ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2683/2009

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele : Prin sentința penală nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea cauzei penale privind pe inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. la procuror în vederea refacerii actului de sesizare. Prin aceeași sentință, s-a menținut starea de arest preventiv a celor trei inculpați. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a constatat următoarele Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, din 22 mai 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: M.A.G.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; B.U. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin actul de sesizare s-a reținut, în esență că, la data de 16 aprilie 2009 martorul A.D.A.M. a formulat un denunț la Direcția Națională Anticorupție sesizând faptul că în perioada martie-aprilie 2009, doi ofițeri de poliție i-au solicitat, prin intermediul numitului „G.", suma de 30.000 Euro, pentru a soluționa favorabil un dosar în care denunțătorul ar fi fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură economică.

Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost identificați ofițerii de poliție judiciară menționați în denunț, respectiv, inspectorii principali M.A.G. și C.D.I., ambii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, precum și persoana prin intermediul căreia s-au pretins banii, respectiv numitul B.U., zis „G."; astfel, denunțătorul A.D.A.M. i-a indicat pe susmenționații inculpați cu ocazia prezentărilor pentru recunoaștere după planșa foto ca fiind persoanele la care a făcut referire în denunțul formulat în data de 16 aprilie 2009 (vol. 2, filele 169-194). Cercetările au stabilit că ofițerii de poliție M.A.G.

și C.D.I., ajutați de inculpatul B.U. au conceput un plan infracțional prin care, folosind autoritatea și experiența profesională acumulată de către ofițerii de poliție, în calitate de organ de cercetare specializat în domeniul investigării infracțiunilor de criminalitate organizată, să obțină în mod rapid o suma de bani necuvenită. În acest scop, ofițerii de poliție nu și-au exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu în ceea ce privește culegerea de informații pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor și, după ce au efectuat față de martor și alți cetățeni străini verificări specifice activității informative, au stabilit să-i ceară martorului o sumă de bani pentru a dispune o soluție nelegală.

Pe baza acestei situații de fapt s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați, conchizându-se în sensul că: - faptele săvârșite de inculpatul M.A.G. inspector principal de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigada București, Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în ceea ce privește culegerea de informații pentru cunoașterea, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul C.D.I., suma de 30.000 Euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatul B.U. (acesta primind integral suma pretinsă) și, de asemenea, a întocmit un referat prin care se atesta, în fals, existența și propunerea de închidere a unei lucrări penale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de poliție au promis martorului A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, ca urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de natură economică, să dispună o soluție nelegală. - fapta săvârșită de inculpatul C.D.I. inspector principal de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigada București, care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în ceea ce privește culegerea de informații pentru cunoașterea, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul M.A.G., suma de 30.000 Euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatului B.U.

(acesta primind integral suma pretinsă), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de poliție au promis martorului A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, ca urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni denatura economică, să dispună o soluție nelegală. - fapta săvârșită de inculpatul B.U., care, în perioada martie - aprilie 2009, i-a ajutat pe ofițerii de politie judiciară M.A.G. și C.D.I. să pretindă de la martorul A.D.A.M.

suma de 30.000 Euro, pentru ca ofițerii de poliție să ninși îndeplinească atribuțiile de serviciu și să dispună o soluție nelegală, ca urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de natură economică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Instanța de fond, investită cu judecarea cauzei, la prima zi de înfățișare, verificând regularitatea actului de sesizare din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300 C. proc. pen., a constatat că sesizarea nu a fost făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu putea fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, astfel că a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare, invocând temeiul prevederilor art. 300 alin. (2) C. proc.

pen. În esență, s-a constatat de către prima instanță că inculpații B.U. și C.D.I. au fost asistați de același apărător, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, deși la propunerea de arestare preventivă soluționată și admisă de Curtea de Apel București, secția I-a penală, prin încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4014/2/2009, judecătorul a considerat că există interese contrare între inculpații C.D.I. și B.U., motiv pentru care audierea acestora s-a făcut în prezența unor avocați diferiți pentru fiecare dintre inculpați. A apreciat Curtea de Apel București că existența unor interese contrare ale inculpaților C.D.I. și B.U., constatată de către judecător în faza în care s-a examinat propunerea parchetului de arestare preventivă a inculpaților, era obligatorie pentru organul de urmărire penală.

Ignorându-se hotărârea instanței din 30 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a procedat, ulterior, la prezentarea materialului de urmărire penală inculpaților C.D. și B.U. în prezenta acelorași apărători pentru ambii inculpați, fapt care, în opinia primei instanțe, încalcă prevederile art. 6 pct. 3 lit. c) și art. 8 din CEDO. Ca urmare, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută a celor două procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală invocate, ceea ce atrage, în opinia instanței, și nulitatea actului de sesizare a instanței. Prin aceeași sentință, Curtea de Apel București a menținut măsura arestării preventive în privința celor trei inculpați, constatând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii respective și că se impune în continuare privarea lor de libertate.

