ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2846/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2010, pe rolul Tribunalului București, secției a V-a civilă, sub nr. 702/3/2010, reclamanta Parohia „D.”, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, reprezentat prin primarul general și Statul Român reprezentat prin M.C.C., a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în sector 3, București în suprafața totală, de 615 mp și a dreptului de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor identificate și delimitate pe acest teren.

Prin sentința civilă nr. 2401 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.C.C., ca fără obiect, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia „D.”, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, reprezentat prin primarul general și Statul Român, reprezentat prin M.C.C. și s-a constatat că reclamanta, Parohia „D.”, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului în suprafață de 608, 85 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul specialitatea topografie-cadastru B.I.D.

(anexele 1 și 2) și dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliară asupra următoarelor imobile: C1 - biserică în suprafață de 247,80 mp, C2 - casa parohială în suprafață de 87,90 mp, C3 - glasvand - terasa în suprafață de 14,73 mp, C4 - trepte în suprafață de 2.06 mp, C5 - trepte și platformă de beton construite pe o suprafață de 27,05 mp, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul specialitatea construcții civile și industriale S.F., precum și prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de către expert B.I.D., imobil ce figurează înregistrat în evidențele Primăriei Municipiului București la nivelul anului 1986 cu adresa poștală C.V., și Str. B.D., respectiv cu adresa C.V.

la nivelul anului 1940. Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive a M.C.C., în cauza de față, reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu Municipiul București și Statul Român, învederând că acesta este reprezentat de M.C.C. Or, față de acest cadru procesual fixat de către reclamantă, în baza principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, M.C.C. nu poate invoca lipsa calității sale procesuale pasive, o astfel de excepție fiind lipsită de obiect, întrucât această entitate nu a fost chemată în judecată în calitate de pârât, ci în calitate de reprezentant al Statului Român.

Deși tribunalul a pus în vedere pârâtului să facă precizări sub acest aspect, nu au fost aduse lămuriri în sensul de a se susține dacă se invocă o lipsă a calității de reprezentant al Statului Român și cum acest pârât nu a făcut nicio altă precizare referitoare la reprezentarea sa în cadrul acestui litigiu, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.C.C., ca lipsită de obiect. În ceea ce privește fondul cererii deduse judecății, tribunalul a reținut că, sunt întrunite în persoana reclamantei condițiile dobândirii prin uzucapiunea de 30 de ani a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 608, 85 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul specialitatea topografie, cadastru B.I.D.

(anexele 1 și 2), fiind făcută dovada faptului că aceasta a stăpânit timp de 30 de ani în mod continuu, neîntrerupt, public, pașnic și sub nume de proprietar terenul ce face obiectul acțiunii. Cu privire la construcții, față de dispozițiile art. 488 și art. 492 C. civ., potrivit cărora, orice construcție făcută pe un teren este prezumată a fi făcută de către proprietarul acestui pământ, cu cheltuiala sa și că este a lui, până ce se dovedește proba contrară, tribunalul a constatat și dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.

Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel pârâtul M.C.P.N., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și, reținând cauza spre rejudecare, în fond, să se respingă acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar prin Decizia nr. 308/A din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Lipsa calității procesual pasive a apelantului, nu a fost reținută, față de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Municipiul București și Statul Român, indicat ca fiind reprezentat de M.C.C.; cum obiectul acesteia este constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unui teren, respectiv a unor clădiri prin accesiune, o astfel de acțiune este formulată în contradictoriu doar cu adevăratul proprietar sau fostul proprietar. Raportat la obiectul acțiunii reclamantei, s-a constatat că în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.C.P.N., ca lipsită de obiect, deoarece pretinsul posesor neproprietar al imobilului compus din terenul și construcțiile în litigiu, este Statul Român reprezentat de pârât în litigiile referitoare la dreptul de proprietate și atributele acestuia.

Statul este cel care garantează proprietatea, cel care asigură protejarea bunurilor care fac parte din patrimonial cultural național, nu alte instituții locale sau consilii, iar autoritatea administrației publice centrale deținătoare a imobilului, în speță apelantul M.C.P.N., este doar un titular al dreptului de administrare. Referitor la faptul că este necesară înlăturarea neconcordanțelor existente între considerente și dispozitiv, deoarece în dispozitivul hotărârii atacate, la punctul al doilea din cuprinsul acesteia, instanța de fond a reținut calitatea de pârât a apelantului, s-a arătat că o astfel de eroare poate fi îndreptată uzitând de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., privind îndreptarea erorilor materiale.

În ceea ce privește solicitarea apelantului privind introducerea în cauză a Secretariatului de Stat pentru Culte, structură cu personalitate juridică proprie, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, s-a arătat că acesta având ca obiectiv general dezvoltarea parteneriatului dintre autoritățile administrației publice centrale și locale și cultele religioase recunoscute de lege în domeniul social, cultural și educațional, prin promovarea în beneficiul întregii societăți a relației de respect și cooperare între cultele recunoscute de lege, nu justifică, soluționarea cererii reclamantei în contradictoriu și cu acesta. Nefondată s-a considerat și susținerea apelantului privitoare la faptul că în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea M.C.C., imobilul Parohia „D.” nu figurează înscrisă în acest inventar, deoarece din cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 10 ianuarie 1940 de către C.Î.C.F.

București, rezultă că imobilul a fost înscris în favoarea Statului Român, prin Ministerul Cultelor, Parohia „D.” având dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 220 mp, asupra bisericii și casei parohiale. Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâtul M.C.C. a declarat recurs, solicitând în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În esență, recurentul a arătat că se impune reanalizarea excepției lipsei calității procesual pasive a M.C.C. ca reprezentant al Statului Român din perspectiva examinării în mod corect a mijloacelor de probă administrate coroborate cu o interpretare și aplicare corectă a textelor legale aplicabile cauzei și a actelor normative invocate.

A considerat că M.C.C. este o instituție a administrației publice centrale de specialitate și nu proprietar sau administrator al bunului imobil în litigiu, astfel că nu are atribuții ca reprezentant al statului în litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor culturale imobile. Înalta Curte, la termenul din 23 octombrie 2014, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Se contată că acțiunea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă în contradictoriu și cu Statul Român reprezentat de M.C.C., iar sentința pronunțată de instanța de fond a fost pronunțată în contradictoriu și cu această parte.

În principiu, hotărârea civilă are efecte numai cu privire la părțile care au participat la soluționarea cauzei. Prezentul recurs este formulat de M.C., în nume propriu și nu ca reprezentant al Statului Român, calitate în care a fost chemat în judecată și a figurat în sentința civilă nr. 2401 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Cum singurele părți care pot exercita recursul sunt cele care au participat la soluționarea cauzei, iar M.C.C. a fost chemat în proces, în cadrul acțiunii de uzucapiune și accesiune doar ca reprezentant al Statului Român, acesta nu poate formula recurs în nume propriu, deoarece nu a stat în proces în această calitate. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de M.C.C.

se privește ca inadmisibil și se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul M.C.C. împotriva Deciziei nr. 308/A din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2014.