ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 02

februarie 2009 a

Curții de Apel Timișoara,

secția penală, pronunțată în dosarul nr.

1419/59/2008, în baza art. 300

2

– art. 160

b

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a

inculpatului

V.V.

, urmând ca

temeinicia și

legalitatea măsurii arestării

preventive să fie verificată înainte de

expirarea termenului de 60 de

zile, amânându-se cauza la 23 februarie 2009.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul D.N.A., secția de

combatere a

corupției,

inculpatul V.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru

săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1)

și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată

și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 modificată cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt s-a reținut că

inculpatul V.V. a pretins de la

denunțătorul

D.G.N. suma de 1200 RON și a primit suma de 800 Ron pentru a-i da o soluție

favorabilă întrun dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea

unei

infracțiuni la regimul circulației pe

drumurile publice, inculpatul fiind

prins în flagrant de organele de

urmărire penală.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul V.V., care prin

apărătorul ales, avocat T.

B., a

solicitat analizarea cauzei în raport de dispozițiile

art. 385

15

lit. d) și admiterea recursului, casarea

încheierii atacate

și revocarea măsurii arestării preventive, susținâd

în esență faptul că, nu există probe certe din care să rezulte existența

pericolului

concret pentru ordinea publică,

care să justifice menținerea măsurii

arestării preventive.

Examinând recursul declarat de inculpatul

V.V. sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se

constată că prin

rechizitoriul D.N.A.,

secția de combatere a

corupției, inculpatul V.V. a fost trimis în

judecată în stare

de arest preventiv,

pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de

mită prevăzute de art.

254 alin. (1) și (2) C. pen., raportart la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 modificată și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplicabilă

art. 33 lit. a) C. pen., că arestarea preventivă

a inculpatului V.V.

s-a dispus în

baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

, pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită prevăzută de

art.

254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000

modificată, constând în aceea că a pretins de la denunțătorul D.G.N. suma de

1200 RON și a primit suma de 800 Ron pentru a-i da o soluție favorabilă întrun

dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unei

infracțiuni la regimul circulației pe drumurile

publice, inculpatul fiind

prins în flagrant de organele de urmărire

penală.

Ținând seama de probele cauzei, respectiv

declarațiile

inculpatului, declarațiile

martorilor, Curtea consideră că în ceea ce îl

privește pe inculpatul

V.V., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a

fost

modificat prin Legea nr. 356/2006,

respectiv pedepsele prevăzute de

lege

pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari

de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în

libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 300

1

C. proc. pen., în cauzele

în care inculpatul este trimis în judecată în stare de

arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de

Consiliu,

legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive înainte de

expirarea duratei arestării preventive. Din actele și lucrările

dosarului

rezultă că instanța Curții de Apel Timișoara s-a conformat

acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță.

De asemenea, dacă

constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu

există temeiuri noi care să

justifice

privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în

libertate a inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea

de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța

dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată,

instanța de fond, constatând că aceste

dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive

verosimile de a bănui că inculpatul V.V. a comis

faptele de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.,

raportat

la art. 6 și 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, pentru care pedeapsa

prevăzută de lege este mai

mare de patru ani, precum și față de

conduita

procesuală a inculpatului, iar lăsarea în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării

preventive.

Înalta Curte reține că

încheierea instanței de fond este legală și

justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din

C.A.D.O.L.F.

, referitor la cazurile de

excepție

în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul V.V. a fost

inițial reținut în vederea aducerii în fata autorităților judiciare competente

existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura

arestării a fost menținută pe baza încheierilor

pronunțate de un tribunal

competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenției)],

în speță în temeiul încheierilor

pronunțate de către Curtea de Apel

Timișoara prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului,

încheieri pronunțate în dosarul nr. 1419/59/2008.

Așadar, Înalta Curte consideră că menținerea

arestării

preventive a inculpatului este

justificată, întrucât subzistă temeiurile

avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, temeiuri

prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum

a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este

mai mare de 4 ani și

există probe că

lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Constatând că sunt

întrunite atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., cât și

prevederile

art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F.

,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

, urmează a respinge,

ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul V.V.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat V.V. va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.V.

, împotriva încheierii de ședință din 02 februarie

2009 a Curții

de Apel Timișoara,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1419/59/2008.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea

apărătorului ales, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 februarie 2009.