Împotriva sentinței penale nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a formulat prezentul recurs și a invocat două motive de casare: primul vizând incompatibilitatea judecătorului care și-a exprimat anterior părerea în sensul admiterii excepției nelegalei sesizări a instanței [art. 47 alin. (2) C. proc. pen.], iar cel de-al doilea motiv, referitor la greșita restituire a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare în condițiile în care nu există între inculpații C.D. și B.U. contrarietate de interese în accepțiunea art. 171-174 C. proc. pen.

cu referire la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/ 1995. În motivarea recursului, se susține că judecătorul cauzei s-a antepronunțat asupra excepției înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților și dezbătută în ședință publică, iar faptul că, din punct de vedere formal, instanța de fond a pus ulterior în discuția părților excepția respectivă nu înlătură, în opinia parchetului, antepronunțarea instanței, fiind nesocotită norma imperativă prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare se arată că potrivit dispozițiilor legale invocate alegerea avocatului de către inculpat și asistarea acestuia de către apărătorul ales, care cunoaște în amănunt cauza dedusă judecății, reprezintă un principiu fundamental al dreptului la apărare, care poate fi limitat cu totul excepțional de magistrat și numai dacă interesele inculpatului sunt efectiv prejudiciate de apărare.

Pe de altă parte se apreciază că între cei doi inculpați nu există interese contrare și că asistarea acestora de către avocatul lor ales, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu afectează regularitatea actului de sesizare a instanței de judecată. Împotriva sentinței au declarat prezentele recursuri și cei trei inculpați care au criticat dispoziția instanței de menținere a stării de arest preventiv, argumentându-se că se impune punerea în libertate a inculpaților ca urmare a încetării de drept a măsurii preventive față de împrejurarea că verificarea legalității arestului preventiv s-a făcut la 11 iunie 2009, astfel că, în prezent, au trecut 30 de zile fără a se mai pronunța instanța cu privire la starea de arest, iar cauza se află, în opinia sa, în faza de urmărire penală ca urmare a restituirii la procuror.

Pentru inculpatul B.U., apărătorul ales a susținut și alte motive de casare întemeiate pe dispozițiile art. 385/9 pct. 2 C. proc. pen. și art. 385/9 pct. 1 C. proc. pen. invocând nulități ale urmăririi penale, altele decât cele avute în vedere de instanța fondului, cu referire, în special, la necompetența materială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și .Justiție, Direcția Națională Anticorupție, de a efectua urmărirea penală în cauză. Înalta Curte, verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv sentința penală pronunțată de prima instanță, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, este întemeiat, prioritar pentru motivele ce urmează a fi arătate.

Din interpretarea dispozițiilor art. 6 C. proc. pen. coroborat cu art. 171-174 C. proc. pen. precum și cu prevederile art. 24 din Constituția României și art. 6 parag. 3 lit. b) și c) din CEDO rezultă că inculpatul este liber în a-și alege un avocat care să-i reprezinte interesele și să îl asiste pe tot parcursul procesului penal, manifestându-se astfel, prin aceste reglementări, principiul fundamental al dreptului la apărare, a cărui limitare poate fi cu totul excepțională, și numai dacă rezultă că interesele inculpatului sunt efectiv prejudiciate de apărare.

Pe de altă parte dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 stipulează că „avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în cauză". Rezultă așadar că existența unor interese contrare ale inculpaților, și prejudicierea acestora prin asistarea lor de către același avocat ales de către ei, sunt împrejurări care se impun a fi demonstrate de către instanță prin argumentarea lor, nefiind suficientă o simplă enunțare. Revenind la cauză este de observat că instanța de fond s-a limitat să constate că interesele inculpaților C.D. și B.U. sunt contrare avându-se în vedere, punctual, mențiunea, în acest sens, din încheierea de ședință din 30 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 4014/2/2009, prin care s-a soluționat propunerea privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.

În raport de această împrejurare s-a apreciat că prezentarea materialului de urmărire penală celor doi inculpați, ulterior datei de 30 aprilie 2009, în prezența unui singur apărător ales, atrage nulitatea absolută a proceselor verbale încheiate cu acea ocazie, încălcându-se dreptul la apărare al inculpaților și, implicit, nulitatea actului de sesizare a instanței.

Este evident așadar că instanța nu a identificat, și nici demonstrat, în ce constă concret contrarietatea intereselor celor doi inculpați, în condițiile în care aprecierea judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, referitor la existența unor interese contrare între cei doi, a avut în vedere exclusiv procedura arestării în faza de urmărire penală, fiind, de altfel, și discutabilă aprecierea respectivă față de împrejurarea că, până la acel moment, inculpații nu au dat declarații în cauză, iar din declarațiile date cu acea ocazie nu rezultă existența unor depoziții incriminatoare ale unui inculpat la adresa celuilalt. Dimpotrivă, din declarațiile lor rezultă elemente de fapt care nu-i prejudiciază reciproc, aceleași declarații necontradictorii fiind făcute de inculpați și cu ocazia soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. 3788/1/2009.

