ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1971/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1971/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului penal de față;

Prin încheierea nr. 156/PI din 29 aprilie 2011 a

Curții de Apel

Timișoara, secția penală, a fost admisă în principiu

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.V.G.

În baza art. 160/8a

alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

A fost obligat inculpatul la 200lei cheltuieli

judiciare către stat.

Instanța de fond a apreciat că în raport cu disp.

art. 160

4

alin. (1)

C. proc. pen., rap. la art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul are vocația de a beneficia de liberare

provizorie sub control judiciar în ceea ce privește maximul pedepsei prevăzute

de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina lui de către organul de

urmărire penală, însă

cererea apare ca

neîntemeiată având în vedere natura, gravitatea

faptelor pentru care

este cercetat și împrejurările concrete în care au fost ele comise.

Astfel,

Curtea de Apel reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de

urmărire penală rezultă indicii temeinice

că

inculpatul ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina acestuia de către

procuror, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional

organizat și luare de mită, în formă continuată, prev. de

art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității

organizate și, respectiv art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și

art. 9 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea

faptelor de corupție, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen.

Instanța

constată că în speța de față sunt întrunite astfel condițiile prev. de art. 143

și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că există o presupunere rezonabilă

cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor menționate mai sus

care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea

în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică

raportat la natura, gravitatea infracțiunilor de care este acuzat.

Analizând

acuzațiile aduse inculpatului, instanța constată că acestea sunt grave, cu un

impact social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane,

iar lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de nesiguranță și

ar conduce la o scădere a încrederii populației în capacitatea de protecție a

organelor statului, fiind necesare o ripostă

fermă a societății pentru

eradicarea climatului infracțional, în caz

contrar ar fi încurajate și alte persoane în vederea comiterii de acte cu

caracter penal de aceeași natură.

Instanța apreciază

că gravitatea infracțiunilor și pericolul concret pentru ordinea publică rezidă

din modalitatea în care a acționat grupul infracțional organizat, din care se

pare că a făcut

parte inculpatul, existând

indicii temeinice în acest sens, care și-au

folosit cunoștințele

profesionale și funcția avută (șef de grupă) pentru a asigura grupului

infracțional organizat un mod de operare cât mai eficient, pe de o parte

vitregind bugetul consolidat al statului de resurse financiare, afectând buna

desfășurare a activității comercianților onești pe segmentul comerțului de

țigări.

Instanța

apreciază că punerea în libertate a inculpatului ar conduce la o

ineficientizarea cercetărilor care sunt efectuate de către organul de urmărire

penală, la o descreștere a celerității

urmăririi

penale care este în defavoarea actului de justiție, existând

și riscul

influențării în mod negativ a desfășurării urmăririi penale, în condițiile în

care aceasta nu a fost finalizată, astfel că cererea formulată de către

inculpat apare ca nefondată.

Este adevărat că regula în procesul penal este

cercetarea și

judecarea persoanelor în stare de libertate, excepția

fiind cercetarea și judecarea în stare de arest preventiv, însă în prezenta

speță, raportat la toate particularitățile cauzei, instanța apreciază că este

prioritar interesul general de apărare al ordinii publice față de interesul

particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, fiind

necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, păstrarea inculpatului

într-o detenție provizorie, această situație nefiind în contradicție cu

principiul prezumției de nevinovăție.

În ceea ce

privește situația personală a inculpatului, s-a dovedit că acesta este integrat

în societate, fiind căsătorit, având

un

copil minor, student ultimul an, însă aceste elemente nu sunt de

natură

să conducă la punerea în libertate a inculpatului, în prezentul moment

procesual fiind necesară menținerea inculpatului într-o deținere provizorie

pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, arătând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 160 C. proc. pen.

,

întrucât urmărirea penală s-a terminat,

inculpatul a semnat

procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. A arătat că a

recunoscut faptele, are șapte

acte

material, cu o valoare de 10,15 sau 20 Euro, în comparație cu

alți

inculpate care au peste 25 acte material și sunt în libertate, precum și că

doar 7 din cei 40 inculpați mai sunt în stare de arest. A susținut că

extinderea urmăririi penale a fost făcută și pe baza declarațiilor inculpatului

și că nu există niciun element din cele prevăzute de art. 5/1 din C.E.D.O.

privitoare la pericolul de fugă sau de săvârșirea a altor infracțiuni, întrucât

este suspendat din funcție.

