ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5974/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5974/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de

față:

In baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131 din 18 octombrie

2005, Tribunalul Militar Teritorial București, în rejudecare, i-a condamnat pe

inculpații:

1 - Plt. (mai, frez.) I.F.,;

- în baza art. 254 C.

pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea

nr. 503/2002, la 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

- în baza art. 286 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani

închisoare.

- în baza art. 287 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani

închisoare.

- în baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare.

- în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 215

alin. (l) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani

închisoare.

A constatat grațiate conform art. l din Legea

nr. 543/2002 pedepsele de câte 3 ani stabilite pentru infracțiunile prevăzute

de art. 286 și art. 287 C. pen.

Conform art. 33 și 34 C.

pen., a contopit pedepsele înregistrate, inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 2 ani, făcând aplicația dispozițiilor art.

71 și 64 C. pen.

- în baza art. ll pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

2.

L.G.,

- în baza art. 254 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002, la 3 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

- în baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare.

- în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare.

- în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215

alin. (l) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani

închisoare.

Conform art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va

executa pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu

aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

- în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

3.

Au mai fost condamnați în cauză inculpații T.V.,

V.M., T.C., S.M., S.D., S.E.M., S.C. și I.F.

- în baza art. 255 C. pen., la câte 3 ani

închisoare;

- în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., la câte 2 ani închisoare.

- în baza art. 215 alin. (l) și (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la câte 3 ani închisoare.

Conform art. 33 – art. 34 C. pen., fiecare

inculpat urmează să execute pedeapsa de câte 3 ani închisoare.

- în temeiul art. 86

1

C. pen., a

suspendat sub supraveghere executarea pedepselor pe câte un termen de încercare

de câte 6 ani, indicând măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună

inculpații.

4.

În baza art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de

inculpatul S.A., intervenind decesul acestuia.

Au fost anulate înscrisurile false.

A confiscat de la inculpatul I.F. suma de

4.740.000 lei, iar de la inculpatul L.G. suma de 900.000 lei. A admis acțiunile

civile promovate în cauză.

- de către C.P.M. București și a obligat

inculpații S.M., S.D., I.F. și S.E.M., fiecare în solidar cu inculpații I.F. și

L.G. iar acestuia din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente

Ministerul Justiției și D.D.F.S.S. a municipiului București pentru următoarele

sume:

- S.M. la 183.504.299

lei;

- S.D. la 64.352.200

lei;

- I.F. la 19.383.888

lei;

- S.E.M. la 236.397.799

lei.

S-a instituit sechestru

asigurător asupra bunurilor inculpaților:

- de către SC M. SA și

a obligat inculpații S.D. și

S.E.M.,

fiecare în solidar cu inculpatul I.F. și L.G., iar aceștia din urmă în solidar

cu părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.D.F.S.S. a municipiului

București pentru sumele de 337,50 RON și, respectiv de 442,90 RON.

- de către R.A.T.B. și

a obligat inculpații S.M., S.D. și

S.E.M. în solidar cu inculpații I.F. și L.G., iar aceștia din urmă în

solidar cu părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.D.F.S.S. a

Municipiului București pentru următoarele sume:

- S.M. la 1.391.552

lei;

- S.D. la 4.966.829

lei;

- S.E.M. la 1.145.658 lei.

- de către Primăria Sectorului 1 – D.T.I.,

obligând pe inculpatul S.M. în solidar cu inculpații I.F. și L.G., iar pe

aceștia din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente Ministerul

Justiției și D.D.F.S.S. a Municipiului București pentru suma de 242,05 RON.

Inculpații au fost obligați în solidar cu

părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în care sunt incluse și onorariile apărătorilor din oficiu, avansate din fondul

Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, ca premise ale

infracțiunilor săvârșite de inculpați și deduse apoi judecății, că prin

Decretul - Lege nr. l 18/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate pe motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6

martie 1945 precum și a celor deportate în străinătate ori constituite

prizonieri, urmare modificării din 1998 prevede,

printre alte motive de persecuție și situația în care o persoană a fost

strămutată în

altă localitate.