În declarațiile date procurorului la data de 7 mai 2009, inculpatul C.D. a reiterat depozițiile anterioare, iar cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală cei doi inculpați nu au dat alte declarații care să ducă, eventual, la concluzia existenței unor interese contrare, astfel că asistarea lor de către același apărător ales, în virtutea dreptului lor constituțional la alegerea apărătorului, apare ca fiind legală și temeinică. De altfel, chiar și în cauza de față, cu ocazia acordării cuvântului în dezbaterea recursurilor, avocatul ales B.M. a susținut că, în opinia sa, între inculpații C.D. și B.U. nu au existat interese contrare până în prezent, ea fiind unul dintre avocații aleși de inculpați să-i asiste în cursul urmăririi penale.

Pentru considerentele arătate Înalta Curte apreciază întemeiată critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție privind greșita restituire a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare a instanței, urmând să admită recursul declarat de parchet sub acest aspect. Cât privește primul motiv de recurs invocat de parchet, referitor la incompatibilitatea judecătorului care s-ar fi antepronunțat, Înalta Curte, verificând încheierea de amânare a pronunțării din 5 iunie 2009 a Curții de Apel București, în care s-au consemnat dezbaterile, constată că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

în condițiile în care excepția avută în vedere de instanță, respectiv nulitatea absolută a proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, în raport de care s-a motivat restituirea cauzei la procuror, a fost pusă în discuția părților „în eventualitatea aplicării dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen.", instanța pronunțându-se doar ulterior. Referitor la recursurile declarate de inculpați, Înalta Curte apreciază, pentru motivele ce se vor arăta, ca nelondată critica acestora cu privire la greșita menținere a stării de arest preventiv, în final recursurile urmând a fi respinse ca nefondate. Față de împrejurarea că, de la luarea măsurii preventive, până în prezent, nu au intervenit elemente de fapt care să justifice concluzia că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și menținerea acesteia au dispărut, hotărârea primei instanțe de a menține starea de arest preventiv a inculpaților apare ca fiind justificată.

Înalta Curte, fără a relua argumentele potrivit cărora se mențin temeiurile arestării, astfel cum s-a reținut de prima instanță, și având în vedere dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO constată că timpul scurs de la luarea măsurii și până în prezent nu justifică, la acest moment, concluzia că nu ar mai fi îndeplinite condițiile menținerii arestării. Pe de altă parte, gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpaților este în măsură să provoace o tulburare în rândul opiniei publice, un sentiment de neîncredere în instituțiile statului chemate să aplice legea, în condițiile în care doi dintre inculpați aveau calitatea de ofițeri de poliție, astfel că se justifică, cel puțin pentru un anume timp, menținerea arestării celor trei inculpați.

Cu privire la susținerea formulată de apărarea inculpaților, în sensul că ar fi încetat de drept măsura arestării preventive pentru argumentele invocate, se constată că aceasta nu poate fi primită cât timp hotărârea instanței de restituire a cauzei la procuror nu este definitivă, iar urmărirea penală nu a fost reluată, cauza nefiind reînregistrată la parchet. În fine, nici cel din urmă motiv de recurs invocat de apărătorul inculpatului B.U., prin care sunt vizate pretinse nulități ale urmăririi penale, nu poate fi avut în vedere de către Înalta Curte investită fiind cu soluționarea recursurilor de față, și chemată să examineze legalitatea soluției pronunțată de prima instanță în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât restituirea cauzei la procuror s-a dispus pentru refacerea actului de sesizare, și nu potrivit art. 332 C. proc. pen. În condițiile în care legiuitorul impune o distincție între cele două instituții procesual penale, pe de o parte, restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii actului de sesizare a instanței [reglementată de art. 300 alin. (2) C. proc. pen.], iar pe de altă parte, restituirea dosarului în vederea refacerii urmăririi penale (reglementată de art. 332 C. proc. pen.), iar instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. este inadmisibil a fi supuse analizei, în recursul de față, critici care exced hotărârii rec urate. Cu privire la nedatarea celor două procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală privind pe inculpații C.D.I.

și B.U. este de arătat că această omisiune nu atrage nulitatea absolutei a actelor respective, nefiind în măsură să afecteze regularitatea actului de sesizare a instanței. Omisiunea consemnării datei pe cele două procese verbale ar fi putut atrage, cel mult, nulitatea relativă a acestora, însă în măsura în care ar fi fost întrunite toate cele trei condiții impuse de lege și ar fi fost invocată „în cursul efectuării actului", astfel cum se prevede în ipoteza când partea este prezentă la efectuarea actului. Or, în cauză, inculpații C.D. și B.U. au fost prezenți la prezentarea materialului de urmărire penală, asistați de apărător ales, cele două procese verbale fiind semnate de inculpați și avocat fără a se invoca omisiunea respectivă.

De altfel, inculpații nu au susținut că ar fi suferit o vătămare a intereselor lor ca urmare a nedatării proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, condiție obligatorie pentru invocarea nulității relative, în cauză nefiind vorba de o prezumție irefragabilă de vătămare specifică nulităților absolute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, împotriva sentinței penale nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății. Menține starea de arest a inculpaților M.A.G., C.D.I. și B.U. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 475 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2009.