ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4144/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4144/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009, în baza art. 300

1

C. proc.

pen. și art. 160 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpatului R.D. - fiul lui E. și D.,

deținut în baza MAP nr. 9/UP din 25 martie 2008, emis de Curtea de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

mentinându-se măsura arestării.

S-a acordat termen la data de 2 decembrie 2009, în

vederea discutării măsurii obligării de a nu părăsi țara, cu privire la

inculpații P.V.l., S.I., S.Z., M.E.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că prin rechizitoriul nr. 207/P/2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a dispus trimiterea în judecată în

stare de arest preventiv a inculpatului R.D. pentru săvârșirea a două

infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două infracțiuni de favorizare a

infractorului, prev. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și

în stare de libertate a inculpaților P.V.l., pentru săvârșirea a două

infracțiuni de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254

alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două

infracțiuni de complicitate la favorizarea infractorului, prev. de art. 26 rap.

la art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., S.I. și M.E., pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și respectiv pe inculpatul S.Z. pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 36 rap.

la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut în

esență că, în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul R.D., în calitate de

judecător la Tribunalul Prahova, a pretins și primit, prin intermediul

inculpatei P.V.l., avocat în Baroul Prahova, suma de aproximativ 20.000 de euro

de la inculpații S.I. și S.Z. pentru punerea în libertate a acestuia din urmă,

cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Ploiești.

S-a mai reținut că în cursul lunii octombrie 2009,

același inculpat, fiind învestit cu soluționarea cererii formulate de

inculpatul P.F.N. în Dosarul nr. 1084/105/2009 al Tribunalului Prahova, cu

ajutorul inculpatei P.V.l., l-a ajutat pe P.F.N., facilitându-i punerea în libertate

pentru suma de 20.000 de euro.

Potrivit art. 300

1

C. proc. pen., la

primirea dosarului și înregistrarea acestuia la instanță, în cauzele în care

inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este

datoare să verifice, din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea acesteia și dacă

reține subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii sau existența

unor temeiuri noi, menține măsura arestării preventive.

Analizând actele dosarului, prin raportare la

dispozițiile legale anterior invocate, instanța de fond a apreciat că măsura

arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și că

subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, impunându-se ca

cercetarea să fie efectuată în continuare cu inculpatul în stare de arest

preventiv.

S-a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv

prin încheierea din data de 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a ll-a penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite în cauză

condițiile prev. de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., din

probele administrate rezultând că există indicii temeinice că inculpatul a

săvârșit faptele pentru care este cercetat, pedepsele prevăzute de lege pentru

aceste infracțiuni sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Încheierea prin care inculpatul a fost arestat

preventiv a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar după acest moment, inculpatul a fost trimis

în judecată, practic toate probele administrate în cursul urmăririi penale

fiind administrate până la momentul arestării inculpatului, după acest moment

fiind reaudiați inculpații și prezentat materialul de urmărire penală.

Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi

penale, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive subzistă în continuare, acestea nu s-au schimbat,

astfel încât în mod legal nu se poate dispune revocarea sau înlocuirea măsurii

arestării.

S-a constatat că există indicii temeinice din care

rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile,

relevante fiind declarațiile inculpatei P.V.l., care au fost constante pe tot

parcursul urmăririi penale, aceasta relatând detaliat atât modul în care

inculpatul a direcționat-o și i-a indicat cum să procedeze pentru realizarea

scopului propus, respectiv punerea în libertate, în final, a celor doi

inculpați, S.Z. și P.F.N., contra sumelor de bani primite, aceste declarații

fiind perfect concordante cu procesele verbale de redare a înregistrărilor

telefonice și înregistrărilor audio -video în mediu ambiental dintre cei doi

inculpați, declarațiile celorlalți inculpați și în mod deosebit ale inculpatei

S.I., care a fost permanent în contact cu inculpata P.V.l., schimbarea

declarației acesteia nefiind de natură a înlătura existenta indiciilor

temeinice privind săvârșirea faptelor, valoarea probantă a declarației acestei

inculpate urmând a fi analizată de instanță ulterior, la analiza fondului

cauzei și prin coroborare cu toate probele care se vor administra în cauză.