Persoanele aflate în situațiile reglementate

de actul normativ susmenționat, pot beneficia de următoarele drepturi: vechime

în muncă, plata

unei indemnizații lunare,

scutirea de plata anumitor impozite și taxe, asistenței

medicale și

medicamente gratuite, transport urban gratuit, câte 6 călătorii dus-întors

anual pe calea ferată cls. I și cu mijloacele de transport auto și fluviale, un

bilet pe an gratuit pentru tratament în stațiuni balneoclimaterice, scutirea de

plata taxelor de abonament pentru radio și

T.V., prioritate la instalarea unui post

telefonic și alte avantaje.

Competența stabilirii situațiilor de

persecuție pe motive politice revenea comisiilor prevăzute de art. 5 din Decretul

- Lege nr. l 18/1990, care au funcționat până la data de 31 iulie 1997 după

care cererile trebuiau depuse la D.G.M.P.S., data limită până la care puteau fi

depuse fiind 15 martie 2000.

Pentru obținerea statutului de persoană

strămutată într-o altă localitate pe criterii politice era nevoie de mai multe

acte, respectiv o adeverință emisă de Ministerul Justiției – D.I.M. în care se

atesta perioada în care persoanei i s-a fixat domiciliu obligatoriu, act în

baza căruia, la cerere, se emite de către D.G.M.P.S. o decizie prin care se

admitea statutul de persoană strămutată. Cu aceste două acte, la cerere,

persoana în cauză solicită D.G.M.P.S. emiterea unei decizii privind obținerea

pensiei de asigurări sociale de stat pentru perioada de strămutare.

Apoi persoanele în cauză

se adresau R.A.T.B., S.N.C.F.R., M.,

R.T., Primăriilor – S.T.I., R. etc. pentru obținerea facilităților.

În acest context și-a desfășurat activitatea

inculpatul plt. (rez.) I.F. în calitate de ajutor la Biroul Arhivă - anexă a

Tribunalului Militar Teritorial - subordonat D.I.M. din Ministerul Justiției,

până la data de 15 iunie 2000, când a fost trecut în rezervă la cerere.

La biroul arhivă se afla depozitată o parte a

fondului documentar referitor la persoanele persecutate pe motive politice după

anul 1945.

Personalul arhivei, inclusiv inculpatul I.F.,

avea ca sarcini de serviciu înregistrarea cererilor petiționarilor, evaluarea

situației fiecăruia prin studiul dosarelor, redactarea în dublu exemplar a

adeverinței doveditoare a

situației,

lucrarea fiind apoi prezentată șefului biroului arhivă, care semna pentru

confirmarea

realității datelor pe exemplarul 2 al adeverinței.

În final adeverințele erau semnate de

director, director adjunct ori inspectori judecătorești, după caz, după care se

aplica ștampila rotundă a D.I.M. și se făcea expedierea.

Inculpatul I.F., după decesul colegului său C.V.,

survenit în 1999, cunoscând activitățile infracționale ale acestuia, le-a

preluat și continuat.

Astfel inculpatul I.F.

lua contact, direct sau prin intermediari,

cu petiționarii, pentru ca în schimbul unor sume de

bani să elibereze în fals astfel de adeverințe.

Pentru fiecare an de strămutare sus-numitul

inculpat pretindea pentru adeverința falsă suma între 30.000 lei și 100.000

lei, pentru ca ulterior să le majoreze până la 1.200.000 lei.

Inculpatul, fără să primească vreo cerere și

fără să verifice fondul

documentar, proceda

la conceperea și dactilografierea unei asemenea adeverințe, în care consemna

număr fals de înregistrare și tot în fals perioada de strămutare,

localitatea

în care persoana a fost strămutată, temeiul în baza căruia a avut loc strămutarea,

termenul și data când au fost ridicate restricțiile.

În aceste adeverințe singurele date reale

erau cele privitoare la numele și prenumele, de naștere și de stare civilă.

Inculpatul semna „pentru” conducătorul

instituției, adeverința fiind întocmită într-un singur exemplar și pe care o

trimitea petiționarului sau intermediarului.

Pe adeverință aplica ștampila Biroului Arhivă

însă pentru a crea aparența că ștampila era a D.I.M., pe inscripția „Biroul

Arhivă” lipea o fâșie de scotch, astfel încât aceasta nu se mai imprima.

