiind titluri executorii . A doua precizare care se impune este aceea că intimatul are poziția avalistului care s-a obligat să asigure executarea unor obligații cambiale asumată de debitor, iar actul juridic, avalul, îi conferă acestuia o poziție independentă, autonomă care diferă de fidejusiune. Prin urmare, avalistul apare ca un debitor pe lângă debitorul avalizat căruia trebuie să i se opună un titlu executor valabil.

În contextul arătat, revenind asupra biletelor la ordin sunt de reținut dispozițiile art. 35 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin potrivit cărora avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat, obligațiunea sa fiind valabilă chiar dacă „obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă”. Coroborând dispozițiile de mai sus, cu art. 105 din legea menționată, prin care se stabilește că titlul căruia îi lipsește vreuna din condițiile de formă prevăzute de art. 104, cu excepțiile prevăzute de art. 105 alin. (2) și (3), nu va fi socotit bilet la ordin este evident că prin anularea biletelor la ordin, avalul dat pe înscrisul respectiv nu mai subzistă.

Această dispoziție este preluată și în Norma Cadru nr. 6 din 8 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile comerciale și celelalte societăți de credit cu cambii și bilete la ordin în baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin astfel cum a fost modificată, în care se stabilește că atunci când biletul la ordin este nul pentru o cauză oarecare, obligația avalistului se stinge, deoarece el a înțeles să se oblige numai ca avalist. Concluzia care se impune potrivit argumentelor de mai sus este că avalul dat pe un bilet la ordin nul nu produce efectele unui alt act juridic, cum greșit își fundamentează susținerile recurenta pentru ca în plan procesual să beneficieze de dispoziții care se aplică în procedura de executare.

Revenind la criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor legale care reglementează prescripția extinctivă, se reține că dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 nu sunt aplicabile. Potrivit acestor prevederi „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”. Cum textul enunțat se referă la prescripția dreptului de a cere executarea silită, iar reclamanta nu se află în această ipoteză, critica în legătură cu aplicarea acestor dispoziții se vădește nefondată.

În fine, întrucât în discuție este o acțiune pentru obținerea titlului, corect instanța de fond a considerat că se aplică în cauză dispozițiile art. 3 raportate la art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și tot corect a reținut că termenul de prescripție s-a împlinit anterior introducerii acțiunii. În concordanță cu același raționament nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia termenul de prescripție a fost suspendat pe perioada cât s-a desfășurat procedura falimentului împotriva debitorului principal întrucât nu s-a demonstrat în cauză că la data deschiderii procedurii falimentului recurenta avea o acțiune pe rol pentru valorificarea drepturilor decurgând din garanție care s-a suspendat de drept conform Legii nr. 64/1995, în vigoare la acea dată.

În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, luându-se act de faptul că nu s-au solicitat în fața acestei instanțe cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 140 din 20 iulie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială si de contencios administrativ. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2007.