ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4138/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2002 la Tribunalul Olt, reclamantele P.E.I. și P.V. au chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001: Primăria orașului Corabia, SC M.SA Corabia, A.P.A.P.S., filiala Dolj, și pe V.Z.F., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții, să dispună retrocedarea în natură a imobilului moară , constând în construcție, teren în suprafață de 3172 mp și utilaje. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin notificările nr. 193 din 8 noiembrie 2001 și nr. 2 din 21 februarie 2002 s-au adresat Primăriei orașului Corabia și, respectiv, SC M.SA, solicitând restituirea în natură a imobilului menționat; că prin adresa nr .60/2002, SC M. SA Ie-a comunicat că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. DJ/D18/3 din 28 noiembrie 2000, A.P.A.P.S.

a vândut investitorului particular V.Z.F. pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deținea la SC M.SA, societatea fiind privatizată și că fosta moară Celeiu a fost reutilată, „devenind practic un alt bun" . Reclamantele au mai arătat că la notificarea adresată inițial SC M. SA, care a înaintat-o A.P.A.P.S. pentru soluționare, nu au primit nici un răspuns. Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 785 din 2 iulie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că imobilul aflat în litigiu, preluat de stat prin naționalizare, nu mai există în materialitatea sa, investiția fiind nouă, ca utilaje și construcții și că pentru teren pârâta SC M. SA Corabia deține certificat de proprietate, reclamantele având posibilitatea să solicite despăgubiri autorității implicate în privatizare, fiind aplicabil art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 326 din 7 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de cele două reclamante și a schimbat sentința tribunalului în sensul că a admis acțiunea și a obligat pe deținătoarea SC M. SA Corabia să restituie reclamantelor moara și terenul în litigiu. În considerentele deciziei instanței de apel s-a arătat, în esență, că moara în litigiu a fost preluată de stat fără titlu valabil, așa încât se impune restituirea în natură, potrivit art. 7-10 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC M. SA Corabia, susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece nu s-a dovedit că moara a fost preluată de stat fără titlu valabil, iar pe de altă parte, fosta moară a fost radical reamenajată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8568 din 31 octombrie 2005, a admis recursul declarat de pârâta SC M. SA Corabia împotriva deciziei nr. 326 din 7 noiembrie 2003, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că pentru lămurirea unor împrejurări de fapt în legătură cu imobilul aflat în litigiu, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize ale cărei concluzii au fost în sensul că, exceptând pereții de la parterul clădirii, toată investiția este nouă ca utilaje și construcții, iar în moară nu se mai găsesc utilaje și obiecte de inventar predate la data naționalizării morii.

Concluziile expertizei au fost însușite de instanța de fond, care, având în vedere că imobilul preluat de stat la naționalizare nu mai există în materialitatea sa, a respins cererea de restituire în natură ca neîntemeiată, arătând, în considerentele sentinței, că reclamantele au posibilitatea să se îndrepte cu cerere de despăgubiri împotriva autorității de privatizare. Instanța de apel a apreciat că nu este lămurită prin expertiza făcută în timpul judecării litigiului în primă instanță și a dispus efectuarea unei noi expertize, ale cărei concluzii au fost că moara inițială există și în prezent dar a fost reamenajată prin consolidarea construcției și ridicarea unei noi magazii depozit, ca urmare a demolării magaziei inițiale.

în baza acestor concluzii, instanța de apel a schimbat sentința tribunalului și, admițând acțiunea, a obligat unitatea deținătoare SC M. SA Corabia să restituie reclamantelor în natură moara și terenul pe care este amplasată. Înalta Curte a constatat că prima instanță și instanța de apel au pronunțat hotărâri diferite pe baza unor expertize tehnice ale căror concluzii au fost diametral opuse și că, așa fiind, instanța de apel trebuia, în exercitarea rolului activ, să pună în discuția părților necesitatea întocmirii unei noi expertize de către doi sau trei experți, situație în care se puteau lămuri împrejurările de fapt determinante pentru dezlegarea pricinii, și anume dacă cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului are sau nu acoperire legală.

Înalta Curte a motivat că măsurile reparatorii, stabilite potrivit Legii nr. 10/2001, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent pot fi hotărâte de instanța judecătorească numai după stabilirea deplină a situației de fapt. Aceasta deoarece regula instituită prin art. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, o constituie restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, art. 18 dispunând că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, printre alte cazuri, atunci când imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat.

