ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4252/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 371A din 15 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 1501 din 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Parohia Negustori. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 28507/3/2008, reclamanta Parohia Negustori a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în București, sector 3, în suprafață totală de 1.228 m.p.

și a dreptului de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor identificate și delimitate pe acest teren, conform documentației cadastrale. Reclamanta a susținut, în esență, că posesia a aparținut dintotdeauna Parohiei Negustori și este una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, exercitată pe perioadă mult mai lungă de 30 de ani, iar toate construcțiile au fost construite de-a lungul timpului pe terenul stăpânit de peste 300 de ani.

Prin sentința civilă nr. 1501 din 16 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,: - a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Negustori, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, - a constatat dobândirea de către reclamantă, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 1.228,234 m.p., situat în București, sector 3, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul N.V. și prin accesiune a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, respectiv C1 (biserică), în suprafață de 241 m.p., și C2 (locuință), în suprafață de 108 m.p., astfel cum sunt identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul G.C.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta are în posesie terenului situat în București, sector 3, în suprafață totală de 1.228,234 m.p., pe care sunt edificate două corpuri de construcții, respectiv corpul 1, biserică, în suprafață construită de 241 m.p., și corpul 2, locuință, în suprafață construită de 108 m.p., iar până în prezent a posedat imobilul continuu, public, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar, îndeplinind condițiile unei posesii utile peste 30 ani. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor posesiei, martorul C.A.G. a declarat că biserica exista la nașterea sa și nu a suferit modificări nici în ceea ce privește construcția și nici amplasamentul terenului.

Martorul a arătat că nu cunoaște ca să fi fost tulburată posesia asupra terenului. Din adresa emisă de D.I.T.L. Sector 3 rezultă că de la nivelul anului 1952, la rolul fiscal apărea înscrisă la adresa din București, sector 3, Parohia Bisericii Negustori, cu construcție și teren în suprafață de 200 m.p., la nivelul anului 1985, cu construcție și teren de 125 m.p., iar la nivelul anului 2004, figura tot Parohia Bisericii Negustori, cu construcție - biserică de 240 m.p. și teren curte de 752 m.p., casă parohială de 114 m.p. și teren de 114 m.p. Totodată, la dosar s-a depus inventarul efectuat de Epitropia Parohiei Negustori avutului mobil și imobil al Bisericii Negustori, în care s-a menționat anul 1902 și în care s-a regăsit drept bunuri imobile biserica, cât și construcții edificate în curtea bisericii.

În consecință, prin raportare la art. 1846-1862 și art. 1890 C. civ., instanța a admis cererea și a constatat dobândirea de către reclamantă, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 1.228,234 m.p., situat în București, sector 3, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză. În ceea ce privește accesiunea imobiliară asupra construcțiilor, s-a reținut că, potrivit art. 492 C. civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră.

Din moment ce pârâtul, sigurul care ar fi putut să conteste calitatea de constructor a reclamantei, nu a făcut nicio dovadă în acest sens, de altfel nu a formulat nicio apărare în prezenta cauză, Tribunalul a dat eficiență acestei prezumției și a constatat dobândirea de către reclamantă, prin accesiune, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, respectiv C1 (biserică), în suprafață de 241 m.p., și C2 (locuință), în suprafață de 108 m.p., astfel cum sunt identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul G.C. Cu privire la apelul formulat de către pârât, instanța de apel a reținut următoarele: Ceea ce critică apelantul prin cererea de apel vizează inexistența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat.

Astfel, Municipiul București, prin Primarul General, susține că imobilul teren în suprafață de 1.228 m.p., situat în București, sector 3, asupra căruia reclamanta Parohia Negustori solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă (uzucapiunea de lungă durată), face parte din domeniul public al pârâtului, iar nu din cel privat. Cum dreptul de proprietate publică este inalienabil, atunci orice fapt juridic în sens restrâns (respectiv uzucapiunea), ca mijloc de dobândire, este exclus. În speță, prin lege se acordă și cultelor religioase recunoscute din România posibilitatea de a formula acțiuni în justiție pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate.

Aceste cereri se soluționează, conform Legii nr. 455 din 06 decembrie 2006, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate. Ca atare, întrucât pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, este autoritatea publică care ar putea să conteste pretențiile reclamantului, are calitate procesuală pasivă. Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunurilor care formează obiectul lor în toată durata prevăzută de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului de opțiune cu privire la uzucapiune, ca drept potestativ. În cauză, posesia s-a exercitat de către reclamantă asupra imobilului teren în suprafață totală de 1.228,234 m.p., situat în București, sector 3, cu mult înainte de împlinirea termenului legal, date în acest sens rezultând din probele administrate în fața instanței de fond (prezentate de Tribunal).

