ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1315/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 233 din 15 noiembrie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.F. SA Buzău, în contradictoriu cu D.G.F.P. Buzău, și a dispus următoarele: - a anulat Decizia nr. 77/2005 emisă de D.G.F.P. Buzău și procesul - verbal din 14 septembrie 2004 întocmit de D.C.F. Buzău; - a anulat măsurile dispuse prin actul de control, constatând că reclamanta beneficiază de facilitățile prevăzute de Legea nr. 190/ 2004; - a dispus scutirea de plata obligațiilor bugetare, penalități și majorări de întârziere restante la data de 30 a lunii în care a fost semnat contractul de privatizare, în valoare de 1.347.552 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre prima Instanță a reținut, în esență, următoarele: Acționarii societății reclamante s-au constituit în A.P.A.F. Buzău având ca scop achiziționarea, administrarea și gestionarea pachetului de acțiuni ale societății respective, întrucât societatea nu putea să cumpere propriile acțiuni, acest fapt fiind interzis prin dispozițiile art. 103 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale. Conform prevederilor O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, societatea reclamantă s-a privatizat, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 19 din 7 august 2000, A.P.A.F.

Buzău cumpărând de la M.A.A. cele 76.114 acțiuni ale societății. Prin contractul de concesiune din 7 august 2000, A.P.A.F. Buzău a dobândit de la A.D.S. București în concesiune, pe o durata de 49 de ani, terenul agricol în suprafață de 1.110,6 ha. Ulterior, A.P.A.F. Buzău și SC A.F. SA Buzău au încheiat contractul de asociere în participațiune din 25 septembrie 2000, având ca obiect exploatarea de către societatea reclamantă a terenurilor agricole deținute de asociație în baza contractului de concesiune încheiat cu A.D.S. București. În baza acestor contracte, în perioada 2001 - 2005, reclamanta a exploatat, a administrat terenurile agricole concesionate asociației, iar în anii 2003 și 2004 a administrat terenuri luate în arendă de la diferite persoane fizice.

Astfel, până la data privatizării reclamanta SC A.F. SA Buzău a deținut în administrare terenuri agricole proprietate privată a statului și terenuri agricole în arenda de la persoane fizice, iar după această dată terenurile proprietate privată a statului au fost preluate în exploatare, în administrare, de către reclamantă prin intermediul A.P. A.F. Buzău în baza contractului de asociere în participațiune, beneficiind de facilitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004.

Conform raportului de expertiza contabila efectuat in cauza și completărilor la raportul de expertiză, la data privatizării societății, cuantumul creanțelor bugetare, a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere, pentru care reclamanta beneficia de facilitățile prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, în sensul scutirii la plată, erau de 1.347.552 RON, din care pagubele materiale provocate de calamitățile naturale în perioada 2000 - 2005, sunt în cuantum de 579.504 RON, la baza producerii acestora existând cazul de forță majoră confirmat de organismul abilitat în acest sens, C.C.L.A. Buzău, în conformitate cu prevederile legale în materie. Este neîntemeiată susținerea pârâtei D.G.F.P.

Buzău, în sensul că reclamanta nu beneficiază de înlesnirile acordate prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, deoarece, potrivit alin. (2) al art. 1 din aceeași lege, înregistra debite restante față de A.D.S. București pentru perioada de după privatizare, întrucât asociația, iar nu societatea, era obligată să achite la A.D.S. București, suma de 356.724.989 ROL, sumă care, de altfel, a fost achitată de Asociație cu O.P. din 28 septembrie 2004 și din 21 decembrie 2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Buzău, susținând, în esență, că din documentele cauzei și constatările organelor de control, raportat la actele normative în vigoare, rezultă că societatea reclamantă nu avea încheiat un contract de concesiune cu A.D.S., astfel că nu putea beneficia de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, întrucât titulara contractului de concesiune din 7 august 2000 era A.P.A.F.

Buzău. Prin Decizia nr. 2486 din 15 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău, reținând că hotărârea atacată a fost data cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie. În esență, Înalta Curte a constatat că prima Instanță a reținut în mod corect că societatea reclamantă, care s-a privatizat în temeiul O.U.G. nr. 198/1999, la data de 7 august 2000, beneficia de facilitățile prevăzute de aceasta lege, întrucât a deținut în administrare terenuri proprietate a statului în baza contractului de concesiune din 7 august 2000 și a contractului de asociere în participațiune din 25 septembrie 2000, precum și terenuri aparținând unor persoane fizice în baza contractelor de arendă aflate în copie la dosar.

Starea de fapt reținută de prima Instanță, condițiile în care s-a constituit A.P.A.F. Buzău, precum și cele în care s-a privatizat societatea comercială reclamantă nu au fost contestate de recurentă, iar motivul pentru care s-a apreciat de către organele de control, prin actele contestate, că societatea nu poate beneficia de facilitățile prevăzute de Legea nr. 190/2004 a fost acela că reclamanta nu are un contract de administrare cu A.D.S. și, prin urmare, nu a avut în administrare teren agricol proprietate publică sau privată a statului. A mai reținut Înalta Curte că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda facilitățile respective societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare care dețineau în administrare atât terenuri proprietate publica și privată a statului, cât și terenuri ale altor proprietari, persoane fizice și/ sau juridice.

Or, societatea reclamanta a fost inclusă în prevederile O.U.G. nr. 198/1999, fiind prevăzută la pct. 185 din Anexa nr. 1, vânzarea acțiunilor a fost făcută către salariații și membrii conducerii societății, constituiți în A.P.A.F. Buzău, iar societatea a deținut în administrare terenuri, în sensul dispozițiilor Legii nr. 190/2004, în baza contractului de asociere în participațiune și a contractelor de arendare susmenționate, asupra cărora a exercitat acte de administrare și de exploatare, în sensul prevederilor contractului de concesiune încheiat între A.D.S. și asociație. Împotriva Deciziei nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire D.G.F.P.

Buzău, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și susținând că „după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică", anume adresa din 30 octombrie 2007 din care rezultă că suma de 579.504 RON, care reprezintă calamități, nu poate face parte din categoria obligațiilor fiscale ținând cont de natura plății, astfel că Instanța de Recurs greșit a menținut sentința Instanței de Fond, care dintr-o eroare de calcul a inclus și această sumă în categoria scutirilor conform Legii nr. 190/ 2004. Cererea de revizuire este inadmisibilă. Este necontestat că prin decizia a cărei revizuire se cere Decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca Instanță de Recurs, a fost respins recursul formulat de D.G.F.P.

Buzău împotriva sentinței civile nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Or, potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în Instanța de Apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o Instanță de Recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile enumerate la acest articol. Deci, din acest text rezultă că, pentru hotărârile judecătorești pronunțate de Instanțele de Recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că asemenea hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei, în condițiile art. 297 C. proc. civ.

Or, o Instanță de Recurs evocă fondul cauzei atunci când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanțele de fond sau de apel, precum și temeiurile de drept incidente, schimbând situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele date anterior în cauză. Astfel fiind, rezultă că cererea de revizuire de fată este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de D.G.F.P. Buzău cu privire la Decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.