ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5974/2006

Asupra recursurilor de față: In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 131 din 18 octombrie 2005, Tribunalul Militar Teritorial București, în rejudecare, i-a condamnat pe inculpații: 1 - Plt. (mai, frez.) I.F.,; - în baza art. 254 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002, la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. - în baza art. 286 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare. - în baza art. 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare. - în baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare.

- în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (l) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare. A constatat grațiate conform art. l din Legea nr. 543/2002 pedepsele de câte 3 ani stabilite pentru infracțiunile prevăzute de art. 286 și art. 287 C. pen. Conform art. 33 și 34 C. pen., a contopit pedepsele înregistrate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 2 ani, făcând aplicația dispozițiilor art. 71 și 64 C. pen. - în baza art. ll pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

2. L.G., - în baza art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002, la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. - în baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare. - în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare. - în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (l) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare. Conform art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

- în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. 3. Au mai fost condamnați în cauză inculpații T.V., V.M., T.C., S.M., S.D., S.E.M., S.C. și I.F. - în baza art. 255 C. pen., la câte 3 ani închisoare; - în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la câte 2 ani închisoare. - în baza art. 215 alin. (l) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la câte 3 ani închisoare. Conform art. 33 – art. 34 C. pen., fiecare inculpat urmează să execute pedeapsa de câte 3 ani închisoare. - în temeiul art. 86 1 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor pe câte un termen de încercare de câte 6 ani, indicând măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpații.

4. În baza art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul S.A., intervenind decesul acestuia. Au fost anulate înscrisurile false. A confiscat de la inculpatul I.F. suma de 4.740.000 lei, iar de la inculpatul L.G. suma de 900.000 lei. A admis acțiunile civile promovate în cauză. - de către C.P.M. București și a obligat inculpații S.M., S.D., I.F. și S.E.M., fiecare în solidar cu inculpații I.F. și L.G. iar acestuia din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.D.F.S.S. a municipiului București pentru următoarele sume: - S.M. la 183.504.299 lei; - S.D. la 64.352.200 lei; - I.F. la 19.383.888 lei; - S.E.M.

la 236.397.799 lei. S-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpaților: - de către SC M. SA și a obligat inculpații S.D. și S.E.M., fiecare în solidar cu inculpatul I.F. și L.G., iar aceștia din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.D.F.S.S. a municipiului București pentru sumele de 337,50 RON și, respectiv de 442,90 RON. - de către R.A.T.B. și a obligat inculpații S.M., S.D. și S.E.M. în solidar cu inculpații I.F. și L.G., iar aceștia din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.D.F.S.S. a Municipiului București pentru următoarele sume: - S.M. la 1.391.552 lei; - S.D. la 4.966.829 lei; - S.E.M. la 1.145.658 lei.

- de către Primăria Sectorului 1 – D.T.I., obligând pe inculpatul S.M. în solidar cu inculpații I.F. și L.G., iar pe aceștia din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.D.F.S.S. a Municipiului București pentru suma de 242,05 RON. Inculpații au fost obligați în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care sunt incluse și onorariile apărătorilor din oficiu, avansate din fondul Ministerului Justiției. Instanța a reținut, în fapt, ca premise ale infracțiunilor săvârșite de inculpați și deduse apoi judecății, că prin Decretul - Lege nr. l 18/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și a celor deportate în străinătate ori constituite prizonieri, urmare modificării din 1998 prevede, printre alte motive de persecuție și situația în care o persoană a fost strămutată în altă localitate.

Persoanele aflate în situațiile reglementate de actul normativ susmenționat, pot beneficia de următoarele drepturi: vechime în muncă, plata unei indemnizații lunare, scutirea de plata anumitor impozite și taxe, asistenței medicale și medicamente gratuite, transport urban gratuit, câte 6 călătorii dus-întors anual pe calea ferată cls. I și cu mijloacele de transport auto și fluviale, un bilet pe an gratuit pentru tratament în stațiuni balneoclimaterice, scutirea de plata taxelor de abonament pentru radio și T.V., prioritate la instalarea unui post telefonic și alte avantaje.

