Decizia nr. 7330/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 326/2005 a Tribunalului București

K.M.F., în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999, la 5 ani închisoare, în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în baza art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la un an închisoare și în baza art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., stabilindu-se, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Inculpatul a mai fost condamnat în baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 (art. 40 din Legea nr. 82/1991 în vechea reglementare), prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, constatându-se grațiată condiționat pedeapsa potrivit art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, de art. 323 C. pen. și de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 15 martie 2000 la 19 decembrie 2000. Potrivit art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României.

A.F., în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în baza art. 177 din Legea nr. 141/1997 prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen., raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen., raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare și în baza art. 26 raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunile prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, de art. 323 C. pen. și de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 (art. 40 din Legea nr. 82/1991 în vechea reglementare). S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României.

Y.J., în baza art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, în baza art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare și în baza art. 16 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., la 2 ani și 3 luni închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare, sporită cu 3 luni, urmând ca în final să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. Inculpatul a mai fost condamnat în baza art. 287 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, constatându-se grațiată condiționat pedeapsa potrivit art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen., și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 16 august 2000 la 14 septembrie 2000. Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei al sumei de 300 dolari S.U.A. Potrivit art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului din România.

M.H., în baza art. 249 alin. (2) C. pen., la zece pedepse de câte 3 ani închisoare (faptele comise în perioada septembrie 1998-iunie 1999) și în baza art. 249 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen., la patru pedepse de câte 6 luni închisoare (faptele comise în perioada mai-august 1998), prin schimbarea încadrării juridice din art. 248 raportat la art. 248 1 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat grațiate condiționat pedepsele aplicate. S-au dedus din pedepsele aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la 26 aprilie 2000 la 9 mai 2001.

H.I., în baza art. 249 alin. (2) C. pen., la zece pedepse de câte 2 ani închisoare (faptele comise în perioada septembrie 1998 – iunie 1999) și în baza art. 249 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen., la patru pedepse de câte 4 luni închisoare (faptele comise în perioada mai-august 1998), prin schimbarea încadrării juridice din art. 249 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 1 și 7 din Legea nr. 543/20002 s-au constatat grațiate condiționat pedepsele aplicate. S-a dedus din pedeapsă reținerea din data de 26 aprilie 2000.

P.C., în baza art. 288 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare. Conform art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani. S-au aplicat dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunile prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, art. 323 C. pen. și 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpații K.M.F., M.H. și H.I. au fost obligați în solidar la plata sumei de 85.244.605.396 lei (reprezentând TVA rambursat în perioada mai 1998-iunie 1999) plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului de către inculpați, iar până la concurența sumei de 41.228.402.198 lei (reprezentând TVA rambursat în perioada martie - iunie 1999) a fost obligat și inculpatul A.F. în solidar cu inculpații K.M.F., M.H. și H.I., plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului cu titlu de despăgubiri civile către Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice –A.N.A.F. Au fost anulate înscrisurile falsificate utilizate de inculpatul Y.J. respectiv actele utilizate pentru înființarea SC T.P.C. SRL și SC L.I. SRL, s-a menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpaților K.M.F., H.I. și M.H. S-a mai dispus ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor proprietatea SC P.I. SRL și a numitei M.G.