ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6427/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2002 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantele P.E.I. și P.V. au chemat în judecată Primăria Orașului C., SC M. SA Corabia, A.P.A.P.S. Filiala Dolj și pe V.Z.F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții, în aplicarea prevederilor Legii 10/2001, să dispună retrocedarea în natură a imobilului moară, situat în C., constând în construcție, teren în suprafață de 3.172 mp. și utilaje. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin notificările din 8 noiembrie 2001 și din 21 februarie 2002 s-au adresat Primăriei orașului C. și respectiv SC M. SA, solicitând restituirea în natură a imobilului menționat.

Prin adresa din 2002, SC M. SA le-a comunicat că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 28 noiembrie 2000, A.P.A.P.S. a vândut investitorului particular V.Z.F. pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deținea la SC M. SA, astfel că societatea este integral privatizată, iar fosta moară C. a fost reutilată „devenind, practic, alt bun". Reclamantele au mai învederat că la notificarea adresată inițial către SC M. SA, pe care au înaintat-o la A.P.A.P.S. pentru soluționare, nu au primit niciun răspuns. Prin sentința civilă nr. 785 din 2 iulie 2002, Tribunalul Olt, secția civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

S-a reținut că imobilul în litigiu, preluat de stat prin naționalizare, nu mai există în materialitatea sa, investiția fiind nouă ca utilaje și construcții și că, pentru teren, pârâta SC M. SA Corabia deține certificat de proprietate, reclamantele având posibilitatea să solicite despăgubiri autorității implicate în privatizare, în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia nr. 326 din 7 noiernbrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de cele două reclamante și a schimbat sentința tribunalului, în sensul că, a admis acțiunea și a obligat pe deținătoarea SC M. SA Corabia, să le restituie acestora moara și terenul în litigiu.

Instanța de apel a apreciat că nu este lămurită prin expertiza întocmită în timpul judecării litigiului în primă instanță și a dispus efectuarea unei noi expertize, ale cărei concluzii au fost că moara inițială există și în prezent, dar aceasta a fost reamenajată prin consolidarea construcției și ridicarea unei noi magazii-depozit, ca urmare a demolării magaziei inițiale. Totodată, s-a apreciat în considerentele deciziei, că moara în litigiu a fost preluată de stat fără titlu valabil, așa încât, se impune restituirea acesteia în natură, potrivit art. 7-art. 10 din Legea nr. 10/2001, sens în care s-adispus. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC M. SA Corabia, susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin decizia civilă nr. 8568 din 31 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Înalta Curte a constatat că prima instanță și cea de apel au pronunțat hotărâri diferite pe baza unor expertize tehnice ale căror concluzii au fost diametral opuse, apreciind că instanța de apel, în exercitarea rolului activ, trebuia să pună în discuția părților necesitatea întocmirii unei noi expertize de către doi experți, situație în care se puteau lămuri împrejurările de fapt determinante în dezlegarea pricinii, și anume, dacă cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului, are sau nu acoperire legală.

Totodată, instanța de casare a apreciat că doar după stabilirea pe deplin a situației de fapt, ca urmare a completării probelor, instanța este în măsură să decidă în deplină cunoștință de cauză asupra temeiniciei acțiunii prin care reclamantele s-au considerat îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii. Curtea de Apel Craiova, rejudecând apelul prin decizia civilă nr. 821 din octombrie 2006, a respins apelul declarat de reclamantele P.E.I. și P.V., împotriva sentinței civile nr. 785 din 2 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul Olt.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin Legea nr. 247/2007, prevederile Legii nr. 10/2001 au fost modificate și că, față de conținutul actual al art. 27, care după republicarea legii a devenit art. 29, este de necontestat că nu mai prezintă relevanță dacă preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv, singurul aspect important fiind cel referitor la privatizarea societății comerciale privatizare care trebuie să fi fost integrală, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Instanța de apel a mai reținut că, din probele administrate în cauză, a rezultat fără dubiu că SC M. SA Corabia era integral privatizată la data de 14 februarie 2001, așa încât, cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului nu poate fi primită.

Cu privire la critica reclamantelor referitoare la nelegalitatea actului de privatizare, instanța de apel a reținut că excede cadrului procesual, o asemenea critică putând fi analizată numai în măsura în care s-ar fi solicitat anularea contractului de privatizare, ceea ce reclamantele nu au cerut. Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs reclamantele P.E.I. și P.V. susținând, în esență, că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu prezintă relevanță dacă preluarea imobilului s-a făcut cu titlu sau fără titlu valabil și că trebuia să aibă în vedere nu numai art. 27 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 (devenit art. 29), ci și art. 46 din Legea nr. 247/2005.

