ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1591/2013

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2010, sub nr. 24594/3/2010, reclamanta Parohia „P.N." a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în București, str. P.N. nr. 47A, sector 2 în suprafață totală de 2161m.p. și dreptul de proprietate dobândit prin accesiune asupra construcțiilor identificate și delimitate pe acest teren conform raportului de expertiză care urmează să fie administrat în cauză. Prin Sentința civilă nr. 449 din 17 martie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea reclamantei Parohia „P.N." în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General și s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2162,40 m.p.

situat în București, iar prin accesiune a dobândit și proprietatea asupra construcțiilor aflate pe teren. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a apreciat că reclamanta a exercitat o posesie utilă, pașnică și publică asupra imobilului de peste 30 de ani, iar pârâtul are calitate procesuală pasivă în baza Legii nr. 455/2006. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Prin Decizia civilă nr. 895 A din 12 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva Sentinței civile nr. 449 din 17 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă Parohia „P.N.". În motivarea hotărârii, Curtea de Apel a reținut următoarele: Cu privire la citarea părților s-a constatat că citarea cumulativă și printr-un ziar de largă răspândire și publicarea în M. Of. se dispune doar în cazul în care procesul se poartă cu „persoanele interesate", nu și cu autoritățile, ipoteze distincte prevăzute de alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006.

În legătură cu calitatea procesuală a pârâtului s-a constatat că autoritatea locală, în speță Municipiul București, reprezentată de Primarul General este chemată să stea în judecată nu doar prin prisma dispozițiilor generale prevăzute de Legea nr. 455/2006, cum a reținut judecătorul fondului, ci și prin prisma prevederilor art. 83 alin. (3) și art. 86 din Legea nr. 215/2001 referitoare la competențele autorității locale a Municipiului București. Pe fondul cauzei s-a reținut că posesia pașnică, publică și sub nume de proprietar a fost exercitată de către reclamantă pe o perioadă de peste 30 ani conform declarației de martori (pag. 36-37 dosar fond) și a documentelor depuse la dosar și necontestate (pag.

8-14 dosar fond) sau necombătute, probatoriu administrat de către reclamantă. Critica privind edificarea construcțiilor de pe teren, cu sau fără autorizație este nerelevantă în speță, motivat de faptul că prin hotărârea fondului s-a statuat asupra proprietății construcțiilor și nu asupra caracterului licit sau nelicit al ridicării lor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General. Motivarea recursului se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". În acest sens se susține că în mod greșit Curtea de Apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, față de împrejurarea că nu s-a dovedit în nici un fel faptul că terenul în litigiu ar face parte din domeniul privat al Municipiului București.

Întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în speță, se impune admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii. Mai mult, se arată că singura instituție care ar avea calitate în prezenta cauză ar fi Statul Român prin Ministerul Finanțelor. În mod asemănător, pe capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, în principal, trebuia să se rețină că pârâtul nu avea calitate procesuală pasivă, iar în secundar, că această solicitare este neîntemeiată, deoarece nu se încadrează în prevederile art. 489 C. civ. Se invocă, în continuare, inadmisibilitatea acțiunii reclamantei având în vedere principiul de drept specialia generalibus derogant și O.U.G.

nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În toate cazurile, cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) din actul normativ menționat, se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de această ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Se arată că nu este încălcat accesul liber la justiție al reclamantului prin excepția invocată, deoarece legea specială are o procedură aparte și acest act normativ reglementează și în prezent. Mai mult, pentru a putea face obiectul uzucapiunii imobilul trebuie să fie susceptibil de posesie utilă, fiind necesar în același timp să nu fie scos din comerț, având în vedere dispozițiile art. 1844 C. civ.