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că începând cu anul 1998, inculpatul K.M.F. a pus în practică un sistem complex de spălare a unor mari sume de bani în valută și numerar, în vederea fraudării statului. Astfel, inculpatul a solicitat unor cetățeni arabi sau turci aflați pe teritoriul României, ca aceștia, folosind documente și ștampile false, să înființeze societăți comerciale fictive, ale căror acte financiar contabile au fost folosite în continuare în operațiunile de fraudare și spălare de bani. Cele 16 firme înființate au desfășurat operațiuni numai cu SC R. SRL, societate înființată și la care inculpatul K.M.F. era unic asociat. Nici una din aceste firme nu a depus vreodată declarații de impozit, TVA, sau bilanțuri contabile, nu au funcționat niciodată la sediile declarate, iar asociații menționați în actele constitutive nu au fost niciodată în România, ori au stat perioade scurte de timp, după care au părăsit definitiv țara. S-a mai reținut că toate aceste firme implicate aveau deschise conturi și au acționat prin B.C.M.B., sucursala Constanța. La aceeași bancă au avut cont deschis atât inculpatul cât și firma sa, SC R. SRL. Prin „firmele fantomă” menționate inculpatul K.M.F. a achiziționat diferite mărfuri, în special sape de foraj petrolier casate. Trecând prin contabilitatea acestor societăți prețul sapelor de foraj era multiplicat de aproximativ 10 ori, după care marfa era vândută la SC R. SRL. De aici, au fost întocmite documente de export către mai multe firme turcești (care potrivit verificărilor erau fictive) iar marfa era trimisă efectiv în Portul Burgas – Bulgaria, loc din care nu s-a mai putut stabili ce s-a întâmplat cu aceasta. Pe baza acestor „exporturi” beneficiarul extern a început să efectueze plățile către SC R. SRL însă nu prin viramente bancare, ci în marea lor majoritate în numerar, fiind vorba de plăți succesive care au totalizat circa 39 milioane dolari S.U.A. Banii nu erau depuși la bancă de către reprezentantul plătitorului ci direct de către inculpatul K.M.F. La momentul prezentării banilor la casieria băncii (M.B., sucursala Constanța) inculpatul prezenta și o listă cu circa 40 se persoane care sosiseră în acea zi cu banii din Turcia, pretinzând că acestea făcuseră un simplu serviciu unui patron turc, de a aduce în România și a preda aceste sume în favoarea SC R. SRL. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că o parte din aceste persoane nu au adus niciodată vreo sumă de bani și nu îl cunosc pe inculpatul K.M.F., iar altă parte a persoanelor indicate la depunerea banilor nici nu există. De asemenea, s-a mai reținut de către instanță că, inculpatul s-a folosit de legislația română care a fost creată pentru a facilita exportul. Astfel, conform normelor în vigoare exportul este scutit de plata taxei pe valoarea adăugată, iar taxa plătită este restituită agentului economic de către organul financiar teritorial după efectuarea exportului. Pe baza tranzacțiilor fictive efectuate inculpatul a solicitat circumscripției Fiscale O. din Constanța rambursarea TVA corespunzător achizițiilor. Pe baza documentelor false și ca urmare a îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu de către inculpații M.H., inspector și H.I., director, inculpatul K.M.F. a obținut în mod ilegal de la Statul Român, în perioada 1998-1999 rambursări de TVA însumând 87 miliarde lei. Sumele obținute din încasările pretins externe ca și rambursarea ilegală de TVA, au fost plătite către firmele „fantomă” care figurau ca furnizori. Din conturile acestora au fost plătite sume de bani către companii din străinătate care nu au putut fi identificate, titlul plăților fiind „avans la contract de achiziționare mărfuri”. Referitor la faptele comise de cei șase inculpați și la încadrarea lor juridică, instanța de fond a reținut următoarele: 1. Privitor la inculpatul F.K. s-a constatat că acesta, în perioada mai 1998 - ianuarie 1999, în calitate de asociat unic și administrator al SC R. SRL a formulat 9 cereri de rambursare a TVA adresate Circumscripției Financiare O. și folosindu-se de documente false a indus în eroare Statul Român în scopul însușirii pe nedrept a TVA prin prezentarea ca adevărată a situației achizițiilor, a exporturilor de mărfuri și repatrierii valutei, situație care nu corespunde realității, obținând suma de 44.016.203,198 lei, care constituie prejudiciu pentru Statul Român, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în forma agravată și continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de uz de fals prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele aceluiași inculpat care în intervalul martie-iunie 1999 având cunoștință de situația reală a SC R. SRL l-a ajutat pe inculpatul A.F. să îi inducă în eroare pe reprezentanții Statului Român prin folosirea de documente false cu ocazia formulării a 5 cereri de rambursare de TVA, adresate Circumscripției Financiare O., în scopul însușirii pe nedrept a TVA-ului, cu consecința producerii unui prejudiciu de 41.228.402.198 lei întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune în formă agravată și continuate prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Deoarece după cesionarea părților sociale, cererile de rambursare au fost formulate de A.F., iar activitatea inculpatului F.K. numai corespundea participației în forma autoratului ci a complicității, s-a apreciat că toate aceste acțiuni de sprijinire s-au făcut în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale și că fiind vorba de o infracțiune continuată, actele de complicitate sunt absorbite în cele de autorat. Așa fiind, în final s-a reținut în sarcina inculpatului F.K. o singură infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru întreaga perioadă infracțională cuprinsă între luna mai 1998 și iunie 1999, cu un prejudiciu total de 85.244.605.396 lei. Inculpatul a recunoscut că a ștampilat și semnat documentele de rambursare a TVA, declarațiile de încasare valutară și facturile fiscale. Faptele aceluiași inculpat, care deși vânduse