ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1313/2008

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea D.G.F.P. a județului Buzău a formulat

contestație în anulare cu privire la decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție

,

secția de contencios, administrativ și fiscal.

Prin decizia

atacată cu contestație în anulare, a fost respins

, ca nefondat

,

recursul declarat

de D.G.F.P. Buzău împotriva sentinței civile nr. 233 din

15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei SC A.F. SA – Buzău,

s-a dispus anularea actelor administrative fiscale contestate, s-a constatat că

reclamanta beneficiază de facilitățile prevăzute de Legea nr. 190/2004 și s-a dispus

scutirea acesteia de la plata obligațiilor bugetare, penalități și majorări de întârziere

restante, în valoare de 1.347.552 RON.

În esență, pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut că prima instanță în mod corect a concluzionat că

societatea reclamantă, care s-a privatizat în temeiul O.U.G. nr. 198/1999, beneficia

de facilitățile prevăzute de această lege, în considerarea faptului că a deținut

în administrare și a exploatat terenuri proprietate a statului în baza unor contracte

de concesiune și de asociere în participațiune, precum și terenuri aparținând unor

persoane fizice în baza unor contracte de arendă.

Prin contestația în anulare

formulată, contestatoarea D.G.F.P. Buzău, invocând dispozițiile art. 318 C.

proc. civ., susține că soluția instanței de recurs este rezultatul unei „greșeli

materiale”, motivat în principal de faptul că este imposibil de executat titlul

executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, definitivă și

irevocabilă prin decizia Înaltei Curți.

În această privință, contestatoarea

susține că „eroarea materială” săvârșită de instanța de judecată rezidă, pe de o

parte, în faptul că a inclus în cadrul facilităților fiscale și calamitățile naturale

suferite de debitoare ulterior privatizării, iar, pe de altă parte, în faptul că

nu se poate face diferența dintre obligația fiscală contestată și suma de care societatea

a fost scutită la plată.

Examinând contestația

în anulare de față, în lumina motivelor invocate și în raport de prevederile legale

incidente, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele

considerente.

Contestatoarea D.G.F.P.

Buzău și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 din C.

proc. civ., susținând săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli materiale.

Contestația în anulare

specială ca o cale extraordinară de atac, de retractare, reglementată de art. 318

alin. (1) teza întâi C. proc. civ. este admisibilă numai în condițiile expres și

limitativ prevăzute de acest text de lege, și anume în situația în care soluția

instanței de recurs, în cazul de față decizia nr. 2486/2007, este rezultatul unei

greșeli materiale.

Întrucât dispozițiile

art. 318 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ. reglementează o situație de excepție,

noțiunea de „greșeala materială” nu trebuie interpretată extensiv.

Așa după cum în mod constant

s-a reținută atât în practică dar și în doctrină, textul legal citat vizează exclusiv

erorile materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate, erori care trebuie însă trebuie să fie evidente și în legătură cu aspectele

formale ale judecății, cum ar fi anularea greșită a unei cereri ca netimbrată sau

greșita respingere a unui recurs ca tardiv formulat.

Greșeala materială la

care se referă și pe care o are în vedere art. 318 din C. proc. civ. în nici un

caz nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor

și nici nu are în vedere rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze

un text de lege, căci dacă s-ar admite astfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la rejudecarea

recursului.

Cum în cauză motivele

invocate de contestatoarea D.G.F.P. Buzău nu vizează o greșeală materială în sensul

celor mai sus arătate, ci o eventuală imposibilitate de punere în executare a sentinței

civile, irevocabilă prin respingerea recursului, Curtea va respinge contestația

în anulare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 318 alin. (1) teza

întâi din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de D.G.F.P. a județului Buzău cu privire la decizia nr. 2486 din

15 mai 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție

,

secția de contencios, administrativ și fiscal, ca neîntemeiată

.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.