ÎCCJ, decizie (scj.ro #82001)

Acțiune pentru restituirea în natură a unui

imobil preluat în mod abuziv de stat. Invocarea în recurs a unor critici ce nu

au fost formulate pe calea apelului.

Cuprins pe materii.

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.

Recurs. Invocarea în recurs a unor critici ce nu au fost formulate pe calea

apelului.

Index alfabetic.

Drept procesual civil.

-

Invocarea în recurs a unor critici ce nu au

fost formulate pe calea apelului.

Codul de  procedură

civilă: art. 299, art. 304

Legea nr. 10/2001: art. 27

Conform art.299 alin.1 Cod

procedură civilă, obiectul recursului îl reprezintă

hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind

o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitat

omisso medio.

Regula

potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică

nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția

adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și

în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial,

pentru alte motive decât cele invocate în recurs

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 5104 din 21 iunie 2007.

I.D. și I.V. au solicitat Tribunalului

Dolj anularea deciziei nr.1412 din 8 octombrie 2001 emisă de S.C.”M.S.”

S.A. Craiova și restituirea în natură a unei mori situată în

comuna Simnic, sat Milești Duțulești, județul Dolj,

preluată abuziv din patrimoniul autorului contestatorilor, I.G., în baza

Legii nr.119/1948.

La data

de 20 ianuarie 2006, intimata a formulat cerere de chemare în garanție a

A.V.A.S.

Tribunalul, prin sentința nr.638 din 9 iunie 2006, a respins

contestația și cererea de chemare în garanție, soluție

menținută în apel, potrivit deciziei nr.880 din 16 noiembrie 2006 a

Curții de Apel Craiova, Secția civilă, instanța

reținând incidența în cauză a art.27 alin.1 din Legea nr.10/2001

(art.29 după republicare), conform căruia pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate

integral, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor, care se propun, potrivit alin.2 al aceluiași

articol, de către instituția publică care a efectuat

privatizarea.

Conform

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. DJ 16 din 26 din 1

septembrie 1999, s-a constatat că, la data intrării în vigoare a

Legii nr.10/2001, moara era deținută de intimată, societate

comercială privatizată prin cumpărarea acțiunilor

deținute de stat prin Fondul Proprietății de Stat, nefiind

întemeiată acțiunea privind restituirea în natură a imobilului.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, dreptul contestatorilor la

măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv la despăgubiri ce

urmează să fie propuse de instituția implicată în

privatizarea intimatei S.C.”M.S.” S.A., precizând că în acest sens au

și fost îndrumați contestatorii prin decizia de respingere

nr.1412/2001, în condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv, prin

naționalizare, conform Legii nr.119/1948, fără ca

reclamanții să conteste actul de naționalizare.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs I.D. și I.V.

În

motivarea cererii de recurs se susține că „aplicabilitatea art.27

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două

elemente – preluarea proprietății cu titlu valabil, faptul

evidențierii ei în patrimoniul unei societăți privatizate cu

respectarea condițiilor legale; în ipoteza în care se constată

că doar una dintre aceste condiții a fost îndeplinită, procedura

acordării măsurilor reparatorii este guvernată de

dispozițiile art.20 din lege-respectiv vor fi restituite persoanei

îndreptățite în natură, deoarece art.27 este de strictă

interpretare”.

Se

susține că preluarea imobilului nu s-a făcut cu titlu valabil,

că „la instanța de fond reclamanții au arătat că moara

(...) era o moară țărănească, pentru stabilirea

acestei caracteristici tehnice care o excludea la acea vreme de la

naționalizare, solicitând efectuarea unei expertize”, asupra căreia

instanța a revenit nemotivat.

Recurenții mai arată că au adresat notificări atât

societății deținătoare cât și A.V.A.S. București,

că societatea deținătoare refuză restituirea în

natură, iar A.V.A.S. nu a soluționat notificarea, nefiind emisă

decizie.

În

limitele în care a fost formulat, recursul nu este fondat.

Conform

art.299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl

reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului,

fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi

exercitat

omisso medio

.

Regula

potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat

omisso medio

se

aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de

soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel,

ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai

parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

În

prezenta cauză, se constată că motivul întemeiat și

dezvoltat în baza dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă, în

sensul inaplicabilității art.27 din Legea nr.10/2001 (forma

inițială a actului normativ), determinată de faptul că

imobilul în litigiu  nu a fost preluat cu „titlul valabil”, fiind o moară

țărănească ale cărei caracteristici tehnice o excludea

de la naționalizare (Legea nr.119/1948), nu a format obiectul criticilor

formulate prin motivele de apel.

Unicul

motiv de apel, relativ structurat, argumentat în fapt și în drept, conform

cerințelor impuse de dispozițiile art.287 alin.1 pct.3 Cod

procedură civilă, în limita căruia a fost criticată

sentința tribunalului, a vizat omisiunea primei instanțe

(caracterizată în termeni utilizați de apelanți drept „un refuz

de a judeca cauza”) de a stabili prin dispozitivul sentinței, în mod concret,

dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu

privire la care s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură.

Considerentele de fapt și de drept, în raport cu care prima

instanță a stabilit că imobilul solicitat nu poate fi restituit

în natură nu au fost contestate, criticate prin motivele de apel, astfel

încât motivul de recurs privind greșita aplicare a art.27 din Legea

nr.10/2001, fiind inadmisibil (

omisso medio

) invocat, direct în

prezenta  fază procesuală, nu poate face obiectul analizei

instanței de control judiciar.

În ceea

ce privește faptul că  recurenții-reclamanți au

adresat notificare și către A.V.A.S., care „nu a soluționat

notificarea în sensul că ar fi persoane îndreptățite la

despăgubiri, nefiind emisă decizie”, se poate deduce că

recurenții vizează obligarea A.V.A.S. la emiterea unei decizii prin

care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul

solicitat prin notificare.

Această  soluție nu poate fi

adoptată, în condițiile în care A.V.A.S. nu a fost chemată în

judecată de către contestatori, fiind parte în prezentul litigiu doar

în calitate de „chemată în garanție”, dobândită în urma cererii

formulate de intimata S.C. „M.S.” S.A. în baza dispozițiilor art.60-61 Cod

procedură civilă.

Pentru

considerentele prezentate, recursul a fost respins ca nefondat.