ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2978/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. București

a solicitat prin acțiune obligarea S.I.F. Moldova la plata sumei de 490.000

dolari S.U.A., rezultată din avalizarea de către pârâtă a biletelor la ordin

emise de SC V. SRL Bârlad, creanță preluată de A.V.A.S. prin contractul de

cesiune nr. 206455 din 21 iulie 1999 încheiat cu B.

Litigiul a fost soluționat

de Curtea de Apel Bacău care prin sentința nr. 140 din 20 iulie 2006, în urma

admiterii excepției prescripției invocată de pârâtă, a respins acțiunea reclamantei

A.V.A.S., ca prescrisă. Prin aceeași sentință s-a respins excepția privind necompetența

materială a Curții de Apel Bacău în primă instanță reținându-se incidența în

cauză a art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Cu referire la excepția prescripției

instanța de fond a reținut că reclamanta nu are titlu executor întrucât

biletele la ordin au fost constatate nule și neopozabile avalistului pârât S.I.F.

Moldova. În aceste condiții în care prin acțiune se urmărește obținerea unui

titlu executor, a conchis Curtea, dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr.

51/1998 prin care se prevede un termen de prescripție de șapte ani pentru

exercitarea dreptului de a cere executarea silită, nu sunt aplicabile. Potrivit

instanței termenul de trei ani de prescripție, aplicabil în speță, a început să

curgă cel mai târziu la data când reclamanta a rămas fără posibilitatea de a

executa biletele la ordin constatate nule prin hotărâri judecătorești.

Împotriva sentinței Curții

de Apel a declarat recurs reclamanta A.V.A.S., prin care în temeiul art. 304 alin.

(9) și 304

1

a solicitat admiterea recursului și în fond modificarea

soluției în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea criticilor

de nelegalitate aduse sentinței , autoarea a invocat aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, a art. 3 din Decretul nr.

167/1958 și a art. 42 din Legea nr. 64 /1995 (în prezent art. 36 din Legea nr. 85/2006).

În esență, recurenta a

susținut că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că A.V.A.S. a preluat o

creanță neperformantă și că potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998

constituie titlu executoriu convențiile de credit dintre bancă și debitorul

cedat cât și actele prin care s-au constituit garanții reale. În continuare a susținut

că s-au încheiat convențiile de scontare la data de 23 mai 1996 și respectiv 13

mai 1995 și că biletele la ordin în discuție au fost emise de către debitoarea

SC V. SRL Bârlad în favoarea B. SA și apoi avalizate de F.P.P. II Moldova.

Potrivit recurentei pentru

aplicarea corectă a dispozițiilor legale referitoare la termenul de

prescripție, instanța de fond trebuia să aibă în vedere că societatea a intrat

în faliment și că pe perioada respectivă termenul era suspendat potrivit legii

falimentului. În fine, recurenta a considerat că instanța a nesocotit faptul

că, în cauză, s-a invocat principiul conversiunii actelor juridice potrivit

regulii quod nullum est nullum producit effectum. În concret, recurenta a

arătat că avalurile acordate de S.I.F. MOLDOVA pe biletele la ordin anulate din

cauza unor imperfecțiuni formale chiar dacă nu mai produc efecte cambiale, ele

produc efecte ca înscrisuri sub semnătură privată supuse dreptului comercial și

trebuiau examinate în contextul unei fidejusiuni comerciale, pentru care

termenul prescripției fie a fost suspendat fie nu s-a împlinit în raport de

prevederile art. 13 (5) din O.U.G. nr. 31/1990.

Intimata a combătut în

apărare, criticile aduse deciziei și a solicitat respingerea recursului ca

nefondat. În opinia sa recurenta confundă prescripția dreptului la executare

silită cu prescripția dreptului la acțiune întrucât își nesocotește propria

acțiune prin care a solicitat obligarea intimatei la plata unei creanțe.

Recursul este nefondat.