părțile sociale inculpatului A.F., s-a comportat în realitate ca administrator al SC R. SRL, având deplină cunoștință de activitatea acesteia și în aceste condiții, după data de 21 aprilie 1999 a înlesnit schimbarea și transferul în afara țării a sumei obținută prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, operațiuni efectuate de A.F., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nicidecum al celei de spălare de bani, în forma autoratului. Deoarece această infracțiune a fost incriminată succesiv, s-a apreciat că mai favorabilă este Legea mai veche, nr. 21/1999 care enumeră limitativ infracțiunile din care provin sumele de bani ce fac obiectul „spălării”. Faptele aceluiași inculpat, care, în perioada 25 aprilie 1998 - 31 ianuarie 1999 a utilizat la vamă documente de transport și comerciale care se referă la sape noi de foraj, deși marfa exportată consta în sape vechi și uzate și a menționat în documentele de export operațiuni fictive, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de folosire de acte nereale la vamă, comise în formă continuată, prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat, care, cu știință a omis să înregistreze în contabilitate factura fiscală nr. 015472331 din 19 octombrie 1998 privind cumpărarea unei cantități de sape de foraj de la U. Ploiești, ceea ce a avut drept urmare denaturarea rezultatelor financiare și a elementelor patrimoniale, aspect ce s-a reflectat în bilanțul contabil pe anul 1998 al SC R. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, respectiv art. 40 din vechea reglementare. Fiind vorba de un singur act material, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. În legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 și de art. 323 C. pen., instanța a considerat că nu sunt susceptibile de forma continuată și că nu sunt întrunite elementele lor constitutive. Astfel, nu s-a dovedit existența unei înțelegeri a unei coeziuni neechivoce între persoanele care se asociază și nu s-a probat că acestea au acceptat să conlucreze într-un grup și să aibă conștiința apartenenței la un astfel de grup. De asemenea, s-a apreciat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 întrucât inculpatul nu avea nici o calitate în cadrul firmelor H., R., D.L., L., T.P.C. și B. SRL unde nu au fost evidențiate operațiunile și mențiunile realizate, cu consecința inflației TVA și a profitului realizat. La individualizarea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite, instanța a ținut seama, conform art. 72 C. pen., de pericolul social grav al faptelor, de împrejurările comiterii lor și de persoana inculpatului. Referitor la pedeapsa aplicată în baza art. 43 din Legea nr. 82/1999 s-a constatat că aceasta este grațiată condiționat, conform art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002. 2. Privitor la inculpatul A.F. s-a reținut că faptele acestuia care după 21 aprilie 1999, în calitate de asociat unic și administrator al SC R. SRL a schimbat și transportat în afara țării sumele obținute din restituirea ilegală a TVA, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Faptele aceluiași inculpat care, în perioada martie - iunie 1999 în calitate de asociat unic al SC R. SRL, a formulat 5 cereri de rambursare de TVA adresate Circumscripției Financiare O. și folosindu-se de documente false a indus în eroare reprezentanții Statului Român în scopul însușirii pe nedrept a TVA, prin prezentarea ca adevărată a situației achizițiilor și exporturilor de mărfuri și a repatrierii valutei, situație ce nu corespundea realității, obținând suma de 41.228.402.198 lei, cu care a fost prejudiciat Statul Român, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă agravată și continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele aceluiași inculpat, care în perioada 17 februarie – 1 iunie 1999 a utilizat la vamă documente de transport și comerciale care se referă la sape noi de foraj deși marfa exportată constă în sape vechi și uzate, și a menționat în documentele de export operații fictive, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de folosire de acte nereale la vamă, prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997. Pentru celei trei infracțiuni instanța a apreciat că încadrarea juridică corectă este cea în forma autoratului, nu a complicității cum s-a dispus prin rechizitoriu. Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 323 C. pen. și art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 instanța a considerat ca și în cazul primului inculpat F.K. că nu sunt susceptibile de forma continuată și că nu sunt întrunite elementele lor constitutive. Totodată, s-a apreciat ca nedovedită infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 (art. 40 din vechea reglementare). De asemenea, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 întrucât autorul F.K. nu avea nici o calitate în cadrul acelor firme. La individualizarea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite instanța a ținut seama, conform art. 72 C. pen., de pericolul social grav al faptelor, de împrejurările comiterii lor și de persoana inculpatului. 