Competența stabilirii situațiilor de persecuție pe motive politice revenea comisiilor prevăzute de art. 5 din Decretul - Lege nr. l 18/1990, care au funcționat până la data de 31 iulie 1997 după care cererile trebuiau depuse la D.G.M.P.S., data limită până la care puteau fi depuse fiind 15 martie 2000. Pentru obținerea statutului de persoană strămutată într-o altă localitate pe criterii politice era nevoie de mai multe acte, respectiv o adeverință emisă de Ministerul Justiției – D.I.M. în care se atesta perioada în care persoanei i s-a fixat domiciliu obligatoriu, act în baza căruia, la cerere, se emite de către D.G.M.P.S. o decizie prin care se admitea statutul de persoană strămutată. Cu aceste două acte, la cerere, persoana în cauză solicită D.G.M.P.S.

emiterea unei decizii privind obținerea pensiei de asigurări sociale de stat pentru perioada de strămutare. Apoi persoanele în cauză se adresau R.A.T.B., S.N.C.F.R., M., R.T., Primăriilor – S.T.I., R. etc. pentru obținerea facilităților. În acest context și-a desfășurat activitatea inculpatul plt. (rez.) I.F. în calitate de ajutor la Biroul Arhivă - anexă a Tribunalului Militar Teritorial - subordonat D.I.M. din Ministerul Justiției, până la data de 15 iunie 2000, când a fost trecut în rezervă la cerere.

La biroul arhivă se afla depozitată o parte a fondului documentar referitor la persoanele persecutate pe motive politice după anul 1945. Personalul arhivei, inclusiv inculpatul I.F., avea ca sarcini de serviciu înregistrarea cererilor petiționarilor, evaluarea situației fiecăruia prin studiul dosarelor, redactarea în dublu exemplar a adeverinței doveditoare a situației, lucrarea fiind apoi prezentată șefului biroului arhivă, care semna pentru confirmarea realității datelor pe exemplarul 2 al adeverinței. În final adeverințele erau semnate de director, director adjunct ori inspectori judecătorești, după caz, după care se aplica ștampila rotundă a D.I.M. și se făcea expedierea. Inculpatul I.F., după decesul colegului său C.V., survenit în 1999, cunoscând activitățile infracționale ale acestuia, le-a preluat și continuat.

Astfel inculpatul I.F. lua contact, direct sau prin intermediari, cu petiționarii, pentru ca în schimbul unor sume de bani să elibereze în fals astfel de adeverințe. Pentru fiecare an de strămutare sus-numitul inculpat pretindea pentru adeverința falsă suma între 30.000 lei și 100.000 lei, pentru ca ulterior să le majoreze până la 1.200.000 lei. Inculpatul, fără să primească vreo cerere și fără să verifice fondul documentar, proceda la conceperea și dactilografierea unei asemenea adeverințe, în care consemna număr fals de înregistrare și tot în fals perioada de strămutare, localitatea în care persoana a fost strămutată, temeiul în baza căruia a avut loc strămutarea, termenul și data când au fost ridicate restricțiile.

În aceste adeverințe singurele date reale erau cele privitoare la numele și prenumele, de naștere și de stare civilă. Inculpatul semna „pentru” conducătorul instituției, adeverința fiind întocmită într-un singur exemplar și pe care o trimitea petiționarului sau intermediarului. Pe adeverință aplica ștampila Biroului Arhivă însă pentru a crea aparența că ștampila era a D.I.M., pe inscripția „Biroul Arhivă” lipea o fâșie de scotch, astfel încât aceasta nu se mai imprima. Aceste adeverințe erau apoi folosite de persoanele pe numele cărora erau eliberate pentru obținerea drepturilor conferite de Decretul – Lege nr. 118/1990. Inculpatul L.G. a fost încadrat la D.G.M.P.S. - București ca șef birou control legislația muncii iar începând din 16 aprilie 1998 a fost numit și membru în Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pentru motive politice.

Potrivit competențelor, membrii comisiei aveau atribuții să analizeze cererile, să redacteze și semneze încheierile de ședință în care se arată motivat hotărârea luată. După soluționarea cererilor comisia emitea decizii și le înainta conducerii D.G.M.P.S. pentru semnare. Comisia a funcționat până la 21 august 2000, când au fost numiți alți membri. Contrar acestei metodologii, inculpatul L.G. era contactat direct de petiționari sau intermediari și primea de la aceștia dosarele în vederea eliberării deciziei prin care se conferea statutul de strămutat. Dosarul care era prezentat inculpatului conținea, de regulă, copiile actelor de stare civilă ale solicitantului și copia adresei eliberată pe numele acestuia de D.I.M.