Față de aceste dispoziții legale, rezultă că numai bunurile imobile proprietate privată, indiferent de titular, pot fi dobândite prin uzucapiune, prevederile legale amintite, coroborându-se cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Având în vedere toate aceste motive, se susține că termenul de prescripție asupra terenului putea să înceapă să curgă după anul 1991. În consecință, în mod greșit s-a apreciat la instanța de fond că uzucapiunea de 30 de ani s-a activat în cazul imobilului în litigiu. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește susținerea privind inadmisibilitatea demersului reclamantei, dedusă din aplicarea principiului specialia generalibus derogant și din împrejurarea că există un act normativ special (O.U.G.

nr. 94/2000), Înalta Curte constată că nu este întemeiată, deoarece, în speță, astfel cum a fost formulată acțiunea, nu este vorba de solicitarea de retrocedare a unor imobile - ceea ce ar presupune ca reclamanta să dețină în patrimoniu dreptul de proprietate, dar bunul să-i fi ieșit din posesie prin preluarea abuzivă de către stat, ci de pronunțarea unei hotărâri vizând recunoașterea dobândirii dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii și, respectiv, al accesiunii imobiliare. Asemenea hotărâri, deși bazate pe fapte juridice anterioare - faptul posesiei și, în mod corespunzător, al edificării construcției - au sub aspectul dovedirii dreptului, efect constitutiv în patrimoniul celui care le pretinde, căci în absența invocării lor și a constatării de către instanță a îndeplinirii condițiilor legale, cel care se prevalează de existența uzucapiunii sau accesiunii nu-și poate demonstra dreptul de proprietate.

Rezultă că cererea în retrocedarea unui lăcaș de cult și cea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune sau accesiune au finalități diferite, astfel încât nu se poate pune problema raportului dintre norma specială și cea generală, pentru a se trage concluzia inadmisibilității demersului judiciar al reclamantei.

Referitor la critica vizând calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul București, reprezentat de Primarul General, Înalta Curte constată că această autoritate stă în judecată în temeiul Legii nr. 455 din 6 decembrie 2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România, care în alin. (2) al articolului unic prevede că, acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Municipiul București, reprezentat de Primarul General, este pe deplin justificată de norma legală menționată, care constituie temeiul juridic al acțiunii deduse judecății.

Totodată, articolul unic al Legii nr. 455 din 6 decembrie 2006 face trimitere la constatarea, în condițiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, de către cultele religioase recunoscute din România, asupra construcțiilor și terenurilor aferente sau terenurilor libere situate în intravilanul localităților. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile acestei legi, s-a dat posibilitate lăcașelor de cult să promoveze în instanță astfel de acțiuni, în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele codului civil. Prin acțiunea formulată intimata reclamantă Parohia „P.N." a solicitat să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, titlul de proprietate asupra terenului și prin accesiune asupra construcțiilor identificate și delimitate pe acest teren, menționat expres în acțiune, cu privire la temeiul juridic pe care și-a întemeiat cererea, arătând că acesta îl constituie dispozițiile art. 1846, 1847 C. civ., art. 496 C. civ.

și dispozițiile Legii nr. 455/2006. În speță, în dovedirea stării de fapt au fost administrate probe cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică, din care a rezultat că reclamanta a folosit imobilul teren în mod public, continuu, pașnic, netulburat și ca adevărat proprietar, de peste 30 de ani, că imobilul în litigiu are împrejmuiri solide, fiind înconjurat de vecinătăți stabile, că se află pe amplasamentele indicate în acțiune, pe acest teren existând edificiile (biserică și clopotniță) care au fost menționate în cerere și pentru care sunt îndeplinite condițiile accesiunii imobiliare. În consecință, au apreciat în mod judicios instanțele anterioare că acțiunea formulată de reclamantă este admisibilă, având în vedere că prescripția achizitivă este unul din mijloacele de dobândire a dreptului de proprietate, iar în cauză au fost îndeplinite dispozițiile art. 1890 C. civ.

- animus și corpus, posesia fiind utilă și exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, sub nume de proprietar. De asemenea, accesiunea imobiliară artificială este un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, în cauză fiind îndeplinite dispozițiile art. 494 C. civ., construcțiile fiind ridicate de reclamantă cu bună credință pe terenul în litigiu. În consecință, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor Codului civil, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 895A din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - DG