Aceste adeverințe erau apoi folosite de

persoanele pe numele cărora erau eliberate pentru obținerea drepturilor

conferite de Decretul – Lege nr. 118/1990.

Inculpatul L.G. a fost încadrat la D.G.M.P.S.

- București ca șef birou control legislația muncii iar începând din 16 aprilie

1998 a fost numit și membru în Comisia pentru acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate pentru motive politice.

Potrivit competențelor, membrii comisiei

aveau atribuții să analizeze cererile, să redacteze și semneze încheierile de

ședință în care se arată motivat hotărârea luată.

După soluționarea

cererilor comisia emitea decizii și le înainta conducerii

D.G.M.P.S. pentru semnare.

Comisia a funcționat până la 21 august 2000,

când au fost numiți alți membri.

Contrar acestei metodologii, inculpatul L.G.

era contactat direct de petiționari sau intermediari și primea de la aceștia

dosarele în vederea eliberării deciziei prin care se conferea statutul de

strămutat.

Dosarul care era

prezentat inculpatului conținea, de regulă, copiile actelor

de stare civilă ale solicitantului și copia

adresei eliberată pe numele acestuia de D.I.M. iar uneori și cererea

petiționarului.

Inculpatul L.G. avea reprezentarea că

adresele emise de

plt. maj. I.F. erau

false, deoarece primea diferite sume de bani sau

cadouri să elibereze,

la rândul lui, decizii false iar, pe de altă parte, prin intermediari trimitea

inculpatului I.F. diferite sume de bani pentru obținerea respectivelor adrese.

Inculpatul L.G. proceda apoi la tehnoredactarea pe formular tipizat sau

procesarea pe calculator a deciziei în care făcea trimitere la adresa D.I.M.,

consemnând că cel în cauză este o persoană persecutată politic și că a fost

strămutată.

În final prezenta spre semnare decizia la

conducerea D.G.M.P.S.

În această modalitate, în perioada 1999 –

2000, cei doi inculpați au desfășurat o activitate infracțională de amploare,

eliberând numai pentru persoanele din București câteva mii de acte oficiale

false în baza cărora au beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr.

l 18/1990.

În cauza de față a fost documentată

activitatea infracțională în legătură cu 9 beneficiari ai acestor adeverințe și

decizii false, respectiv cu inculpații S.A., T.V., l.F., V.M., T.C., S.M., S.D.,

S.E.M. și S.C.

În toate cazurile inculpații beneficiari nu

au suferit persecuții politice, însă, fiind contactați prin intermediari, în

schimbul unor sume de bani și altor bunuri au intrat în posesia adeverințelor

false, în baza cărora au fost apoi emise deciziile de către D.G.M.P.S., urmare

stimulării materiale a inculpatului L.G. Cu aceste decizii beneficiarii au

obținut drepturile prevăzute de Legea nr. 118/1990.

Inculpații și-au recunoscut vinovăția.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

inculpații I.F., care, în ședința din 17 ianuarie 2006 a Curții Militare de

Apel a declarat că își retrage apelul și inculpatul S.M., care a solicitat ca

în latura civilă, să se constate că a achitat o parte din prejudiciu și să fie

obligat doar la diferența încă neachitată, de 4.577 RON.

Asemenea, au declarat

apel :

- partea responsabilă civilmente Ministerul

Justiției, care a criticat obligarea sa în solidar cu inculpatul I.F. la

despăgubiri civile, dar și în ce privește obligarea Ministerului Justiției în

solidar cu toți inculpații la acoperirea întregului prejudiciu.

S-a susținut că inculpatul I.F. a săvârșit

faptele în modalități care au făcut imposibilă supravegherea, îndrumarea și

controlul din partea comitentului.

Toate activitățile

infracționale au fost comise în afara orelor de program și în afara unității,

funcția neproducându-i instrumentul faptei ilicite, care a fost

săvârșită în propriul interes.

Apelanta consideră că trebuia promovată

„concepția garanției subiective", grefată pe ideea de culpă prezumată a

comitentului care decurge din exercitarea supravegherii, îndrumării și

controlului activității prepusului de către comitent, în cazul de față

imposibil de realizat.