3. Privitor la inculpatul Y.J. s-a reținut că faptele acestuia de a folosi ștampile false ale notarului public Șt.D., ale B.C.R., sucursala Sectorului 1 București și ale Administrațiilor Financiare ale sectoarelor 2 și 6 București, pe care le-a aplicat pe actele constitutive și pe celelalte documente falsificate pe care le-a utilizat în scopul înființării SC L.I. SRL și SC T.P.C. SRL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 287 C. pen. Faptele aceluiași inculpat, care a falsificat actele notariale și actele emise de administrațiile financiare (acte constitutive ale celor două societăți, contracte de închiriere, procura autentificată, chitanța bancară de depunere a capitalului social) documente folosite la oficiul Registrului Comerțului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele inculpatului de a face declarații fictive privind sediul SC L.I. SRL și SC T.P.C. SRL și cu privire la schimbarea sediului primei societăți, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 16 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 din același cod, legea veche fiind mai favorabilă. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 323 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru aceleași argumente ca în cazul inculpatului F.K., s-a reținut că această infracțiune nu este susceptibilă de forma continuată și că nu sunt întrunite elementele sale constitutive. La individualizarea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite instanța a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptelor, împrejurările săvârșirii lor și persoana inculpatului. În legătură cu pedeapsa aplicată în baza art. 287 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a constatat că aceasta este grațiată condiționat, conform art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002. 4. Privitor la inculpatul M.H. s-a reținut că faptele acestuia, constând în aceea că, în perioada mai 1998 - iunie 1999 în calitate de referent la Circumscripția Fiscală O. și-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, din culpă, cu ocazia verificării cererilor de rambursare de TVA formulate de SC R. SRL și a propus aprobarea acestor cereri cauzând Statului Român o pagubă de circa 86 miliarde de lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. 5. Privitor la inculpatul H.I., s-a reținut că faptele acestuia, constând în aceea că în perioada mai 1998 - iunie 1999, în calitate de șef al Circumscripției Fiscale O. și-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, din culpă, cu ocazia verificării și avizării celor 14 cereri de rambursare de TVA formulate de SC R. SRL, cauzând Statului Român o pagubă de circa 86 miliarde lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. Întrucât acești doi inculpați având calitatea de funcționari ai circumscripției fiscale menționată, s-au dovedit neglijenți în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, nesocotind obligațiile legale de verificare, analizare și aprobare a cererilor de rambursare a TVA, s-a considerat că faptele lor întrunesc elementele infracțiunilor de neglijență în serviciu menționate, nicidecum ale celor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen. Ca urmare s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe grave, în 10 infracțiuni prevăzute de art. 249 alin. (2) C. pen., comise în perioada septembrie 1998 - iunie 1999 și 4 infracțiuni prevăzute de art. 249 alin. (1) comise în perioada mai - august 1998. La individualizarea pedepselor pentru aceste infracțiuni instanța a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptelor, împrejurările săvârșirii lor și persoana inculpaților. Referitor la aceste pedepse instanța a constatat că acestea sunt grațiate condiționat, conform art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002. 6. Privitor la inculpatul P.C. s-a reținut că faptele acestuia, care în perioada octombrie - decembrie 1998, la diferite intervale de timp, a completat în fals numeroase facturi fiscale prin care SC R. SRL achiziționa diverse bunuri de la cele 6 societăți „fantomă” consemnând aspecte care nu corespundeau realității, fiind vorba despre operațiuni fictive, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în forma continuată, prevăzută de art. 288 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța a mai ținut seama că facturile fac parte din actele și documentele fiscale prevăzute de Legea nr. 82/1991 și ca atare, în raport cu dispozițiile art. 40 din acest act normativ falsificarea lor constituie, conform normei de trimitere, infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. Cum inculpatul nu avea calitatea de funcționar în sensul art. 147 C. pen., încadrarea corectă a faptei este cea prevăzută de art. 289 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nicidecum cea prevăzută de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 323 C. pen. și de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, pentru aceleași argumente ca în cazul inculpatului K.M.F. s-a reținut că acestea nu sunt susceptibile de forma continuată și că nu sunt întrunite elementele lor constitutive. Referitor la complicitatea la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că l-ar fi ajutat pe inculpatul K.M.F. să obțină ilegal rambursarea TVA-ului în sumă de 87 miliarde lei s-a reținut că inculpatul P.C. nu a acționat în baza unei înțelegeri cu autorul infracțiunii în scopul înșelării Statului Român, că el a completat numai facturi fiscale și a acționat în relațiile cu banca și că lipsind intenția, nu poate fi condamnat pentru respectiva fapta. La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) și (3) C. pen., instanța a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii lor și persoana inculpatului. S-a apreciat, având în vedere datele pozitive ce îl caracterizează