ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1315/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 233 din 15 noiembrie 2006,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.F. SA Buzău, în contradictoriu cu

D.G.F.P. Buzău, și a dispus

următoarele:

- a anulat Decizia nr. 77/2005

emisă de D.G.F.P. Buzău și

procesul - verbal

din 14 septembrie 2004 întocmit de D.C.F. Buzău;

- a anulat măsurile dispuse prin

actul de control, constatând

că reclamanta

beneficiază de facilitățile prevăzute de Legea nr. 190/

2004;

-

a dispus scutirea de plata obligațiilor bugetare, penalități și

majorări

de întârziere restante la data de 30 a lunii în care a fost semnat contractul

de privatizare, în valoare de 1.347.552 RON.

Pentru

a pronunța această hotărâre prima Instanță a reținut, în

esență, următoarele:

Acționarii societății reclamante

s-au constituit în A.P.A.F. Buzău având ca scop achiziționarea, administrarea

și gestionarea pachetului de acțiuni ale societății respective, întrucât

societatea nu putea să cumpere propriile

acțiuni,

acest fapt fiind interzis prin dispozițiile art. 103 din Legea

nr.

31/1990, privind societățile comerciale.

Conform prevederilor O.U.G. nr.

198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare

terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, societatea

reclamantă s-a privatizat, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 19 din 7

august 2000, A.P.A.F. Buzău cumpărând de la M.A.A. cele 76.114 acțiuni ale

societății.

Prin contractul de concesiune

din 7 august 2000, A.P.A.F. Buzău a dobândit de la A.D.S. București în

concesiune,

pe o durata de 49 de ani,

terenul agricol în suprafață de 1.110,6 ha.

Ulterior, A.P.A.F. Buzău și SC A.F.

SA Buzău au încheiat contractul de

asociere

în participațiune din 25 septembrie 2000, având ca

obiect exploatarea de

către societatea reclamantă a terenurilor agricole deținute de asociație în

baza contractului de concesiune încheiat cu A.D.S. București.

În baza acestor contracte, în

perioada 2001 - 2005, reclamanta a exploatat, a administrat terenurile agricole

concesionate asociației, iar în anii 2003 și 2004 a administrat terenuri luate

în arendă de la diferite persoane fizice.

Astfel, până la data

privatizării reclamanta SC A.F. SA Buzău a deținut în administrare terenuri

agricole proprietate privată a statului și terenuri agricole în arenda de la

persoane fizice, iar după această dată terenurile proprietate privată a

statului au fost preluate în exploatare, în

administrare,

de către reclamantă prin intermediul A.P.

A.F. Buzău în baza contractului

de asociere în

participațiune, beneficiind

de facilitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 190/2004.

Conform raportului de expertiza

contabila efectuat in cauza și completărilor la raportul de expertiză, la data

privatizării societății, cuantumul creanțelor bugetare, a majorărilor de

întârziere și a penalităților de întârziere, pentru care reclamanta beneficia

de facilitățile prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr.

190/2004, în sensul scutirii la plată, erau de 1.347.552 RON, din care pagubele

materiale provocate de calamitățile naturale în perioada 2000 - 2005, sunt în

cuantum de 579.504 RON, la baza producerii acestora existând cazul de forță

majoră confirmat de organismul abilitat în acest sens, C.C.L.A. Buzău, în

conformitate cu prevederile legale în materie.

Este neîntemeiată susținerea

pârâtei D.G.F.P. Buzău, în sensul că reclamanta nu beneficiază de înlesnirile

acordate prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, deoarece, potrivit alin.

(2) al art. 1 din aceeași lege, înregistra debite restante față de A.D.S. București

pentru perioada de după privatizare, întrucât asociația, iar nu societatea, era

obligată să achite la A.D.S. București, suma de 356.724.989 ROL, sumă care, de

altfel, a fost achitată de Asociație cu O.P. din 28 septembrie 2004 și din 21

decembrie 2004.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Buzău, susținând, în esență, că din

documentele cauzei și constatările organelor de control, raportat la actele

normative în vigoare, rezultă că societatea reclamantă nu avea încheiat un

contract de concesiune cu A.D.S., astfel că nu putea beneficia de prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, întrucât titulara contractului de

concesiune din 7 august 2000 era A.P.A.F. Buzău.

