ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5104/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Contestatorii I.D. și I.V. au

solicitat Tribunalului Dolj, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr.

2899/CIV/2005, anularea deciziei nr. 1412 din 8 octombrie 2001 emisă de

intimata SC M.S. SA Craiova și restituirea în natură a morii situată în comuna

Simnic, sat Milești Duțulești, județul Dolj, preluată abuziv din patrimoniul

autorului contestatorilor, I.G., în baza Legii nr. 119/1948.

La data de 20 ianuarie 2006,

intimata a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

638 din 9 iunie 2006, a respins contestația și cererea de chemare în garanție,

soluție menținută în apel, potrivit deciziei nr. 880 din 16 noiembrie 2006 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Prima instanță a reținut incidența

în cauză a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (art. 29 după republicare),

conform căruia pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate integral, persoanele îndreptățite au dreptul la

despăgubiri în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor, care se propun, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, de

către instituția publică care a efectuat privatizarea.

Conform contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. DJ 16/26 din 1 septembrie 1999, s-a constatat

că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, moara era deținută de

intimată, societate comercială privatizată prin cumpărarea acțiunilor deținute

de stat prin Fondul Proprietății de Stat, nefiind întemeiată acțiunea privind restituirea

în natură a imobilului.

Instanța de apel a reținut, de

asemenea, dreptul apelanților-contestatori la măsuri reparatorii prin

echivalent, respectiv la despăgubiri ce urmează să fie propuse de instituția

implicată în privatizarea intimatei SC M.S. SA, precizând că în acest sens au

și fost îndrumați contestatorii prin decizia de respingere nr. 1412/2001, în

condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv, prin naționalizare, conform

Legii nr. 119/1948, fără ca reclamanții să conteste actul de naționalizare.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs apelanții-contestatori I.D. și I.V..

În motivarea cererii de recurs,

întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că „aplicabilitatea

art. 27 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două elemente, preluarea

proprietății cu titlu valabil, faptul evidențierii ei în patrimoniul unei

societăți privatizate cu respectarea condițiilor legale; în ipoteza în care se

constată că doar una dintre aceste condiții a fost îndeplinită, procedura

acordării măsurilor reparatorii este guvernată de dispozițiile art. 20 din

lege, respectiv vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, deoarece

art. 27 este de strictă interpretare”.

Se susține că preluarea imobilului

nu s-a făcut cu titlu valabil, că „la instanța de fond reclamanții au arătat că

moara (...) era o moară țărănească, pentru stabilirea acestei caracteristici

tehnice care o excludea la acea vreme de la naționalizare, solicitând

efectuarea unei expertize”, asupra căreia instanța a revenit nemotivat.

Recurenții mai arată că au adresat

notificări atât societății deținătoare SC M.S. SA, cât și A.V.A.S. București,

că societatea deținătoare refuză restituirea în natură, iar A.V.A.S. nu a

soluționat notificarea, nefiind emisă decizie.

În limitele în care a fost formulat,

recursul nu este fondat.

Conform art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa

procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu

poate fi exercitat

omisso medio

.

Regula potrivit căreia recursul nu

poate fi exercitat

omisso medio

se aplică nu numai în situația în care

partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci

și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte

motive decât cele invocate în recurs.

În prezenta cauză, se constată că

motivul întemeiat și dezvoltat în baza dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., în

sensul inaplicabilității art. 27 din Legea nr. 10/2001 (forma inițială a

actului normativ), determinată de faptul că imobilul în litigiu nu a fost

preluat cu „titlul valabil”, fiind o moară țărănească ale cărei caracteristici

tehnice o excludea de la naționalizare (Legea nr. 119/1948), nu a format

obiectul criticilor formulate prin motivele de apel.

Unicul motiv de apel, relativ

structurat, argumentat în fapt și în drept, conform cerințelor impuse de

dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în limita căruia a fost

criticată sentința tribunalului, a vizat omisiunea primei instanțe

(caracterizată în termeni utilizați de apelanți drept „un refuz de a judeca

cauza”) de a stabili prin dispozitivul sentinței, în mod concret, dreptul

acestora la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu privire la

care s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură.

Considerentele de fapt și de drept,

în raport cu care prima instanță a stabilit că imobilul solicitat nu poate fi

restituit în natură nu au fost contestate, criticate prin motivele de apel,

astfel încât motivul de recurs privind greșita aplicare a art. 27 din Legea nr.

10/2001, fiind inadmisibil (omisso medio) invocat, direct în prezenta fază

procesuală, nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În finalul cererii de recurs, se

arată în aceeași manieră-lipsită de preciziune, „telegrafică”, neargumentată

din perspectiva soluției ce se preconizează a fi adoptată, că

recurenții-reclamanți au adresat notificare și către A.V.A.S., care „nu a

soluționat notificarea în sensul că ar fi persoane îndreptățite la despăgubiri,

nefiind emisă decizie”.

Se poate deduce din această fază că

recurenții vizează obligarea A.V.A.S. la emiterea unei decizii prin care să

propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul solicitat prin notificare,

soluție care însă nu poate fi adoptată, în condițiile în care A.V.A.S. nu a

fost chemată în judecată de către contestatori, fiind parte în prezentul

litigiu doar în calitate de „chemată în garanție”, dobândită în urma cererii

formulate de intimata SC M.S. SA în baza dispozițiilor art. 60-61 C. proc. civ.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții I.D. și I.V. împotriva deciziei nr. 880 din 16

noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2007.