Instanța de fond a constatat că susținerile

apărătorilor inculpatului, în sensul că nu pot fi reținute declarațiile acestei

inculpate, deoarece au fost date după ce aceasta s-a pus la dispoziția

organelor de urmărire penală pentru a beneficia de reducerea pedepsei, precum

și cele privind împrejurarea că toate procesele verbale de interceptare sunt

anterioare datei de 4 noiembrie 2009, ia care s-a început urmărirea penală, nu

pot fi reținute.

Pe de o parte, s-a constatat că apărătorii critică

încheierea prin care s-a dispus arestarea, ceea ce excede obiectului cauzei,

făcând aprecieri asupra vinovăției inculpatului, însă, prin trimiterile pe care

apărătorii înșiși le fac asupra declarațiilor inculpatei P.V.l. fac, la rândul

lor, aceiași analiză asupra vinovăției cu referire la valoarea probantă a

probelor administrate.

Pe de altă parte, s-a constatat că apărătorii critică

de fapt la acest moment procesual al discutării asupra legalității și

temeiniciei măsurii preventive, respectiv al menținerii acesteia conform art. 300

1

C. proc. pen., probele în ansamblul lor, cu referiri la legalitatea acestora,

acestea fiind aspecte care exced cadrului procesual prezent.

Instanța de fond a apreciat că nu poate reține nici

susținerile referitoare la inechitatea tratamentului aplicat inculpatului, în

contextul în care ceilalți inculpați sunt cercetați în stare de libertate,

pentru că, pe de o parte, egalitatea de tratament a inculpaților nu se

regăsește printre criteriile prevăzute de legiuitor pentru a fi analizate la

luarea măsurii preventive, iar pe de altă parte, fiecare inculpat are în

prezenta cauză un grad diferit de contribuție la săvârșirea faptelor,

inculpatul fiind singurul care are și o altă calitate.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 148 lit. f)

C. proc. pen., s-a apreciat că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care trebuie analizat prin

raportare nu doar la conduita anterioară și procesuală a inculpatului și la

circumstanțele sale personale, ci în mod deosebit prin raportare la faptele

reținute a fi săvârșite, la modul concret în care se reține implicarea și

contribuția personală a inculpatului, gradul său de participare, în raport de

calitatea pe care acesta o avea.

Faptele de corupție săvârșite de funcționarii

publici, și în mod deosebit de judecători, sunt infracțiuni grave și nu pot fi

în nici un caz considerate lipsite de pericol social doar pentru că nu sunt

infracțiuni de violență, pericolul social concret pentru ordinea publică al

celor care săvârșesc astfel de infracțiuni nefiind cu nimic mai redus decât al

altor inculpați doar în considerarea calității lor, prevalarea de această

calitate fiind, dimpotrivă, un element care dovedește lipsa de scrupule și

lipsa de repere morale, aceștia prevalându-se de funcțiile avute pentru a

săvârși faptele.

S-a reținut că cercetarea în stare de arest nu poate

fi în nici un caz asimilată cu o executare anticipată și nici nu poate conduce

la obligația pentru instanță de a pronunța o soluție de condamnare, hotărârea,

fie de condamnare fie de achitare, fiind consecința analizei vinovăției

inculpatului pe baza tuturor probelor administrate, fără legătură cu

modalitatea în care a fost cercetat inculpatul, în stare de arest preventiv sau

în stare de libertate.

Instanța de fond a apreciat, de asemenea, că măsura

arestării preventive corespunde în cea mai mare măsură realizării scopului

procesului penal, așa cum arată și art. 136 C. proc. pen., reținând că la acest

moment, al debutului cercetării judecătorești, când nu s-a administrat în fața

instanței de judecată nici o probă, această măsură se impune și pentru a nu

periclita buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul R.D., solicitând casarea hotărârii pronunțate de

prima instanță și, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive.