pe făptuitor, lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară general bună, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei, dispunându-se conform art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata prevăzută de art. 82 C. pen. Având în vedere că inculpații K.M.F., A.F. și Y.J. sunt cetățeni străini ce au desfășurat activități infracționale de amploare și că nu există riscul de a fi supuși la tortură în statul de origine, s-a dispus aplicarea față de aceștia, pentru protejarea ordinii publice a măsurii de siguranță a expulzării din România, prevăzută de art. 117 C. pen. Cu privire la latura civilă instanța a apreciat că prejudiciul cauzat se ridică la suma de 85.244.605.396 lei plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului și că solicitările de plată a accesoriilor reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere nu pot fi acordate, întrucât acestea reprezintă un prejudiciu pentru care nu s-a dovedit existența unui raport de cauzalitate cu faptele inculpaților. Ca urmare, s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților K.M.F., M.H. și H.I. la plata sumei de 85.244.605.396 lei plus dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului reprezentând TVA rambursat în perioada mai 1998-iunie 1999 iar până la concurența sumei de 41.228.402.198 lei reprezentând TVA rambursat în perioada martie-iunie 1999, s-a dispus obligarea inculpatului A.F. în solidar cu inculpații K.M.F., M.H. și H.I. plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului, cu titlu de despăgubiri către Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. Pentru asigurarea recuperării acestor creanțe recunoscute în favoarea Statului Român, s-a dispus menținerea sechestrului instituit asupra bunurilor inculpaților K.M.F., M.H. și H.I., ridicându-se această măsură cu privire la bunurile altor persoane juridice ori fizice neimplicate în cauză. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 697 din 13 septembrie 1995, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații K.M.F. și P.C. cu privire la încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de înșelăciune, a extins efectul apelului și cu privire la inculpatul A.F. și a desființat în parte hotărârea atacată. Rejudecând cauza, instanța de apel a descontopit pedepsele aplicate inculpaților K.M.F. și A.F. în pedepsele componente și a înlăturat sporul de un an aplicat primului inculpat. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și în baza acestui text a dispus condamnarea inculpatului K.M.F. la 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 15 martie 2000 la 19 decembrie 2000. S-au înlăturat dispozițiile art. 117 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.C., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 13 C. pen. și în baza acestui text a dispus condamnarea inculpatului A.F. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. și de către inculpații Y.J., M.H. și H.I. S-a constatat că inculpatul Y.J. este arestat în altă cauză. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, primind criticile din apelul declarat de procuror a considerat că faptele săvârșite de inculpații K.M.F. și A.F. trebuiau încadrate în dispozițiile art. 36 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., legea specială prevăzând pedepse mai blânde decât cele pentru infracțiunea de înșelăciune. De asemenea, a fost primită critica formulată de inculpatul K.F., care a solicitat înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117, reținându-se că acesta este căsătorit din anul 2003 cu o româncă și împreună au un copil minor pe nume K.F. Referitor la inculpatul P.C. care nu a declarat apel în cauză, au fost extinse conform art. 373 C. proc. pen., efectele apelului declarat de procuror, dispunându-se și în legătură cu respectivul inculpat schimbarea încadrării din complicitate la infracțiunea de înșelăciune în complicitate la restituirea nelegală a TVA, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., cu menținerea soluției de achitare pentru inexistența faptei în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Au fost considerate nefondate criticile din apelul parchetului referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, reținându-se că acestea sunt conforme cu pericolul social al faptelor, ținând seama de împrejurările și modalitatea în care s-au comis precum și de circumstanțele reale și personale ale inculpaților. Tot astfel au fost considerate nefondate criticile din apelul inculpatului H.I. care a cerut reunirea cauzei sale cu alta, aflată la o altă instanță ierarhic inferioară, apreciindu-se că acest lucru nu e posibil, judecata nefăcându-se în același timp și pentru toți făptuitorii cât și efectuarea unei noi expertize care nu mai era necesară, aspectele cauzei fiind lămurite. De asemenea, au fost considerate nefondate criticile din apelul inculpatului M.H. privind individualizarea pedepselor aplicate și grațiate și din apelul inculpatului P.C. care a susținut că a fost greșit condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a apreciat că vinovăția acestor inculpați a fost corect reținută și că pedepsele au fost corespunzător individualizate. Tot astfel, nu au fost primite criticile formulate de inculpatul Y.J. în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea mare și că măsura de siguranță a expulzării nu a fost corect dispusă. S-a reținut că pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și