S-a mai susținut că nu este întrunită

condiția răspunderii comitentului constând în săvârșirea faptei de către prepus

„în funcția ce i s-a încredințat"

faptele

inculpatului I.F. neavând niciun fel de legătură cu exercițiul

funcției.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că obligarea la plată a Ministerului Justiției în

solidar cu inculpatul ar însemna o îmbogățire

fără justă cauză a celor care au creat prejudiciul și a părților civile din

această cauză.

Prin obligarea acestui

minister în solidar și cu toți inculpații beneficiari ai drepturilor conferite

prin Decretul - Lege nr. l 18/1990, la acoperirea întregului prejudiciu s-

ar fi încălcat limitele solidarității, care

ar opera numai între comitent și prepusul său, putând fi obligat comitentul

doar proporțional cu contribuția prepusului la producerea prejudiciului;

-

partea

responsabilă civilmente D.M.S.S.

F. a municipiului București, care a

criticat-o, în principal, pentru aceleași motive invocate și de Ministerul

Justiției.

Osebit, s-a mai arătat

că există restrângere și chiar excludere a răspunderii

comitentului în cazul în care, așa cum este situația

din dosar, victima însăși a contribuit la producerea prejudiciului ori când

victima știa că prepusul acționează cu depășirea funcției, în mod abuziv. în

speță, beneficiarii cunoșteau că L.G. acționa prin emiterea deciziilor cu

depășirea funcției sale, partea responsabilă identificând victimele cu

beneficiarii drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990.

Prin decizia nr. 8 din 21 februarie 2006,

Curtea Militară de Apel a luat act de retragerea apelului declarat de

inculpatul I.F. și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.M.

și de părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.M.S.S.F. a municipiului

București.

Instanța de control

judiciar a constatat că, într-adevăr, așa cum rezultă din

adeverința C.P.M.B., din suma datorată de

inculpatul S.M. a rămas de recuperat doar cea de

4.577 RON.

Această problemă, însă, este una de executare

și nu de temeinicie a

hotărârii de

obligare, altfel însemnând ca de fiecare dată când mai achită o parte

din

prejudiciu, hotărârea să poată fi modificată.

În privința apelurilor părților responsabile

civilmente, s-a arătat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii

comitentului, prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ.

Raportul de prepușenie este dovedit iar prin

expresia „în funcțiile încredințate” trebuie înțeleasă nu doar exercitarea

funcțiilor în legătură cu atribuțiile încredințate și în scopul servirii

intereselor comitenților, ci și exercitarea chiar abuzivă a funcțiilor

încredințate, condiția fiind ca prepușii să ocupe funcțiile respective care

le-au ocazionat producerea de prejudicii terților.

Răspunderea comitenților este angajată și

pentru depășirea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către prepuși, concluzia

desprinzându-se din faptul că

apelantele

părți responsabile civilmente, în calitate de comitenți, nu fac parte din

categoria

persoanelor prevăzute de art. 1000 alin. (5) C. civ. (părinții, institutorii și

meșteșugarii), care au posibilitatea să fie exonerate de răspunderea civilă

dacă probează că „n-au putut împiedica faptul prejudiciabil”.

În cauză răspunderea comitenților este

angajată atât pe ideea de garanție obiectivă cât și pe cea subiectivă, bazată

pe culpa comitenților, în dubla ipostază, care a creat prepușilor posibilitatea

folosirii, după caz, a dosarelor, formularelor, aparaturii și ștampilei

instituțiilor respective, în mod fraudulos, urmarea fiind întocmirea actelor

false.

A fost respinsă și critica privind cauzarea

prejudiciilor de către victime și că acestea trebuind să răspundă, motivându-se

că greșit au fost incluși beneficiarii inculpați de drepturi în mod fraudulos,

în categoria victimelor, ei fiind inculpați.

Nu se poate susține îmbogățirea fără justă

cauză a părților civile, arată instanța de apel, urmare solidarității

codebitorilor, în care se includ și părțile

responsabile

civilmente, întrucât acestea din urmă au acțiunea în regres, dacă au

plătit,

împotriva prepușilor.

