ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1300/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2007

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și

fiscal, reclamanții M.I., I.M. și P.C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, I.G.P.R. și D.G.P. a Municipiului București,

solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata primelor de concediu

aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării

plății.

Pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamanților,

să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr.

2420 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal:

- a admis acțiunea reclamanților

și a obligat pârâții la plata drepturilor bănești solicitate;

- a admis cererea de chemare

în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, conform art. 60 C. proc.

civ. și având în vedere prevederile art. 4 și art. 72 din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice și faptul că, potrivit H.G. nr. 208/2005, bugetul de stat este

gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, partea chemată în garanție – Ministerul

Economiei și Finanțelor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, ca inadmisibilă,

și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs

se susține, în primul rând, că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă

întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., iar

intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu a făcut dovada

existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire în sarcina ministerului.

În al doilea rând, recurentul

– chemat în garanție susține, în esență, că cererea formulată de intimatul-pârât

Ministerul Internelor și Reformei Administrative este neîntemeiată, întrucât ministerul

nu are calitate procesuală pasivă, în raport cu prevederile art. 28 din Legea

nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale O.G. nr. 22/2002

.

Analizând cauza, în limita

învestirii instanței de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport

cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu normele

de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele

arătate în continuare.

Sub aspectul calității

procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, chemat în garanție de

pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Înalta Curte reține că

existența acestei calități presupune identitate între persoana celui chemat în judecată

și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Or, în prezenta cauză obiectul

cererii îl reprezintă plata unor drepturi bănești, iar reclamanții nu au raporturi

de serviciu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că este lipsit de orice

echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi obligată la plata drepturilor

bănești cuvenite salariaților unei alte instituții.

Urmează a fi primită critica

din recurs referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 60 din C.

proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina Ministerului Economiei

și Finanțelor a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii

acțiunii.

În jurisprudență s-a reținut

în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei

obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care

transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros”

și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare,

cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Potrivit art. 16

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat

se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului

simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor

nu are atribuția de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002

prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea

proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor

prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului

în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de

organizare și funcționare a fostului Minister al Finanțelor Publice, în prezent,

Ministerul Economiei și Finanțelor, (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la

data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007;

H.G. nr. 386/2007).

În consecință, Ministerul

Economiei și Finanțelor are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în

baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de

credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, Ministerul

Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite

alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea

de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse

în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,

stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile

publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile

art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007,

prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu

începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată

ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația

de plată.”.

În consecință, cererea

de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor se vădește a fi neîntemeiată

în raport cu obiectul acțiunii, motivele invocate de Ministerul Internelor și Reformei

Administrative și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție, nefiind

îndeplinite condițiile art. 60 din C. proc. civ.

Față de cele reținute,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de

Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi modificată, în parte, sentința atacată,

în sensul respingerii cererii formulate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative

de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2420 din 10

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei

și Finanțelor.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.