Reclamantele au mai arătat că, deși instanța de apel nu a motivat de ce nu mai este utilă cauzei efectuarea unei noi expertize, care fusese dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, a reținut totuși că terenul este aferent construcțiilor și că este necesar exploatării acestora. Pe de altă parte, cu privire la teren, însăși pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin întâmpinarea formulată la data de 28 iunie 2006, a arătat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, situație în care sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În același timp, reclamantele au învederat că unul din judecătorii care au judecat apelul după casare, s-a mai pronunțat într-o altă acțiune formulată de reclamante, prin care au revendicat moara, acțiune care a fost respinsă.

Prin decizia nr. 4138 din 22 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 6977/54/2006, s-a admis recursul declarat de reclamantele P.E.I. și P.V., a fost casată decizia nr. 821 din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. S-a mai reținut că prin această prevedere legală se dă putere de lucru judecat hotărârii pronunțate de instanța de recurs numai cu privire la problemele de drept rezolvate, iar nu și celor de fapt, asupra cărora instanța care judecă fondul după casare, are drept de apreciere.

S-a motivat, de asemenea, că pentru instanța de fond, după casare, sunt obligatorii indicațiile cu privire la necesitatea lămuririi anumitor împrejurări de fapt ca și cu privire la administrarea de probe, iar instanța de trimitere este ținută să se conformeze îndrumărilor date de instanța de control judiciar. Înalta Curte a apreciat, totodată, că instanța de apel nu a dispus completarea probatoriului cu o nouă expertiză și nu s-a conformat îndrumărilor date, câtă vreme se reținuse că instanțele de fond și apel și-au întemeiat soluțiile pe concluziile diametral opuse ale expertizelor ordonate în cele două cicluri procesuale, situație ce impunea necesitatea administrării unei noi expertize, efectuate de doi sau trei experți care să lămurească împrejurările de fapt, determinante pentru dezlegarea pricinii.

În aplicarea celor stabilite prin decizia de casare, cu ocazia rejudecării apelului, avându-se în vedere indicațiile exprese din decizia de casare, în temeiul art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea industrie alimentară și frigotehnice, cu următoarele obiective: să se identifice dacă mai există utilajele la care fac referire în acțiune apelantele reclamante, respectă utilajele preluate „mașini, instalațiuni, accesorii și mobilier", iar în situații în care există, să se facă o evaluare provizorie a acestora.

S-a dispus totodată, efectuarea unei expertize tehnice în construcții, cu următoarele obiective: - să se identifice dacă există pe teren construcția în care s-a aflat moara, utilizarea actuală a construcției și vechimea acesteia; - să se identifice dacă pe teren se află și o construcție nouă; în situația existenței unei construcții noi, să se precizeze dacă aceasta a induseși construcția veche în totalitate sau să se precizeze în ce proporție, precuiri și anul de edificare a acestei construcții noi; să se individualizeze terenul pe care se află construcția, prin vecinătăți și ca suprafață; să se întocmească o schiță pe care să se amplaseze construcțiile vechi și cele existente. Expertiza în construcții a fost efectuată de expert P.M.A., iar expertiza în industrie alimentară și frigotehnie a fost efectuată de expert V.C.

și a avut ca obiective să se identifice utilajele vechi care au aparținut morii, să se stabilească dacă moara mai există pe teren, dacă este o moară nouă, dacă are utilaje vechi și dacă este o moară sistematică sau țărănească. După efectuarea expertizelor, părțile au depus concluzii scrise. Prin decizia civilă nr. 105 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul reclamantelor a fost respins ca nefondat. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că reclamantele P.E.I.

și P.V., persoana îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au declanșat procedura administrativă prealabilă obligatorie prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 prin notificarea nr. Din 2002 adresată pârâtei SC M. SA, cu sediul în orașul C., județul Olt, solicitând restituirea în natură a imobilului, moară țărănească și teren în suprafață de 3.172 mp., precum și a utilajelor preluate, situate în localitatea C. Pârâta nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a emite o dispoziție de soluționare a notificării, ci a înștiințat reclamantele prin adresa din 14 februarie 2002 că nu se poate dispune restituirea în natură, întrucât din fosta moară nu mai există, între timp moara fiind reutilată complet prin investiții de stat, astfel că a devenit un alt bun și, pe de altă parte, mai are foarte puține utilaje în funcțiune.

