ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2972/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2779 din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel

București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamantul S.G.F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale și chematul în

garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, obligând pârâții la plata către

reclamant a primelor de concediu pentru perioada 2005 - 2006 actualizate cu

indicele de inflație. De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție

a Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care l-a obligat să aloce fondurile

necesare plății drepturilor bănești.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că suspendarea în mod succesiv, prin legile anuale de

aprobare a bugetului de stat, a plății primei de concediu nu echivalează cu

înlăturarea existenței dreptului respectiv, acesta neputând fi golit de

substanța sa.

De asemenea, instanța de fond a apreciat ca

fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și

Finanțelor, reținând că plata drepturilor ce se cuvin reclamantei nu ar fi

posibilă dacă autoritățile debitoare nu ar primi în bugetul propriu sumele

respective iar chematul în garanție are un rol hotărâtor la elaborarea bugetului.

Împotriva acestei soluții, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul-chemat în garanție

Ministerul Economiei si Finanțelor, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului, se arată, în esență,

că în mod greșit a fost admisă acțiunea față de Ministerul Economiei si

Finanțelor, acesta neavând calitate procesuală pasivă în cauză, pe de o parte,

și că, de asemenea, în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție

a acestei autorități.

Examinând cauza și sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Instanța de fond, în mod greșit, a admis

cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor,

formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C.

proc. civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia

ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în

garanție sau în despăgubire".

Or, în cauză, între autoritatea chemată în

garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor, și autoritatea pârâtă nu există

un raport juridic obligational, atribuțiile în materia bugetului de stat,

stabilite în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art. 19 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui

asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din

actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și

autoritățile pârâte - n.r.) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui

an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul

de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în

limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate

potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin.

(1)] iar „Ministerul Economiei și Finanțelor examinează proiectele de buget și

poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de

divergență hotărăște Guvernul".

Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor

în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea

instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister-ordonator

principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant și

autoritățile pârâte.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în

parte, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de

pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative față de pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 2779 din 7

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată și

respinge cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

septembrie 2008.