ÎCCJ, decizie (scj.ro #82001)

Acțiune pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Invocarea în recurs a unor critici ce nu au fost formulate pe calea apelului. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recurs. Invocarea în recurs a unor critici ce nu au fost formulate pe calea apelului. Index alfabetic. Drept procesual civil. - Invocarea în recurs a unor critici ce nu au fost formulate pe calea apelului. Codul de procedură civilă: art. 299, art. 304 Legea nr. 10/2001: art. 27 Conform art.299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5104 din 21 iunie 2007. I.D. și I.V. au solicitat Tribunalului Dolj anularea deciziei nr.1412 din 8 octombrie 2001 emisă de S.C.”M.S.” S.A. Craiova și restituirea în natură a unei mori situată în comuna Simnic, sat Milești Duțulești, județul Dolj, preluată abuziv din patrimoniul autorului contestatorilor, I.G., în baza Legii nr.119/1948.

La data de 20 ianuarie 2006, intimata a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S. Tribunalul, prin sentința nr.638 din 9 iunie 2006, a respins contestația și cererea de chemare în garanție, soluție menținută în apel, potrivit deciziei nr.880 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, Secția civilă, instanța reținând incidența în cauză a art.27 alin.1 din Legea nr.10/2001 (art.29 după republicare), conform căruia pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, care se propun, potrivit alin.2 al aceluiași articol, de către instituția publică care a efectuat privatizarea.

Conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. DJ 16 din 26 din 1 septembrie 1999, s-a constatat că, la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, moara era deținută de intimată, societate comercială privatizată prin cumpărarea acțiunilor deținute de stat prin Fondul Proprietății de Stat, nefiind întemeiată acțiunea privind restituirea în natură a imobilului. Instanța de apel a reținut, de asemenea, dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv la despăgubiri ce urmează să fie propuse de instituția implicată în privatizarea intimatei S.C.”M.S.” S.A., precizând că în acest sens au și fost îndrumați contestatorii prin decizia de respingere nr.1412/2001, în condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv, prin naționalizare, conform Legii nr.119/1948, fără ca reclamanții să conteste actul de naționalizare.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs I.D. și I.V. În motivarea cererii de recurs se susține că „aplicabilitatea art.27 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două elemente – preluarea proprietății cu titlu valabil, faptul evidențierii ei în patrimoniul unei societăți privatizate cu respectarea condițiilor legale; în ipoteza în care se constată că doar una dintre aceste condiții a fost îndeplinită, procedura acordării măsurilor reparatorii este guvernată de dispozițiile art.20 din lege-respectiv vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, deoarece art.27 este de strictă interpretare”. Se susține că preluarea imobilului nu s-a făcut cu titlu valabil, că „la instanța de fond reclamanții au arătat că moara (...) era o moară țărănească, pentru stabilirea acestei caracteristici tehnice care o excludea la acea vreme de la naționalizare, solicitând efectuarea unei expertize”, asupra căreia instanța a revenit nemotivat.

Recurenții mai arată că au adresat notificări atât societății deținătoare cât și A.V.A.S. București, că societatea deținătoare refuză restituirea în natură, iar A.V.A.S. nu a soluționat notificarea, nefiind emisă decizie. În limitele în care a fost formulat, recursul nu este fondat. Conform art.299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio . Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

În prezenta cauză, se constată că motivul întemeiat și dezvoltat în baza dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă, în sensul inaplicabilității art.27 din Legea nr.10/2001 (forma inițială a actului normativ), determinată de faptul că imobilul în litigiu nu a fost preluat cu „titlul valabil”, fiind o moară țărănească ale cărei caracteristici tehnice o excludea de la naționalizare (Legea nr.119/1948), nu a format obiectul criticilor formulate prin motivele de apel.

Unicul motiv de apel, relativ structurat, argumentat în fapt și în drept, conform cerințelor impuse de dispozițiile art.287 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, în limita căruia a fost criticată sentința tribunalului, a vizat omisiunea primei instanțe (caracterizată în termeni utilizați de apelanți drept „un refuz de a judeca cauza”) de a stabili prin dispozitivul sentinței, în mod concret, dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu privire la care s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură. Considerentele de fapt și de drept, în raport cu care prima instanță a stabilit că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură nu au fost contestate, criticate prin motivele de apel, astfel încât motivul de recurs privind greșita aplicare a art.27 din Legea nr.10/2001, fiind inadmisibil ( omisso medio ) invocat, direct în prezenta fază procesuală, nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În ceea ce privește faptul că recurenții-reclamanți au adresat notificare și către A.V.A.S., care „nu a soluționat notificarea în sensul că ar fi persoane îndreptățite la despăgubiri, nefiind emisă decizie”, se poate deduce că recurenții vizează obligarea A.V.A.S. la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul solicitat prin notificare. Această soluție nu poate fi adoptată, în condițiile în care A.V.A.S. nu a fost chemată în judecată de către contestatori, fiind parte în prezentul litigiu doar în calitate de „chemată în garanție”, dobândită în urma cererii formulate de intimata S.C. „M.S.” S.A. în baza dispozițiilor art.60-61 Cod procedură civilă. Pentru considerentele prezentate, recursul a fost respins ca nefondat.