Prin aceeași adresă, pârâta le-a înștiințat pe reclamante că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 2000, A.P.A.P.S. a vândut pachetul majoritar de acțiuni, iar societatea a fost supusă procesului de privatizare. Reclamantele au uzat de faza judiciară facultativă și au solicitat doar restituirea în natură a imobilelor-teren, moară și a utilajelor preluate prin procesul-verbal de expropriere din 14 iunie 1948, conform Legii nr. 119/1948, încheiat de comuna Celeiu. S-a făcut dovada proprietății morii și a terenului aferent, a preluării abuzive și reclamantele au solicitat restituirea acestora în natură. Prin expertiza construcții efectuată de expert P.M.A., s-a concluzionat că, moara (construcția veche) a fost păstrată în proporție de 25% și a fost încorporată în construcția nouă, că moara de porumb este o construcție nouă executată în locul magaziei de făină, iar magazia depozit este, de asemenea, o construcție nouă.

Dotările morii, respectiv utilajele, mașinile, instalațiile, accesoriile, sculele și mobilierul solicitate de reclamante, ca dotări ale morii, nu mai există în prezent, a concluzionat expertul V.C. În atare situație, instanța de apel a apreciat că, în speță, fiind vorba de un imobil cu nou, evidențiat în patrimoniul pârâtei, societate comercială privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, se impune aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, și respingerea cererii de restituire în natură a morii, ceea ce confirmă soluția adoptată și de prima instanță. Totodată, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus și respingerea cererii de restituire în natură a terenului de 3.172 mp., întrucât acesta face parte din suprafața totală pentru care pârâtei i-a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantele au promovat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. 1. În dezvoltarea criticilor formulate cu titlu de motive de recurs, reclamantele au învederat că, în opinia lor, instanța de apel nu a ținut cont de îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4138 din 22 mai 2007, legate de necesitatea lămuririi unor împrejurări de fapt prin administrarea de noi probe. Fără să se țină seama de indicațiile exprese din decizia de casare, s-a dispus efectuarea a câte unei expertize pentru fiecare specialitate, respectiv, o expertiză specialitatea industrie alimentară și frigotehnice pentru identificarea și evaluarea utilajelor și o expertiză specialitatea construcții pentru identificarea construcției, în sensul de a se indica în ce măsură construcția nouă mai păstra vechea clădire a morii de la data preluării de către stat.

În consecință, s-au ignorat dispozițiile instanței de casare care a statuat că se impune efectuarea unei expertize de către doi sau trei experți pentru expertizarea morii (pentru a se putea observa opinia a doi sau trei experți, numai cu privire la construcția-moară) tocmai datorită contradicțiilor dintre opiniile diferiților experți specialitatea construcții din fazele procesuale anterioare, experți care au concluzionat fie că, din vechea clădire a morii s-a păstrat cea 80%, fie că această clădire s-a păstrat numai în proporție de 25%. Or, în cauză, mai arată recurentele, se impune efectuarea expertizei de către 3 experți în specialitatea construcții, care să conchidă cu privire la procentul în care a fost menținută clădirea veche a morii în condițiile în care, în urma probatoriului cu planșe fotografice se pot observa corpuri de clădire ale vechii mori, care a fost doar consolidată.

2. Recurentele învederează că instanța de apel în mod greșit a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că în speță ar fi vorba de un imobil cu totul nou evidențiat în patrimoniul pârâtei, societate comercială privatizată integral la data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, fapt pentru care instanța a conchis că se impune respingerea cererii de restituire în natură a morii. Recuretele opinează că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 și urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că sunt îndrituite la restituirea în natură a imobilelor revendicate ce au fost preluate de stat în mod abuziv.

Nu pot fi aplicate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât, în conformitate cu art. 45 alin. (2) din aceeași lege, "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credință." Conform procesului-verbal de naționalizare din data de 14 iunie 1948 și fișei industriale rezultă că preluarea nu a fost legală încâlcându-se dispozițiile art. 50 din Legea nr. 119/1948, conform căreia se puteau naționaliza numai morile sistematice cu cel puțin un valț dublu și o capacitate teoretică de maciniș de un vagon pe 24 de ore.

Or, moara ce a aparținut autorilor lor, era o moară țărănească cu un singur valț și o capacitate de măciniș inferioară celei prevăzute de lege, situție în care a fost o preluare fără titlu valabil, aspect confirmat de altfel, prin decizia civilă nr. 4626 din data de 27 august 2001 a Curții de Apel Craiova. Prin urmare, nu numai că moara a fost preluată fără titlu, dar această situație exclude bunei credințe contractuale, în conformitate cu practica și doctrina în materie. Lipsa bunei credințe rezidă și din faptul că, la momentul privatizării, era cunoscut aspectul privitor la lipsa unui titlu valabil de preluare de către stat a imobilelor, întrucât, anterior privatizării a existat pe un litigiu de revendicare, finalizat prin decizia menționată.