În ce privește nerespectarea principiului

proporționalității răspunderii comitentului cu contribuția prepusului la

cauzarea prejudiciului, instanța de control judiciar a motivat înlăturarea

acestei critici prin aceea că în procesul penal nu s-a făcut o partajare a

contribuțiilor la producerea prejudiciilor și mai mult decât atât, inculpații I.F.

și L.G. au participat la eliberarea în fals a documentelor pentru toți cei nouă

beneficiari în condiții nelegale de drepturi.

Referitor la motivul de apel invocat de D.M.S.

S.F. a Tribunalului București privind lipsa sa de

calitate de parte responsabilă civilmente pentru prejudiciul cauzat C.P.M.

B.,

întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 casa de pensii a devenit

ordonator de credite și a preluat gestionarea bugetului asigurărilor sociale de

stat, s-a arătat că acesta este neîntemeiat, întrucât la data săvârșirii

faptelor de către prepusul L.G., comitent era D.G.M.P.S. a municipiului

București, devenită în prezent D.M.S.S.F. a Municipiului București.

În sfârșit, nu a fost primită nici critica

formulată de D.M.S.S.F. a municipiului București privind greșita obligare în

solidar la recuperarea prejudiciului cauzat de SC M. SA, neexistând o convenție

între cele două instituții și pentru intervenirea prescripției pentru anii 1998

- 2000, motivându-se că acordarea gratuită a legitimațiilor de călătorie s-a

făcut în baza legii și nu a unei convenții, neoperând prescripția prevăzută

pentru răspunderea

civilă contractuală, în

cauză fiind vorba de răspunderea civilă delictuală, urmare

săvârșirii

unor infracțiuni.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată

cu recurs de către inculpatul

S.M.,

nemotivat în scris, însă susținut oral, personal și prin apărător, în

sensul

reducerii pedepsei și a obligării sale la despăgubiri civile în cuantumul rămas

de recuperat în prezent, respectiv de 4.577 RON.

Asemenea, au declarat

recurs:

- partea responsabilă civilmente Ministerul

Justiției, care prin motivele scrise a criticat hotărârea pentru greșita

menținere a obligării sale la despăgubiri civile în calitate de comitent al

prepusului inculpat I.F., nefiind întrunite condițiile art. 1000 alin. (3) C.

civ., cu argumentele care au fost dezvoltate în precedenta cale de atac, precum

și pentru omisiunea delimitării activității infracționale cauzatoare de

prejudicii a inculpaților I.F. și L.G., știut fiind că răspunderea comitentului

poate fi atrasă numai proporțional cu prejudiciul cauzat de prepusul său;

- partea responsabilă civilmente D.M.S.S.F. a

municipiului București care a susținut în scris, pe rând, că prejudiciul nu

este dovedit, neexistând legătură directă între prepus și prejudiciu, că

infracțiunile au fost săvârșite de prepus prin

depășirea atribuțiilor de serviciu, că

unele părți civile sunt în curs

de recuperare a prejudiciilor direct de la beneficiarii sumelor și, în sfârșit,

că prin obligarea acestei părți responsabile civilmente s-ar ajunge la o

îmbogățire fără justă cauză a unora dintre părțile civile și, după caz, a unor

beneficiari ai sumelor.

Verificând hotărârea

criticată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar,

Curtea constată că recursurile motivate pe cazurile

de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 14 și 17

1

C. proc.

pen., nu sunt fondate.

În ceea ce privește recursul inculpatului S.M.,

Curtea constată că

instanțele au reținut în

fapt, că acest inculpat a declarat că documentele false le-a

procurat

prin intermediul unei persoane necunoscute, numită „Ion”, care s-a oferit să-i

„îmbunătățească nivelul de trai" și care a pretins și primit o sticlă de

Whisky și un cartuș de țigări KENT, pe motivul că „șeful vrea și din astea”.

După ce i-a înmânat

copiile actelor de stare civilă, inculpatul S.M.

a primit adeverință D.I.M. nr. S. 176/1999 din care

rezultă mincinos că a fost strămutat împreună cu părinții prin decizia M.A.I. nr.