evaziune fiscală a fost corect individualizată și că nu există motive de reconsiderare a acesteia. Privitor la măsura de siguranță a expulzării s-a apreciat că a fost justificat dispusă întrucât inculpatul are un statut nedefinit în România, că este arestat în altă cauză, că trăiește în concubinaj cu o persoană și că nu există dovezi că în țara de origine ar fi supus torturii. În legătură cu apelul Ministerului Finanțelor Publice – A.N.A.F. s-a reținut că acesta a solicitat majorarea cuantumului prejudiciului și plata accesoriilor aferente. S-a apreciat că solicitarea apelantului nu poate fi primită întrucât prejudiciul a fost corect calculat în baza expertizei efectuate în cauză la care partea civilă nu a avut obiecțiuni și că plata accesoriilor ține de executarea hotărârii, în cauză fiind instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă A.N.A.F. și inculpații K.M.F., M.H., Y.J., P.C. și H.I. În recursul parchetului care s-a referit numai la inculpatul K.M.F. s-a susținut, în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și 14 C. proc. pen., că în mod greșit s-au înlăturat măsura de siguranță a expulzării și sporul de concurs, că s-a omis aplicarea art. 35 alin. (3) C. pen. și că în mod greșit s-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen., impunându-se menținerea doar a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. În recursul declarat de inculpatul K.M.F., întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 13, 14, 17, 18 și 20 C. proc. pen., s-a susținut că s-a comis o eroare gravă de fapt, că lipsesc probele de vinovăție, că fapta de spălare de bani nu a mai fost prevăzută de legea penală nouă, că pedepsele sunt prea severe și că se impune reducerea lor cu posibilitatea aplicării beneficiului grațierii, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. Inculpații recurenți H.I. și M.H. au susținut, în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen., că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate respectiv nu a răspuns la cererea de reunire a cauzei cu o alta aflată la Judecătoria Constanța, că în mod greșit nu s-a efectuat o nouă expertiză contabilă și că lipsind probele de vinovăție soluția de condamnare este greșită. În recursul declarat de inculpatul P.C., întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., solicitând achitarea. La rândul său inculpatul recurent Y.J., în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a susținut că în mod greșit s-a luat față de el măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., că aceasta nu se justifică întrucât este căsătorit în țară și are un copil minor. În sfârșit, în recursul declarat partea civilă A.N.A.F., a susținut că în mod greșit nu au fost acordate obligațiile fiscale accesorii calculate la suma reală reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat respectiv majorări, dobânzi și penalități de întârziere. S-a solicitat de către recurenți admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei. Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată întemeiate recursurile declarate de parchet și de inculpatul K.M.F., așa cum se va arată în continuare și nefondate celelalte recursuri. 1. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, în apel procedându-se justificat la schimbarea încadrării juridice pentru inculpații K.M.F. și A.F., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Probele administrate în cauză, respectiv expertizele financiar contabile, documentele originale ridicate, acte de înființare și înregistrare a unor societăți comerciale, facturi de achiziție, facturi externe, declarații vamale de export, acte de transport internațional, dovezi de plată a facturilor către furnizori, dovezi de încasare a contravalorii mărfurilor exportate și deci a repatrierii valutei, declarațiile martorilor și coinculpaților, au confirmat că inculpatul K.M.F. a pus în practică un sistem complex de „spălare” a unor sume mari de bani în valută și numerar, în vederea fraudării statului. Astfel, inculpatul a cerut mai multor cetățeni arabi sau turci aflați în România, ca aceștia să înființeze, în baza unor documente și ștampile false, societăți comerciale fictive, care au fost folosite în operațiunile de fraudare și spălare de bani. Prin cele 16 firme înființate inculpatul K.M.F. a derulat operațiuni cu societatea comercială R. SRL la care era asociat fără a se întocmi de către acele firme „fantomă” actele și documentele prevăzute de lege, respectiv declarație de impozit, TVA sau bilanțuri contabile. Inculpatul K.M.F. a achiziționat prin acele firme mărfuri, în special sape de foraj petrolier casate. Prețul acestora a fost trecut prin contabilitatea acestor societăți fiind multiplicat de circa 10 ori, după care marfa era vândută la SC R. SRL care la rândul său o exporta către mai multe firme turcești (care potrivit verificărilor erau fictive) prin Portul Burgas Bulgaria. Beneficiarul acestor exporturi a efectuat plăți către SC R. SRL în mare majoritate în numerar, totalizând circa 39 miliarde dolari. Acești bani erau depuși la bancă direct de inculpatul K.M.F. care prezenta liste cu persoane care ar fi sosit în zilele respective din Turcia. Probele administrate nu au confirmat că respectivele persoane ar fi adus bani din acea țară ori că realmente acele persoane existau. După efectuarea tranzacțiilor fictive de export prin folosirea de acte false la autoritățile vamale inculpatul K.M.F. și inculpatul A.F. au solicitat