ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2188/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 2350 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureșt, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formualtă de P.D.V., în

contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, și a aobligat-o

pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de

concediu aferentă anilor 2005-2006, actualizată cu indicele de inflație la data

plății.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că

reclamantul a îndeplinit o funcție publică în cadrul Autorității Naționale

pentru Persoanele cu Handicap în perioada 16 mai 2005 - 15 septembrie 2006 și

are dreptul la plata drepturilor salariale solicitate, conform art. 35 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999, republicată, întrucât suspendarea prevederilor

respective în perioada 2001-2006 a fost temporară și actele normative de

suspendare nu pot ultraactiva.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în

termenul legal, pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, în

temeiul art. 304 pct. 9 C.proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând, în esență, că reclamantul nu avea dreptul la plata

primei de concediu pentru anii 2005 și 2006, întrucât în perioada respectivă au

fost suspendate dispozițiile din Legea nr. 18 8/1999 care reglementau acest

drept.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc. civ. și cu normele de drept

aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele

arătate în continuare.

În esență, problema de drept vizează legalitatea acordării primei de

concediu cuvenite reclamantului, funcționar public, pentru perioada 2005-2006,

în cursul căreia au fost suspendate dispozițiile care consacră acest drept din

Legea nr. 188/1999.

Prin Legea nr. 188/1999 a fost instituit dreptul funcționarilor publici

ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost

prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma inițială a legii, de art. 34 alin. (2)

din forma republicată în 2004 a legii și, în prezent, este prevăzut de art. 35 alin.

(2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.

Este de necontestat faptul că, prin acte normative succesive,

prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în perioada

2001-2006.

Însă, tot atât de adevărat este că aceste norme de suspendare care, în

prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit evident dispozițiilor

constituționale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca și dreptul la

concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi

fundamentale reglementate în art. 41 din Constituția României nu pot fi

restrânse discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ

prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv numai dacă se impune pentru

apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice,

desfășurarea instrucției penale și prevenirea consecințelor unei calamități

naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a

reținut faptul că suspendarea dispozițiilor incidente din Legea nr. 188/1999,

republicată, nu poate afecta substanța dreptului, ci doar exercițiul acestuia

pe perioada respectivă, în considerarea dispozițiilor constituționale, a

practicii Instanței Supreme și a Dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

În acest sens, sunt relevante considerentele Deciziei nr. 12 din 5

februarie 2007, prin care, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în soluționarea unei probleme de drept similare au reținut că:

„în atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de

concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio

dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat

neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație

lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire

nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a

existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei

existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină

lipsit de orice valoare.

De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se

bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."

Soluția Curții de Apel este legală și temeinică având în vedere și

următoarele:

-jurisprudența constantă a Înaltei Curți în această materie, din care

amintim cu titlu de exemplu Deciziile nr. 2696 din 25 mai 2007 și nr. 3112 din

19 iunie 2007, publicate în Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007;

-Decizia nr. 77 din 5 noiembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii și

s-a stabilit că dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. (2)) din

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că prima de

concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal;

-O.U.G. nr. 146/2007 care reglementează chiar „modalitatea de plată a

primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza

prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin

legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în

perioada 2001-2006".

Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a

doua C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea

Națională pentru Persoanele cu Handicap.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Persoanele

cu Handicap împotriva sentinței civile nr. 2350 din 3 octombrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.