ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2683/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2683/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor de

la dosar constată următoarele :

Prin sentința

penală nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus în baza art. 300 alin.

(2) C. proc. pen. restituirea cauzei penale privind pe inculpații M.A.G., C.D.I.

și B.U. la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.

Prin aceeași

sentință, s-a menținut starea de arest preventiv a celor trei inculpați.

Pentru a

dispune în acest sens, prima instanță a constatat următoarele

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, din 22 mai 2009, s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: M.A.G. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000; B.U. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 C.

pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000.

Prin actul de

sesizare s-a reținut, în esență că, la data de 16 aprilie 2009 martorul A.D.A.M.

a formulat un denunț la Direcția Națională Anticorupție sesizând faptul că în

perioada martie-aprilie 2009, doi ofițeri de poliție i-au solicitat, prin

intermediul numitului „G.", suma de 30.000 Euro, pentru a soluționa

favorabil un dosar

în care denunțătorul ar fi fost cercetat

pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură economică. Ca urmare a

verificărilor efectuate, au fost identificați ofițerii de poliție judiciară

menționați în denunț, respectiv, inspectorii principali M.A.G. și C.D.I., ambii

din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București,

Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, precum și

persoana prin intermediul căreia s-au pretins banii, respectiv numitul B.U.,

zis „G."; astfel, denunțătorul A.D.A.M. i-a indicat pe susmenționații

inculpați cu ocazia prezentărilor pentru recunoaștere după planșa foto ca fiind

persoanele la care a făcut referire în denunțul formulat în data de 16 aprilie 2009

(vol. 2, filele 169-194).

Cercetările

au stabilit că ofițerii de poliție M.A.G. și C.D.I., ajutați de inculpatul B.U.

au conceput un plan infracțional prin care, folosind autoritatea și experiența

profesională acumulată de către ofițerii de poliție, în calitate de organ de

cercetare specializat în domeniul investigării infracțiunilor de criminalitate

organizată, să obțină în mod rapid o suma de bani necuvenită. În acest scop,

ofițerii de poliție nu și-au exercitat corespunzător

atribuțiile

de serviciu în ceea ce privește culegerea de

informații pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor și, după ce au

efectuat față de martor și alți cetățeni străini verificări specifice

activității informative, au stabilit să-i ceară martorului o sumă de bani

pentru a dispune o soluție nelegală.

Pe baza

acestei situații de fapt s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei

inculpați, conchizându-se în sensul că:

-     faptele

săvârșite de inculpatul M.A.G. inspector principal de poliție în cadrul

Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigada București,

Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, care, în

perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în

ceea ce privește culegerea de informații pentru cunoașterea, prevenirea și

descoperirea infracțiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul C.D.I., suma de

30.000 Euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatul B.U. (acesta

primind integral suma pretinsă) și, de asemenea, a întocmit un referat prin

care se atesta, în fals, existența și propunerea de închidere a unei lucrări penale,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c)

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. în schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de poliție au promis martorului

A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, ca urmare a

verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce

privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de natură

economică, să dispună o soluție nelegală.

-   fapta

săvârșită de inculpatul C.D.I. inspector principal de poliție în cadrul

Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigada București, care, în

perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în

ceea ce privește culegerea de informații pentru cunoașterea, prevenirea și

descoperirea infracțiunilor, a

pretins, împreună cu inculpatul M.A.G., suma

de 30.000 Euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatului B.U.

(acesta primind integral suma pretinsă), întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000. În schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de

poliție au promis martorului A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de

serviciu și, ca urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți

cetățeni străini în ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor

infracțiuni denatura economică, să dispună o soluție nelegală.

- fapta

săvârșită de inculpatul B.U., care, în perioada martie - aprilie 2009, i-a

ajutat pe ofițerii de politie judiciară M.A.G. și C.D.I. să pretindă de la

martorul A.D.A.M. suma de 30.000 Euro, pentru ca ofițerii de poliție să ninși

îndeplinească atribuțiile de serviciu și să dispună o soluție nelegală, ca

urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în

ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de

natură economică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000.

Instanța de

fond, investită cu judecarea cauzei, la prima zi de înfățișare, verificând

regularitatea actului de sesizare din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300 C.

proc. pen., a constatat că sesizarea nu a fost făcută potrivit legii, iar

neregularitatea nu putea fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui

termen în acest scop, astfel că a dispus restituirea cauzei la procuror în

vederea refacerii actului de sesizare, invocând temeiul prevederilor art. 300 alin.

