ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2846/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11

ianuarie 2010, pe rolul Tribunalului București, secției a V-a civilă, sub nr. 702/3/2010,

reclamanta Parohia „D.”, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București,

reprezentat prin primarul general și Statul Român reprezentat prin M.C.C., a

solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune

asupra terenului situat în sector 3, București în suprafața totală, de 615 mp

și a dreptului de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară asupra

construcțiilor identificate și delimitate pe acest teren.

Prin sentința civilă nr.

2401 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.C.C., ca fără

obiect, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia „D.”, în contradictoriu

cu pârâții Municipiul București, reprezentat prin primarul general și Statul

Român, reprezentat prin M.C.C. și s-a constatat că reclamanta, Parohia „D.”, a

dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului

în suprafață de 608, 85 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în

cauză de expertul specialitatea topografie-cadastru B.I.D. (anexele 1 și 2) și

dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliară asupra următoarelor imobile:

C1 - biserică în suprafață de 247,80 mp, C2 - casa parohială în suprafață de

87,90 mp, C3 - glasvand - terasa în suprafață de 14,73 mp, C4 - trepte în

suprafață de 2.06 mp, C5 - trepte și platformă de beton construite pe o

suprafață de 27,05 mp, identificate prin raportul de expertiză efectuat în

cauză de către expertul specialitatea construcții civile și industriale S.F.,

precum și prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză

de către expert B.I.D., imobil ce figurează înregistrat în evidențele Primăriei

Municipiului București la nivelul anului 1986 cu adresa poștală C.V., și Str.

B.D., respectiv cu adresa C.V. la nivelul anului 1940.

Examinând excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.C.C., în cauza de față, reclamanta a

formulat acțiunea în contradictoriu cu Municipiul București și Statul Român,

învederând că acesta este reprezentat de M.C.C. Or, față de acest cadru

procesual fixat de către reclamantă, în baza principiului disponibilității,

care guvernează procesul civil, M.C.C. nu poate invoca lipsa calității sale

procesuale pasive, o astfel de excepție fiind lipsită de obiect, întrucât

această entitate nu a fost chemată în judecată în calitate de pârât, ci în

calitate de reprezentant al Statului Român. Deși tribunalul a pus în vedere

pârâtului să facă precizări sub acest aspect, nu au fost aduse lămuriri în

sensul de a se susține dacă se invocă o lipsă a calității de reprezentant al

Statului Român și cum acest pârât nu a făcut nicio altă precizare referitoare

la reprezentarea sa în cadrul acestui litigiu, tribunalul a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.C.C., ca lipsită de obiect.

În ceea ce privește

fondul cererii deduse judecății, tribunalul a reținut că, sunt întrunite în

persoana reclamantei condițiile dobândirii prin uzucapiunea de 30 de ani a

dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 608, 85 mp,

identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul

specialitatea topografie, cadastru B.I.D. (anexele 1 și 2), fiind făcută dovada

faptului că aceasta a stăpânit timp de 30 de ani în mod continuu, neîntrerupt,

public, pașnic și sub nume de proprietar terenul ce face obiectul acțiunii.

Cu privire la

construcții, față de dispozițiile art. 488 și art. 492 C. civ., potrivit

cărora, orice construcție făcută pe un teren este prezumată a fi făcută de

către proprietarul acestui pământ, cu cheltuiala sa și că este a lui, până ce

se dovedește proba contrară, tribunalul a constatat și dobândirea de către

reclamantă a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest

teren, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză ca efect al

accesiunii imobiliare artificiale.

Împotriva sentinței

tribunalului, a declarat apel pârâtul M.C.P.N., solicitând admiterea apelului,

schimbarea în tot a sentinței civile apelate și, reținând cauza spre

rejudecare, în fond, să se respingă acțiunea reclamantei ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar prin Decizia nr. 308/A

din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins ca nefondat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Lipsa calității

procesual pasive a apelantului, nu a fost reținută, față de faptul că

cererea de chemare în

judecată a fost formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Municipiul

București și Statul Român, indicat ca fiind reprezentat de M.C.C.; cum obiectul

acesteia este constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate

asupra unui teren, respectiv a unor clădiri prin accesiune, o astfel de acțiune

este formulată în contradictoriu doar cu adevăratul proprietar sau fostul

proprietar.

