ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 29 martie 2006, P.R. a

solicitat anularea Deciziei nr. 1313 din 31 martie 2005 emisă de C.S.E.M.P.H.

și obligarea acesteia să-i elibereze un certificat de încadrare în grad de

handicap cu asistent personal.

La 18 aprilie 2006,

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâtei la plata de daune

pentru indemnizația achitată asistentului personal de care a beneficiat în

perioada 3 martie 2005 – 4 aprilie 2006, precum și daune morale în sumă de

150.000 euro. În susținerea cererii, reclamanta a arătat că în urma

reexaminării medicale, pârâta i-a eliberat certificat cu grad de handicap grav,

cu însoțitor la 4 aprilie 2006.

Prin sentința civilă nr. 356

din 21 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, a

respins acțiunea reținând că pârâta nu poate fi obligată la plata de daune,

întrucât ultima încadrare în grad de handicap a reclamantei a fost determinată

de situația medicală agravată a acesteia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta P.R. care a susținut în esență că pârâta îi

datorează daune în condițiile în care, în temeiul acelorași reglementări și

acte medicale în decurs de un an s-au emis două certificate contradictorii.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu

criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți

prevăzute de Legea nr. 5119/2002 și aprobate prin O.M.S.F. nr. 726 din

octombrie 2002, cap.2, Afecțiuni neurologice, lit. a) și lit. b), se prevede

că: „Certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, se

vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor,

apărute ulterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu

mai târziu de vârsta standard de pensionare”.

În raport de aceste

prevederi, reclamanta, persoană în vârstă de 76 de ani, a fost încadrată în

martie 2005 în gradul I (handicap grav) fără asistent personal pe baza diagnosticului

de „demență mixtă”, ancheta socială efectuată la acel moment confirmând că se

deplasează cu dificultate, dar cu menținerea echilibrului.

Ulterior, în martie 2006, la

solicitarea reclamantei, în urma examenului clinic și pe baza unor acte

medicale noi, respectiv: examen psihiatric, psihologic și buletinul de

examinare T.D.M., Comisia de expertiză teritorială a constatat o agravare a

afecțiunii psihice și a hotărât încadrarea în gradul I de handicap cu asistent

personal.

Astfel fiind, este evident

că cele două certificate au fost eliberate în conformitate și cu respectarea

întocmai a reglementărilor legale în materie, asigurarea asistentului personal

fiind justificată de agravarea stării de sănătate a reclamantei în contextul

unor leziuni ischemice cerebrale conform buletinului TDM, precum și al

leziunilor de tip aterosclerotic, specifică vârstei înaintate, astfel cum au

fost constatate de comisia de specialitate.

În atare situație, cererea

de daune materiale și morale formulată de reclamantă, legal și temeinic a fost

respinsă, nefiind făcută dovada prejudiciului suferit de aceasta și nici a

vinovăției comisiei în producerea acestuia. Astfel, plata indemnizației pentru

însoțitor în perioada în care starea de sănătate a reclamantei nu justifica

prezența acestuia, nu poate fi imputată decât acesteia.

Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.R. împotriva sentinței civile nr. 356 din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2007.