Pe de altă parte, din relațiile depuse la dosar nu reiese că terenul în litigiu ar aparține domeniului public al unității administrativ teritoriale pârâtă, astfel încât el să fie supus unui regim juridic specific. Critica apelantului pârât nu are suport probator, sarcină care, potrivit art. 1169 C. civ., ar fi revenit acestei părți. În aceste condiții, analiza unuia dintre caracterele specifice dreptului de proprietate publică, și anume inalienabilitatea, nu se mai impune. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul, criticând-o pentru următoarele motive, în susținerea cărora s-au indicat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: 1. S-a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că pârâtului îi revine sarcina probei.

Sarcina dovedirii calității procesuale active, cât și pasive, în speță a proprietarului neglijent sancționat pe calea uzucapiunii, revine reclamantei. În cauză nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu. Nu are calitate procesuală nici în ceea ce privește capătul de cerere în accesiune. Materialele folosite la construcție nu îi aparțin, nu pretind niciun drept asupra lor. Această solicitare este oricum neîntemeiată, nu se încadrează în prevederile art. 489 C. civ. 2. Nu a fost îndeplinită procedura obligatorie prevăzută de art. 2 din Legea nr. 455/2006 în sarcina instanței de judecată. Acest text legal prevede că acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute la alin. (1) se soluționează, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate.

Odată cu procedura de citare a persoanelor interesate cunoscute, instanța va dispune publicarea în M. Of. al României, Partea a III-a, și într-un ziar de largă răspândire a unui anunț cuprinzând datele de identificare a părților și obiectul procesului. 3. Potrivit principiului de drept specialia derogant generalia, trebuiau respectate dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În ordonanță se arată că cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la art. 1 se pot depune la comisia specială de retrocedare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobarea acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire.

4. Față de dispozițiile art. 1844 C. civ., care a limitat domeniul bunurilor supuse prescripției achizitive, și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, numai imobilele proprietate privată, indiferent de titular, pot fi dobândite prin uzucapiune. Anterior Constituției din anul 1991 nu exista distincție între domeniul privat și public al statului, bunurile proprietate a acestuia făcând obiectul dreptului de proprietate socialistă, termenul de prescripție neputând să curgă anterior acestei date. Aceste bunuri nu puteau face obiectul dreptului de proprietate personală, fiind scoase din comerț de art. 1844 C. civ. și, în consecință, nu puteau fi dobândite prin prescripție achizitivă.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: 1. Atât timp cât prin cererea de apel pârâtul-recurent nu a contestat apartenența imobilului la proprietatea Statului, ci numai a făcut distincție între proprietatea publică și privată a Statului, susținând că prima nu poate face obiectul uzucapiunii, îi revenea sarcina susținerii și dovedirii motivelor de apel formulate, potrivit art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind, de altfel, și posesorul unor asemenea dovezi. Critica privind calitatea procesuală în ceea ce privește capătul de cerere în accesiune, neinvocată prin cererea de apel dar privită ca fiind de ordine publică, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., este nefondată, întrucât, ca proprietar necontestat al terenului, ar fi singurul care ar putea emite pretenții cu privire la construcțiile edificate pe acesta, în temeiul accesiunii imobiliare. 2. Neîndeplinirea cerințelor art. 489 C. civ. în materia accesiunii imobiliare și al doilea motiv de recurs sunt invocate omisso medio. În cauza dedusă judecății, recurentul Municipiul București, prin Primarul General, avea posibilitatea de a invoca aceste motive prin cererea de apel, pentru a putea fi examinate de instanța de apel și, ulterior, cenzurate, sub aspectul legalității, de către instanța de recurs, dar, neprocedând în acest mod, și neputând fi caracterizate aceste motive ca fiind de ordine publică, este inadmisibil a fi invocate direct în recurs.

Sub primul aspect s-au formulat critici în fața instanței de apel, însă, după cum s-a reținut, au fost cuprinse în concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, fiind depășit astfel termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. 3. Acest motiv nu a fost invocat prin cererea de apel, însă va fi supus analizei ca motiv de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca vizând admisibilitatea formulării acțiunii după termenul la care se face referire în recurs. Domeniul de aplicabilitate al O.U.G. nr. 94/2000 este expres delimitat în art. 1 și se referă la imobilele preluate în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu, aflate în patrimoniul statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 al acestui act normativ, iar imobilul în litigiu nu se circumscrie acestui domeniu.

4. În condițiile în care nu s-a făcut dovada titlului și apartenenței imobilului în litigiu la proprietatea socialistă anterior anului 1991, iar ulterior acestei date la domeniul public al statului, și în condițiile art. 305 C. proc. civ., apartenență ce ar fi împiedicat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului prin prescripție achizitivă, în lumina dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și a art. 1844 C. civ., acest teren aparține domeniului privat al Statului, astfel cum a reținut instanța de apel, și este susceptibil de posesia cerută de lege pentru a uzucapa, putând face obiectul unei acțiuni în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, în care să se verifice, în procedură judiciară, calitățile și durata acestei posesii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 371 A din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.