iar uneori și cererea petiționarului. Inculpatul L.G. avea reprezentarea că adresele emise de plt. maj. I.F. erau false, deoarece primea diferite sume de bani sau cadouri să elibereze, la rândul lui, decizii false iar, pe de altă parte, prin intermediari trimitea inculpatului I.F. diferite sume de bani pentru obținerea respectivelor adrese. Inculpatul L.G. proceda apoi la tehnoredactarea pe formular tipizat sau procesarea pe calculator a deciziei în care făcea trimitere la adresa D.I.M., consemnând că cel în cauză este o persoană persecutată politic și că a fost strămutată. În final prezenta spre semnare decizia la conducerea D.G.M.P.S. În această modalitate, în perioada 1999 – 2000, cei doi inculpați au desfășurat o activitate infracțională de amploare, eliberând numai pentru persoanele din București câteva mii de acte oficiale false în baza cărora au beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. l 18/1990.

În cauza de față a fost documentată activitatea infracțională în legătură cu 9 beneficiari ai acestor adeverințe și decizii false, respectiv cu inculpații S.A., T.V., l.F., V.M., T.C., S.M., S.D., S.E.M. și S.C. În toate cazurile inculpații beneficiari nu au suferit persecuții politice, însă, fiind contactați prin intermediari, în schimbul unor sume de bani și altor bunuri au intrat în posesia adeverințelor false, în baza cărora au fost apoi emise deciziile de către D.G.M.P.S., urmare stimulării materiale a inculpatului L.G. Cu aceste decizii beneficiarii au obținut drepturile prevăzute de Legea nr. 118/1990. Inculpații și-au recunoscut vinovăția.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații I.F., care, în ședința din 17 ianuarie 2006 a Curții Militare de Apel a declarat că își retrage apelul și inculpatul S.M., care a solicitat ca în latura civilă, să se constate că a achitat o parte din prejudiciu și să fie obligat doar la diferența încă neachitată, de 4.577 RON. Asemenea, au declarat apel : - partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției, care a criticat obligarea sa în solidar cu inculpatul I.F. la despăgubiri civile, dar și în ce privește obligarea Ministerului Justiției în solidar cu toți inculpații la acoperirea întregului prejudiciu. S-a susținut că inculpatul I.F. a săvârșit faptele în modalități care au făcut imposibilă supravegherea, îndrumarea și controlul din partea comitentului.

Toate activitățile infracționale au fost comise în afara orelor de program și în afara unității, funcția neproducându-i instrumentul faptei ilicite, care a fost săvârșită în propriul interes. Apelanta consideră că trebuia promovată „concepția garanției subiective", grefată pe ideea de culpă prezumată a comitentului care decurge din exercitarea supravegherii, îndrumării și controlului activității prepusului de către comitent, în cazul de față imposibil de realizat. S-a mai susținut că nu este întrunită condiția răspunderii comitentului constând în săvârșirea faptei de către prepus „în funcția ce i s-a încredințat" faptele inculpatului I.F. neavând niciun fel de legătură cu exercițiul funcției.

Pe de altă parte, s-a apreciat că obligarea la plată a Ministerului Justiției în solidar cu inculpatul ar însemna o îmbogățire fără justă cauză a celor care au creat prejudiciul și a părților civile din această cauză. Prin obligarea acestui minister în solidar și cu toți inculpații beneficiari ai drepturilor conferite prin Decretul - Lege nr. l 18/1990, la acoperirea întregului prejudiciu s- ar fi încălcat limitele solidarității, care ar opera numai între comitent și prepusul său, putând fi obligat comitentul doar proporțional cu contribuția prepusului la producerea prejudiciului; - partea responsabilă civilmente D.M.S.S. F. a municipiului București, care a criticat-o, în principal, pentru aceleași motive invocate și de Ministerul Justiției.

Osebit, s-a mai arătat că există restrângere și chiar excludere a răspunderii comitentului în cazul în care, așa cum este situația din dosar, victima însăși a contribuit la producerea prejudiciului ori când victima știa că prepusul acționează cu depășirea funcției, în mod abuziv. în speță, beneficiarii cunoșteau că L.G. acționa prin emiterea deciziilor cu depășirea funcției sale, partea responsabilă identificând victimele cu beneficiarii drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990. Prin decizia nr. 8 din 21 februarie 2006, Curtea Militară de Apel a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul I.F. și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.M. și de părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.M.S.S.F.

a municipiului București. Instanța de control judiciar a constatat că, într-adevăr, așa cum rezultă din adeverința C.P.M.B., din suma datorată de inculpatul S.M. a rămas de recuperat doar cea de 4.577 RON. Această problemă, însă, este una de executare și nu de temeinicie a hotărârii de obligare, altfel însemnând ca de fiecare dată când mai achită o parte din prejudiciu, hotărârea să poată fi modificată. În privința apelurilor părților responsabile civilmente, s-a arătat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii comitentului, prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ. Raportul de prepușenie este dovedit iar prin expresia „în funcțiile încredințate” trebuie înțeleasă nu doar exercitarea funcțiilor în legătură cu atribuțiile încredințate și în scopul servirii intereselor comitenților, ci și exercitarea chiar abuzivă a funcțiilor încredințate, condiția fiind ca prepușii să ocupe funcțiile respective care le-au ocazionat producerea de prejudicii terților.