restituirea taxei pe valoarea adăugată și în baza documentelor false întocmite și ca urmare a îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu cu ocazia verificării și avizării cererilor de rambursare a TVA de către inculpații M.H. inspector și H.I. director, ambii la Circumscripția fiscală O. au fost restituite recurentului K.M.F., în perioada 1998 – 1999, sume de circa 87 miliarde lei, ceea ce constituie o rambursare ilegală de TVA în sensul art. 32 din Legea nr. 345/2002. Aceste sume de bani au fost apoi plătite către firmele „fantomă” care figurau ca furnizori, iar din conturile societăților respective s-au făcut plăți către companii din străinătate. Materialul probator al cauzei a mai confirmat că inculpatul P.C. a întocmit facturi și documente false în perioada octombrie-decembrie 1998, atestând că SC R. SRL ar fi achiziționat diverse bunuri de la 6 societăți „fantomă”, pe baza datelor prevăzute de inculpatul K.M.F. sau de alte persoane rămase necunoscute, acele acte fiind menite să crească artificial valoarea mărfurilor. Din probele cauzei a mai rezultat că inculpatul Y.J. a folosit ștampile false ale Notarului Public – Șt.D., ale B.C.R. sector 1, ale Administrațiilor financiare ale sectoarelor 2 și 6 aplicate pe documentele de înființare a două societăți comerciale respectiv SC L.I. SRL și SC T.P.C. SRL și a folosit documentele astfel falsificate la Oficiul Registrului Comerțului și apoi la declararea fictivă a sediului lor și a schimbării sediului primei societăți. 2. Întrucât soluția de condamnare a inculpaților pentru infracțiunile menționate, este conformă cu probele de vinovăție administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt, ori aplicarea greșită a legii invocată de recurenții inculpați K.M.F., H.I., M.H. și P.C. 3. Referitor la critica din recursul inculpatului K.M.F. în sensul că fapta de spălare de bani nu mai era prevăzută de lege și că astfel condamnarea este greșită, nici aceasta nu poate fi primită. Prin Legea nr. 21/1999 a fost incriminată infracțiunea de spălare de bani enunțându-se infracțiunile din care provin sumele de bani ce fac obiectul spălării, iar în Legea nr. 656/2002 care a abrogat legea anterioară nu s-a mai limitat sfera acestor infracțiuni. Cum legea veche este mai favorabilă în mod justificat dispozițiile ei au fost aplicate, în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999 încadrându-se fapta inculpatului de schimbare sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni, în scopul ascunderii sau desimulării originii ilicite a acestora și în scop de tăinuire sau favorizare a persoanelor implicate în aceste activități sau presupuse că s-ar sustrage consecințelor juridice ale faptelor lor. Împrejurarea că legea nouă nu mai prevede infracțiunile din care provin sumele de bani ce fac obiectul spălării și că ea se referă la tot ceea ce este rezultatul unor activități ilicite penale, nu înseamnă că nu ar mai exista temei legal de tragere la răspundere a inculpatului pentru activitatea spălării de bani probată în cauză. 4. În legătură cu criticile formulate de inculpatul M.H. și H.I. în sensul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate, nici acestea nu pot fi primite. Astfel, se constată, că instanța de control judiciar, examinând criticile acestor inculpați a apreciat că în privința stării de fapt și a vinovăției, ele au fost clarificate putându-se trage concluzia că în apel nu s-au mai considerat necesare luarea în discuție în cadrul căii de atac a reunirii cauzei cu o alta aflată la Judecătoria Constanța și nici efectuarea unei noi expertize contabile în condițiile în care cea efectuată anterior a răspuns obiectivelor fixate de tribunal. 5. Referitor la critica din recursul inculpatului K.M.F. în sensul greșitei individualizări a pedepsei închisorii, la solicitarea de reducere a pedepsei și la aplicarea beneficiului grațierii, nici acestea nu pot fi primite. Astfel se constată că pedepsele principale aplicate sunt conforme cu pericolul social grav al faptelor, că ele au fost individualizate cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. și că răspund cerințelor art. 52 din același cod. Așa fiind, nu este cazul reducerii lor așa cum s-a solicitat. 6. Privitor la criticile formulate de inculpatul Y.J. în sensul că în mod greșit s-a luat față de el măsura de siguranță a expulzării și din recursul parchetului în sensul că referitor la inculpatul K.M.F. s-a înlăturat greșit expulzarea, acestea nu pot fi primite. Potrivit art. 111 alin. (1) C. pen., măsurile de siguranță au drept scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală iar conform art. 117 alin. (1) și (4) din același cod, cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării. Această măsură nu poate fi luată dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzați. Referitor la inculpatul K.M.F. se constată că instanța de apel a înlăturat în mod corect măsura expulzării reținând că acest făptuitor este căsătorit cu o cetățeancă româncă, având cu aceasta un copil minor și că acest motiv de constituire a unei familii în România nu justifică prin consecințele pe care le-ar produce, măsura de siguranță prevăzută de art. 117 C. pen. În legătură cu inculpatul Y.J., acesta nu a făcut dovada, cum a susținut, că ar fi căsătorit în România și că ar avea un copil și nici nu s-a probat că ar fi supus la tortură în țara sa, astfel că solicitarea lui de înlăturare a măsurii de siguranță a expulzării nu poate fi primită.