(2) C. proc. pen.

În esență,

s-a constatat de către prima instanță că inculpații B.U. și C.D.I. au fost

asistați de același apărător, cu ocazia prezentării materialului de urmărire

penală, deși la propunerea de arestare preventivă soluționată și admisă de

Curtea de Apel București, secția I-a penală, prin încheierea de ședință din

data de 30 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4014/2/2009, judecătorul a

considerat că există interese contrare între inculpații C.D.I. și B.U., motiv

pentru care audierea acestora s-a făcut în prezența unor avocați diferiți

pentru fiecare dintre inculpați.

A apreciat Curtea

de Apel București că existența unor interese contrare ale inculpaților C.D.I.

și B.U., constatată de către judecător în faza în care s-a examinat propunerea

parchetului de arestare preventivă a inculpaților, era obligatorie pentru

organul de urmărire penală. Ignorându-se hotărârea instanței din 30 aprilie 2009,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, a procedat, ulterior, la prezentarea materialului de urmărire

penală inculpaților C.D. și B.U. în prezenta acelorași apărători pentru ambii

inculpați, fapt care, în opinia primei instanțe, încalcă prevederile art. 6

pct. 3

lit.

c) și art. 8 din CEDO.

Ca urmare,

s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

respectiv nulitatea absolută a celor două procese verbale de

prezentare a materialului de urmărire penală invocate, ceea ce atrage,

în opinia instanței, și nulitatea actului de sesizare a instanței.

Prin aceeași

sentință, Curtea de Apel București a menținut măsura arestării preventive în

privința celor trei inculpați, constatând că subzistă temeiurile care au

determinat luarea măsurii respective și că se impune în continuare privarea lor

de libertate.

Împotriva

sentinței penale nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, a formulat prezentul recurs și a invocat două motive de casare:

primul vizând incompatibilitatea judecătorului care și-a exprimat anterior

părerea în sensul admiterii excepției nelegalei sesizări a instanței [art. 47 alin.

(2) C. proc. pen.], iar cel de-al doilea motiv, referitor la greșita restituire

a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare în condițiile în care

nu există între inculpații C.D. și B.U. contrarietate de interese în

accepțiunea art. 171-174 C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (1) din

Legea nr. 51/ 1995.

În motivarea

recursului, se susține că judecătorul cauzei s-a antepronunțat asupra excepției

înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților și dezbătută în ședință

publică, iar faptul că, din punct de vedere formal, instanța de fond a pus

ulterior în discuția părților excepția respectivă nu înlătură, în opinia

parchetului, antepronunțarea instanței, fiind nesocotită norma imperativă

prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la

cel de-al doilea motiv de casare se arată că potrivit dispozițiilor legale

invocate alegerea avocatului de către inculpat și asistarea acestuia de către

apărătorul ales, care cunoaște în amănunt cauza dedusă judecății, reprezintă un

principiu fundamental al dreptului la apărare, care poate fi limitat cu totul

excepțional de magistrat și numai dacă interesele inculpatului sunt efectiv

prejudiciate de apărare.

Pe de altă

parte se apreciază că între cei doi inculpați nu există interese contrare și că

asistarea acestora de către avocatul lor ales, cu ocazia prezentării

materialului de urmărire penală, nu afectează regularitatea actului de sesizare

a instanței de judecată.

Împotriva

sentinței au declarat prezentele recursuri și cei trei inculpați care au

criticat dispoziția instanței de menținere a stării de arest preventiv,

argumentându-se că se impune punerea în libertate a inculpaților ca urmare a

încetării de drept a măsurii preventive față de împrejurarea că verificarea

legalității arestului preventiv s-a făcut la 11 iunie 2009, astfel că, în

prezent, au trecut 30 de zile fără a se mai pronunța instanța cu privire la

starea de arest, iar cauza se află, în opinia sa, în faza de urmărire penală ca

urmare a restituirii la procuror.

Pentru

inculpatul B.U., apărătorul ales a susținut și alte motive de casare întemeiate

pe dispozițiile art. 385/9 pct. 2 C. proc. pen. și art. 385/9 pct. 1 C. proc.

pen. invocând nulități ale urmăririi penale, altele decât cele avute în vedere

de instanța fondului, cu referire, în special, la necompetența materială a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și .Justiție, Direcția

Națională Anticorupție, de a efectua urmărirea penală în cauză.

