ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2009

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința nr. 244 din 7 februarie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Bisericii „Sfinții Voievozi”, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general și a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1798 mp, identificat prin punctele de contur 19 – 23 – 22 – 21 – 20 – 8 – 9 - 10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 15 – 16 – 17 – 18 – 19 și respectiv prin punctele de contur 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 - 7 – 8 – 20 – 21 – 22 – 23 – 19, individualizat în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză topo efectuat de expertul C.N.

A fost constatat dobândit prin accesiune dreptul de proprietate al reclamantei asupra bisericii și casei parohiale edificate pe terenul menționat, „construcții identificate prin raportul de expertiză în construcții efectuat de expertul C.F.”. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că martorul C.I. a declarat că reclamanta folosește terenul situat în București, în suprafață de 1500 – 2000 mp, începând cu anul 1938. Din procesul-verbal nr. 159/1941 emis de Primăria municipiului București rezultă că la data întocmirii actului reclamanta deținea terenul în suprafață de 1917,66 mp, pe teren erau edificate două construcții, respectiv biserica și casa parohială, iar din adresa nr. 22497/2007 emisă de Primăria municipiului București rezultă că reclamanta este înscrisă în evidențele cadastrale, începând cu anul 1986, cu suprafața de 1007 mp teren.

Prin raportul de expertiză topo întocmit de expertul C.N. au fost identificate terenurile folosite de către reclamantă, în suprafață de 1337 mp și respectiv 461 mp, situate în București, iar prin raportul de expertiză efectuat de expertul C.F. s-au identificat construcțiile amplasate pe aceste suprafețe de teren. Biserica are nr. poștal cal. G. nr. 58, iar casa parohială are nr. poștal S.V. nr. 21. S-a mai reținut, că reclamanta a exercitat asupra terenului o posesie neîntreruptă, publică, sub nume de proprietar și pașnică, timp de peste 30 de ani, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C. civ., raportat la art. 1847 C. civ. și că sunt îndeplinite și condițiile art. 492 C. civ., deoarece s-a făcut dovada că reclamanta a edificat pe teren biserica și casa parohială.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 539 din 30 iunie 2008, a respins apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe, reținând că reclamanta exercită posesia sub nume de proprietar asupra terenului din anul 1820, fapt dovedit cu înscrisurile aflate la filele 6-16 din dosarul nr. 40050/299/2006 al Judecătoriei sectorului 1 București, iar pe teren există două construcții, biserica și casa parohială. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că „nu pot fi uzucapate în general bunuri inalienabile, deoarece imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității”.

S-a mai susținut că, potrivit art. 135 pct. 5 din Constituția României și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, iar, conform art. 135 pct. 2 din Constituție și Legii nr. 18/1991, proprietatea este publică sau privată. Sunt supuse dispozițiilor dreptului comun imobilele din domeniul privat și, față de aceste considerente, „termenul de prescripție asupra imobilului nu putea să înceapă decât după anul 1991”. Recurentul a mai susținut, că intimata-reclamantă încearcă să eludeze normele legale privitoare la obligativitatea obținerii autorizației de construire, deoarece „pentru a intra în legalitate” trebuia să obțină autorizație de construire.

Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Față de dispozițiile legale invocate de recurent, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi dobândite prin uzucapiune, însă în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că cele două suprafețe de teren, deținute de intimata-reclamantă încă din anul 1820, menționate în procesul-verbal nr. 159 întocmit la data de 11 noiembrie 1941, au făcut parte din domeniul public al statului. Recurentul a arătat că termenul de prescripție „putea să înceapă să curgă după anul 1991”, fără să indice motivul pentru care termenul de 30 de ani prevăzut de art. 1890 C. civ., necesar pentru dobândirea dreptului prin uzucapiune, nu a început să curgă din momentul exercitării posesiei asupra bunului de către reclamantă.

Neîntemeiate sunt și susținerile privitoare la construcții. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, începând cu anul 1770 pe teren au fost edificate succesiv mai multe biserici. În procesul-verbal nr. 159 din 11 noiembrie 1941 este menționată existența pe teren a bisericii și casei parohiale, folosite de Biserica Creștină de Rit Ortodox și de preoții bisericii din anul 1820. În raportul de expertiză întocmit de expert C.F. este consemnat faptul că biserica actuală a fost construită în anul 1903, beneficiind de reparații capitale în anul 1962, iar casa parohială a fost executată în anul 1938 și că, potrivit Legii nr. 1540 din 1894, la nr. 26 din lista celor 76 biserici parohiale urbane existente în București este nominalizată Biserica Sânții Voievozi.

Recurentul nu arată care sunt normele legale eludate de intimata-reclamantă la momentul edificării construcțiilor, și, față de faptul că edificarea celor două construcții a fost făcută anterior anului 1941 când, conform procesului-verbal nr. 159 din 11 noiembrie 1941, s-a constatat existența lor pe teren, nu poate fi condiționată dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei „de obținerea autorizațiilor de construire”, așa cum susține recurentul. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 539 din 30 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2009.