ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 263/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții S. I.C. și P.S.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., I.P.J.P. și D.G. P., obligarea acestora să plătească primele de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. La data de 26 martie 2007 a formulat cerere de intervenție în interes propriu M.R., admisă în principiu prin încheierea din 27 martie 2007. Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, respinsă prin încheierea din 27 martie 2008, iar M.I.R.A.

a formulat cerere de chemare în garanție a M.E. F. Prin sentința civilă nr. 1220 din 8 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.I.C. și P.S.G., precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.R., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., I.P.J. P. și D.G.P. și a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumelor reprezentând primele de vacanță pe perioada 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății. Totodată a respins cererea de chemare în garanție a M.E.F. ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că reclamanții în calitate de ofițeri de poliție, au dreptul potrivit art. 28 lit. e) din Legea 360/2002, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai reținut că deși această dispoziție legală a fost suspendată succesiv, până în anul 2006, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, având ca efect doar imposibilitatea temporară a realizării lui. A mai constatat prima Instanță că normele de suspendare contravin dispozițiilor art. 41 și ale art. 53 din Constituția României, întrucât dreptul la remunerarea muncii nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și nici suspendat retroactiv, fiind un drept câștigat în temeiul Legii 360/2002 și al O.G. 38/2003. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma a două motive și anume: 1. În mod greșit Instanța de Fond a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, întrucât litigiul nu se încadrează în prevederile art. 3 C. proc.

civ. 2. În mod greșit Instanța de Fond a admis acțiunea reclamanților, atâta vreme cât actele normative prin care a fost suspendat dreptul la prima de vacanță nu au fost abrogate printr-un alt act normativ, astfel încât ele își produc efectele juridice în continuare pentru perioada 2004 - 2006. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. 1. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la necompetența materială a Instanței de Fond în soluționarea cauzei, acesta este nefondat, față de dispozițiile art. 91 ind.

1 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici raportate la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel potrivit dispozițiilor art. 91 ind.

1 din Legea 188/1999 republicată, cu modificările ulterioare, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor Instanțe". Pentru determinarea concretă a gradului Instanței competente să judece fondul unui astfel de litigiu, trebuie să ne raportăm la poziția autorității pârâte în cadrul sistemului administrației publice, aplicând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 care stabilește că „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (...) se soluționează în fond de către tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative sau încheiate de autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel…". Cum în cauză reclamanții au calitatea de funcționari publici cu statut special, iar două dintre autoritățile pârâte sunt organe ale administrației publice centrale, conform Legii 188/1999 republicată, sunt aplicabile dispozițiile art. 91 ind.

1 din Legea 188/1999 raportate la cele ale art. 10 alin. (1) teza a II-a din legea 554/2004, potrivit cărora competența materială în soluționarea fondului prezentei cauze revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. 2. Al doilea motiv de recurs invocat de recurenta - pârâtă, referitor la fondul cauzei, nu este susținut de actele normative incidente și nici de principiile constituționale la care trebuie raportate aplicarea și interpretarea acestora. În mod corect Instanța de Fond a analizat speța dedusă judecății și prin prisma principiilor constituționale, aceasta nepresupunând verificarea propriu-zisă a constituționalității legilor prin care s-a suspendat plata primelor de concediu.

Analizând lucrările dosarului Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu a fost stabilit inițial prin art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și ulterior prin art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 emisă în aplicarea legii mai susmenționate, fiind suspendat succesiv prin legile bugetului de stat adoptate pentru anii 2004, 2005 și 2006. Prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculati de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. În sensul celor expuse anterior s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 12/2007, publicată în M. Of.

al României nr. 733 din 30 octombrie 2007. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat D.G.P., împotriva sentinței civile nr. 1220 din 8 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.