ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2009

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința nr. 244 din 7

februarie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea

formulată de reclamanta Parohia Bisericii „Sfinții Voievozi”, în contradictoriu

cu pârâtul Municipiul București prin primarul general și a constatat că

reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului

în suprafață de 1798 mp, identificat prin punctele de contur 19 – 23 – 22 – 21

– 20 – 8 – 9 - 10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 15 – 16 – 17 – 18 – 19 și respectiv prin

punctele de contur 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 - 7 – 8 – 20 – 21 – 22 – 23 – 19,

individualizat în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză topo efectuat de

expertul C.N.

A fost constatat dobândit prin

accesiune dreptul de proprietate al reclamantei asupra bisericii și casei

parohiale edificate pe terenul menționat, „construcții identificate prin

raportul de expertiză în construcții efectuat de expertul C.F.”.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că martorul C.I. a declarat că reclamanta folosește

terenul situat în București, în suprafață de 1500 – 2000 mp, începând cu anul

rezultă că la data întocmirii actului reclamanta deținea terenul în suprafață

de 1917,66 mp, pe teren erau edificate două construcții, respectiv biserica și

casa parohială, iar din adresa nr. 22497/2007 emisă de Primăria municipiului

București rezultă că reclamanta este înscrisă în evidențele cadastrale,

începând cu anul 1986, cu suprafața de 1007 mp teren.

Prin raportul de expertiză topo

întocmit de expertul C.N. au fost identificate terenurile folosite de către

reclamantă, în suprafață de 1337 mp și respectiv 461 mp, situate în București,

iar prin raportul de expertiză efectuat de expertul C.F. s-au identificat

construcțiile amplasate pe aceste suprafețe de teren. Biserica are nr. poștal

cal. G. nr. 58, iar casa parohială are nr. poștal S.V. nr. 21.

S-a mai reținut, că reclamanta a

exercitat asupra terenului o posesie neîntreruptă, publică, sub nume de

proprietar și pașnică, timp de peste 30 de ani, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1890 C. civ., raportat la art. 1847 C. civ. și că sunt

îndeplinite și condițiile art. 492 C. civ., deoarece s-a făcut dovada că

reclamanta a edificat pe teren biserica și casa parohială.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 539 din 30 iunie 2008, a respins apelul declarat

de pârât împotriva acestei sentințe, reținând că reclamanta exercită posesia

sub nume de proprietar asupra terenului din anul 1820, fapt dovedit cu

înscrisurile aflate la filele 6-16 din dosarul nr. 40050/299/2006 al

Judecătoriei sectorului 1 București, iar pe teren există două construcții,

biserica și casa parohială.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiul București care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a arătat că „nu pot fi uzucapate în general bunuri inalienabile, deoarece

imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității”.

S-a mai susținut că, potrivit art.

135 pct. 5 din Constituția României și art. 11 alin. (1) din Legea nr.

213/1998, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și

insesizabile, iar, conform art. 135 pct. 2 din Constituție și Legii nr.

18/1991, proprietatea este publică sau privată. Sunt supuse dispozițiilor

dreptului comun imobilele din domeniul privat și, față de aceste considerente,

„termenul de prescripție asupra imobilului nu putea să înceapă decât după anul

1991”.

Recurentul a mai susținut, că

intimata-reclamantă încearcă să eludeze normele legale privitoare la

obligativitatea obținerii autorizației de construire, deoarece „pentru a intra

în legalitate” trebuia să obțină autorizație de construire.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este fondat.

Față de dispozițiile legale invocate

de recurent, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și

imprescriptibile. Ele nu pot fi dobândite prin uzucapiune, însă în prezenta

cauză nu s-a făcut dovada că cele două suprafețe de teren, deținute de

intimata-reclamantă încă din anul 1820, menționate în procesul-verbal nr. 159

întocmit la data de 11 noiembrie 1941, au făcut parte din domeniul public al

statului.

Recurentul a arătat că termenul de

prescripție „putea să înceapă să curgă după anul 1991”, fără să indice motivul

pentru care termenul de 30 de ani prevăzut de art. 1890 C. civ., necesar pentru

dobândirea dreptului prin uzucapiune, nu a început să curgă din momentul

exercitării posesiei asupra bunului de către reclamantă.

Neîntemeiate sunt și susținerile

privitoare la construcții.

Potrivit înscrisurilor depuse la

dosar, începând cu anul 1770 pe teren au fost edificate succesiv mai multe

biserici.

În procesul-verbal nr. 159 din 11

noiembrie 1941 este menționată existența pe teren a bisericii și casei

parohiale, folosite de Biserica Creștină de Rit Ortodox și de preoții bisericii

din anul 1820. În raportul de expertiză întocmit de expert C.F. este consemnat

faptul că biserica actuală a fost construită în anul 1903, beneficiind de

reparații capitale în anul 1962, iar casa parohială a fost executată în anul

1938 și că, potrivit Legii nr. 1540 din 1894, la nr. 26 din lista celor 76

biserici parohiale urbane existente în București este nominalizată Biserica

Sânții Voievozi.

Recurentul nu arată care sunt

normele legale eludate de intimata-reclamantă la momentul edificării

construcțiilor, și, față de faptul că edificarea celor două construcții a fost

făcută anterior anului 1941 când, conform procesului-verbal nr. 159 din 11

noiembrie 1941, s-a constatat existența lor pe teren, nu poate fi condiționată

dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei „de obținerea autorizațiilor

de construire”, așa cum susține recurentul.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 539

din 30 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie

2009.