ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4138/2007

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2002 la

Tribunalul Olt, reclamantele

P.E.I. și P.V. au chemat în

judecată, în temeiul Legii

nr. 10/2001:

Primăria orașului Corabia, SC M.SA Corabia, A.P.A.P.S., filiala Dolj, și pe

V.Z.F., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța în

contradictoriu cu pârâții, să dispună retrocedarea în natură a imobilului moară

, constând în construcție, teren în suprafață de

3172 mp și utilaje.

În

motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin notificările nr. 193 din 8

noiembrie 2001 și nr. 2 din 21 februarie 2002 s-au adresat Primăriei orașului

Corabia și, respectiv, SC M.SA, solicitând restituirea în natură a imobilului

menționat; că prin adresa nr .60/2002, SC M. SA Ie-a comunicat că prin contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. DJ/D18/3 din 28 noiembrie 2000, A.P.A.P.S.

a vândut investitorului particular V.Z.F. pachetul majoritar de acțiuni pe care

îl deținea la SC M.SA, societatea fiind privatizată și că fosta moară Celeiu a

fost reutilată, „devenind practic un alt bun" . Reclamantele au mai arătat

că la notificarea adresată inițial SC M. SA, care a înaintat-o A.P.A.P.S.

pentru soluționare, nu au primit nici un răspuns.

Tribunalul

Olt, secția civilă, prin sentința nr. 785 din 2 iulie 2002, a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Pentru

a decide astfel, tribunalul a reținut că imobilul aflat în litigiu, preluat de

stat prin naționalizare, nu mai există în materialitatea sa, investiția

fiind nouă, ca utilaje și construcții și că

pentru teren pârâta SC M. SA

Corabia deține certificat de proprietate,

reclamantele având posibilitatea să solicite despăgubiri autorității implicate

în privatizare, fiind aplicabil art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin

decizia nr. 326 din 7 noiembrie

2003, a admis apelul

declarat de cele două reclamante și a schimbat sentința tribunalului în sensul

că a admis acțiunea și a obligat pe deținătoarea SC M. SA Corabia să restituie

reclamantelor moara și terenul în litigiu.

În

considerentele deciziei instanței de apel s-a arătat, în esență, că moara în

litigiu a fost preluată de stat fără titlu valabil, așa încât se impune

restituirea în natură, potrivit art. 7-10 din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC M. SA Corabia, susținând că

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că hotărârea a

fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece nu s-a dovedit că moara a fost

preluată de stat fără titlu valabil, iar pe de altă parte, fosta moară a fost

radical reamenajată.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia nr. 8568 din 31 octombrie 2005, a admis recursul

declarat de pârâta SC M. SA Corabia împotriva

deciziei nr. 326 din 7

noiembrie 2003, pe care a casat-o și a trimis

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Pentru

a decide astfel, Înalta Curte a reținut că pentru lămurirea unor împrejurări de

fapt în legătură cu imobilul aflat în litigiu, tribunalul a dispus efectuarea

unei expertize ale cărei concluzii au fost în sensul că, exceptând pereții de

la parterul clădirii, toată investiția este nouă ca utilaje și construcții, iar

în moară nu se mai găsesc utilaje și obiecte de inventar predate la data

naționalizării morii. Concluziile expertizei au fost însușite de instanța de

fond, care, având în vedere că imobilul preluat de stat la naționalizare nu mai

există în materialitatea sa, a respins cererea de restituire în natură ca

neîntemeiată, arătând, în considerentele sentinței, că reclamantele au

posibilitatea să se îndrepte cu cerere de despăgubiri împotriva autorității de

privatizare.

Instanța

de apel a apreciat că nu este lămurită prin expertiza făcută în timpul

judecării litigiului în primă instanță și a dispus efectuarea unei noi

expertize, ale cărei concluzii au fost că moara inițială există și în prezent

dar a fost reamenajată prin consolidarea construcției și ridicarea unei noi

magazii depozit, ca urmare a demolării magaziei inițiale. în baza acestor

concluzii,

instanța de apel a schimbat

sentința tribunalului și, admițând acțiunea, a obligat unitatea deținătoare SC

M. SA Corabia să restituie reclamantelor în

natură moara și terenul pe

care este amplasată.

Înalta

Curte a constatat că prima instanță și instanța de apel au

pronunțat hotărâri diferite pe baza unor

expertize tehnice ale căror concluzii au

fost diametral opuse și că, așa

fiind, instanța de apel trebuia, în exercitarea

rolului activ, să pună în discuția părților necesitatea întocmirii unei

noi expertize

de către doi sau trei experți, situație în care se puteau

lămuri împrejurările de fapt determinante pentru dezlegarea pricinii, și anume

dacă cererea

reclamantelor de restituire în

natură a imobilului are sau nu acoperire legală.

Înalta

Curte a motivat că măsurile reparatorii, stabilite potrivit Legii nr. 10/2001,

constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent pot fi

hotărâte de instanța judecătorească numai după

stabilirea deplină a situației de

fapt.

Aceasta

deoarece regula instituită prin art. 1 și art. 9 din Legea nr.