Răspunderea comitenților este angajată și pentru depășirea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către prepuși, concluzia desprinzându-se din faptul că apelantele părți responsabile civilmente, în calitate de comitenți, nu fac parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 1000 alin. (5) C. civ. (părinții, institutorii și meșteșugarii), care au posibilitatea să fie exonerate de răspunderea civilă dacă probează că „n-au putut împiedica faptul prejudiciabil”. În cauză răspunderea comitenților este angajată atât pe ideea de garanție obiectivă cât și pe cea subiectivă, bazată pe culpa comitenților, în dubla ipostază, care a creat prepușilor posibilitatea folosirii, după caz, a dosarelor, formularelor, aparaturii și ștampilei instituțiilor respective, în mod fraudulos, urmarea fiind întocmirea actelor false.

A fost respinsă și critica privind cauzarea prejudiciilor de către victime și că acestea trebuind să răspundă, motivându-se că greșit au fost incluși beneficiarii inculpați de drepturi în mod fraudulos, în categoria victimelor, ei fiind inculpați. Nu se poate susține îmbogățirea fără justă cauză a părților civile, arată instanța de apel, urmare solidarității codebitorilor, în care se includ și părțile responsabile civilmente, întrucât acestea din urmă au acțiunea în regres, dacă au plătit, împotriva prepușilor. În ce privește nerespectarea principiului proporționalității răspunderii comitentului cu contribuția prepusului la cauzarea prejudiciului, instanța de control judiciar a motivat înlăturarea acestei critici prin aceea că în procesul penal nu s-a făcut o partajare a contribuțiilor la producerea prejudiciilor și mai mult decât atât, inculpații I.F.

și L.G. au participat la eliberarea în fals a documentelor pentru toți cei nouă beneficiari în condiții nelegale de drepturi. Referitor la motivul de apel invocat de D.M.S. S.F. a Tribunalului București privind lipsa sa de calitate de parte responsabilă civilmente pentru prejudiciul cauzat C.P.M. B., întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 casa de pensii a devenit ordonator de credite și a preluat gestionarea bugetului asigurărilor sociale de stat, s-a arătat că acesta este neîntemeiat, întrucât la data săvârșirii faptelor de către prepusul L.G., comitent era D.G.M.P.S. a municipiului București, devenită în prezent D.M.S.S.F. a Municipiului București. În sfârșit, nu a fost primită nici critica formulată de D.M.S.S.F.

a municipiului București privind greșita obligare în solidar la recuperarea prejudiciului cauzat de SC M. SA, neexistând o convenție între cele două instituții și pentru intervenirea prescripției pentru anii 1998 - 2000, motivându-se că acordarea gratuită a legitimațiilor de călătorie s-a făcut în baza legii și nu a unei convenții, neoperând prescripția prevăzută pentru răspunderea civilă contractuală, în cauză fiind vorba de răspunderea civilă delictuală, urmare săvârșirii unor infracțiuni. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul S.M., nemotivat în scris, însă susținut oral, personal și prin apărător, în sensul reducerii pedepsei și a obligării sale la despăgubiri civile în cuantumul rămas de recuperat în prezent, respectiv de 4.577 RON.

