ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1300/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclamanții M.I., I.M. și P.C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, I.G.P.R. și D.G.P. a Municipiului București, solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata primelor de concediu aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamanților, să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 2420 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal: - a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata drepturilor bănești solicitate; - a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, conform art. 60 C. proc. civ. și având în vedere prevederile art. 4 și art. 72 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și faptul că, potrivit H.G. nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, partea chemată în garanție – Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Prin motivele de recurs se susține, în primul rând, că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., iar intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu a făcut dovada existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire în sarcina ministerului. În al doilea rând, recurentul – chemat în garanție susține, în esență, că cererea formulată de intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative este neîntemeiată, întrucât ministerul nu are calitate procesuală pasivă, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale O.G.

nr. 22/2002 . Analizând cauza, în limita învestirii instanței de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare. Sub aspectul calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, chemat în garanție de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Înalta Curte reține că existența acestei calități presupune identitate între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi bănești, iar reclamanții nu au raporturi de serviciu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că este lipsit de orice echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi obligată la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților unei alte instituții.

Urmează a fi primită critica din recurs referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 60 din C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii acțiunii. În jurisprudență s-a reținut în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros” și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a adopta legi. Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a fostului Minister al Finanțelor Publice, în prezent, Ministerul Economiei și Finanțelor, (începând cu H.G.

nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007). În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget. În aceste condiții, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii.

Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.”. În consecință, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor se vădește a fi neîntemeiată în raport cu obiectul acțiunii, motivele invocate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 din C. proc. civ. Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., va fi admis recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii formulate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2420 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.