Înalta Curte a motivat că doar după stabilirea pe deplin a situației de fapt, ca urmare a completării probelor, instanța este în măsură să decidă în deplină cunoștință de cauză, asupra temeiniciei acțiunii prin care reclamantele s-au considerat îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii, considerente pentru care a admis recursul, a casat decizia pronunțată de instanța de apel și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, rejudecând apelul, prin decizia nr. 821 din 23 octombrie 2006, a respins apelul declarat de reclamantele P.E.I. și P.V. împotriva sentinței civile nr. 785 din 2 iulie 2002 pronunțată de Tribunalul Olt.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin Legea nr. 247/2005 prevederile Legii nr. 10/2001 au fost modificate, și că, față de conținutul actual art. 27 care, după republicarea legii, a devenit art. 29, este de necontestat că nu mai prezintă relevanță dacă preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv , singurul aspect important fiind cel referitor la privatizarea societății comerciale care trebuie să fi fost privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Instanța de apel a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod incontestabil că SC M. SA Corabia era integral privatizată la data de 1 februarie 2001, așa încât cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului nu poate fi primită.

Cu privire la critica reclamantelor referitor la legalitatea actului de privatizare, instanța de apel a reținut că excede cadrului procesual, o asemenea critică putând fi analizată numai în măsura în care s-ar fi solicitat anularea contractului de privatizare. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantele P.E.I. și P.V. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele au susținut, în esență, că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu prezintă relevanță dacă preluarea imobilului s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv, pentru că trebuia să aibă în vedere nu numai art. 27 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 (devenind art. 29) ci și art. 46 din Legea nr. 247/2005.

Reclamantele au mai arătat că deși instanța de apel nu a motivat de ce nu mai este utilă cauzei efectuarea unei noi expertize, care fusese dispusă de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, a reținut totuși că terenul este aferent construcțiilor și că este necesar exploatării acestora, cu privire la teren însăși pârâta A.V.A.S., prin întâmpinarea formulată la data de 28 iunie 2006, arătând că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) ale Legii nr. 10/2001. S-a mai susținut de către reclamante că unul din judecătorii care au rejudecat apelul, după casare, s-a mai pronunțat într-o altă acțiune formulată de reclamante, prin care au revendicat moara, acțiune care a fost respinsă.

Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului Prin această prevedere legală se dă putere hotărârii pronunțate de instanța de recurs numai cu privire la problemele de drept rezolvate iar nu și celor de fapt, asupra cărora instanța care judecă fondul, după casare, are dreptul de apreciere. Ceea ce sunt, însă, obligatorii pentru instanța de fond după casare, cu privire la faptele procesului, sunt numai indicațiile cu privire la necesitatea lămuririi anumitor împrejurări de fapt și la administrarea de probe.

Această concluzie se impune pentru că indicațiile instanței de casare atrag atenția instanței care rejudecă fondul asupra încălcării săvârșite cu ocazia judecății anterioare și asupra necesității de a se lămuri alte împrejurări de fapt prin administrarea de noi probe în vederea pronunțării unei soluții legale. Instanța de trimitere este obligată deci să se conformeze îndrumărilor date de instanța de control judiciar pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt , dispunând administrarea de probe și examinând apărările părților deoarece aceste îndrumări sunt de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, astfel că, la rejudecare, instanța de trimitere trebuie să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluționare a litigiului.

Or, în speță, instanța de apel nu a dispus completarea probatoriului cu o nouă expertiză, neconformându-se îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție care, constatând că, în cauză, instanțele și-au întemeiat soluțiile pe concluziile diametral opuse a expertizelor efectuate la fond și apel, prin decizia de casare, a statuat asupra necesității administrării unei noi expertize efectuată de către doi sau trei experți, care să lămurească împrejurările de fapt determinante pentru dezlegarea pricinii. Procedând astfel, instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea esențială a legii deoarece dispozițiile art. 315 C. proc. civ. sunt imperative iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Având în vedere temeiurile menționate și care fac de prisos analiza celorlalte critici, recursul urmează a fi admis, decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova va fi casată iar cauza îi va fi trimisă în vederea rejudecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele P.E.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 821 din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată m ședință publică, astăzi 22 mai 2007,