Privitor la motivul de casare invocat în recursul declarat de procuror în sensul că în mod greșit în apel s-a înlăturat sporul de concurs, aplicat inculpatului K.M.F. se constată că acesta nu este întemeiat. Astfel, pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare este îndestulătoare pentru asigurarea scopului coercitiv și reeducativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar sporul de concurs de 1 an nu este justificat.

Referitor la criticile din recursul parchetului în sensul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen. și al greșitei stabiliri a pedepsei accesorii prin interzicerea pentru inculpatul K.M.F. a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., se constată că acestea sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. 35 alin. (3) C. pen., dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut se aplică cea mai grea dintre acestea. Or, în cauză, inculpatului i s-au aplicat pedepse complementare de interzicere pe 3 ani și respectiv pe 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 345/2002 și de art. 177 din Legea nr. 141/1997, omițându-se că potrivit art. 35 alin. (3) C. pen., să se dispună ca inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea de 5 ani. De asemenea, se constată că inculpatului, conform art. 71 C. pen., i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., deși pe de o parte fiind cetățean străin nu puteau fi interzise drepturile electorale pe care nu le avea în România și de a ocupa funcții implicând exercițiul autorității de stat și pe de altă parte fiind tatăl unui copil minor nu îi puteau fi interzise drepturile părintești și nici dreptul de a fi tutore sau curator. Ca atare aceste motive de casare sunt întemeiat, urmând a fi primite prin admiterea atât a recursului declarat de procuror cât și a recursului declarat de inculpat.

Privitor la recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. se constată că solicitarea acesteia de acordare a obligațiilor fiscale accesorii nu poate fi primită. Astfel, așa cum în mod corect s-a reținut de către instanțe potrivit expertizei contabile efectuate prejudiciul cauzat prin restituirea ilegală a TVA se ridică la 85.244.605.396 lei iar inculpații vinovați de cauzarea acestei pagube au fost obligați la plata lui precum și la dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului. Cu prilejul constituirii ca parte civilă, A.N.A.F. a solicitat și plata accesoriilor reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere însă respectivele accesorii nu au fost acordate de tribunal care a reținut, conform expertizei contabile efectuate că ele reprezintă un prejudiciu pentru care nu s-a dovedit existența unui raport de cauzalitate cu faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații. De altfel partea civilă nu a formulat obiecțiuni la acel raport de expertiză. La rândul său, Curtea de Apel București a respins apelul A.N.A.F. prin care se solicită aceeași sumă cu motivarea că plata accesoriilor ține de executarea hotărârii, aspect ce se rezolvă pe cale separată, în cauză existând sechestru instituit asupra bunurilor inculpaților.

Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul K.M.F. și a casa decizia atacată numai cu privire la omisiunea aplicării art. 35 alin. (3) C. pen., referitor la pedeapsa complementară și la pedeapsa accesorie aplicată acestui inculpat. Rejudecând cauza în aceste limite se va dispune, în baza art. 35 alin. (3) C. pen., că inculpatul K.M.F. să execute pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Se va dispune limitarea pedepsei accesorii aplicată aceluiași inculpat în baza art. 71 C. pen., numai la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.