ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7898/2008

Asupra recursului de față, constată: Prin sentința civilă nr. 2377 din 14 noiembrie 2007, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis, în parte, cererea formulată la data de 11 iunie 2007 de reclamanta Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara și a obligat pe Primarul municipiului Timișoara, să soluționeze notificările formulate de reclamantă în dosarele administrative nr. 738/D06X-4053 din 30 iulie 2001 și, respectiv, nr. 164/DO6XII-4091 din 16 august 2001, prin emiterea unor dispoziții motivate. În motivarea sentinței, instanța a reținut că pârâtul avea, în raport de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, obligația de a răspunde notificării formulată de reclamanți în termen de 60 zile de la data depunerii acesteia sau, după caz, a actelor doveditoare, obligație pe care însă acest nu și-a îndeplinit-o, caz în care se impune admiterea cererii.

Prin decizia civilă nr. 85 din 25 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul municipiul Timișoara, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timișoara, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâtul susține că nu a fost dată pasivitatea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 în soluționarea dosarelor administrative menționate, caz în care, în mod greșit a fost primită cererea reclamantei.

Pârâtul enunță mai multe cauze care au dus la întârzierea soluționării dosarelor, anume lipsa unui răspuns din partea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, necesitatea clarificării juridice a regimului unora din spațiile situate în imobilele a căror restituire se solicită, declanșarea unor procese referitor la unul dintre acestea și, respectiv, formularea unor plângeri penale de către reclamanți împotriva membrilor comisiei. Analizând criticile formulate de pârât, care se circumscriu numai motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: În drept, regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001. Potrivit acestei legi, persoanele îndreptățite la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii, prealabil declanșării procedurii judiciare, au obligația de a notifica cererea lor, în termenul prevăzut de lege, persoanei juridică deținătoare a bunului. Corelativ, legiuitor a instituit în sarcina unității deținătoare a imobilului obligația de a răspunde cererii notificate printr-o decizie ori dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, legiuitorul instituind termene atât pentru înregistrarea notificării cât și pentru depunerea actelor doveditoare.

Procedura administrativă prevăzută de art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001 este obligatorie însă, nefinalizarea acesteia în termenele, condițiile și formele impuse prin lege, nu constituie un impediment în declanșarea procedurii judiciare pentru obligarea entității deținătoare să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție asupra notificării. Cu alte cuvinte, prin împlinirea termenului legal mai sus arătat, unitatea deținătoare a imobilului este de drept în întârziere cu privire la nesoluționarea notificării iar partea interesată este îndreptățită să-i ceară în justiție îndeplinirea obligației de a face stabilită de legiuitor în sarcina acesteia, anume de a răspunde cererii care i-a fost notificată, favorabil ori nefavorabil.

În speța supusă analizei, reclamanta a notificat pârâtului pretențiile sale din data de 27 iulie 2001 și 10 august 2001, notificări la care nu a primit răspuns până la data sesizării instanței, 11 iunie 2007, caz în care acesta era de drept în întârziere cu privire la neîndeplinirea obligației de a emite dispoziție sau, după caz, decizie cu privire la cele două notificări, sub acest aspect nemaifiind necesar administrarea de dovezi cu privire la culpa sa. Cât timp termenul legal a expirat, pârâtul nu poate justifica întârzierea nici prin invocarea unor chestiuni de fapt de natura celor arătate prin cererea de recurs, chestiuni care, de altminteri, nu justifică o întârziere atât de mare în soluționarea notificărilor și, cu atât mai puțin, nu poate solicita a se impune reclamantei așteptarea finalizării procedurii administrative.

Așa fiind, cum hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 85 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 decembrie 2008.