ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 02 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1419/59/2008, în baza art. 300 2 – art. 160 b C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului V.V. , urmând ca temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile, amânându-se cauza la 23 februarie 2009. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul D.N.A., secția de combatere a corupției, inculpatul V.V.

a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen. În fapt s-a reținut că inculpatul V.V. a pretins de la denunțătorul D.G.N. suma de 1200 RON și a primit suma de 800 Ron pentru a-i da o soluție favorabilă întrun dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, inculpatul fiind prins în flagrant de organele de urmărire penală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul V.V., care prin apărătorul ales, avocat T. B., a solicitat analizarea cauzei în raport de dispozițiile art. 385 15 lit. d) și admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, susținâd în esență faptul că, nu există probe certe din care să rezulte existența pericolului concret pentru ordinea publică, care să justifice menținerea măsurii arestării preventive. Examinând recursul declarat de inculpatul V.V. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul D.N.A., secția de combatere a corupției, inculpatul V.V.

a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportart la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., că arestarea preventivă a inculpatului V.V. s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. , pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, constând în aceea că a pretins de la denunțătorul D.G.N. suma de 1200 RON și a primit suma de 800 Ron pentru a-i da o soluție favorabilă întrun dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, inculpatul fiind prins în flagrant de organele de urmărire penală.

Ținând seama de probele cauzei, respectiv declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, Curtea consideră că în ceea ce îl privește pe inculpatul V.V., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, conform art. 300 1 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel Timișoara s-a conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță. De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de fond, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul V.V. a comis faptele de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, precum și față de conduita procesuală a inculpatului, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței de fond este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F. , referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul V.V.

a fost inițial reținut în vederea aducerii în fata autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenției)], în speță în temeiul încheierilor pronunțate de către Curtea de Apel Timișoara prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, încheieri pronunțate în dosarul nr. 1419/59/2008. Așadar, Înalta Curte consideră că menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F. , Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat V.V. va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. , împotriva încheierii de ședință din 02 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1419/59/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2009.