382/49 din comuna

Oarja, Județul Argeș în

localitatea Fetești, Județul Ialomița, în perioada 8 august 1949 - 28

septembrie 1956, când restricția a fost ridicată prin decizia M.A.I.

nr.

47450/1956.

Documentul a fost emis de inculpatul I.F.,

care a și

recunoscut că este autorul

acestei adeverințe false și care a pretins și primit suma

de 210.000 lei

de la unul dintre intermediari.

Inculpatul S.M. a mai obținut decizia

D.G.M.P.S.M.B. nr. 2731/6860 din 6 septembrie 1999 prin care, în temeiul D.L. nr.

l 18/1990 i-a fost recunoscut statutul de strămutat.

Acest ultim document a

fost emis de inculpatul L.G., care a

recunoscut că a primit în schimb suma de 100.000 lei.

Cu aceste acte false, inculpatul S.M. s-a

adresat Oficiului de Pensii al Sectorului 1 București, obținând decizia nr. l42402

din 23 decembrie 1999 prin care i-a fost stabilită o indemnizație lunară de

1.085.427 lei începând cu data de 1 ianuarie 1989, majorată succesiv prin

indexări și compensații și încasând-o până în luna aprilie 2001, prejudiciul

cauza fiind în sumă de 48.516.919 lei.

Inculpatul a mai beneficiat de abonamente

gratuite de călătorie de la SC M. SA și R.A.T.B., de scutire de plată a

abonamentului de telefon de la R. SA, precum și de scutirea de la plata

impozitului pe imobile.

Inculpatul și-a

recunoscut vinovăția.

Curtea constată că pedeapsa rezultantă de 3

ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., în baza

cărora a fost suspendată executarea acesteia sub supraveghere pe termenul de

încercare de 6 ani, a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului

cât și al modalității de executare, fiind proporțională cu gravitatea

infracțiunilor săvârșite.

Nu există temeiuri și nici nu se justifică

schimbarea acesteia în raport de gradul de pericol social al infracțiunilor

săvârșite, de împrejurările comiterii acestora și urmările produse.

Nici critica privind omisiunea reducerii

obligației de despăgubire la nivelul sumei rămase de recuperat, respectiv,

4.577 RON, nu este întemeiată.

La data soluționării cauzei de către instanța

de fond, inculpatul datora cu titlu de despăgubiri civile sumele la care a și

fost obligat.

Este evident că ulterior pronunțării hotărârii

inculpatul a prezentat adeverința din 23 ianuarie 2006, emisă de C.L.P. sector

1 București, din care rezultă că în recuperarea debitului s-au făcut rețineri

din pensie, mai având de achitat la 31 decembrie 2005 suma de 4.577 RON.

Potrivit art. 14 C. proc. pen., acțiunea

civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a

părții responsabile civilmente, repararea pagubei facându-se potrivit

dispozițiilor legii civile, în speță, prin plata unei despăgubiri bănești,

instanța pronunțându-se în caz de condamnare, conform art. 346 alin. (l) din

același cod, prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile.

Dispozițiile legale sus-menționate au fost

respectate de instanțe iar achitarea ulterioară a unei părți din suma datorată

de către inculpat este o

chestiune de

executare și eventualele contestații se soluționează de către instanța

civilă

potrivit legii civile.

Critica inculpatului în

privința rezolvării laturii civile a cauzei ar fi fost de

analizat numai dacă ar fi fost invocate greșeli în

însăși dispoziția de obligare la despăgubiri dar în determinarea cuantumului

sumelor, ceea ce însă, nu a fost cazul.

Pentru aceste motive, recursul inculpatului S.M.

urmează să fie respins ca nefondat.

Nici recursurile părților responsabile civilmente

Ministerul Justiției și D.M.S.S.F. a municipiului București, așa cum s-a

arătat, nu sunt întemeiate.

În examinarea criticii referitoare la

nerealizarea condițiilor răspunderii

comitentului,

prevăzute de art. lOOO alin. (3) C. civ., formulată de ambele părți

responsabile

civilmente recurente, motivat de săvârșirea faptelor de către

inculpații prepuși prin abuzarea de funcțiile

încredințate, Curtea constată că cele două condiții speciale ale răspunderii

comitentului, respectiv existența raportului

de prepușenie în momentul

săvârșirii faptelor și apoi săvârșirea faptelor „în funcțiile ce li s-au

încredințat”, sunt întrunite în cauză.