Înalta Curte,

verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv sentința penală pronunțată

de prima instanță, constată că recursul

declarat de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

este întemeiat, prioritar pentru motivele ce urmează a fi arătate.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 6 C. proc. pen. coroborat cu art. 171-174 C.

proc. pen. precum și cu prevederile art. 24 din Constituția României și art. 6

parag. 3 lit. b) și c) din CEDO rezultă că inculpatul este liber în a-și alege

un avocat care să-i reprezinte interesele și să îl asiste pe tot parcursul

procesului penal, manifestându-se astfel, prin aceste reglementări, principiul

fundamental al dreptului la apărare, a cărui limitare poate fi cu totul

excepțională, și numai dacă rezultă că interesele inculpatului sunt efectiv

prejudiciate de apărare.

Pe de altă

parte dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 stipulează că „avocatul

nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în cauză".

Rezultă așadar că

existența unor interese contrare ale inculpaților, și prejudicierea acestora

prin asistarea lor de către același avocat ales de către ei, sunt împrejurări

care se impun a fi demonstrate de către instanță prin argumentarea lor, nefiind

suficientă o simplă enunțare.

Revenind la

cauză este de observat că instanța de fond s-a limitat să constate că

interesele inculpaților C.D. și B.U. sunt contrare avându-se în vedere,

punctual, mențiunea, în acest sens, din încheierea de ședință din 30 aprilie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 4014/2/2009, prin

care s-a soluționat propunerea privind luarea măsurii arestării preventive față

de inculpați.

În raport de

această împrejurare s-a apreciat că prezentarea materialului de urmărire penală

celor doi inculpați, ulterior datei de 30 aprilie 2009, în prezența unui singur

apărător ales, atrage nulitatea absolută a proceselor verbale încheiate cu acea

ocazie, încălcându-se dreptul la apărare al inculpaților și, implicit,

nulitatea actului de sesizare a instanței.

Este evident

așadar că instanța nu a identificat, și nici demonstrat, în ce constă concret

contrarietatea intereselor celor doi inculpați, în condițiile în care

aprecierea judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare

preventivă, referitor la existența unor interese contrare între cei doi, a avut

în vedere exclusiv procedura arestării în faza de urmărire penală, fiind, de

altfel, și discutabilă aprecierea respectivă față de împrejurarea că, până la

acel moment, inculpații nu au dat declarații în cauză, iar din declarațiile

date cu acea ocazie nu rezultă existența unor depoziții incriminatoare ale unui

inculpat la adresa celuilalt.

Dimpotrivă,

din declarațiile lor rezultă elemente de fapt care nu-i prejudiciază reciproc,

aceleași declarații necontradictorii fiind făcute de inculpați și cu ocazia

soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul

penal nr. 3788/1/2009.

În

declarațiile date procurorului la data de 7 mai 2009, inculpatul C.D. a

reiterat depozițiile anterioare, iar cu prilejul prezentării materialului de

urmărire penală cei doi inculpați nu au dat alte declarații care să ducă,

eventual, la concluzia existenței unor interese contrare, astfel că asistarea

lor de către același apărător ales, în virtutea dreptului

lor constituțional

la alegerea apărătorului, apare ca fiind legală și temeinică.

De altfel,

chiar și în cauza de față, cu ocazia acordării cuvântului în dezbaterea

recursurilor, avocatul ales B.M. a susținut că, în opinia sa, între inculpații C.D.

și B.U. nu au existat interese contrare până în prezent, ea fiind unul dintre

avocații aleși de inculpați să-i asiste în cursul urmăririi penale.

Pentru considerentele

arătate Înalta Curte apreciază întemeiată critica Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și

Justiție,

Direcția

Națională Anticorupție privind greșita restituire a cauzei la procuror pentru

refacerea actului de sesizare a instanței, urmând să admită recursul declarat

de parchet sub acest aspect.

Cât privește

primul motiv de recurs invocat de parchet, referitor la incompatibilitatea

judecătorului care s-ar fi antepronunțat, Înalta Curte, verificând încheierea

de amânare a pronunțării din 5 iunie 2009 a Curții de Apel București, în care

s-au consemnat dezbaterile, constată că, în speță, nu sunt incidente

dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. în condițiile în care excepția

avută în vedere de instanță, respectiv nulitatea absolută a proceselor verbale

de prezentare a materialului de urmărire penală, în raport de care s-a motivat

restituirea cauzei la procuror, a fost pusă în discuția părților „în

eventualitatea aplicării dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen.",

instanța pronunțându-se doar ulterior.

