ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3219/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 575 din 19 aprilie 2007 Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P.G. și

P.B. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București.

În motivarea sentinței s-a reținut că,

în mod legal, prin dispoziția nr. 7118 din 12 decembrie 2006 emisă de Primarul

General al Municipiului București s-a respins notificarea formulată de

reclamanți privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul, teren în suprafață de 300 mp, situat în sectorul 6 deoarece aceștia

nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.

Din actele depuse în fața instanței

rezultă numai că reclamanții au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de 300 mp

teren situată în str.

G. nr. 14,

măsuri reparatorii care au și fost propuse prin dispoziția contestată.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții învederând că prin înscrisurile depuse la dosar au dovedit dreptul

de proprietate asupra terenului intravilan din str. G. nr. 14 bis cu chitanța

sub semnătură

privată întocmită la 17

decembrie 1969. De asemenea, instanța de fond nu a luat în

considerare

înscrisurile emise de pârâtă prin care se atestă că întregul teren de 579 mp ce

Ie-a aparținut a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

242/1987, poziția 1278.

În apel a fost încuviințată proba cu

acte, sens în care s-a depus la dosar anexa la Decretul nr. 242/1987 din care

rezultă că la pozițiile 1266-1278 figurează P.G. cu teren în suprafață de 579

mp situat în str. G. nr. 14.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia nr. 660 din 16 octombrie 2007 a admis apelul, a schimbat în tot

sentința admițând în parte acțiunea, a anulat în parte dispoziția nr.

7118/2006, a constatat că apelanții reclamanți au dreptul la acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de teren de 579

mp și pentru construcția demolată care a făcut obiectul exproprierii prin

Decretul nr. 242/1987, pozițiile 1266-1278.

În considerentele

deciziei s-a reținut că în speță operează prezumția

instituită

de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul Municipiului București prin Primarul General, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că reclamanții nu au depus,

odată cu notificarea, actele doveditoare ale calității de moștenitor și ale

dreptului de proprietate. Simpla menționare a reclamantului P.G. în decretul de

expropriere nu este suficientă pentru dovedirea dreptului de proprietate.

Recursul nu este fondat.

Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr.

247/2005 prevede

că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot

depune până la

data soluționării notificării.

Potrivit acestui

articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are

obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data

emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la

care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează

posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.

26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în

etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță

de a soluționa pricina doar pe

baza

înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca

efect

îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a

dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. In speță, dovada dreptului de proprietate

a fost făcută de către reclamanți care au depus

la fila nr. 4 a dosarului de fond copia extras din Tabelul imobilelor

naționalizate în București.

Chiar dacă reclamanții nu au depus

copia titlului de proprietate, ci doar înscrisuri care atestă că imobilul Ie-a

aparținut, operează prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu

modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi

contrare existența și întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută

în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării

abuzive. În cazul de față imobilul a fost preluat prin Decretul 242/1987, în anexa

căruia, la pozițiile nr. 1266-1278 (filele 14-16 ale dosarului de apel)

figurează reclamantul P.G. cu 579 mp teren.

Mai mult, reclamanții au depus la

filele nr. 58 și 102 ale dosarului de fond contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 4003 din 26 mai 1971 și chitanța sub semnătură privată

încheiată la 17 decembrie 1969 cu care au dovedit dreptul de proprietate asupra

ambelor suprafețe de teren situate în str. G. nr. 14 și 14 bis, astfel încât nu

se poate reține nici una dintre criticile inserate în motivarea recursului.

Față de cele ce preced, recursul

pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 660

din 16 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2008.