Prin motivele de recurs invocate, apărătorii

inculpatului au susținut în esență că încheierea atacată este nelegală,

întrucât lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, instanța de fond pronunțându-se în cuprinsul încheierii cu

privire la vinovăția acestuia și la legalitatea unor mijloace de probă.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor

formulate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin rechizitoriul nr. 207/P/2009 emis de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a dispus trimiterea

în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.D. pentru săvârșirea a

două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două infracțiuni de favorizare a

infractorului, prev. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și

în stare de libertate a inculpaților P.V.l., pentru săvârșirea a două

infracțiuni de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254

alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două

infracțiuni de complicitate la favorizarea infractorului, prev. de art. 26 rap.

la art 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., S.I. și M.E., pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și respectiv pe inculpatul S.Z. pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 36 rap.

la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la inculpatul R.D., s-a reținut în esență

că, în cursul lunii septembrie 2009, în calitate de judecător la Tribunalul

Prahova, a pretins și primit, prin intermediul inculpatei P.V.l., avocat în

Baroul Prahova, suma de aproximativ 20.000 de euro de la inculpații S.I. și S.Z.

pentru punerea în libertate a acestuia din urmă, cercetat în stare de arest

preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești.

De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat, în

cursul lunii octombrie 2009, fiind învestit cu soluționarea cererii formulate

de inculpatul P.F.N. în Dosarul nr. 1084/105/2009 al Tribunalului Prahova, cu

ajutorul inculpatei P.V.l., l-a ajutat pe P.F.N., facilitându-i punerea în libertate

pentru suma de 20.000 de euro.

Procedând la verificarea, din oficiu, în camera de

consiliu, a legalității și temeiniciei arestării preventive, în conformitate cu

dispozițiile art. 300

1

C. proc. pen., prima instanță a constatat

respectarea acestora și a dispus menținerea stării de arest a inculpatului R.D.

Înalta Curte constată că măsura dispusă de prima

instanță este corectă, inculpatul aflându-se în situația prev. de art. 5

paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O., conform căreia „se exceptează de la dreptul de

a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în

vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente sau când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive

temeinice a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia ".

Inculpatul a fost arestat preventiv în baza art. 148 lit.

f) C. proc. pen., iar temeiurile arestării se mențin și în prezent, întrucât

faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt pedepsite de lege

cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate

a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La stabilirea pericolului pentru ordinea publică

trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, ci și

datele referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură

a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția

(cei care concură la înfăptuirea ei) nu acționează îndeajuns împotriva

infracționalității.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu

înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie

făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului

public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al

infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea

unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte

asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față

de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În acest sens, Înalta Curte reține că în Hotărârea nr.

1 din 1 iulie 2008, pronunțată de C.E.D.O. în cauza „Calmanovici împotriva

României" și publicată în M. Of. nr. 283 din 30 aprilie 2009, se arată:

„Curtea observă că, chiar și în absența unei jurisprudențe naționale care să

fie, în mod constant, coerentă în materie, instanțele interne au definit de-a

lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza

existenței pericolului pentru ordinea publică, printre care reacția publică

declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi

generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul

moral al acestuia".

Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică pe

care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar crea, nu poate fi disociat de

rezonanța socială pe care asemenea fapte o generează, fapte de corupție care au

luat o amploare deosebită în societatea actuală.

Funcția pe care inculpatul a deținut-o și exigențele

cărora acesta se impunea a se supune prin prisma poziției sale de apărător ale

legii, rezonanța negativă creată în rândul comunității, căreia i se poate

induce ideea și convingerea că există posibilitatea eludării unei sancțiuni penale,

în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale celor direct implicați în

înfăptuirea justiției, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

În consecință, nu poate fi reținută susținerea

apărătorilor recurentului inculpat că lăsarea acestuia în stare de libertate nu

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Todată, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată

și critica apărătorilor recurentului inculpat în sensul că instanța de fond, în

cuprinsul încheierii atacate, s-ar fi pronunțat cu privire la vinovăția

inculpatului și la legalitatea unor mijloace de probă.

Dimpotrivă, așa cum rezultă din considerentele

încheierii atacate (pag. 8 alin. (3)), instanța de fond a menționat că exced

cadrului procesual aprecierile apărătorilor inculpatului cu privire la

vinovăția acestuia și la legalitatea mijloacelor de probă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 11294/2/2009.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.D. împotriva încheierii din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009.