Asemenea, au declarat recurs: - partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției, care prin motivele scrise a criticat hotărârea pentru greșita menținere a obligării sale la despăgubiri civile în calitate de comitent al prepusului inculpat I.F., nefiind întrunite condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., cu argumentele care au fost dezvoltate în precedenta cale de atac, precum și pentru omisiunea delimitării activității infracționale cauzatoare de prejudicii a inculpaților I.F. și L.G., știut fiind că răspunderea comitentului poate fi atrasă numai proporțional cu prejudiciul cauzat de prepusul său; - partea responsabilă civilmente D.M.S.S.F.

a municipiului București care a susținut în scris, pe rând, că prejudiciul nu este dovedit, neexistând legătură directă între prepus și prejudiciu, că infracțiunile au fost săvârșite de prepus prin depășirea atribuțiilor de serviciu, că unele părți civile sunt în curs de recuperare a prejudiciilor direct de la beneficiarii sumelor și, în sfârșit, că prin obligarea acestei părți responsabile civilmente s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a unora dintre părțile civile și, după caz, a unor beneficiari ai sumelor. Verificând hotărârea criticată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile motivate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 14 și 17 1 C. proc.

pen., nu sunt fondate. În ceea ce privește recursul inculpatului S.M., Curtea constată că instanțele au reținut în fapt, că acest inculpat a declarat că documentele false le-a procurat prin intermediul unei persoane necunoscute, numită „Ion”, care s-a oferit să-i „îmbunătățească nivelul de trai" și care a pretins și primit o sticlă de Whisky și un cartuș de țigări KENT, pe motivul că „șeful vrea și din astea”. După ce i-a înmânat copiile actelor de stare civilă, inculpatul S.M. a primit adeverință D.I.M. nr. S. 176/1999 din care rezultă mincinos că a fost strămutat împreună cu părinții prin decizia M.A.I. nr. 382/49 din comuna Oarja, Județul Argeș în localitatea Fetești, Județul Ialomița, în perioada 8 august 1949 - 28 septembrie 1956, când restricția a fost ridicată prin decizia M.A.I.

nr. 47450/1956. Documentul a fost emis de inculpatul I.F., care a și recunoscut că este autorul acestei adeverințe false și care a pretins și primit suma de 210.000 lei de la unul dintre intermediari. Inculpatul S.M. a mai obținut decizia D.G.M.P.S.M.B. nr. 2731/6860 din 6 septembrie 1999 prin care, în temeiul D.L. nr. l 18/1990 i-a fost recunoscut statutul de strămutat. Acest ultim document a fost emis de inculpatul L.G., care a recunoscut că a primit în schimb suma de 100.000 lei. Cu aceste acte false, inculpatul S.M. s-a adresat Oficiului de Pensii al Sectorului 1 București, obținând decizia nr. l42402 din 23 decembrie 1999 prin care i-a fost stabilită o indemnizație lunară de 1.085.427 lei începând cu data de 1 ianuarie 1989, majorată succesiv prin indexări și compensații și încasând-o până în luna aprilie 2001, prejudiciul cauza fiind în sumă de 48.516.919 lei.

Inculpatul a mai beneficiat de abonamente gratuite de călătorie de la SC M. SA și R.A.T.B., de scutire de plată a abonamentului de telefon de la R. SA, precum și de scutirea de la plata impozitului pe imobile. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția. Curtea constată că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., în baza cărora a fost suspendată executarea acesteia sub supraveghere pe termenul de încercare de 6 ani, a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, fiind proporțională cu gravitatea infracțiunilor săvârșite. Nu există temeiuri și nici nu se justifică schimbarea acesteia în raport de gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, de împrejurările comiterii acestora și urmările produse.

Nici critica privind omisiunea reducerii obligației de despăgubire la nivelul sumei rămase de recuperat, respectiv, 4.577 RON, nu este întemeiată. La data soluționării cauzei de către instanța de fond, inculpatul datora cu titlu de despăgubiri civile sumele la care a și fost obligat. Este evident că ulterior pronunțării hotărârii inculpatul a prezentat adeverința din 23 ianuarie 2006, emisă de C.L.P. sector 1 București, din care rezultă că în recuperarea debitului s-au făcut rețineri din pensie, mai având de achitat la 31 decembrie 2005 suma de 4.577 RON. Potrivit art. 14 C. proc. pen., acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, repararea pagubei facându-se potrivit dispozițiilor legii civile, în speță, prin plata unei despăgubiri bănești, instanța pronunțându-se în caz de condamnare, conform art. 346 alin. (l) din același cod, prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile.

Dispozițiile legale sus-menționate au fost respectate de instanțe iar achitarea ulterioară a unei părți din suma datorată de către inculpat este o chestiune de executare și eventualele contestații se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile. Critica inculpatului în privința rezolvării laturii civile a cauzei ar fi fost de analizat numai dacă ar fi fost invocate greșeli în însăși dispoziția de obligare la despăgubiri dar în determinarea cuantumului sumelor, ceea ce însă, nu a fost cazul. Pentru aceste motive, recursul inculpatului S.M. urmează să fie respins ca nefondat. Nici recursurile părților responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.M.S.S.F. a municipiului București, așa cum s-a arătat, nu sunt întemeiate.