În ce

privește persoana inculpatului, a invocate faptul că are un copil minor de 2

ani, soția este în concediu matern, are salariul diminuat, își întreține

părinții, se poate integra în societate și a avut o poziție procesuală corectă.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Liberarea

provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune este o măsură facultativă, ceea

ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului

sau inculpatului,ci doar o vocație pe care acesta o are la punerea în

libertate, subsumată unor condiții și garanții.

Din

reglementarea instituției liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune mai

întâi verificarea unor condiții de admisibilitate a cererii, iar ulterior

aprecierea instanței investită cu soluționarea ei cu privire la oportunitatea

cercetării învinuitului sau inculpatului în stare de libertate.

Pentru

admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite

deopotrivă condițiile

prev. de

art.

160/2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din

punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe

fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau

nu oportună acordarea liberării provizorii.

În acest

context, Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a

sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face

obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că

aceasta ar fi fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale

inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat

stadiul în care se află procesul penal la

momentul formulării cererii.

În urma analizării acestor criterii, urmează a se

aprecia dacă

buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi

asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului

ori dacă aceasta se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control

judiciar.

Din această

perspectivă, Curtea constată că inculpatul M.V.G. este cercetat în stare de

arest din data de 9 februarie 2011 pentru săvârșirea unor infracțiuni de

corupție săvârșită în condițiile aderării la un grup infracțional organizat,

constând în aceea că, alături de alte persoane, în calitate de lucrător de

poliție în cadrul Sectorului de poliție trecere a frontierei

Naidăș, jud. Caras Severin, în mod repetat și în

realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, a primit suma de

aproximativ 685 de Euro și 300 lei pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de

serviciu privitoare la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat,

precum și prevenirea și combaterea faptelor specifice criminalității

transfrontaliere.

Dincolo de

gravitatea de necontestat a faptelor ce îi sunt imputate inculpatului (acesta

fiind acuzat de comiterea a 7 acte de corupție), ținând seama de stadiul în

care cercetările se află (urmărirea penală fiind finalizată, iar materialul de

urmărire penală prezentat), prin raportare și la durata scursă de la momentul

arestării preventive a acestuia, având în vedere și poziția procesuală sinceră

și cooperantă adoptată de inculpat pe parcursul cercetărilor, Curtea apreciază

că la această dată liberarea provizorie sub condiție a inculpatului este

oportună,

punerea sa în libertate nefiind

de natură a afecta buna desfășurare

în continuare a procesului penal.

În consecință, conform art. 385/15 pct. 2 lit. d)

C. proc. pen. recursul

va fi admis, încheierea casată și, rejudecând

cauza, Curtea va admite cererea și va dispune punerea în libertate provizorie

sub control judiciar a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare, dacă

nu este arestat în altă cauză.

Va pune în vedere inculpatului ca pe durata

liberării provizorii sub control judiciar să respecte obligațiile

prev. de

art. 160

2

alin. (3) și

alin. (3)

1

C. proc. pen., atrăgându-i atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a

oricăreia dintre obligațiile sus­menționate, se va lua față de acesta măsura

arestării preventive.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de recurentul inculpat M.V.G.

împotriva încheierii nr. 156/PI

din 29 aprilie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosar nr. 548/59/2011.

Casează încheierea atacată și, rejudecând, în

baza art. 160

8a

alin. (2)

C. proc. pen., admite cererea de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpatul M.V.G.

Dispune punerea în libertate provizorie sub

control judiciar a inculpatului M.V.G. de sub puterea mandatului de

arestare,

dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 160

2

alin. (3) și alin. (3)

1

C. proc. pen., pune

în vedere inculpatului ca pe durata liberării

provizorii sub control judiciar să respecte următoarele obligații:

a) să nu

depășească fără încuviințarea instanței limita teritorială a județului Bihor,

cu excepția situațiilor în care este chemat de către organul de urmărire penală

sau instanța de judecată;

b) să se

prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte

ori este chemat;

c) să se

prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv poliția

localității Beiuș, conform

programului de

supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori

de câte ori este

chemat;

d)

să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței;

e)

să nu dețină, să nu folosească și să nu

poarte nicio categorie de arme;

f)

să nu se apropie de inculpații și martorii

din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect.

g) să nu

desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

In baza art. 160

2

alin. (3)

2

C. proc. pen., atrage atenția

inculpatului

M.V.G. că, în caz de încălcare cu rea-

credință a oricăreia dintre obligațiile

sus-menționate se va lua fată de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 160

2

alin. (4) C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei decizii administrației

locului de deținere, inculpatului M.V.G. și tuturor instituțiilor prevăzute la

art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 25 lei

pentru apărarea inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.