Referitor la

recursurile declarate de inculpați, Înalta Curte apreciază, pentru motivele ce

se vor arăta, ca nelondată critica acestora cu privire la greșita menținere a

stării de arest preventiv, în final recursurile urmând a fi respinse ca

nefondate.

Față de

împrejurarea că, de la luarea măsurii preventive, până în prezent, nu au

intervenit elemente de fapt care să justifice concluzia că temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii și menținerea acesteia au dispărut, hotărârea primei

instanțe de a menține starea de arest preventiv a inculpaților apare ca fiind

justificată.

Înalta Curte, fără a

relua argumentele potrivit cărora se mențin temeiurile arestării, astfel cum

s-a reținut de prima instanță, și având în vedere dispozițiile art. 5

paragraful 1 lit. c) din CEDO constată că timpul scurs de la luarea măsurii și

până în prezent nu justifică, la acest moment, concluzia că nu ar mai fi

îndeplinite condițiile menținerii arestării.

Pe de altă parte,

gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpaților este în măsură să

provoace o tulburare în rândul opiniei publice, un sentiment de neîncredere în

instituțiile statului chemate să aplice legea, în condițiile în care doi dintre

inculpați aveau calitatea de ofițeri de poliție, astfel că se justifică, cel

puțin pentru un anume timp, menținerea arestării celor trei inculpați.

Cu privire la

susținerea formulată de apărarea inculpaților, în sensul că ar fi încetat de

drept măsura arestării preventive pentru argumentele invocate, se constată că

aceasta nu poate fi primită cât timp hotărârea instanței de restituire a cauzei

la procuror nu este definitivă, iar urmărirea penală nu a fost reluată, cauza

nefiind reînregistrată la parchet.

În fine, nici cel din

urmă motiv de recurs invocat de apărătorul inculpatului B.U., prin care sunt

vizate pretinse nulități ale urmăririi penale, nu poate fi avut în vedere de

către Înalta Curte investită fiind cu soluționarea recursurilor de față, și

chemată să examineze legalitatea soluției pronunțată de prima instanță în

temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., întrucât restituirea cauzei la

procuror s-a dispus pentru refacerea actului de sesizare, și nu potrivit art.

332 C. proc. pen.

În condițiile

în care legiuitorul impune o distincție între cele două instituții procesual

penale, pe de o parte, restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii

actului de sesizare a instanței [reglementată de art. 300 alin. (2) C. proc.

pen.], iar pe de altă parte, restituirea dosarului în vederea refacerii

urmăririi penale (reglementată de art. 332 C. proc. pen.), iar instanța de fond

a avut în vedere dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. este inadmisibil

a fi supuse analizei, în recursul de față, critici care exced hotărârii rec

urate.

Cu privire la

nedatarea celor două procese verbale de prezentare a materialului de urmărire

penală privind pe inculpații C.D.I. și B.U. este de arătat că această omisiune

nu atrage nulitatea absolutei a actelor respective, nefiind în măsură să

afecteze regularitatea actului de sesizare a instanței.

Omisiunea

consemnării datei pe cele două procese verbale ar fi putut atrage, cel mult,

nulitatea relativă a acestora, însă în măsura în care ar fi fost întrunite

toate cele trei condiții impuse de lege și ar fi fost invocată „în cursul

efectuării actului", astfel cum se prevede în ipoteza când partea este

prezentă la efectuarea actului.

Or, în cauză,

inculpații C.D. și B.U. au fost prezenți la prezentarea materialului de

urmărire penală, asistați de apărător ales, cele două procese verbale fiind

semnate de inculpați și avocat fără a se invoca omisiunea respectivă.

De altfel,

inculpații nu au susținut că ar fi suferit o vătămare a intereselor lor ca

urmare a nedatării proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire

penală, condiție obligatorie pentru invocarea nulității relative, în cauză

nefiind vorba de o prezumție irefragabilă de vătămare specifică nulităților

absolute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, împotriva sentinței penale nr. 160 din 11

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează

sentința atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru

continuarea judecății.

Menține

starea de arest a inculpaților M.A.G., C.D.I. și B.U.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. împotriva

aceleiași decizii.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 475 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 iulie 2009.