ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 29 martie 2006, P.R. a solicitat anularea Deciziei nr. 1313 din 31 martie 2005 emisă de C.S.E.M.P.H. și obligarea acesteia să-i elibereze un certificat de încadrare în grad de handicap cu asistent personal. La 18 aprilie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâtei la plata de daune pentru indemnizația achitată asistentului personal de care a beneficiat în perioada 3 martie 2005 – 4 aprilie 2006, precum și daune morale în sumă de 150.000 euro.

În susținerea cererii, reclamanta a arătat că în urma reexaminării medicale, pârâta i-a eliberat certificat cu grad de handicap grav, cu însoțitor la 4 aprilie 2006. Prin sentința civilă nr. 356 din 21 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, a respins acțiunea reținând că pârâta nu poate fi obligată la plata de daune, întrucât ultima încadrare în grad de handicap a reclamantei a fost determinată de situația medicală agravată a acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.R. care a susținut în esență că pârâta îi datorează daune în condițiile în care, în temeiul acelorași reglementări și acte medicale în decurs de un an s-au emis două certificate contradictorii.

Recursul nu este fondat. În conformitate cu criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți prevăzute de Legea nr. 5119/2002 și aprobate prin O.M.S.F. nr. 726 din octombrie 2002, cap.2, Afecțiuni neurologice, lit. a) și lit. b), se prevede că: „Certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute ulterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare”. În raport de aceste prevederi, reclamanta, persoană în vârstă de 76 de ani, a fost încadrată în martie 2005 în gradul I (handicap grav) fără asistent personal pe baza diagnosticului de „demență mixtă”, ancheta socială efectuată la acel moment confirmând că se deplasează cu dificultate, dar cu menținerea echilibrului.

Ulterior, în martie 2006, la solicitarea reclamantei, în urma examenului clinic și pe baza unor acte medicale noi, respectiv: examen psihiatric, psihologic și buletinul de examinare T.D.M., Comisia de expertiză teritorială a constatat o agravare a afecțiunii psihice și a hotărât încadrarea în gradul I de handicap cu asistent personal. Astfel fiind, este evident că cele două certificate au fost eliberate în conformitate și cu respectarea întocmai a reglementărilor legale în materie, asigurarea asistentului personal fiind justificată de agravarea stării de sănătate a reclamantei în contextul unor leziuni ischemice cerebrale conform buletinului TDM, precum și al leziunilor de tip aterosclerotic, specifică vârstei înaintate, astfel cum au fost constatate de comisia de specialitate.

În atare situație, cererea de daune materiale și morale formulată de reclamantă, legal și temeinic a fost respinsă, nefiind făcută dovada prejudiciului suferit de aceasta și nici a vinovăției comisiei în producerea acestuia. Astfel, plata indemnizației pentru însoțitor în perioada în care starea de sănătate a reclamantei nu justifica prezența acestuia, nu poate fi imputată decât acesteia. Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.R. împotriva sentinței civile nr. 356 din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.