Intimatele pârâte Direcția Generală a Fianațelor Publice Olt și SC M. SA au depus note scrise, iar în această etapă procesuală nu au fost administrate alte înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei. Recursul formulat este fondat și va fi admis potrivit celor ce succed. Cererea de chemare în judecată, promovată de reclamante la 7 martie 2002, s-a întemeiat pe refuzul explicit al entității notificate SC M. SA de soluționare a notificării prin care au solicitat, în temeiul Legii 10/2001, restituirea în natură a imbilului compus din teren în suprafață de 3.172 mp, moară și utilaje, imobil situat în localitatea C., jud. Olt; refuzul explicit de soluționare reiese din adresa din 14 februarie 2002 emisă de intimata SC M. SA, așa cum a reținut instanța de apel.

Ca atare, instanțele de judecată au fost învestite cu soluționarea pe fond a pretențiilor formulate prin notificare, având în vedere decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data adoptării acesteia nefiind pronunțată o decizie definitvă și irevocabilă în cauză, astfel încât aceasta este incidență și pricinii pendinte. Notificarea adresată intimatei SC M. SA a fost înaintată de aceasta către A.V.A.S., după cum reclamantele au adresat notificare și Primăriei Corabia ca și Prefecturii (dosar primă instanță, ceea ce nu mai interesează la acest moment, dată fiind modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 prin care s-a abrogat art. 36 și urm., forma inițială a legii).

Cum alte capete de cerere nu au fost formulate în cauză, cadrul procesual, cu ocazia reluării judecății în apel, va trebui să reflecte subiectele de drept între care poartă raportul juridic de drept material, iar instanța de rejudecare, va pune în dezbaterea părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finațelor Publice Olt, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice (citat pentru prima dată în apelul inițial), ca și a pârâtului V.Z.F. (dobânditorul acțiunilor la SC M. SA, la momentul privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni deținute de stat), excepțiile fiind antamate, din oficiu, de Înalta Curte înainte de dezbaterea pe fond a recursului.

1. Într-un prim motiv de recurs, recurentele au invocat încălcarea dispozițiilor art. 315 din C. proc. civ., anume, nerespectarea celor dispuse prin decizia de casare, întrucât instanța de apel nu s-a conformat celor statuate prin decizia civilă nr. 8568 din 31 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la necesitatea probelor ce trebuiau a fi administrate ca și modalitatea de administrare, deoarece nerespectarea acesteia constituie motivul casării dispuse prin decizia civilă nr. 4138 din 22 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la care recurenții s-au referit prin motivele de recurs.

Astfel, prin decizia inițială de casare s-a stabilit că este necesară efectuarea unei noi expertize de către doi sau trei experți, întrucât instanța de apel s-a pronunțat pe baza unor expertize ale căror concluzii au fost diametral opuse, cu referire la construcția moară: una dintre expertize conluzionând că moara actuală este o construcție nouă, pe când cea efectuată în apel, că moara inițială există și în prezent în proporție de 80%. În prima rejudecare, instanța de apel, întrucât a intervenit modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, prin care fostul art. 27 din forma inițială a legii a devenit art. 29, iar noul text nu mai făcea disticția între imobilele preluate cu sau fără titlu valabil, aflate în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate, a ignorat cele statuate prin decizia de casare și nu s-a dispus efectuarea expertizei anterior menționate.

De precizat, că prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii 247/2005, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt neconstituționale, astfel ca, la acest moment prezintă relevanță trecerea cu titlu sau fără titlu valabil în proprietatea statului a imobilelor solicitate spre restituire, chiar în condițiile în care se regăsesc în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate, cum corect susțin recurentele. În consecință, constatându-se neconformarea instanței de apel la cele dispuse prin decizia de casare, pentru acest motiv, s-a casat din nou decizia curții de apel.

În rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize construcții, a unei expertize în industrie alimentară, dar și a unei expertize topo pentru identificarea terenului solictat în natură, asupra celei din urmă probe instanța de apel revenind ca urmare a opoziției exprese a reclamantelor. Cele dezlegate prin decizia de casare și care se impuneau cu putere de lucru judecat instanței de apel erau două aspecte, că trebuie administrată o contraexpertiză pentru construcții și că aceasta trebuie efectuată de doi sau trei experți, date fiind concluziile contradictorii ale primelor două expertize (fond și apel inițial). Pentru restul chestiunilor de fapt ce trebuiau pe deplin lămurite în cauză, instanța de casare a stabilit doar necesitatea completării probelor în rejudecare, astfel că, instanța de apel, învestită cu reevaluarea unei căi de atac devolutive era suverană în aprecierea probelor ce trebuiau administrate pentru justa soluționare a pricinii.