10/2001, o constituie restituirea în natură a

imobilelor preluate în mod abuziv de

stat, art. 18 dispunând că măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent, printre alte cazuri, atunci când

imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu

cel preluat.

Înalta

Curte a motivat că doar după stabilirea pe deplin a situației de fapt, ca

urmare a completării probelor, instanța este în măsură să decidă în deplină

cunoștință de cauză, asupra temeiniciei acțiunii prin care reclamantele

s-au considerat îndreptățite, în înțelesul Legii

nr. 10/2001, la măsuri reparatorii,

considerente pentru care a admis

recursul, a casat decizia pronunțată de instanța de apel și a trimis cauza

pentru rejudecarea apelului.

Curtea

de Apel Craiova, secția civilă, rejudecând apelul, prin decizia nr. 821 din 23

octombrie 2006, a respins apelul declarat de reclamantele P.E.I. și P.V.

împotriva sentinței civile nr. 785 din 2 iulie 2002 pronunțată de Tribunalul

Olt.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin Legea nr. 247/2005

prevederile Legii nr. 10/2001 au fost modificate, și că, față de conținutul

actual art. 27 care, după republicarea legii, a devenit art. 29, este de

necontestat că nu mai prezintă relevanță dacă preluarea imobilului în litigiu

s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv , singurul aspect important fiind cel

referitor la privatizarea societății comerciale care trebuie să fi fost

privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Instanța

de apel a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod

incontestabil că SC M. SA Corabia era integral privatizată la data de 1

februarie 2001, așa încât cererea reclamantelor de restituire în natură a

imobilului nu poate fi primită. Cu privire la critica reclamantelor referitor

la legalitatea actului de privatizare, instanța de apel a reținut că excede

cadrului procesual, o asemenea critică putând fi analizată numai în măsura în

care s-ar fi solicitat anularea contractului de privatizare.

Împotriva

acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantele P.E.I. și P.V.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele au susținut, în esență, că în mod

greșit instanța de apel a apreciat că nu prezintă relevanță dacă preluarea

imobilului s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv, pentru că trebuia să aibă în

vedere nu numai art. 27 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificat prin

Legea nr. 247/2005 (devenind art. 29) ci și art. 46 din Legea nr. 247/2005.

Reclamantele au mai arătat că deși instanța de apel nu a motivat de ce nu mai

este utilă cauzei efectuarea unei noi expertize, care fusese dispusă de înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, a reținut totuși că

terenul este aferent construcțiilor și că este necesar exploatării acestora, cu

privire la teren însăși pârâta A.V.A.S., prin întâmpinarea formulată la data de

28 iunie 2006, arătând că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, situație

în care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) ale Legii nr. 10/2001.

S-a mai susținut de către reclamante că unul din judecătorii care au rejudecat

apelul, după casare, s-a mai pronunțat într-o altă acțiune formulată de

reclamante, prin care au revendicat moara, acțiune care a fost respinsă.

Recursul este fondat pentru considerentele care

succed.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz

de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului

Prin

această prevedere legală se dă putere hotărârii pronunțate de instanța de

recurs numai cu privire la problemele de drept rezolvate iar nu și celor de

fapt, asupra cărora instanța care judecă fondul, după casare, are dreptul de

apreciere.

Ceea

ce sunt, însă, obligatorii pentru instanța de fond după casare, cu privire la

faptele procesului, sunt numai indicațiile cu privire la necesitatea

lămuririi anumitor împrejurări de fapt și la

administrarea de probe.

Această

concluzie se impune pentru că indicațiile instanței de casare

atrag atenția instanței care rejudecă fondul

asupra încălcării săvârșite cu ocazia

judecății anterioare și asupra

necesității de a se lămuri alte împrejurări de fapt

prin administrarea de noi probe în vederea pronunțării unei soluții legale.

Instanța

de trimitere este obligată deci să se conformeze îndrumărilor date de instanța

de control judiciar pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt , dispunând

administrarea de probe și examinând apărările părților deoarece

aceste îndrumări sunt de esența atribuțiilor ce

revin instanței de control judiciar,

astfel că, la rejudecare, instanța

de trimitere trebuie să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă

soluționare a litigiului.

Or, în speță, instanța de apel nu a dispus

completarea probatoriului cu o nouă expertiză, neconformându-se îndrumărilor

date de Înalta Curte de Casație

și Justiție care,

constatând că, în cauză, instanțele și-au întemeiat soluțiile pe concluziile

diametral opuse a expertizelor efectuate la fond și apel, prin decizia

de casare, a statuat asupra necesității

administrării unei noi expertize efectuată

de către doi sau trei

experți, care să lămurească împrejurările de fapt determinante pentru

dezlegarea pricinii.

Procedând

astfel, instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea esențială a legii deoarece

dispozițiile art. 315 C. proc. civ. sunt imperative iar nerespectarea lor

atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Având

în vedere temeiurile menționate și care fac de prisos analiza celorlalte

critici, recursul urmează a fi admis, decizia pronunțată de Curtea de

Apel Craiova va fi casată iar cauza îi va fi

trimisă în vederea rejudecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele P.E.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 821 din 23 octombrie 2006 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru

rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată m ședință publică, astăzi 22

mai 2007,