ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1313/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea D.G.F.P. a județului Buzău a formulat contestație în anulare cu privire la decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , secția de contencios, administrativ și fiscal. Prin decizia atacată cu contestație în anulare, a fost respins , ca nefondat , recursul declarat de D.G.F.P. Buzău împotriva sentinței civile nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei SC A.F. SA – Buzău, s-a dispus anularea actelor administrative fiscale contestate, s-a constatat că reclamanta beneficiază de facilitățile prevăzute de Legea nr. 190/2004 și s-a dispus scutirea acesteia de la plata obligațiilor bugetare, penalități și majorări de întârziere restante, în valoare de 1.347.552 RON.

În esență, pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că prima instanță în mod corect a concluzionat că societatea reclamantă, care s-a privatizat în temeiul O.U.G. nr. 198/1999, beneficia de facilitățile prevăzute de această lege, în considerarea faptului că a deținut în administrare și a exploatat terenuri proprietate a statului în baza unor contracte de concesiune și de asociere în participațiune, precum și terenuri aparținând unor persoane fizice în baza unor contracte de arendă. Prin contestația în anulare formulată, contestatoarea D.G.F.P. Buzău, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susține că soluția instanței de recurs este rezultatul unei „greșeli materiale”, motivat în principal de faptul că este imposibil de executat titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, definitivă și irevocabilă prin decizia Înaltei Curți.

În această privință, contestatoarea susține că „eroarea materială” săvârșită de instanța de judecată rezidă, pe de o parte, în faptul că a inclus în cadrul facilităților fiscale și calamitățile naturale suferite de debitoare ulterior privatizării, iar, pe de altă parte, în faptul că nu se poate face diferența dintre obligația fiscală contestată și suma de care societatea a fost scutită la plată. Examinând contestația în anulare de față, în lumina motivelor invocate și în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente. Contestatoarea D.G.F.P. Buzău și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 din C. proc.

civ., susținând săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli materiale. Contestația în anulare specială ca o cale extraordinară de atac, de retractare, reglementată de art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. este admisibilă numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, și anume în situația în care soluția instanței de recurs, în cazul de față decizia nr. 2486/2007, este rezultatul unei greșeli materiale. Întrucât dispozițiile art. 318 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ. reglementează o situație de excepție, noțiunea de „greșeala materială” nu trebuie interpretată extensiv.

Așa după cum în mod constant s-a reținută atât în practică dar și în doctrină, textul legal citat vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, erori care trebuie însă trebuie să fie evidente și în legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea greșită a unei cereri ca netimbrată sau greșita respingere a unui recurs ca tardiv formulat. Greșeala materială la care se referă și pe care o are în vedere art. 318 din C. proc. civ. în nici un caz nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici nu are în vedere rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, căci dacă s-ar admite astfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la rejudecarea recursului.

Cum în cauză motivele invocate de contestatoarea D.G.F.P. Buzău nu vizează o greșeală materială în sensul celor mai sus arătate, ci o eventuală imposibilitate de punere în executare a sentinței civile, irevocabilă prin respingerea recursului, Curtea va respinge contestația în anulare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 318 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.G.F.P. a județului Buzău cu privire la decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , secția de contencios, administrativ și fiscal, ca neîntemeiată . Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.