În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dispus și efectuarea unei expertize topo, câtă vreme terenul solicitat de recurente cu titlu de teren aferent morii (2.960 mp, astfel cum apare în procesul-verbal de preluare încheiat în baza Legii nr. 119/1948 sau 3.172 mp, așa cum s-a solicitat prin petitul cererii) nu a fost niciodată identificat în cauză; de altfel, în expertiza construcții efectuată la instanța de fond, expertul a precizat necesitatea efectuării unei expertize topo, întrucât în sarcina sa s-a dispus și obiectivul identificării terenului, cu depășirea specialității sale, motiv pentru care a sugerat efectuarea unei expertize topo. Necesitatea identificării terenului este prioritară și prealabilă identificării construcției (morii) și utilajelor sau evaluării lor, fiind suficientă în acest sens invocarea dispozițiilor art. 492-art.

494 din C. civ. și indicarea împrejurării că intimatei pârâte SC M. SA i s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafață mult mai mare decât cea solicitată în cauză. Cu privire la expertiza construcții, în decizia de casare s-a dispus că ea trebuie efectuată de un număr superior de experți decât cel care a participat la efectuarea expertizelor contadictorii; or, contraexpertiză se efectuează într-un număr impar de experți, astfel cum prevede art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziție a cărei aplicare instanța de apel era ținută să o facă. Însă, curtea de apel a dispus din nou efectuarea lucrării de un singur expert (P.M.A.), așa cum corect învederează și recurentele.

În ce privește obiectivele expertizei construcții, în rejudecare, pe lângă cele corect identificate de instanța de apel, se va pune în vedere experților necesitatea efectuării lucrării și cu observarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001. Referitor la utilaje și instalații, se va evalua cererea pe temeiul art. 6 alin. (2)-alin. (5) din Legea nr. 10/2001, încercându-se lămurirea premiselor acestui text (existența lor fizică la momentul apariției legii de reparație); refacerea expertizei în această materie nu mai este necesară, întrucât prin motivele de recurs recurentele au solicitat acordarea de despăgubiri pentru acestea, sens în care dispune art. 6 alin. (4) din lege; dacă acestea nu mai există fizic (fiind înlocuite, casate sau distruse), nu vor putea fi acordate nici măsuri reparatorii prin echivalent [despăgubiri în condițiile legii speciale, astfel cum prevede art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].

2. În al doilea motiv de recurs, recurentele învederează că nu vor putea fi aplicate dipozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Asupra acestei chestiuni, Înalta Curte a făcut deja precizările necesare prin referirea la efectele Deciziei 830/2008 a Curții Constituționale, urmând a se avea în vedere forma textului de dinainte de Legea nr. 247/2005, reglementare ce se regăsea în art. 27 al legii în forma inițială, întrucât ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate, în art. 29 urmează a se avea în vedere că doar pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc de instituția publică implicată în privatizare, nu și pentru cele preluate fără titlu valabil.

În acest context, se constată că în mod corect recurentele pretind că are relevanță calificarea preluării imobilului cu sau fără titlu valabil întrucât dacă preluarea a fost fără titlu valabil, chiar dacă imobilele se află în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate, măsura restituirii în natură poate fi dispusă, nefiind condiționată de constatarea nulității contractului de privatizare sau a titlului declarativ emis în favoarea pârâtei SC M. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Pentru a stabili o atare concluzie, instanța de rejudecare va verifica cele susținute de recurente, anume dacă decizia civilă nr. 4626 din data de 27 august 2001 a Curții de Apel Craiova are putere de lucru judecat în prezenta cauză (efectul pozitiv al puterii lucrului judecat); în cazul în care se va aprecia că instanța ce a soluționat acțiunea în revendicare promovată de recurente anterior adoptării Legii nr. 10/2001, curtea de apel va statua ea însăși asupra acestei chestiuni. Întrucât trebuie stabilite premisele aplicării textului art. 29 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, de după adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008. Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 din C. proc.

civ., va admite recursul formulat de reclamante, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare curții de apel, pentru respectarea celor statuate prin decizia de casare, conform celor reținute în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele P.E.I. și P.V., împotriva deciziei civile nr. 105 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2010.