Răspunderea comitentului este fundamentată pe

prezumția unei culpe în alegerea prepusului și a alteia în supraveghere, impunându-se

ideea de garanție, instituită de art. lOOO alin. (3) C. civ., a comitentului în

solidar cu prepusul, față de victima prejudiciului.

Este o garanție obiectivă, presupunând riscul

de activitate, potrivit căreia este detașată de orice idee de culpă prezumată a

comitentului, dar și subiectivă, implicând ideea de culpă a comitentului după

distincția făcută anterior.

Altfel spus, operează prezumția legală

absolută de culpă în sarcina comitentului.

Sigur că în doctrină sunt fixate limite ale

răspunderii comitentului, esențial pentru cauză fiind aceea ca între

exercitarea funcției și săvârșirea faptei ilicite, chiar prin abuz de funcție,

să existe o legătură de cauzalitate sau cel puțin o conexiune necesară.

În analiza motivelor de apel sub această

critică instanța de apel a argumentat judicios legătura, corelația necesară

manifestată între exercitarea funcției de către inculpații prepuși I.F. și L.G.

și săvârșirea faptelor penale, fără acele funcții aceștia neavând nici ocazia,

nici instrumentele și nici relațiile profesionale care să le faciliteze activitatea

infracțională.

Pentru exonerarea sa de

răspundere, comitentul poate invoca numai acele

împrejurări care erau de natură să înlăture însăși

răspunderea pentru fapta proprie a prepusului, ceea ce nu este cazul în speță,

vinovăția inculpaților I.F. și L.G. fiind dovedită în afară de orice îndoială.

În cauză nu s-a făcut și nici nu era cazul să

se facă vreo limitare a contribuției fiecăruia dintre inculpații I.F. și L.G.

la cauzarea prejudiciilor, pentru ca părțile responsabile civilmente să

răspundă corespunzător contribuției propriului prepus întrucât, așa cum s-a

reținut, activitatea infracțională a fiecărui inculpat privește toate cele nouă

acte materiale, corespunzătoare numărului beneficiarilor de documente false,

astfel încât fiecare are răspunderea civilă integrală și solidară pentru întreg

prejudiciul.

De urmare și comitenții

au aceeași răspundere.

Reținându-se, corect,

prin întocmirea unor înscrisuri necorespunzătoare

adevărului inculpatul L.G. a facilitat beneficiarilor

obținerea unor drepturi materiale sub forma unor indemnizații lunare,

abonamente gratuite, scutiri de impozite și taxe ș.a., legătura de cauzalitate

între fapte și prejudicii rezultă din însăși materialitatea faptelor, astfel că

nici această critică, făcută de D.M.S.S.F.M.B. nu este întemeiată.

În sfârșit, în

examinarea criticii privind posibilitatea îmbogățirii fără justă

cauză a unora dintre părțile civile ori a

unora dintre beneficiarii actelor false prin obligarea părții responsabile

civilmente D.M.S.S.F.M.B. în solidar cu inculpatul L.G. la plata despăgubirilor

este de reținut, ca efect al răspunderii comitentului în raporturile cu

prepusul că, fiind vorba de o răspundere pentru fapta altuia, comitentul care a

plătit despăgubirile are dreptul de a se îndrepta, pe calea acțiunii în regres

împotriva prepusului pentru recuperarea sumelor plătite iar la rândul lui,

prepusul, dacă a plătit, are

posibilitatea

de a se îndrepta împotriva beneficiarilor reali ai sumelor încasate de

la

părțile civile, chestiunea rezolvându-se în cadrul unei acțiuni de drept civil.

Față de cele ce preced, recursurile urmează

să fie respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGH

D

E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul S.M. și părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și D.M.S.S.F.

a municipiului București împotriva deciziei penale nr. 8 din 21 februarie 2006

a Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă

de 300 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de

100

lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți responsabile

civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 200

lei.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu

pentru intimații inculpați I.F., l.F., L.G., S.E.M., S.C., S.D., T.V., T.C. și V.M.,

în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

octombrie 2006.