În examinarea criticii referitoare la nerealizarea condițiilor răspunderii comitentului, prevăzute de art. lOOO alin. (3) C. civ., formulată de ambele părți responsabile civilmente recurente, motivat de săvârșirea faptelor de către inculpații prepuși prin abuzarea de funcțiile încredințate, Curtea constată că cele două condiții speciale ale răspunderii comitentului, respectiv existența raportului de prepușenie în momentul săvârșirii faptelor și apoi săvârșirea faptelor „în funcțiile ce li s-au încredințat”, sunt întrunite în cauză. Răspunderea comitentului este fundamentată pe prezumția unei culpe în alegerea prepusului și a alteia în supraveghere, impunându-se ideea de garanție, instituită de art. lOOO alin. (3) C. civ., a comitentului în solidar cu prepusul, față de victima prejudiciului.

Este o garanție obiectivă, presupunând riscul de activitate, potrivit căreia este detașată de orice idee de culpă prezumată a comitentului, dar și subiectivă, implicând ideea de culpă a comitentului după distincția făcută anterior. Altfel spus, operează prezumția legală absolută de culpă în sarcina comitentului. Sigur că în doctrină sunt fixate limite ale răspunderii comitentului, esențial pentru cauză fiind aceea ca între exercitarea funcției și săvârșirea faptei ilicite, chiar prin abuz de funcție, să existe o legătură de cauzalitate sau cel puțin o conexiune necesară. În analiza motivelor de apel sub această critică instanța de apel a argumentat judicios legătura, corelația necesară manifestată între exercitarea funcției de către inculpații prepuși I.F.

și L.G. și săvârșirea faptelor penale, fără acele funcții aceștia neavând nici ocazia, nici instrumentele și nici relațiile profesionale care să le faciliteze activitatea infracțională. Pentru exonerarea sa de răspundere, comitentul poate invoca numai acele împrejurări care erau de natură să înlăture însăși răspunderea pentru fapta proprie a prepusului, ceea ce nu este cazul în speță, vinovăția inculpaților I.F. și L.G. fiind dovedită în afară de orice îndoială. În cauză nu s-a făcut și nici nu era cazul să se facă vreo limitare a contribuției fiecăruia dintre inculpații I.F. și L.G.

la cauzarea prejudiciilor, pentru ca părțile responsabile civilmente să răspundă corespunzător contribuției propriului prepus întrucât, așa cum s-a reținut, activitatea infracțională a fiecărui inculpat privește toate cele nouă acte materiale, corespunzătoare numărului beneficiarilor de documente false, astfel încât fiecare are răspunderea civilă integrală și solidară pentru întreg prejudiciul. De urmare și comitenții au aceeași răspundere. Reținându-se, corect, prin întocmirea unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului inculpatul L.G. a facilitat beneficiarilor obținerea unor drepturi materiale sub forma unor indemnizații lunare, abonamente gratuite, scutiri de impozite și taxe ș.a., legătura de cauzalitate între fapte și prejudicii rezultă din însăși materialitatea faptelor, astfel că nici această critică, făcută de D.M.S.S.F.M.B.

nu este întemeiată. În sfârșit, în examinarea criticii privind posibilitatea îmbogățirii fără justă cauză a unora dintre părțile civile ori a unora dintre beneficiarii actelor false prin obligarea părții responsabile civilmente D.M.S.S.F.M.B. în solidar cu inculpatul L.G. la plata despăgubirilor este de reținut, ca efect al răspunderii comitentului în raporturile cu prepusul că, fiind vorba de o răspundere pentru fapta altuia, comitentul care a plătit despăgubirile are dreptul de a se îndrepta, pe calea acțiunii în regres împotriva prepusului pentru recuperarea sumelor plătite iar la rândul lui, prepusul, dacă a plătit, are posibilitatea de a se îndrepta împotriva beneficiarilor reali ai sumelor încasate de la părțile civile, chestiunea rezolvându-se în cadrul unei acțiuni de drept civil.

Față de cele ce preced, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGH

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul S.M. și părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.M.S.S.F. a municipiului București împotriva deciziei penale nr. 8 din 21 februarie 2006 a Curții Militare de Apel. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentele părți responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 200 lei. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați I.F., l.F., L.G., S.E.M., S.C., S.D., T.V., T.C.

și V.M., în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2006.