Prin Decizia nr. 2486 din 15 mai

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău,

reținând că hotărârea atacată a fost data cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale incidente în materie.

În esență, Înalta Curte a

constatat că prima Instanță a reținut în mod corect că societatea reclamantă,

care s-a privatizat în temeiul O.U.G. nr. 198/1999, la data de 7 august 2000,

beneficia de facilitățile prevăzute de aceasta lege, întrucât a deținut în

administrare terenuri proprietate a statului în baza contractului de concesiune

din 7 august 2000 și a contractului de asociere în participațiune din 25

septembrie 2000, precum și terenuri aparținând unor persoane fizice în baza

contractelor de arendă aflate în copie la dosar.

Starea de fapt reținută de prima

Instanță, condițiile în care s-a constituit A.P.A.F. Buzău, precum și cele în

care s-a privatizat societatea comercială reclamantă nu au

fost contestate de recurentă, iar motivul pentru

care s-a apreciat de

către organele de control, prin actele contestate,

că societatea nu poate beneficia de facilitățile prevăzute de Legea nr.

190/2004 a fost acela că reclamanta nu are un contract de administrare cu

A.D.S. și, prin urmare, nu a avut în administrare teren agricol proprietate

publică sau privată a statului.

A mai

reținut Înalta Curte că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda

facilitățile respective societăților comerciale privatizate

sau în curs de

privatizare care dețineau în administrare atât terenuri

proprietate publica și privată a statului, cât și

terenuri ale altor proprietari, persoane fizice și/ sau juridice.

Or,

societatea reclamanta a fost inclusă în prevederile O.U.G.

nr. 198/1999, fiind prevăzută la pct. 185 din

Anexa nr. 1, vânzarea acțiunilor a fost făcută către salariații și membrii

conducerii societății, constituiți în A.P.A.F. Buzău, iar societatea a deținut

în administrare terenuri, în sensul dispozițiilor

Legii nr. 190/2004, în baza contractului de asociere în participațiune

și

a contractelor de arendare susmenționate, asupra cărora a exercitat acte de

administrare și de exploatare, în sensul prevederilor contractului de

concesiune încheiat între A.D.S. și asociație.

Împotriva Deciziei nr. 2486 din

15 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire D.G.F.P. Buzău,

invocând cazul

prevăzut de art. 322 pct. 5

C. proc. civ. și susținând

că „după darea hotărârii, s-au descoperit

înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică", anume adresa din

30 octombrie 2007 din care rezultă că suma de

579.504 RON, care reprezintă

calamități, nu poate face parte din

categoria obligațiilor fiscale ținând cont de natura plății, astfel că Instanța

de Recurs greșit a

menținut sentința Instanței

de Fond, care dintr-o eroare de calcul a

inclus și această sumă în categoria scutirilor conform Legii nr. 190/

2004.

Cererea de

revizuire este inadmisibilă.

Este necontestat că

prin decizia a cărei revizuire se cere

Decizia

nr. 2486 din 15 mai 2007 pronunțată de secția de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca Instanță

de Recurs, a

fost respins recursul formulat de D.G.F.P. Buzău

împotriva sentinței civile nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Or,

potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea

unei hotărâri rămasă definitivă

în Instanța de Apel sau prin neapelare,

precum și a unei hotărâri dată de o Instanță de Recurs,

atunci când

evocă

fondul, se poate cere în cazurile enumerate la acest articol.

Deci, din

acest text rezultă că, pentru hotărârile judecătorești

pronunțate de Instanțele de Recurs,

legiuitorul a impus o condiție

specială,

în sensul că asemenea hotărâri pot forma obiect al unei

cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei, în

condițiile

art. 297 C. proc. civ.

Or, o Instanță

de Recurs evocă fondul cauzei atunci când ea reapreciază probele administrate

în cauză de instanțele de fond sau

de apel, precum și temeiurile de drept incidente,

schimbând situația

de fapt

stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate,

pronunțând o soluție proprie și diferită de cele

date anterior în cauză.

Astfel fiind, rezultă că cererea

de revizuire de fată este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de D.G.F.P. Buzău cu privire la Decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 martie 2008.