Pentru a verifica

legalitatea soluției Curții de Apel în raport de dispozițiile art. 304 alin. (9)

C. proc. civ., se impune mai întâi precizarea că prin acțiune reclamanta

recurentă a urmărit obținerea unei hotărâri judecătorești care să constituie

titlu pentru executarea S.I.F. Moldova SA considerându-se îndreptățită la o

astfel de solicitare pentru motivul că avalul s-a transformat în fidejusiune în

urma anulării prin hotărâre judecătorească a biletelor la ordin, anulare

determinată de nerespectarea condițiilor de formă. În al doilea rând este de

reținut că acțiunea a fost pornită după ce s-a încercat executarea cambială pe

baza titlurilor de credit deținute de reclamantă, iar în al treilea rând că o

eventuală conversie nu poate să opereze prin simplul fapt al afirmației pentru

ca partea să fie îndreptățită să-și fundamenteze acțiunea pe conversiunea

actului juridic astfel cum este reglementată de art. 978 C. civ.

Acesta fiind obiectul și

cadrul procesual determinat de reclamanta recurentă rezultă cu evidență că

aceasta nu se află în procedura executării silite prin care să valorifice o

garanție, pentru ca în cauză să fie aplicabile dispozițiile referitoare la

executarea titlurilor enumerate de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, ca

fiind titluri executorii .

A doua precizare care se

impune este aceea că intimatul are poziția avalistului care s-a obligat să

asigure executarea unor obligații cambiale asumată de debitor, iar actul

juridic, avalul, îi conferă acestuia o poziție independentă, autonomă care diferă

de fidejusiune. Prin urmare, avalistul apare ca un debitor pe lângă debitorul

avalizat căruia trebuie să i se opună un titlu executor valabil.

În contextul arătat,

revenind asupra biletelor la ordin sunt de reținut dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin potrivit cărora

avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat,

obligațiunea sa fiind valabilă chiar dacă „obligațiunea pe care a garantat-o ar

fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă”.

Coroborând dispozițiile de

mai sus, cu art. 105 din legea menționată, prin care se stabilește că titlul

căruia îi lipsește vreuna din condițiile de formă prevăzute de art. 104, cu

excepțiile prevăzute de art. 105 alin. (2) și (3), nu va fi socotit bilet la ordin

este evident că prin anularea biletelor la ordin, avalul dat pe înscrisul respectiv

nu mai subzistă. Această dispoziție este preluată și în Norma Cadru nr. 6 din 8

martie 1994 privind comerțul făcut de societățile comerciale și celelalte

societăți de credit cu cambii și bilete la ordin în baza Legii nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin astfel cum a fost modificată, în care se

stabilește că atunci când biletul la ordin este nul pentru o cauză oarecare,

obligația avalistului se stinge, deoarece el a înțeles să se oblige numai ca avalist.

Concluzia care se impune potrivit argumentelor de mai sus este că avalul dat pe

un bilet la ordin nul nu produce efectele unui alt act juridic, cum greșit își

fundamentează susținerile recurenta pentru ca în plan procesual să beneficieze de

dispoziții care se aplică în procedura de executare.

Revenind la criticile

privind greșita aplicare a dispozițiilor legale care reglementează prescripția

extinctivă, se reține că dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998

nu sunt aplicabile. Potrivit acestor prevederi „termenul de prescripție a

dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S.,

constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au

fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică

creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”.

Cum textul enunțat se referă la prescripția dreptului de a cere executarea

silită, iar reclamanta nu se află în această ipoteză, critica în legătură cu

aplicarea acestor dispoziții se vădește nefondată.

În fine, întrucât în

discuție este o acțiune pentru obținerea titlului, corect instanța de fond a considerat

că se aplică în cauză dispozițiile art. 3 raportate la art. 7 din Decretul nr. 167/1958

și tot corect a reținut că termenul de prescripție s-a împlinit anterior

introducerii acțiunii.

În concordanță cu același

raționament nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia termenul de

prescripție a fost suspendat pe perioada cât s-a desfășurat procedura

falimentului împotriva debitorului principal întrucât nu s-a demonstrat în

cauză că la data deschiderii procedurii falimentului recurenta avea o acțiune

pe rol pentru valorificarea drepturilor decurgând din garanție care s-a

suspendat de drept conform Legii nr. 64/1995, în vigoare la acea dată.

În consecință, față de cele ce

preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, luându-se act

de faptul că nu s-au solicitat în fața acestei instanțe cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 140 din 20

iulie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială si de contencios administrativ.

Ia act că nu se solicită

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2007.