Raportat la obiectul

acțiunii reclamantei, s-a constatat că

în mod corect a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.C.P.N., ca lipsită de

obiect, deoarece pretinsul

posesor neproprietar al imobilului compus din terenul

și construcțiile în litigiu, este Statul Român reprezentat de pârât

în litigiile referitoare la dreptul de proprietate și atributele acestuia.

Statul este cel care

garantează proprietatea, cel care asigură protejarea bunurilor care fac parte

din patrimonial cultural național, nu alte instituții locale sau

consilii, iar

autoritatea

administrației publice centrale deținătoare a imobilului, în speță

apelantul M.C.P.N.,

este doar un titular

al dreptului de administrare.

Referitor

la faptul că este necesară

înlăturarea neconcordanțelor existente între

considerente și dispozitiv, deoarece în dispozitivul hotărârii atacate, la

punctul al doilea din cuprinsul acesteia, instanța de fond a reținut

calitatea de pârât a apelantului, s-a arătat că o astfel de eroare poate fi

îndreptată uzitând de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., privind îndreptarea

erorilor materiale.

În ceea

ce privește solicitarea apelantului privind introducerea în cauză a

Secretariatului de Stat pentru Culte, structură cu personalitate juridică

proprie, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, s-a arătat că

acesta având ca

obiectiv general dezvoltarea parteneriatului dintre autoritățile administrației

publice centrale și locale și cultele religioase recunoscute de lege în

domeniul social, cultural și educațional, prin promovarea în beneficiul

întregii societăți a relației de respect și cooperare între cultele recunoscute

de lege, nu justifică, soluționarea cererii reclamantei în contradictoriu și cu

acesta.

Nefondată

s-a considerat și susținerea apelantului privitoare la faptul că

în inventarul

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea

M.C.C., imobilul Parohia „D.” nu figurează înscrisă în acest inventar, deoarece

din cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 10 ianuarie 1940 de către C.Î.C.F.

București, rezultă că imobilul a fost înscris în favoarea Statului Român, prin

Ministerul Cultelor, Parohia „D.” având dreptul de proprietate asupra

imobilului teren în suprafață de 220 mp, asupra bisericii și casei parohiale.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel, pârâtul M.C.C. a declarat recurs, solicitând în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În esență, recurentul

a arătat că se impune reanalizarea excepției lipsei calității procesual pasive

a M.C.C. ca reprezentant al Statului Român din perspectiva examinării în mod

corect a mijloacelor de probă administrate coroborate cu o interpretare și

aplicare corectă a textelor legale aplicabile cauzei și a actelor normative invocate.

A considerat că M.C.C. este o instituție a administrației publice centrale de

specialitate și nu proprietar sau administrator al bunului imobil în litigiu,

astfel că nu are atribuții ca reprezentant al statului în litigiile privind

dreptul de proprietate asupra bunurilor culturale imobile.

Înalta Curte, la

termenul din 23 octombrie 2014, a rămas în pronunțare asupra excepției

inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ., și pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

Se contată că

acțiunea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă în

contradictoriu și cu Statul Român reprezentat de M.C.C., iar sentința

pronunțată de instanța de fond a fost pronunțată în contradictoriu și cu

această parte.

În principiu,

hotărârea civilă are efecte numai cu privire la părțile care au participat la

soluționarea cauzei.

Prezentul recurs este

formulat de M.C., în nume propriu și nu ca reprezentant al Statului Român,

calitate în care a fost chemat în judecată și a figurat în sentința civilă nr. 2401

din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Cum singurele părți

care pot exercita recursul sunt cele care au participat la soluționarea cauzei,

iar M.C.C. a fost chemat în proces, în cadrul acțiunii de uzucapiune și

accesiune doar ca reprezentant al Statului Român, acesta nu poate formula

recurs în nume propriu, deoarece nu a stat în proces în această calitate.

Pentru considerentele

arătate, recursul declarat de M.C.C. se privește ca inadmisibil și se va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâtul M.C.C. împotriva Deciziei nr. 308/A

din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 octombrie 2014.